ÎCCJ, Secția penală

Asupra contestației de față:

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 301/A din 8 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație, secția penală pronunțată în dosarul nr. x/2018, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a fost admis, printre altele, apelul declarat de inculpatul apelant A., împotriva Sentinței penale nr. 30/F din data de 14 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, pe care a desființat-o, în parte, în latură penală și civilă, și rejudecând, a descontopit pedeapsa rezultantă de 9 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. prin sentința apelată în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, respectiv:

- 4 ani închisoare pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. și art. 309 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen.

- 8 ani închisoare pentru infracțiunea de luare de mită prev. de art. 289 din C. pen. raportat la art. 6 și 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. și art. 309 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen.

A menținut pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de luare de mită prev. de art. 289 din C. pen. raportat la art. 6 și 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și aplicarea art. 5 din C. pen.

A menținut dispozițiile cu privire la pedeapsa complementară și accesorie.

În baza art. 72 din C. pen. a dedus reținerea, arestul preventiv și arestul la domiciliu de la 26 martie 2015 la 19 ianuarie 2016 inclusiv.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație la executare condamnatul A..

Contestația la executare este întemeiată pe cazul pe dispozițiile art. 598 lit. c) teza I C. proc. pen.

Susține contestatorul că cererea formulată are ca obiect lămurirea unei situații echivoce reținute în hotărâre, iar înlăturarea acesteia ar da eficiență art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că obligația motivării hotărârii și dreptul corelativ al contestatorului de a cunoaște exact motivele pentru care a fost condamnat ar fi respectate.

Mai mult, identificarea exactă a elementelor constitutive ale infracțiunii prezintă relevanță și în privința executării pedepsei, spre exemplu la schimbarea regimului de executare a acesteia.

S-a apreciat că există o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, în condițiile în care în hotărârea pronunțată în apel se reține ca moment al consumării infracțiunii de luare de mită momentul "stabilirii înțelegerii cu privire la remiterea către inculpat ...".

Astfel, prin Decizia penală nr. 301/A din 8 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație, secția penală nu a stabilit dacă "înțelegerea" reținută se încadrează în vreuna dintre modalitățile alternative de săvârșire a infracțiunii de luare de mită.

Învederează contestatorul că prin Decizia nr. 5 din 11 februarie 2019 (Dosarul nr. x/2018, M. Of. nr. 334 din 2 mai 2019) pronunțată într-un recursul în interesul legii, decizie cu caracter obligatoriu în privința dezlegărilor s-a statuat că "data la care se consideră săvârșită o infracțiune este data la care fapta concret comisă dobândește relevanță penală. Astfel, în cazul infracțiunii de luare de mită, aceasta se consumă în momentul pretinderii, al acceptării promisiunii sau al primirii foloaselor necuvenite.

Concluzionând, a arătat că pentru a fi considerată moment al consumării infracțiunii, "înțelegerea" reținută trebuie să îmbrace una dintre variantele alternative ale luării de mită (pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii). Or, hotărârea ce face obiectul contestației nu decelează în care dintre variantele alternative ale infracțiunii se încadrează "înțelegerea".

Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază contestația la executare ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestația la executare este un procedeu jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează exclusiv incidente prevăzute limitativ de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive, cu scopul de a se asigura legalitatea executării hotărârilor judecătorești, fără a se putea, însă, modifica soluția pronunțată, care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută.

Regimul juridic al contestației la executare este acela al unui mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare și executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziții de drept penal și drept procesual penal care se referă exclusiv la executarea unei condamnări penale.

Așadar, prin contestația la executare nu se poate analiza legalitatea sau temeinicia hotărârii penale, ci doar aspectele de nelegalitate constatate în procedura punerii în executare a hotărârii penale definitive.

Totodată, Înalta Curte arată că, inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se impune respectarea principiului securității raporturilor juridice, potrivit căruia niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa (Cauza Brumărescu împotriva României).

Prin Decizia nr. 260 din 26 mai 2020, Curtea Constituțională a statuat că "în cadrul contestației la executare nu se pot pune în discuție chestiuni ce antamează fondul cauzei în legătură cu care a fost pronunțată hotărârea judecătorească."

Astfel, instanța de contencios constituțional a statuat că "procedura contestației la executare este calificată ca un mijloc procesual de rezolvare a situațiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Procedura contestației la executare este o modalitate de rezolvare a cererilor sau a plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestația la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii (Decizia nr. 819 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 11 februarie 2016, paragraful 15; Decizia nr. 155 din 10 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 5 martie 2009; Decizia nr. 77 din 8 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 23 februarie 2005; Decizia nr. 329 din 3 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2007)."

În susținerea contestației la executare s-a susținut că există o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, întrucât Decizia penală nr. 301/A din 8 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație, secția penală nu a stabilit dacă "înțelegerea" reținută se încadrează în vreuna dintre modalitățile alternative de săvârșire a infracțiunii de luare de mită. Or, pentru a fi considerată moment al consumării infracțiunii, "înțelegerea" reținută trebuie să îmbrace una dintre variantele alternative ale luării de mită (pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii), ceea ce hotărârea ce face obiectul contestației nu decelează, respectiv în care dintre variantele alternative ale infracțiunii se încadrează "înțelegerea".

În această ordine de idei, Înalta Curte reține că nelămurirea cu privire la hotărârea care se execută antamează fondul cauzei, astfel că nu poate fi circumscrisă vreunei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută, în înțelesul dat acestei sintagme prin dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen.

În esență, susținerile contestatorului vizează modul în care prin decizia contestată se individualiză anumite elemente ce vizează starea de fapt reținută în ceea ce îl privește. Toate aceste circumstanțe faptice sunt intrate în puterea de lucru judecat, nefiind susceptibile a fi modificate prin intermediul contestației la executare.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 11/2019 în soluționarea unei sesizări vizând pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unei chestiuni de drept, reținând:

"art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen. are în vedere necesitatea lămuririi unei dispoziții cuprinse în hotărârea ce se execută, și nu completarea considerentelor hotărârii. Nelămuririle ce pot fi clarificate pe calea contestației la executare nu pun în discuție aspecte ce privesc fondul cauzei ce nu au fost soluționate prin hotărârea judecătorească."

În consecință, instanța constată că prin contestația la executare promovată nu sunt relevate nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, astfel că solicitarea condamnatului A. nu poate fi tranșată pe calea unei contestații la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen. și ca atare, în baza art. 597 alin. (4) C. proc. pen.., se va dispune respingerea acesteia ca nefondată.

Face aplicarea prevederilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul A., în prezent deținut în Penitenciarul Rahova, împotriva Deciziei penale nr. 301/A din data de 8 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 noiembrie 2020.

Procesat de GGC - LM