ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 535/2010

Asupra recursurilor de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 11492 din 11 decembrie 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, au fost admise în parte cererea principală formulată și precizată de reclamanta SC P.C. SRL București și cererea reconvențională formulată de pârâta SC S.R. SA București, aceasta din urmă fiind obligată să plătească reclamantei-pârâte suma de 438.209,94 lei rezultată în urma compensării datoriilor reciproce rezultate din executarea contractului de subcontractare semnat între părți la 1 ianuarie 2004, referitor la executarea „Proiectului P. România”, privitor la lucrări de structură, construcție cu forță de muncă, conform proiectelor de execuție, planurilor și standardelor aprobate conform legislației în vigoare, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.624,36 lei.

În esență, instanța de fond a reținut - în baza actelor din dosar, poziției părților față de aceste înscrisuri și expertizei tehnice efectuate în cauză - că reclamanta este îndreptățită să primească de la pârâtă suma de 454.122 lei contravaloare lucrări înscrise în certificatul final de plată și 92.829 lei contravaloare garanții lucrări reținute de pârâtă pe parcursul derulării contractului, iar pârâta este îndreptățită la 107.236,46 lei contravaloare prejudicii create de reclamantă pe aceeași perioadă.

În considerarea și aplicarea art. 7 pct. 1 din contract, instanța a dispus compensarea creanței datorate cu titlu de garanții de bună execuție cu prejudiciul ce a format obiectul reconvenționalei, așa încât la 31 mai 2004 (data emiterii facturii) creanța pârâtei față de reclamantă era în sumă de 14.407,46 lei, sumă la care s-au adăugat dobânzile legale în cuantum de 1.504,59 lei calculate pe perioada 31 mai 2004 - 18 ianuarie 2005, rezultând în final o creanță a pârâtei față de reclamantă de 15.912,05 lei, care în final s-a compensat cu creanța reclamantei, rezultând în final obligația pârâtei reclamante către reclamanta pârâtă de plată a sumei de 438.209,94 lei, cu cheltuieli de judecată aferente.

Apelurile declarate de părți împotriva acestei sentințe au fost respinse ca nefondate prin Decizia comercială nr. 476 din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, doar în ceea ce privește cererea principală, instanța nesoluționând și apelurile declarate în legătură cu cererea reconvențională întrucât prin încheierea de la termenul din 17 septembrie 2007 (fila 50 dosar apel) s-a dispus suspendarea judecății apelurilor declarate pe acest aspect, în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, apelanta reclamantă SC P.C. SRL aflându-se în procedura insolvenței deschise prin sentința comercială nr. 506 din 16 februarie 2007 dată în Dosarul nr. 41594/3/2006 al Tribunalului București, secția a VII-a.

În acest sens, instanța de apel, analizând doar primul motiv din apelul reclamantei și primul motiv din apelul pârâtei, a reținut - luând în considerare și noul raport de expertiză efectuat în această etapă procesuală la cererea pârâtei - că instanța de fond a soluționat corect cererea referitoare la restituirea deducerilor reținută de pârâtă, reclamanta însușindu-și fără obiecțiuni certificatele interimare de plată, aceste certificate cuprinzând și respectivele deduceri. Cât privește critica apelantei pârâte privitoare la neexecutarea lucrărilor în integralitatea lor de către reclamantă, instanța de apel nu a primit această critică având în vedere constatările expertului D.S.

și procesul verbal de predare a lucrărilor din 1 iulie 2004. Chiar dacă ultimul certificat interimar, nu a fost acceptat la plată de către pârâtă, instanța de apel a apreciat că în mod corect ea a fost obligată și la plata sumelor cuprinse în acesta deoarece, neacceptarea la plată nu poate fi justificată pe nerealizarea lucrărilor în totalitate. În consecință, analizându-se doar criticile referitoare la cererea principală, instanța de apel a respins apelurile părților ca nefondate. Împotriva acestei decizii au declarat recursuri atât reclamanta pârâtă cât și pârâta reclamantă, solicitând modificarea ei pentru nelegalitate. În recursul său reclamanta SC P.C. SRL, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. critică decizia din apel pentru că s-a pronunțat doar asupra primului motiv din apelul său nu și în legătură cu criticile invocate cu privire la cererea reconvențională. De asemenea, hotărârea dată este lipsită de temei legal, instanța neargumentând respingerea apelului său și interpretând greșit înscrisurile depuse în dosar, respectiv certificatele interimare pe care ea le-ar fi semnat fără obiecțiuni. În recursul său pârâta SC S.R. SA invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., critică decizia din apel pentru greșita interpretare a clauzelor contractuale, respectiv a art. 3 din contractul de antrepriză referitor la plata lucrărilor.

Întrucât volumul lucrărilor efectiv executate a fost contestat de ea, iar concluziile expertului desemnat de instanță difereau față de cele ale expertului desemnat de parte, instanța ar fi trebuit să îi admită cererea pentru efectuarea unei noi expertize, cu atât mai mult cu cât raportul efectuat nu cuprinde nici o referire la certificatul interimar, pe care ea nu l-a acceptat la plată. Pe parcursul soluționării recursului a fost depusă sentința comercială nr. 1585 din 18 martie 2009 a Tribunalului București, secția a VII-a comercială (filele 24-25) prin care a fost închisă procedura falimentului recurentei reclamante SC P.C.

SRL, irevocabilă prin nerecurare, conform mențiunii făcute pe exemplarul aflat la fila 32. Recursurile părților sunt întemeiate urmând a fi admise pentru considerentele ce se vor arăta: Obiectul dedus judecății îl reprezintă pretențiile reciproce pe care părțile le-au pretins din executarea contractului de subantrepriză încheiat între ele la 1 ianuarie 2004 privind construirea Complexului P. România, cereri admise în parte de instanța de fond care, în urma compensării datoriilor reciproce, a stabilit obligarea pârâtei reclamante la 438.209,94 lei.

Deși ambele părți au declarat apeluri, atât cu privire la soluționarea cererii principale cât și reconvenționale, instanța de apel a analizat apelurile doar sub aspectul criticilor invocate în legătură cu cererea principală, reținând că nu se pot analiza și cele privitoare la cererea reconvențională deoarece, reclamanta fiind în procedura insolvenței, orice cerere în despăgubiri îndreptată împotriva ei este suspendată în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, așa cum, de altfel, s-a și dispus la 17 septembrie 2007. Fără a lua în discuție dovada nou făcută în recurs referitoare la închiderea acestei proceduri, Curtea apreciază că soluția adoptată de instanța de apel este greșită, criticile recurentei reclamante privitoare la neanalizarea motivelor din apel în integralitatea lor fiind întemeiate.

Astfel, la momentul în care instanța de apel a fost înștiințată cu existența pe rolul Tribunalului București a dosarului ce avea ca obiect falimentul reclamantei, pârâtă în reconvențională, iar cererile de apel ale părților vizau atât cererea principală cât și cererea reconvențională, inclusiv compensarea datoriilor reciproce dispusă la fond, instanța greșit s-a pronunțat doar asupra acelor critici ce vizau cererea principală, aplicând măsura suspendării judecății doar cu privire la criticile ce vizau reconvenționala, deoarece ambele apeluri vizau atât principala cât și reconvenționala, precum și compensarea datoriilor reciproce, pretențiile părților având o strânsă interdependență, ele rezultând din executarea aceluiași contract.

Cu alte cuvinte, instanța de apel a aplicat dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 pentru o parte din criticile invocate de apelante și nu în raport de cererile de apel în integralitatea lor, deși dezlegarea criticilor ce vizau cererea principală și cererea reconvențională era în strânsă interdependență, de soluționarea lor în ansamblu, depinzând și soluția finală. În consecință, Curtea apreciază că se impune admiterea recursurilor și casarea deciziei de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor, mai ales că motivul pentru care nu s-au analizat toate criticile apelantelor nu mai subzistă. Cu ocazia rejudecării instanța de apel va avea în vedere și celelalte critici invocate de recurente ce vizează interpretarea clauzelor contractuale privitoare la plată și la actele încheiate de părți în temeiul clauzelor contractuale, analizarea acestora neputând fi făcută decât prin analizarea apelurilor în integralitatea lor.

În consecință, vor fi admise ambele recursuri în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC P.C. SRL București prin administrator judiciar T. și Asociații Sprl, împotriva Deciziei nr. 476 din 27 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Admite recursul declarat de pârâta SC S.R. SA, împotriva aceleiași decizii. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor reclamantei și pârâtei, aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.