ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1729/2008

Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin sentința comercială nr. 10508 pronunțată la data de 21 noiembrie 2006 Secția a VI-a Tribunalului București a admis, în parte, cererea principală precizată, formulată de reclamanta SC R.S. – G.E.C.A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC C.C.

SRL, pe care a obligat-o să-i plătească suma de 153.002,22 Ron, reprezentând despăgubiri; suma de 6.072 Ron, reprezentând actualizare cu rata inflației a sumei de 45.000 Ron, reprezentând penalități; dobânda legală aferentă sumei de 60.000 Ron, reprezentând beneficiu nerealizat, începând cu data de 5 septembrie 2004 și până la achitarea integrală a acestui debit; suma reprezentând actualizarea cu rata inflației a sumei de 60.000 Ron, aferentă perioadei 5 septembrie 2004 – 31 decembrie 2005 și suma de 6.847,95 Ron, reprezentând cheltuieli de judecată, respingând, ca neîntemeiate, celelalte pretenții formulate de reclamantă împotriva pârâtei; a admis, în parte, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva SC F. SA, pe care a obligat-o să plătească pârâtei suma de 25.000 Ron, reprezentând despăgubiri, a compensat, în parte, cheltuielile de judecată și a obligat pârâta să plătească chematei în garanție, cu acest titlu, suma de 4629 Ron.

Spre a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut, în principal, în ce privește cererea principală, că pârâta a recunoscut pretențiile reclamantei reprezentând despăgubiri și penalități, considerând că, în conformitate cu principiul reparării integrale a prejudiciului, aceasta datorează și sumele reprezentând beneficiu nerealizat și a aplicat dispozițiile art. 969 și 1066 C. civ., O.G. nr. 9/2000, art. 43 C. com. și art. 274 C. proc. civ., apreciind că nu se pot cumula penalități, conform clauzei penale, cu dobânda legală și că, pentru celelalte pretenții nerecunoscute de pârâtă, reclamanta nu a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre prejudiciul invocat și fapta ilicită a pârâtei, iar, în ce privește cererea de chemare în garanție, că suma de 25.000 lei, este datorată în temeiul art. 969 și 1066 C. civ.

Apelurile declarate de părți împotriva sentinței tribunalului au fost respinse, ca nefondate, de Secția a VI-a comercială a Curții de apel București, prin decizia comercială nr. 407 pronunțată la data de 26 septembrie 2007. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel a reținut: cu referire la apelul reclamantei, că, în mod corect, instanța de fond a acordat despăgubiri pentru 9 zile în loc de 10 zile, cum s-a solicitat prin cererea introductivă, conform clauzei penale înscrisă la art. 10.2 din contractul de închiriere din 20 aprilie 2004, încheiat cu pârâta și a stabilit că nu se pot cumula penalitățile cu dobânda, care reprezintă tot daune interese; cu referire la apelul pârâtei, că recunoașterea pretențiilor reclamantei de către aceasta nu îi este opozabilă chematei în garanție, iar temeiul răspunderii sale nu poate fi decât contractual, față de contractul de prestări servicii încheiat între pârâtă și chemata în garanție, că, din probatoriul administrat, nu rezultă că pretențiile reclamantei ar fi rezultatul faptei cauzatoare de prejudicii a chematei în garanție, iar, cu referire la apelul chematei în garanție, că prejudiciul suferit din culpa SC F., prin sistarea energiei electrice, este de 50.000.000 lei pe zi pentru cele 5 zile cât activitatea reclamantei a fost perturbată,

considerând nefondate susținerile acestei părți, în sensul că nu datorează suma de 250.000.000 lei (Rol), față de obligațiile asumate prin contractul de prestări servicii încheiat cu SC C.C. SRL. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta-chemată în garanție, SC F. SA, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestor motive s-a arătat, în esență, că între considerentele celor două hotărâri pronunțate în cauză există contradictorialitate, cu referire la răspunderea reținută în sarcina chematei în garanție (304 pct. 7); că instanța a schimbat „natura actului juridic dedus judecății” pronunțându-se pe răspunderea contractuală a acestei părți și nu pe cea delictuală cum s-a solicitat (art. 304 pct. 8) și a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 969 C. civ., având în vedere că dispozițiile din contractul încheiat între reclamantă și pârâtă nu îi sunt aplicabile (304 pct. 9), recurenta neprecizând relevanța criticilor aduse primei instanțe față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc.

civ., care statuează asupra obiectului recursului. Intimata pârâtă a solicitat, prin întâmpinarea formulată în cauză, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică, aceleași concluzii formulând și intimata reclamantă prin notele scrise depuse la dosar. Recursul este nefondat. Astfel, potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., una din ipostazele în care se poate ajunge la o nemotivare, în sensul menționatului articol, este cea referitoare la existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii ce face obiectul recursului, ori aspectul invocat de recurentă în susținerea precitatului motiv de recurs nu se circumscrie acestei ipostaze.

Este de observat că nici aspectele invocate în susținerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 nu răspund cerințelor acestui text legal, întrucât „actul juridic” la care se referă recurenta este de fapt cererea prin care s-a solicitat instanței antrenarea răspunderii acestei părți în cauză, deci un act procedural. Cum în argumentarea obligației de plată stabilită în cauză în sarcina chematei în garanție către pârâtă, instanța de apel a avut în vedere contractul de furnizare a energiei electrice nr. 1 din 1 decembrie 2001, încheiat de aceasta cu pârâta SC C.C. SRL, existent la dosarul Tribunalului București, și nu contractul de închiriere încheiat între reclamantă și pârâtă la data de 20 aprilie 2004, cum greșit susține recurenta, nu se justifică critica greșitei aplicări a art. 969 C. civ., cu referire la acest din urmă contract, invocată în susținerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2, alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de chemata în garanție SC F. SA București, împotriva deciziei nr. 407 din 26 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2008.