ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1137/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosarului,

constatată următoarele:

2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, a fost respinsă ca nefondată acțiunea, astfel

cum a fost restrânsă și precizată, formulată de reclamanta

S.C. A.T. S.A. împotriva pârâtei C.S.A.D.F.G., având ca obiect obligarea pârâtei

la plata sumei de 441.297,72 lei, sumă cu care reclamanta figurează

în tabelul definitiv consolidat al creditorilor, în dosarul de faliment al

debitoarei SC G.A.R.G. SA, aflat pe rolul Tribunalului București, secția

a VII-a comercială.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:

Prin sentința comercială nr. 752

din 8 aprilie 2003 Tribunalul București, secția a VII-a

comercială, a admis cererea formulată de creditoarea C.S.A.D.F.G. și

a deschis procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 privind

reorganizarea judiciară și falimentul împotriva debitoarei SC

G.A.R.G. SA, reclamanta figurând în tabelul definitiv consolidat al

creditorilor cu o creanță acceptată în valoare de 14.944.812.844

lei vechi.

La data de 8 februarie 2005 reclamanta s-a

adresat C.S.A.D.F.G. în calitate de administrator al fondului de garantare

și i-a solicitat plata sumei de 15.444.615.850 lei din care 14.944.812.844

lei reprezenta suma cu care era înscrisă în dosarul de faliment al

societății de asigurări SC G.A.R.G. SA, prevalându-se de

dispozițiile art. 48 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară

și falimentul societăților de asigurare, potrivit cărora

„la data rămânerii irevocabile a hotărârii de deschidere a procedurii

falimentului în condițiile legii, administratorul fondului de garantare

este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile

fondului, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de

asigurări.

Reține prima instanță

totodată că, în speță, cauza litigiului s-a schimbat pe

parcursul derulării sale, deoarece urmare efectuării parțiale a

plăților de către pârâtă, se solicită instanței,

să verifice legalitatea controlului efectuat de pârâta asupra dosarelor de

daună la care s-au refuzat creanțele admise în tabloul creditorilor,

comportament pe care reclamanta îl apreciază ca abuziv.

Sub acest aspect tribunalul constată

că în temeiul art. 60 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 C.S.A.D.F.G. este

în drept să emită norme, în baza legii, cu privire la procedura

și condițiile de efectuare a plăților de la și

către Fondul de Garantare, iar prin norma din data de 26 iunie 2005 pârâta

a reglementat condițiile de constituire de administrare și de

utilizare a fondului, stabilind în art. 13 că pentru efectuarea

plăților către creditorii de asigurări, un departament

specializat va verifica dosarele de daună și creanțe, context

legal din care tribunalul apreciază că, pârâta aplicând procedura

instituită prin norma din 20 iunie 2005 nu a acționat abuziv, iar solicitarea

reclamantei de plată a diferenței de sumă neachitată de

441.297,72 lei noi este nefondată.

a declarat apel, criticile formulate vizând încălcarea dispozițiilor art.

48 din Legea nr. 503/2004 și ale art. 18 alin. (2) din Norma C.S.A. din 26

iunie 2005, în temeiul cărora creanța reclamantei

consfințită printr-un titlu executoriu nu putea fi respinsă.

Prin decizia comercială nr. 431 din 24

octombrie 2008 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

a admis apelul reclamantei și a schimbat în tot sentința tribunalului

în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamanta astfel cum

a fost precizată și a obligat pârâta la plata către reclamanta a

sumei cu care reclamanta figurează în tabelul definitiv consolidat al

creditorilor SC G.A.R.G. SA.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control devolutiv a reținut că în raport de

dispozițiile art. 72 din Legea nr. 503/2004 cel în drept să

plătească creditorilor de asigurări despăgubirile este C.S.A.D.F.G.

în calitate de administrator al fondului de garantare iar verificarea

creanțelor creditorilor nu poate avea loc în ipoteza existenței unui

titlu executoriu, cum este cazul în speță, creanța reclamantei

astfel cum a fost înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor este

câștigată cauzei sub acest aspect; instanța constată

totodată că pârâta a efectuat plăți pe parcursul

judecării cauzei, în contul creanței cu care reclamanta

figurează în tabelul consolidat al creditorilor, rămânând o

diferență de 441.297,72 lei pe care pârâta refuză să o

plătească, considerând nejustificat că este

îndreptățită să analizeze titlul executoriu.

prin Departamentul Fond de Garantare a declarat recurs la data de 12 decembrie

2008, în termen legal, solicitând în principal, casarea deciziei și

trimiterea dosarului spre competentă soluționare, în primă

instanță judecătorului sindic din cadrul Tribunalului București,

secția a VII-a comercială, iar în ipoteza respingerii excepției

de necompetență materială a Secției comerciale, casarea

deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță

Curtea de Apel București, secția comercială, ca

instanță de recurs;

În subsidiar, recurenta pârâtă a

solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului

și menținerii ca legală și temeinică a hotărârii

pronunțate de prima instanță.

Recurenta a invocat în susținerea recursului

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3, pct. 1 și pct.

9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut următoarele:

- prin decizia comercială nr. 2864 din 1

octombrie 2006 pronunțată în cauza de Înalta Curte de Casație

și Justiție s-a stabilit irevocabil competența de

soluționare a cauzei în favoarea judecătorului sindic din cadrul

Tribunalului București precum și caracterul prezentei acțiuni de

cerere incidentală în procedura falimentului, dezlegări obligatorii

care au fost încălcate atât de prima instanță cât și de

instanța de apel (motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.);

- calea de atac împotriva hotărârii

pronunțate în primă instanță era recursul în

condițiile în care natura cauzei de cerere incidentală în procedura

falimentului fusese stabilită, iar conform art. 38 alin. (2) din Legea nr.

503/2004 – hotărârile tribunalului sunt definitive și executorii

și pot fi atacate cu recurs;

- decizia comercială nr. 431 din 24

octombrie 2008 a fost pronunțată de o instanță care nu a

fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, respectiv în

complet de recurs, format de 3 judecători în conformitate cu

dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304 /2004 privind organizarea

judiciară (motivul prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.);

-hotărârea instanței de control a

fost date cu încălcarea legii (motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.) respectiv a procedurii speciale și derogatorii a Legii nr. 503/2004

privind redresarea financiară și falimentul societăților de

asigurare care reglementează modalitatea de efectuare a plăților

de către fondul de garantare care implicit verifică condițiilor

prevăzute de lege specială pentru efectuarea plăților, în

acest sens dispozițiile art. 18 alin. (2) coroborate cu art. 21 alin. (1)

din lege prevăd imperativ că „Fondul de Garantare verifică

dosarele de daune și înscrisurile aferente”.

controlului de legalitate decizia atacată în raport de motivele invocate

constată următoarele:

4.1.Motivul întemeiat pe ipoteza

reglementată de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. care vizează

încălcarea competenței alte instanțe este fondat.

În cauză, acțiunea

introductivă formulată de reclamantă a fost înregistrată

inițial pe rolul Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, care prin încheierea din data de 26 septembrie

2005 a admis excepția necompetenței sale materiale invocată de

pârâtă prin întâmpinare, a scos cauza de pe rolul secției și a

trimis-o spre soluționare secției comerciale din cadrul Curții.

Secția a V-a comercială din cadrul Curții

de Apel București, astfel investită, prin sentința comercială

nr. 43 din data de 24 martie 2006 și-a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a

VII-a comercială – judecător sindic, apreciind, față de obiectul

acțiunii, că reclamanta urmărește exercitarea drepturilor

ce îi revin conform dispozițiilor Legii nr. 503/2004, în cadrul procedurii

de faliment a SC G.A.R.G. SA, cererea sa având un caracter incidental conform

art. 17 C. proc. civ., fiind de competența judecătorului sindic

desemnat în procedura falimentului societății debitoare.

4.2. Recursul declarat de societatea

reclamantă împotriva acestei sentințe de declinare de

competență a fost respins ca nefondat de Înalta Curte de Casație

și Justiție prin decizia nr. 2864 din 10 octombrie 2006 care a

confirmat competența materială a judecătorului sindic și

caracterul incidental al cererii reclamantei în procedura falimentului

societății de asigurare SC G.A.R.G. SA.

4.3. După înregistrarea cauzei pe rolul

Tribunalului București, secția a VII-a comercială judecătorul

sindic, desemnat din procedura falimentului debitoarei, prin Încheierea din 27

martie 2007 a invocat din oficiu necompetența funcțională a secției

a VII- a comercială a Tribunalului București și a dispus

scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea ei secției a VI-a

comercială a Tribunalului București.

Secția a VI-a comercială a

Tribunalului București astfel investită, nu și-a verificat

propria competență materială și totodată a ignorat în

mod nepermis faptul că asupra acestei chestiuni se pronunțase  o hotărâre

irevocabilă de Înalta Curte de Casație și Justiție prin

care s-a statuat asupra competenței materiale a cauzei în favoarea judecătorului

sindic din cadrul Tribunalului București, secția a VII-a

comercială, tribunal în a cărei rază teritorială se află

sediul debitorului și unde se derula procedura falimentului acestuia.

4.4. Instanța de apel, la rândul

său, a procedat în aceiași manieră, deși, dat fiind natura

competenței materiale, absolute, statuate în favoarea altei instanțe

printr-o hotărâre irevocabilă pronunțată de o

instanță de recurs, trebuia din oficiu să pună în

discuție necompetența sa.

4.5. Așa fiind, hotărârile

pronunțate, în cauză de prima instanță și de

instanța de apel sunt lovite de nulitate absolută, deoarece după

art. 105 alin. (1) C. proc. civ. actele de procedură îndeplinite de

instanța necompetentă absolut sunt nule.

Pentru rațiunile mai sus

înfățișate Înalta Curte constatând întemeiat motivul de casare

prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv de ordine publică,

în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. va admite prezentul recurs

și va casa decizia și sentința nr. 13097 din 12 noiembrie 2007 a

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, cu trimiterea cauzei

la Tribunalul București, secția a VII-a – judecător sindic, a

cărui competență în soluționarea cauzei a fost irevocabil

stabilită.

Față de natura de ordine

publică a motivului de nelegalitate găsit întemeiat și

soluția adoptată, examinarea celorlalte motive de recurs invocate nu

se mai impune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta C.S.A.D.F.G.

București împotriva deciziei comerciale nr. 431 din 24 octombrie 2008 a

Curții de Apel București, secția a-V-a comercială.

Casează decizia recurată și

sentința comercială nr. 13097 din 12 noiembrie 2007 a Tribunalului

București, secția a V-a comercială, și trimite cauza la

Tribunalul București, secția a VII-a judecător sindic, a

cărei competență a fost irevocabil stabilită.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 19 martie 2010.