ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1729/2008

Asupra recursului de față :

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele :

Prin sentința comercială nr.

10508 pronunțată la data de 21 noiembrie 2006 Secția a VI-a Tribunalului

București a admis, în parte, cererea principală precizată, formulată de

reclamanta SC R.S. – G.E.C.A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC C.C. SRL, pe

care a obligat-o să-i plătească suma de 153.002,22 Ron, reprezentând

despăgubiri; suma de 6.072 Ron, reprezentând actualizare cu rata inflației a

sumei de 45.000 Ron, reprezentând penalități; dobânda legală aferentă sumei de

60.000 Ron, reprezentând beneficiu nerealizat, începând cu data de 5 septembrie

2004 și până la achitarea integrală a acestui debit; suma reprezentând

actualizarea cu rata inflației a sumei de 60.000 Ron, aferentă perioadei 5

septembrie 2004 – 31 decembrie 2005 și suma de 6.847,95 Ron, reprezentând cheltuieli

de judecată, respingând, ca neîntemeiate, celelalte pretenții formulate de

reclamantă împotriva pârâtei; a admis, în parte, cererea de chemare în garanție

formulată de pârâtă împotriva SC F. SA, pe care a obligat-o să plătească pârâtei

suma de 25.000 Ron, reprezentând despăgubiri, a compensat, în parte,

cheltuielile de judecată și a obligat pârâta să plătească chematei în garanție,

cu acest titlu, suma de 4629 Ron.

Spre a hotărî astfel,

instanța de fond, a reținut, în principal, în ce privește cererea principală,

că pârâta a recunoscut pretențiile reclamantei reprezentând despăgubiri și

penalități, considerând că, în conformitate cu principiul reparării integrale a

prejudiciului, aceasta datorează și sumele reprezentând beneficiu nerealizat și

a aplicat dispozițiile art. 969 și 1066 C. civ., O.G. nr. 9/2000, art. 43 C.

com. și art. 274 C. proc. civ., apreciind că nu se pot cumula penalități,

conform clauzei penale, cu dobânda legală și că, pentru celelalte pretenții

nerecunoscute de pârâtă, reclamanta nu a făcut dovada legăturii de cauzalitate

dintre prejudiciul invocat și fapta ilicită a pârâtei, iar, în ce privește

cererea de chemare în garanție, că suma de 25.000 lei, este datorată în temeiul

art. 969 și 1066 C. civ.

Apelurile declarate de părți

împotriva sentinței tribunalului au fost respinse, ca nefondate, de Secția a VI-a

comercială a Curții de apel București, prin decizia comercială nr. 407

pronunțată la data de 26 septembrie 2007.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de apel analizând sentința apelată prin prisma motivelor de

apel a reținut: cu referire la apelul reclamantei, că, în mod corect, instanța

de fond a acordat despăgubiri pentru 9 zile în loc de 10 zile, cum s-a

solicitat prin cererea introductivă, conform clauzei penale înscrisă la art. 10.2

din contractul de închiriere din 20 aprilie 2004, încheiat cu pârâta și a

stabilit că nu se pot cumula penalitățile cu dobânda, care reprezintă tot daune

interese; cu referire la apelul pârâtei, că recunoașterea pretențiilor

reclamantei de către aceasta nu îi este opozabilă chematei în garanție, iar

temeiul răspunderii sale nu poate fi decât contractual, față de contractul de

prestări servicii încheiat între pârâtă și chemata în garanție, că, din

probatoriul administrat, nu rezultă că pretențiile reclamantei ar fi rezultatul

faptei cauzatoare de prejudicii a chematei în garanție, iar, cu referire la

apelul chematei în garanție, că prejudiciul suferit din culpa SC F., prin

sistarea energiei electrice, este de 50.000.000 lei pe zi pentru cele 5 zile

cât activitatea reclamantei a fost perturbată, considerând nefondate

susținerile acestei părți, în sensul că nu datorează suma de 250.000.000 lei

(Rol), față de obligațiile asumate prin contractul de prestări servicii

încheiat cu SC C.C. SRL.

Împotriva menționatei

decizii a formulat recurs apelanta-chemată în garanție, SC F. SA, invocând

motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestor

motive s-a arătat, în esență, că între considerentele celor două hotărâri

pronunțate în cauză există contradictorialitate, cu referire la răspunderea

reținută în sarcina chematei în garanție (304 pct. 7); că instanța a schimbat

„natura actului juridic dedus judecății” pronunțându-se pe răspunderea

contractuală a acestei părți și nu pe cea delictuală cum s-a solicitat (art. 304

pct. 8) și a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 969 C. civ., având

în vedere că dispozițiile din contractul încheiat între reclamantă și pârâtă nu

îi sunt aplicabile (304 pct. 9), recurenta neprecizând relevanța criticilor

aduse primei instanțe față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin.

(1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.

Intimata pârâtă a solicitat,

prin întâmpinarea formulată în cauză, respingerea recursului și menținerea

deciziei atacate ca fiind legală și temeinică, aceleași concluzii formulând și

intimata reclamantă prin notele scrise depuse la dosar.

Recursul este nefondat.

Astfel, potrivit art. 304 pct.

7 C. proc. civ., una din ipostazele în care se poate ajunge la o nemotivare, în

sensul menționatului articol, este cea referitoare la existența unei

contrarietăți între considerentele hotărârii ce face obiectul recursului, ori

aspectul invocat de recurentă în susținerea precitatului motiv de recurs nu se

circumscrie acestei ipostaze.

Este de observat că nici

aspectele invocate în susținerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 nu

răspund cerințelor acestui text legal, întrucât „actul juridic” la care se

referă recurenta este de fapt cererea prin care s-a solicitat instanței

antrenarea răspunderii acestei părți în cauză, deci un act procedural.

Cum în argumentarea

obligației de plată stabilită în cauză în sarcina chematei în garanție către

pârâtă, instanța de apel a avut în vedere contractul de furnizare a energiei

electrice nr. 1 din 1 decembrie 2001, încheiat de aceasta cu pârâta SC C.C. SRL,

existent la dosarul Tribunalului București, și nu contractul de închiriere încheiat

între reclamantă și pârâtă la data de 20 aprilie 2004, cum greșit susține recurenta,

nu se justifică critica greșitei aplicări a art. 969 C. civ., cu referire la

acest din urmă contract, invocată în susținerea motivului prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Așa fiind, în temeiul art. 312

alin. (1) teza 2, alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de chemata în garanție SC F. SA București, împotriva deciziei nr. 407 din 26

septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 mai 2008.