ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1564/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1564/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 28 decembrie 2007, contestatoarea C.M. a solicitat admiterea contestației în anulare, formulată împotriva deciziei nr. 3794 din 22 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 5612/3/2005, casarea deciziei criticate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În dezvoltarea motivelor, contestatoarea a evocat că în mod greșit instanța de recurs a respins ca tardiv recursul declarat de aceasta împotriva deciziei nr. 22 din 17 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, în realitate declarația de recurs fiind înregistrată în termen, hotărârea instanței de apel fiind comunicată la domiciliul la data de 12 februarie 2007. Mai mult, în combaterea excepției tardivității invocată de instanța de recurs, a fost depusă o copie certificată de pe dovada de comunicare a hotărârii dată în apel, iar conform ștampilei de pe acest înscris, data poștei, respectiv data sosirii la Piatra Neamț fiind 12 februarie 2007. În dovedirea contestației în anulare a fost depusă o adeverință emisă, la data de 19 decembrie 2007, de Oficiul Poștal nr. 1 din Piatra Neamț prin care s-a adeverit că actul de procedură nr. 03598 are ștampila de prezență la București cu data de 2 februarie 2007 și ștampila de predare la Piatra Neamț cu data de 12 februarie 2007. A fost invocat ca temei de drept al contestației în anulare, dispozițiile art. 317 și următoarele C. proc.
civ. Intimata SC A. SA cu sediul social în București a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a cerut respingerea contestației. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele expuse și temeiul de drept precizat, urmează a respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea C.M. pentru următoarele considerente. Din verificarea întregii documentații, rezultă că prin decizia nr. 3794 din 22 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, printre altele, a fost respins recursul ca tardiv declarat de intervenienta C.M. împotriva deciziei nr. 22 din 17 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.
În acest context, cu rigurozitate s-a apreciat că decizia dată în apel, a fost comunicată recurentei C.M. la data de 5 februarie 2007, iar cererea de recurs a fost introdusă, prin avocat L.I., la data de 27 februarie 2007, astfel că recursul promovat a fost apreciat ca tardiv introdus. Toate criticile contestatoarei vizează aspecte de fond, asupra cărora s-a pronunțat corect instanța de recurs, cu ocazia soluționării litigiului de natură comercială, stabilind fără putere de tăgadă că decizia comercială nr. 22 din 17 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a fost comunicată la data de 5 februarie 2007. Din această perspectivă, motivele contestației în anulare nu sunt circumscrise cadrului juridic expres și limitativ reglementat în dispozițiile imperative ale art. 317 C. proc.
civ., rațiuni care determină respingerea, ca nefondată, a contestației în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea C.M., împotriva deciziei nr. 3794 din 22 noiembrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 8 mai 2008.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.