ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 301/A din 08 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2018, printre altele, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de intimații apelanți A., B. și C., de inculpații apelanți D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O., precum și de partea responsabilă civilmente S.C. P. S.R.L. împotriva sentinței penale nr. 30/F din data de 14 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2015, care a fost desființată, în parte, în latură penală și civilă, și rejudecând:

Cu privire la inculpatul J., a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 9 ani și 4 luni închisoare aplicată acestuia prin sentința apelată în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor, respectiv:

- 4 ani închisoare pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. și art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.;

- 8 ani închisoare pentru infracțiunea de luare de mită prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 și 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul J. pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. și art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

A fost menținută pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de luare de mită prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 și 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și aplicarea art. 5 C. pen.

Au fost menținute dispozițiile cu privire la pedeapsa complementară și accesorie.

În baza art. 72 C. pen. a fost dedusă reținerea, arestul preventiv și arestul la domiciliu de la 26.03.2015 la 19.01.2016 inclusiv.

În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluționată latura civilă a cauzei.

În baza art. 397 alin. (5) raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., au fost menținute măsurile asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile și imobile prezente și viitoare ale inculpatului J., până la concurența sumelor pretinse de partea civilă, luată de prima instanță prin sentința apelată, pentru 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, dacă partea civilă nu introduce acțiune în fața instanței civile.

Au fost menținute măsurile asigurătorii luate prin ordonanțele nr. 700/P/2014 din 02.04.2015 și 07.04.2015 asupra bunurilor inculpatului J. până la concurența sumelor confiscate, precum și măsura asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile prezente și viitoare, altele decât cele menționate în ordonanțele de mai sus, ale inculpatului J., până la concurența sumelor confiscate de la acest inculpat, luată de prima instanță prin sentința apelată.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate în măsura în care nu erau contrare deciziei.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul J. la 500 RON cheltuieli judiciare către stat efectuate în faza apelului.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație la executare J., la data de 02.06.2021, care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți, secția penală, sub numărul x/2021.

În susținerea contestatei la executare, întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., contestatorul J. a arătat că împiedicarea la executare a deciziei pronunțate de instanța de apel, constă în aceea că a fost pusă în executare o hotărâre înainte de a fi motivată în fapt și în drept, astfel cum s-a statuat prin decizia Curții Constituționale nr. 233 din 07 aprilie 2021, considerând că principiile erga omnes ale acestei decizii sunt aplicabile și în speța de față.

Astfel, contestatorul a menționat că, în paragraful 83 al deciziei precitate, Curtea Constituțională a statuat că:

"(...) nu este suficient ca privarea de libertate să succeadă condamnării, ea trebuie să aibă o bază legală și o motivare în fapt și în drept corespunzătoare în hotărârea judecătorească de condamnare, anterior punerii în executare (...)".

Deopotrivă, contestatorul a invocat cele reținute de instanța de contencios constituțional în cuprinsul paragrafelor 79, 36, precum și paragrafele 61, 63, 64, 69, 85 din cadrul aceleiași decizii, ca argumente privind încălcarea unor drepturi fundamentale (demnitatea umană, dreptatea ca valoare supremă în statul de drept, prezumția de nevinovăție, dreptul la libertate și siguranță a persoanei condamnate).

Referitor la motivarea corespunzătoare a hotărârii, contestatorul a menționat că, potrivit paragrafului 40 din decizia nr. 233/2021 a CCR:

"(...) Hotărârea instanței trebuie să cuprindă, ca o garanție a caracterului echitabil al procedurii judiciare și a respectării dreptului la apărare al părților, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile/apărările părților". Contestatorul a precizat că această susținere reia paragraful 171 al Deciziei CCR nr. 33 din 23 ianuarie 2018, care era obligatorie și la momentul redactării hotărârii pe care o execută.

De asemenea, a arătat că paragraful 39 al deciziei întărește obligativitatea motivării înlăturării apărărilor părților, iar conform celor reținute în paragraful 49 din decizia CCR, simpla afirmare a unei concluzii nu reprezintă o motivare.

În această ordine de idei, contestatorul J. a învederat că a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (sub forma primirii), cu reținere dispozițiilor art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, ceea ce presupune că ar fi trebuit să dețină o funcție de demnitate publică la momentul săvârșirii infracțiunii. A menționat că instanța nu s-a pronunțat și nici nu a motivat, în fapt și în drept, cu privire la calitatea sa de subiect activ - funcționar public, care este de esența infracțiunii de luare de mită în forma reținută în sarcina sa. Totodată, a susținut că pentru a pronunța soluția de condamnare instanța trebuia să se pronunțe dacă fapta reținută constituie infracțiune, inclusiv, dacă la momentul fiecărui act material de primire avea calitatea de subiect activ al infracțiunii.

Contestatorul a considerat că hotărârea nu poate fi executată, având în vedere că instanța nu s-a pronunțat și, implicit, nu a motivat existența unei trăsături esențiale a infracțiunii.

Suplimentar, a invocat faptul că instanța nu s-a pronunțat cu privire la o apărare esențială pe care a formulat-o expres și care privea exact aceeași problemă juridică dezvoltată anterior (calitatea de subiect activ al infracțiunii de luare de mită).

Față de argumentele dezvoltate în scris, contestatorul J. a concluzionat că, instanța nu a motivat, în fapt și în drept, modul în care și-a format convingerea că avea calitatea de subiect activ al infracțiunii și nici nu a înlăturat motivat apărarea sa, în sensul că nu deținea această calitate la niciunul din momentele primirii.

A considerat, astfel, că hotărârea care se execută nu motivează existența unei trăsături esențiale a infracțiunii - prevederea de către legea penală și nu poate fi pusă în executare fără încălcarea Constituției și a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, așa cum au fost interpretate, cu forță juridică obligatorie, de către Curtea Constituțională a României.

Examinând contestația la executare formulată, în baza temeiului de drept invocat și a motivelor prezentate de contestatorul J., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestația la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicțional prin care se asigură punerea în executare și executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive, în conformitate cu legea, fiind exclusă posibilitatea ca, pe această cale, să fie afectată autoritatea de lucru judecat.

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în cazul în care se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

În cauză, contestatorul și-a întemeiat contestația la executare pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., susținând, în esență, că împiedicarea la executare a deciziei penale nr. 301/A din 08 octombrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2018, izvorăște din lipsa motivării în fapt și în drept, la momentul pronunțării, a soluției de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, sub aspectul unei trăsături esențiale a infracțiunii și anume calitatea de funcționar public a subiectului activ, ceea ce ar atrage caracterul nelegal al deținerii sale, având în vedere decizia nr. 233/2021 pronunțată de Curtea Constituțională.

Prin decizia nr. 233 din 07.04.2021 a Curții Constituționale, s-a constatat că "redactarea hotărârii judecătorești prin care cauza este soluționată de prima instanță de judecată, respectiv a hotărârii judecătorești prin care instanța se pronunță asupra apelului (motivarea în fapt și în drept) ulterior pronunțării minutei (soluției) dispuse în cauză, "în cel mult 30 de zile de la pronunțare" sau după un interval de timp ce poate depăși cu mult termenul menționat, este aptă să lipsească persoana condamnată de garanțiile înfăptuirii actului de justiție, aduce atingere dreptului de acces la instanță și dreptului la un proces echitabil (...), iar punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive anterior motivării în fapt și în drept a acesteia este contrară dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la libertatea individuală și siguranța persoanei și celor care consacră demnitatea umană și dreptatea, ca valori supreme, în statul de drept (paragraful 97).

Înalta Curte reține, mai întâi, că, decizia nr. 233 din 07 aprilie 2021 pronunțată de Curtea Constituțională (publicată în M. Of. Partea I nr. 508 din 17 mai 2021) nu are aplicabilitate în speța de față, având în vedere că a fost pronunțată și publicată în Monitorul Oficial al României ulterior pronunțării deciziei instanței de apel nr. 301/A din 08.10.2019, iar potrivit art. 147 alin. (4) teza a II a din Constituția României, deciziile instanței de contencios constituțional sunt general obligatorii de la data publicării și au putere numai pentru viitor. De altfel, în cuprinsul deciziei instanței de contencios constituțional menționate, la paragraful 101 se precizează expres că, "soluția de admitere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 400 alin. (1), ale art. 405 alin. (3) și ale art. 406 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. are efecte cu privire la hotărârile judecătorești prin care cauza este soluționată de prima instanță de judecată și hotărârile judecătorești prin care instanța se pronunță asupra apelului, pronunțate după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție".

Independent de efectele anterior expuse ale deciziei nr. 233 din 07.04.2021 a Curții Constituționale, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 400 alin. (1), ale art. 405 alin. (3) și ale art. 406 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. (dispoziții legale care exced fazei procesuale a executării hotărârilor penale), se evidențiază și faptul că, la momentul publicării acesteia, respectiv la data de 17.05.2021, când contestatorul era executarea pedepsei definitive a închisorii aplicate în cauză, decizia penală pronunțată în apel, nr. 301/A din 08 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, era deja motivată (conform evidențelor Ecris, din data de 17.02.2020).

Dintr-o altă perspectivă, se constată că, argumentele prezentate de contestator în susținerea prezentei contestații la executare (în legătură cu lipsa calității de subiect activ al infracțiunii pentru care a fost condamnat), reprezintă critici ce vizează legalitatea și temeinicia deciziei pronunțate de instanța de apel, astfel că, pretinsa împiedicare la executare invocată de acesta antamează fondul cauzei și nu poate fi circumscrisă vreunei cauze de împiedicare a executării hotărârii, în înțelesul dat acestei sintagme prin dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen.

În același sens, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 260 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 723 din 11 august 2020, a statuat că, "în cadrul contestației la executare nu se pot pune în discuție chestiuni ce antamează fondul cauzei în legătură cu care a fost pronunțată hotărârea judecătorească".

Deopotrivă, în jurisprudența constantă a instanței de contencios constituțional s-a reținut că, procedura contestației la executare este calificată ca un mijloc procesual de rezolvare a situațiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Procedura contestației la executare este o modalitate de rezolvare a cererilor sau a plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestația la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii (decizia nr. 381 din 27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 28 iulie 2015, decizia nr. 819 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 11 februarie 2016).

Așadar, chestiunile referitoare la calitatea subiectului activ al infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a contestatorului J., sunt intrate în puterea de lucru judecat, nefiind susceptibile de a fi modificate prin intermediul contestației la executare. De altfel, contestatorul a formulat recurs în casație, care i-a fost respins prin decizia penală nr. 335/RC din data de 01.10.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020, cale extraordinară de atac ce permite verificarea în drept a deciziei instanței de apel sub aspectul întrunirii elementelor de tipicitate a infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea, contestatorul susținând cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, reținând că aspectele indicate în susținerea prezentei contestații la executare exced cazului reglementat de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul J. împotriva deciziei penale nr. 301/A din 08 octombrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul J. împotriva deciziei penale nr. 301/A din 08 octombrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2018.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2021.

Procesat de GGC - LM