Decizia nr. 1137/2010 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 13097/2007 a Tribunalului București

Prin sentința comercială nr. 13097 din data de 12 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă ca nefondată acțiunea, astfel cum a fost restrânsă și precizată, formulată de reclamanta S.C. A.T. S.A. împotriva pârâtei C.S.A.D.F.G., având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 441.297,72 lei, sumă cu care reclamanta figurează în tabelul definitiv consolidat al creditorilor, în dosarul de faliment al debitoarei SC G.A.R.G. SA, aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a comercială. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele: Prin sentința comercială nr. 752 din 8 aprilie 2003 Tribunalul București, secția a VII-a comercială, a admis cererea formulată de creditoarea C.S.A.D.F.G. și a deschis procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 privind reorganizarea judiciară și falimentul împotriva debitoarei SC G.A.R.G. SA, reclamanta figurând în tabelul definitiv consolidat al creditorilor cu o creanță acceptată în valoare de 14.944.812.844 lei vechi. La data de 8 februarie 2005 reclamanta s-a adresat C.S.A.D.F.G. în calitate de administrator al fondului de garantare și i-a solicitat plata sumei de 15.444.615.850 lei din care 14.944.812.844 lei reprezenta suma cu care era înscrisă în dosarul de faliment al societății de asigurări SC G.A.R.G. SA, prevalându-se de dispozițiile art. 48 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară și falimentul societăților de asigurare, potrivit cărora „la data rămânerii irevocabile a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului în condițiile legii, administratorul fondului de garantare este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile fondului, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări. Reține prima instanță totodată că, în speță, cauza litigiului s-a schimbat pe parcursul derulării sale, deoarece urmare efectuării parțiale a plăților de către pârâtă, se solicită instanței, să verifice legalitatea controlului efectuat de pârâta asupra dosarelor de daună la care s-au refuzat creanțele admise în tabloul creditorilor, comportament pe care reclamanta îl apreciază ca abuziv. Sub acest aspect tribunalul constată că în temeiul art. 60 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 C.S.A.D.F.G. este în drept să emită norme, în baza legii, cu privire la procedura și condițiile de efectuare a plăților de la și către Fondul de Garantare, iar prin norma din data de 26 iunie 2005 pârâta a reglementat condițiile de constituire de administrare și de utilizare a fondului, stabilind în art. 13 că pentru efectuarea plăților către creditorii de asigurări, un departament specializat va verifica dosarele de daună și creanțe, context legal din care tribunalul apreciază că, pârâta aplicând procedura instituită prin norma din 20 iunie 2005 nu a acționat abuziv, iar solicitarea reclamantei de plată a diferenței de sumă neachitată de 441.297,72 lei noi este nefondată.

Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat apel, criticile formulate vizând încălcarea dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 503/2004 și ale art. 18 alin. (2) din Norma C.S.A. din 26 iunie 2005, în temeiul cărora creanța reclamantei consfințită printr-un titlu executoriu nu putea fi respinsă. Prin decizia comercială nr. 431 din 24 octombrie 2008 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul reclamantei și a schimbat în tot sentința tribunalului în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamanta astfel cum a fost precizată și a obligat pârâta la plata către reclamanta a sumei cu care reclamanta figurează în tabelul definitiv consolidat al creditorilor SC G.A.R.G. SA. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control devolutiv a reținut că în raport de dispozițiile art. 72 din Legea nr. 503/2004 cel în drept să plătească creditorilor de asigurări despăgubirile este C.S.A.D.F.G. în calitate de administrator al fondului de garantare iar verificarea creanțelor creditorilor nu poate avea loc în ipoteza existenței unui titlu executoriu, cum este cazul în speță, creanța reclamantei astfel cum a fost înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor este câștigată cauzei sub acest aspect; instanța constată totodată că pârâta a efectuat plăți pe parcursul judecării cauzei, în contul creanței cu care reclamanta figurează în tabelul consolidat al creditorilor, rămânând o diferență de 441.297,72 lei pe care pârâta refuză să o plătească, considerând nejustificat că este îndreptățită să analizeze titlul executoriu.

Împotriva acestei decizii pârâta C.S.A.D.F.G. prin Departamentul Fond de Garantare a declarat recurs la data de 12 decembrie 2008, în termen legal, solicitând în principal, casarea deciziei și trimiterea dosarului spre competentă soluționare, în primă instanță judecătorului sindic din cadrul Tribunalului București, secția a VII-a comercială, iar în ipoteza respingerii excepției de necompetență materială a Secției comerciale, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță Curtea de Apel București, secția comercială, ca instanță de recurs; În subsidiar, recurenta pârâtă a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului și menținerii ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de prima instanță. Recurenta a invocat în susținerea recursului motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3, pct. 1 și pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut următoarele: - prin decizia comercială nr. 2864 din 1 octombrie 2006 pronunțată în cauza de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit irevocabil competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătorului sindic din cadrul Tribunalului București precum și caracterul prezentei acțiuni de cerere incidentală în procedura falimentului, dezlegări obligatorii care au fost încălcate atât de prima instanță cât și de instanța de apel (motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.); - calea de atac împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță era recursul în condițiile în care natura cauzei de cerere incidentală în procedura falimentului fusese stabilită, iar conform art. 38 alin. (2) din Legea nr. 503/2004 – hotărârile tribunalului sunt definitive și executorii și pot fi atacate cu recurs; - decizia comercială nr. 431 din 24 octombrie 2008 a fost pronunțată de o instanță care nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, respectiv în complet de recurs, format de 3 judecători în conformitate cu dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304 /2004 privind organizarea judiciară (motivul prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.); -hotărârea instanței de control a fost date cu încălcarea legii (motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) respectiv a procedurii speciale și derogatorii a Legii nr. 503/2004 privind redresarea financiară și falimentul societăților de asigurare care reglementează modalitatea de efectuare a plăților de către fondul de garantare care implicit verifică condițiilor prevăzute de lege specială pentru efectuarea plăților, în acest sens dispozițiile art. 18 alin. (2) coroborate cu art. 21 alin. (1) din lege prevăd imperativ că „Fondul de Garantare verifică dosarele de daune și înscrisurile aferente”.

Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de motivele invocate constată următoarele: 4.1.Motivul întemeiat pe ipoteza reglementată de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. care vizează încălcarea competenței alte instanțe este fondat. În cauză, acțiunea introductivă formulată de reclamantă a fost înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, care prin încheierea din data de 26 septembrie 2005 a admis excepția necompetenței sale materiale invocată de pârâtă prin întâmpinare, a scos cauza de pe rolul secției și a trimis-o spre soluționare secției comerciale din cadrul Curții. Secția a V-a comercială din cadrul Curții de Apel București, astfel investită, prin sentința comercială nr. 43 din data de 24 martie 2006 și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VII-a comercială – judecător sindic, apreciind, față de obiectul acțiunii, că reclamanta urmărește exercitarea drepturilor ce îi revin conform dispozițiilor Legii nr. 503/2004, în cadrul procedurii de faliment a SC G.A.R.G. SA, cererea sa având un caracter incidental conform art. 17 C. proc. civ., fiind de competența judecătorului sindic desemnat în procedura falimentului societății debitoare. 4.2. Recursul declarat de societatea reclamantă împotriva acestei sentințe de declinare de competență a fost respins ca nefondat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2864 din 10 octombrie 2006 care a confirmat competența materială a judecătorului sindic și caracterul incidental al cererii reclamantei în procedura falimentului societății de asigurare SC G.A.R.G. SA. 4.3. După înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a comercială judecătorul sindic, desemnat din procedura falimentului debitoarei, prin Încheierea din 27 martie 2007 a invocat din oficiu necompetența funcțională a secției a VII- a comercială a Tribunalului București și a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea ei secției a VI-a comercială a Tribunalului București. Secția a VI-a comercială a Tribunalului București astfel investită, nu și-a verificat propria competență materială și totodată a ignorat în mod nepermis faptul că asupra acestei chestiuni se pronunțase o hotărâre irevocabilă de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a statuat asupra competenței materiale a cauzei în favoarea judecătorului sindic din cadrul Tribunalului București, secția a VII-a comercială, tribunal în a cărei rază teritorială se află sediul debitorului și unde se derula procedura falimentului acestuia. 4.4. Instanța de apel, la rândul său, a procedat în aceiași manieră, deși, dat fiind natura competenței materiale, absolute, statuate în favoarea altei instanțe printr-o hotărâre irevocabilă pronunțată de o instanță de recurs, trebuia din oficiu să pună în discuție necompetența sa. 4.

Așa fiind, hotărârile pronunțate, în cauză de prima instanță și de instanța de apel sunt lovite de nulitate absolută, deoarece după art. 105 alin. (1) C. proc. civ. actele de procedură îndeplinite de instanța necompetentă absolut sunt nule. Pentru rațiunile mai sus înfățișate Înalta Curte constatând întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv de ordine publică, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. va admite prezentul recurs și va casa decizia și sentința nr. 13097 din 12 noiembrie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, cu trimiterea cauzei la Tribunalul București, secția a VII-a – judecător sindic, a cărui competență în soluționarea cauzei a fost irevocabil stabilită. Față de natura de ordine publică a motivului de nelegalitate găsit întemeiat și soluția adoptată, examinarea celorlalte motive de recurs invocate nu se mai impune.