ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 129/2008

I.C.C.J., secția comercială,

decizia nr. 129 din 23 ianuarie 2008

Prin sentința comercială nr.

971/ C din 06 iulie 2004, pronunțată în dosarul nr. 1080/C/2003, Secția

comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Argeș a admis cererea

formulată de reclamanta S.N.P. P., sucursala P. Argeș împotriva pârâtei SC A. SA,

pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 2.409.616.250 lei,

reprezentând despăgubiri cuvenite potrivit contractului de asigurare nr. 518/1637/2001

și suma de 102.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată și a respins

cererea de chemare în garanție a SC L.G.C. SRL, formulată de pârâtă.

Prin decizia nr. 266/ A-C

din 24 noiembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 882/A/COM/2004, Secția

comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Pitești a admis

apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului pe care a

schimbat-o, în tot, în sensul că a respins acțiunea.

Secția comercială a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 5556, pronunțată la data de 18

noiembrie 2005, în dosarul nr. 520/2005, a admis recursul declarat de intimata

– reclamantă și intimata chemată în garanție împotriva deciziei instanței de

apel, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe,

care, prin decizia nr. 50/ A-C, pronunțată la data de 17 mai 2006, în dosarul nr.

1217/46/2006, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței

tribunalului, pe care a schimbat-o, în tot, în sensul că a respins acțiunea.

Prin decizia nr. 1430 din 20

aprilie 2007, pronunțată de Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, s-a admis recursul declarat de intimata – reclamantă și de intimata

chemată în garanție împotriva deciziei Secției comerciale și de contencios

administrativ a Curții de Apel Pitești nr. 50/ A-C din 17 mai 2006, pe care a

casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, care, prin

încheierile de ședință nr. 19/ C și nr. 20/ C din data de 21 iunie 2007, a

respins cererile de recuzare a judecătoarei I.M. și a judecătoarei D.S.,

formulate de petenta L.B.A. SRL, iar prin decizia nr. 81/ A-C din 29 iunie

2007, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, pe

care a schimbat-o, în tot, în sensul că a respins acțiunea, ca nefondată.

Împotriva deciziei nr. 81/ A-C

din 29 iunie 2007 și a încheierilor din data de 21 iunie 2007, au formulat

recurs intimatele S.N.P. P., sucursala P. Argeș și SC L.B.A. SRL (fostă SC L.G.C.

SRL) invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

Este de observat că

judecătorii care au soluționat apelul în acest ultim ciclu procesual și au

pronunțat decizia atacată nr. 81/ A-C din 29 iunie 2007 sunt cei care au

pronunțat, în speță, și decizia nr. 50/ A-C din 17 mai 2006, respectiv I.M. și

D.S., iar, potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul

care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata

aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare, după

casare.

Așa fiind, având în vedere

latura imperativă a precitatelor dispoziții legale a căror nerespectare duce la

nulitatea absolută a hotărârii astfel pronunțate, Înalta Curte, constatând, în

speță, incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., aspect ce

face de prisos examinarea motivelor invocate de recurentă prin cererea de

recurs formulată împotriva deciziei nr. 81/ A-C din 29 iunie 2007, în temeiul art.

312 alin. (1), teza 1, alin. (2) C. proc. civ., va admite această cerere, va

casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat

împotriva sentinței comerciale nr. 971/ C din 06 iulie 2004, pronunțată de Secția

comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Argeș de un complet

legal constituit, cu respectarea cerințelor art. 24 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere că motivul

invocat în susținerea cererilor de recuzare l-a constituit faptul că

judecătoarele M.I. și S.D. a mai fost pronunțat în prezenta cauză prin decizia nr.

50/ A-C din 17 mai 2006, casată de Înalta Curte de Casație și Justiție și că art.

27 pct. 7 C. proc. civ., pe care s-au întemeiat aceste cereri, s-a avut în

vedere ipoteza în care, deși nu s-a pronunțat încă o hotărâre în cauză,

judecătorul a lăsat să se întrevadă soluția pe care a dat-o prin hotărârea

finală sau încheierea interlocutorie, s-a constatat că, în mod corect, instanța

de apel a considerat, în soluționarea acestor cereri, că menționatul motiv nu

se încadrează între cazurile prevăzute de art. 27 C. proc. civ., evocând caracterul

limitativ al acestora, știut fiind că incompatibilitatea a intervenit tocmai

pentru că a fost pronunțată o hotărâre, așa încât, critica întemeiată pe

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la recursul

declarat împotriva încheierilor nr. 19/ C și 20/ C, pronunțate la data de 21

iunie 2007, nu a putut fi primită.