ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 535/2010

Asupra recursurilor

de față:

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința comercială nr. 11492 din 11 decembrie 2006 a Tribunalului București, secția

a VI-a comercială, au fost admise în parte cererea principală formulată și

precizată de reclamanta SC P.C. SRL București și cererea reconvențională

formulată de pârâta SC S.R. SA București, aceasta din urmă fiind obligată să

plătească reclamantei-pârâte suma de 438.209,94 lei rezultată în urma

compensării datoriilor reciproce rezultate din executarea contractului de

subcontractare semnat între părți la 1 ianuarie 2004, referitor la executarea

„Proiectului P. România”, privitor la lucrări de structură, construcție cu

forță de muncă, conform proiectelor de execuție, planurilor și standardelor

aprobate conform legislației în vigoare, precum și la plata cheltuielilor de judecată

în sumă de 6.624,36 lei.

În esență, instanța

de fond a reținut - în baza actelor din dosar, poziției părților față de aceste

înscrisuri și expertizei tehnice efectuate în cauză - că reclamanta este

îndreptățită să primească de la pârâtă suma de 454.122 lei contravaloare

lucrări înscrise în certificatul final de plată și 92.829 lei contravaloare

garanții lucrări reținute de pârâtă pe parcursul derulării contractului, iar

pârâta este îndreptățită la 107.236,46 lei contravaloare prejudicii create de reclamantă

pe aceeași perioadă.

În considerarea și

aplicarea art. 7 pct. 1 din contract, instanța a dispus compensarea creanței

datorate cu titlu de garanții de bună execuție cu prejudiciul ce a format

obiectul reconvenționalei, așa încât la 31 mai 2004 (data emiterii facturii)

creanța pârâtei față de reclamantă era în sumă de 14.407,46 lei, sumă la care

s-au adăugat dobânzile legale în cuantum de 1.504,59 lei calculate pe perioada

31 mai 2004 - 18 ianuarie 2005, rezultând în final o creanță a pârâtei față de

reclamantă de 15.912,05 lei, care în final s-a compensat cu creanța

reclamantei, rezultând în final obligația pârâtei reclamante către reclamanta

pârâtă de plată a sumei de 438.209,94 lei, cu cheltuieli de judecată aferente.

Apelurile declarate de părți împotriva

acestei sentințe au fost respinse ca nefondate prin Decizia comercială nr. 476

din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială,

doar în ceea ce privește cererea principală, instanța nesoluționând și

apelurile declarate în legătură cu cererea reconvențională întrucât prin

încheierea de la termenul din 17 septembrie 2007 (fila 50 dosar apel) s-a

dispus suspendarea judecății apelurilor declarate pe acest aspect, în temeiul

dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, apelanta reclamantă SC P.C. SRL

aflându-se în procedura insolvenței deschise prin sentința comercială nr. 506

din 16 februarie 2007 dată în Dosarul nr. 41594/3/2006 al Tribunalului

București, secția a VII-a.

În acest sens,

instanța de apel, analizând doar primul motiv din apelul reclamantei și primul

motiv din apelul pârâtei, a reținut - luând în considerare și noul raport de

expertiză efectuat în această etapă procesuală la cererea pârâtei - că instanța

de fond a soluționat corect cererea referitoare la restituirea deducerilor

reținută de pârâtă, reclamanta însușindu-și fără obiecțiuni certificatele

interimare de plată, aceste certificate cuprinzând și respectivele deduceri.

Cât privește critica

apelantei pârâte privitoare la neexecutarea lucrărilor în integralitatea lor de

către reclamantă, instanța de apel nu a primit această critică având în vedere

constatările expertului D.S. și procesul verbal de predare a lucrărilor din 1

iulie 2004.

Chiar dacă ultimul

certificat interimar, nu a fost acceptat la plată de către pârâtă, instanța de

apel a apreciat că în mod corect ea a fost obligată și la plata sumelor

cuprinse în acesta deoarece, neacceptarea la plată nu poate fi justificată pe

nerealizarea lucrărilor în totalitate.

În consecință,

analizându-se doar criticile referitoare la cererea principală, instanța de

apel a respins apelurile părților ca nefondate.

Împotriva acestei

decizii au declarat recursuri atât reclamanta pârâtă cât și pârâta reclamantă,

solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.

În recursul său reclamanta

SC P.C. SRL, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. critică

decizia din apel pentru că s-a pronunțat doar asupra primului motiv din apelul

său nu și în legătură cu criticile invocate cu privire la cererea

reconvențională.

De asemenea,

hotărârea dată este lipsită de temei legal, instanța neargumentând respingerea

apelului său și interpretând greșit înscrisurile depuse în dosar, respectiv

certificatele interimare pe care ea le-ar fi semnat fără obiecțiuni.

În recursul său pârâta SC S.R. SA invocând

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., critică decizia din apel pentru

greșita interpretare a clauzelor contractuale, respectiv a art. 3 din

contractul de antrepriză referitor la plata lucrărilor.

Întrucât volumul

lucrărilor efectiv executate a fost contestat de ea, iar concluziile expertului

desemnat de instanță difereau față de cele ale expertului desemnat de parte,

instanța ar fi trebuit să îi admită cererea pentru efectuarea unei noi

expertize, cu atât mai mult cu cât raportul efectuat nu cuprinde nici o

referire la certificatul interimar, pe care ea nu l-a acceptat la plată.

Pe parcursul soluționării recursului a fost

depusă sentința comercială nr. 1585 din 18 martie 2009 a Tribunalului București,

secția a VII-a comercială (filele 24-25) prin care a fost închisă procedura

falimentului recurentei reclamante SC P.C. SRL, irevocabilă prin nerecurare,

conform mențiunii făcute pe exemplarul aflat la fila 32.

Recursurile părților

sunt întemeiate urmând a fi admise pentru considerentele ce se vor arăta:

Obiectul dedus

judecății îl reprezintă pretențiile reciproce pe care părțile le-au pretins din

executarea contractului de subantrepriză încheiat între ele la 1 ianuarie 2004

privind construirea Complexului P. România, cereri admise în parte de instanța

de fond care, în urma compensării datoriilor reciproce, a stabilit obligarea

pârâtei reclamante la 438.209,94 lei.

Deși ambele părți au

declarat apeluri, atât cu privire la soluționarea cererii principale cât și

reconvenționale, instanța de apel a analizat apelurile doar sub aspectul

criticilor invocate în legătură cu cererea principală, reținând că nu se pot

analiza și cele privitoare la cererea reconvențională deoarece, reclamanta

fiind în procedura insolvenței, orice cerere în despăgubiri îndreptată

împotriva ei este suspendată în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006,

așa cum, de altfel, s-a și dispus la 17 septembrie 2007.

Fără a lua în

discuție dovada nou făcută în recurs referitoare la închiderea acestei

proceduri, Curtea apreciază că soluția adoptată de instanța de apel este

greșită, criticile recurentei reclamante privitoare la neanalizarea motivelor

din apel în integralitatea lor fiind întemeiate.

Astfel, la momentul

în care instanța de apel a fost înștiințată cu existența pe rolul Tribunalului

București a dosarului ce avea ca obiect falimentul reclamantei, pârâtă în

reconvențională, iar cererile de apel ale părților vizau atât cererea

principală cât și cererea reconvențională, inclusiv compensarea datoriilor

reciproce dispusă la fond, instanța greșit s-a pronunțat doar asupra acelor

critici ce vizau cererea principală, aplicând măsura suspendării judecății doar

cu privire la criticile ce vizau reconvenționala, deoarece ambele apeluri vizau

atât principala cât și reconvenționala, precum și compensarea datoriilor

reciproce, pretențiile părților având o strânsă interdependență, ele rezultând

din executarea aceluiași contract.

Cu alte cuvinte,

instanța de apel a aplicat dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 pentru o

parte din criticile invocate de apelante și nu în raport de cererile de apel în

integralitatea lor, deși dezlegarea criticilor ce vizau cererea principală și

cererea reconvențională era în strânsă interdependență, de soluționarea lor în

ansamblu, depinzând și soluția finală.

În consecință, Curtea

apreciază că se impune admiterea recursurilor și casarea deciziei de apel cu

trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor, mai ales că motivul pentru care

nu s-au analizat toate criticile apelantelor nu mai subzistă.

Cu ocazia rejudecării

instanța de apel va avea în vedere și celelalte critici invocate de recurente

ce vizează interpretarea clauzelor contractuale privitoare la plată și la

actele încheiate de părți în temeiul clauzelor contractuale, analizarea

acestora neputând fi făcută decât prin analizarea apelurilor în integralitatea

lor.

În consecință, vor fi

admise ambele recursuri în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de

reclamanta SC P.C. SRL București prin administrator judiciar T. și Asociații Sprl,

împotriva Deciziei nr. 476 din 27 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială.

Admite recursul declarat de pârâta SC S.R.

SA, împotriva aceleiași decizii.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor reclamantei și pârâtei,

aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2010.