ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 2163 din data de 18.10.2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și art. 5 din C. pen. a condamnat pe inculpatul A., fără antecedente penale, la o pedeapsă de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență,

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) - dreptul de ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, aceea de funcționar public și k) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) - dreptul de ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, aceea de funcționar public și k) din C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, de la 07.11.2016 până la data de 27.04.2017.

În baza art. 399 alin. (10) din C. proc. pen. a menținut măsura controlului judiciar luată față de inculpat.

În baza art. 291 alin. (2) din C. pen. a confiscat de la inculpatul A. suma de 12.513.894 RON.

În baza art. 330 din C. proc. pen. a menținut sechestrul asigurător, așa cum a fost dispus prin Ordonanța nr. 246/P/2016 din 12.12.2016 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului A., până la concurența sumei de 12.513.894 RON.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 7500 RON, cheltuieli judiciare, avansate de stat.

Printre altele, în esență, s-au reținut următoarele:

Având în vedere că de la data săvârșirii faptelor și până la momentul judecării acestora au intervenit două legi penale succesive, instanța a analizat legea penală mai favorabilă inculpatului, în raport de fapta pentru care a fost judecat.

Așadar, potrivit art. 5 din C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Analiza legii penale mai favorabile vizează examinarea condițiilor de incriminare, cerințele privind tragerea la răspundere, condițiile sancționatorii precum și consecințele condamnării.

Conform Deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014, dispozițiile art. 5 din C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Potrivit art. 257 din C. pen. de la 1968, "Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani."

Conform art. 291 din C. pen. "Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani."

Potrivit art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, în forma în vigoare la data de 01.02.2014, "Faptele de luare de mită sau trafic de influență săvârșite de o persoană care exercită o funcție de demnitate publică se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 sau 291 din C. pen., ale cărei limite se majorează cu o treime"

Cu titlu preliminar, contrar susținerilor apărării, instanța a reținut că în analiza comparativă a legii penale mai favorabile, la data săvârșirii faptei de către inculpat, traficul de influență, cu autor o persoană ce exercita o funcție de demnitate publică, era sancționat doar de dispozițiile art. 257 din C. pen. de la 1968.

În aceste condiții, instanța, în analiza comparativă a legii penale mai favorabile, a reținut că sub aspectul limitelor de pedeapsă, chiar dacă sunt asimetrice, în măsura aprecierii necesității aplicării unei pedepse medii, reglementarea în vigoare după data de 01.02.2014 este mai favorabilă în ansamblul ei.

În drept, faptele inculpatului A., constând în aceea că la începutul anului 2011, în calitate de președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a acceptat promisiunea de bani a lui B. - director general al SC C. SRL București, reprezentând un procent de 20% din valoarea unor contracte de furnizare produse și servicii IT ce urmau a fi încheiate la nivelul instituției publice respective, în baza derulării a două proceduri de achiziție publică, în schimbul exercitării influenței sale asupra subalternului D., director în cadrul Direcției de Investiții Achiziții Publice și Servicii Interne, pentru ca acesta, prin prisma funcției deținute și în legătură cu atribuțiile sale de serviciu, să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective (nr. x/20.10.2011 și nr. x/28.10.2011) într-o manieră de natură a determina obținerea acelor servicii și echipamente de către SC C. SRL București, primind, astfel, în perioada noiembrie 2011 - ianuarie 2012, împreună cu acesta din urmă, suma totală de 13.172.520 RON, transferată de SC C. SRL București (subcontractorul societăților câștigătoare) în contul unei societăți cu comportament tip "fantomă" controlată de D. - SC E. SRL București, în baza unor contracte fictive de prestări servicii informatice încheiate între cele două firme, din care i-a revenit efectiv suma de 12.513.894 RON (calculată ca diferență între suma totală de 13.172.520 RON și suma de 658.626 RON primită de D.), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii de trafic de influentă constă în acțiunea de traficare a influentei care se poate realiza în una dintre următoarele variante alternative: pretinderea de la o persoană interesată a unei sume de bani sau a altui folos pentru a interveni pe lângă un funcționar public asupra căruia subiectul are sau lasă să se creadă că are influență; primirea de la o persoană interesată, în același scop, a unei sume de bani sau a altor foloase; acceptarea de promisiuni făcute în scopul menționat de către o persoană interesată. "A primi bani sau alte foloase" înseamnă preluarea de către făptuitor a unei sume de bani, a unui bun, iar "a pretinde bani sau alte foloase" presupune formularea de către subiectul activ nemijlocit, în mod expres sau tacit, a cererii de a i se da o sumă de bani, un bun sau alte valori. "A accepta promisiuni" înseamnă a manifesta acordul cu privire la promisiunile făcute sau darurile oferite. În prezenta cauză, inculpatul A. a săvârșit fapta unică atât prin acceptarea promisiunii de bani de la martorul B. cât și prin primirea sumei acceptate, de la același martor. Deopotrivă, pentru ca elementul material să întregească latura obiectivă a infracțiunii este necesar ca în schimbul promisiunii și/sau oferirii de bani, subiectul activ să promită că va interveni cu influența sa, pe lângă funcționarul public care ar urma să facă un act de serviciu cumpărat. În legătură cu acest element, instanța a considerat că legiuitorul C. pen. din 2009 a înțeles să statueze expres delimitarea actelor de traficare/cumpărare de influență de orice alte raporturi juridice sau convenții între persoane, care într-o interpretare eronată ar putea duce la eventuale cercetări sub aspectul săvârșirii unor fapte de corupție, neexistând o modificare a elementelor constitutive ale infracțiunii. Așadar, considerând că pentru reținerea infracțiunii de trafic de influență este necesar ca suma de bani promisă și/sau oferită să fie în legătură cu promisiunea de influențare a unui funcționar public, dar nu și că legiuitorul în C. pen. din 2009, în afară de a reglementa infracțiunea cu un grad mai ridicat de precizie, a modificat elementele constitutive ale acesteia, nu poate reține susținerea apărării, potrivit căreia fapta cu care a fost învestită prin rechizitoriu nu este prevăzută de legea penală, întrucât în cauză nu a existat promisiunea din partea inculpatului A. față de martorul B. că va interveni pe lângă martorul D., în vederea încheierii contractelor, având ca subcontractor pe SC C. SRL, câtă vreme din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul nu doar a promis influența, ci aceasta s-a și materializat, atingându-se scopul final al faptei, acela al încheierii contractelor, în mod preferențial, în schimbul sumei de 13.172.520 RON. Împrejurarea că inculpatul nu i-a precizat expressis verbis martorului B. că îl va influența pe martorul D., pentru a fi desemnat, în final, câștigător, al contractelor ce urmau să se încheie cu instituția pe care o conducea, dar în prezența martorului B. l-a chemat pe martorul D. și i-a precizat că SC C. SRL va fi câștigătoare a contractelor de furnizare produse și servicii IT, cu mențiunea că această societate nu va apărarea direct contractor al ANAF, nu este de natură a induce vreun dubiu asupra faptului că la începutul anului 2011 inculpatul A. a acceptat promisiunea de bani, în schimbul altei acțiuni, decât aceea de a-l influența pe martorul D., în legătură cu atribuțiile de serviciu ale celui din urmă, actele sale constituind mai mult decât promisiunea de influență, ci influența față de martorul D. De altfel, este perfect credibil că în biroul inculpatului A. nu au avut loc discuții detaliate asupra, totuși, a unei infracțiuni grave, câtă vreme orice persoană care săvârșește infracțiuni încearcă să nu producă probe, iar părțile implicate cunoșteau motivele întâlnirii din împrejurările anterioare- discuția de la restaurantul F., dintre inculpat și martorul G., discuția anterioară dintre inculpat și martorul D. Prin urmare, esențial este ca influența făptuitorului să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacției. Așa cum rezultă din probele dosarului, inculpatul A., prin funcția pe care o deținea, aspect cunoscut de martorul B., i-a arătat acestuia că în schimbul sumei promise are influență asupra funcționarului public din ANAF, care s-a ocupat de toate detaliile pentru încheierea contractelor cumpărare, inclusiv le-a semnat.

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea de trafic de influență se săvârșește atât cu intenție directă cât și cu intenție indirectă. În prezenta cauză inculpatul a săvârșit fapta urmărind ca prin acțiunile sale să pericliteze valorile sociale ce reglementează relațiile de serviciu, în scopul final de a obține o sumă de bani, deci cu intenție directă.

Fapta săvârșită de inculpat este mai gravă prin funcția pe care o deținea și de care s-a folosit în activitatea ilicită, de președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, atrăgând astfel, având în vedere legea penală mai favorabilă, în ansamblu dispozițiile reglementării în vigoare la data judecării faptei, reținerea dispozițiilor art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Prin urmare, raportând conținutul infracțiunii de trafic de influență la faptele și împrejurările cauzei, a rezultat că, atât din punct de vedere al laturii obiective, cât și subiective sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, probele dosarului relevând fără echivoc și aceste aspecte.

La stabilirea pedepsei instanța a avut în vedere criteriile enumerate de art. 74 C. pen. și anume: limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru fapta săvârșită (2 - 7 ani închisoare), majorate cu 1/3, așa cum prevăd dispozițiile art. 7 din Legea nr. 78/2000(2 ani și 8 luni - 9 ani și 4 luni închisoare); împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite - inculpatul a săvârșit fapta cu premeditare, câtă vreme cu câteva luni înainte de săvârșirea faptei și l-a apropiat pe D., persoană de succes în domeniul privat, convenind împreună ca cel din urmă să ajungă funcționar public și, imediat, director al Direcției de Investiții Achiziții Publice și Servicii Interne din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în perioada în care din bugetul statului instituției conduse de inculpat i-au fost alocate cele mai mari sume, pentru încheierea contractelor în domeniul IT; de asemenea, inculpatul a săvârșit fapta într-o perioadă dificilă pentru sectorul public, România fiind încă sub măsurile de combatere a crizei economice, luate în anul 2010, când martorul D., săvârșind faptele sub influența și cu conivența inculpatului, a solicitat furnizorilor de produse și servicii IT, reduceri de preț, pentru ca societățile contractoare să poată achita contravaloarea mitei, iar nu pentru ca instituția să plătească un preț mai mic al contractului; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii- fapta săvârșită de inculpat prezintă o gravitate importantă, prin prisma cuantumului sumei, ce a fost promisă și oferită în cauză, ca urmare a negocierilor purtate; în cauză, negocierea a fost purtată în scopul obținerii unor prețuri scăzute pentru produsele achiziționate de către contractorii ANAF, astfel încât aceștia să își permită să plătească 20% din valoarea contractelor, cu titlu de mită, iar nu pentru obținerea în final a unui preț scăzut al contractelor, în contextul în care bugetul de stat la acel moment, ca urmare a măsurilor adoptate pentru a combate efectele crizei economice, între altele, nu putea asigura fonduri pentru angajarea unui număr suficient de funcționari în instituțiile publice, lipsa de personal, alături de alte disfuncționalități, cauzate de lipsa banilor publici, conducând inclusiv la consecințe tragice; încheierea Contractelor de achiziție publică nr. x și nr. x/28.10.2011, condiționate de plata unui procent din valoarea acestora, cu titlu de mită, parte dintr-o practică uzuală la nivelul instituțiilor publice, a constituit, alături de altele, cauză pentru diminuarea bugetului de stat, necesar finanțării în mod adecvat a instituțiilor și serviciilor publice; deopotrivă, fapta săvârșită de inculpat prezintă o gravitate deosebită, motivat de funcția ocupată de acesta, de conducător al instituției de stat ale cărei competențe funcționale vizează, în principal, tocmai strângerea sumelor din care este constituit în final bugetul de stat; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit - obținerea unor sume impresionante de bani, în mod facil, dar ilicit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului - inculpatul se află la primul contact cu legea penală; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului-penal - inculpatul s-a prezentat la fiecare chemare a organelor judiciare, a colaborat cu acesta, prezentându-și poziția în raport cu acuzația formulată împotriva sa și oferind explicații pe parcursul procesului penal; inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor și chiar în fața unui probatoriu covârșitor în susținerea acuzațiilor a ales să susțină o apărare neconcordantă realității și nesusținută de probe care să releve contrariul situației de fapt, ce constituie obiectul acuzației penale; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială- vârsta de 48 ani, studii superioare, administrator al unei societăți comerciale, căsătorit, 2 copii minori.

În raport cu toate aceste elemente de individualizare, ținând cont de gravitatea faptelor săvârșite, de persoana inculpatului și circumstanțele personale, în special legate de stăruința sa în negarea actelor, în ciuda probelor copleșitoare, dar, totodată, având în vedere perioada care a trecut de la momentul săvârșirii faptelor, instanța va dispune condamnarea inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, la o pedeapsă orientată spre mediu, de 6 ani închisoare.

Cu privire la pedepsele complementare, având în vedere că, față de natura și gravitatea infracțiunii de trafic de influență, precum și luând în considerare persoana inculpatului, rezultă că inculpatul nu poate exercita funcții care, prin esența lor, implică existența încrederii societății în persoana care exercită funcția. Față de acestea, instanța a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice) lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. Deopotrivă, instanța a considerat că, față de împrejurările în care au fost săvârșite faptele și de natura acestora, inculpatul folosindu-se de funcțiile pe care le-a îndeplinit, pentru săvârșirea faptei, se impune și interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) - dreptul de a exercita funcția de care s-a folosit în săvârșirea infracțiunii, aceea de funcționar public- și g C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

II. Prin Decizia penală nr. 627/A din 07 mai 2019, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 2163 din data de 18.10.2018 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2016.

A desființat, în parte, sentința penală atacată și rejudecând, în fond:

A redus pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și art. 5 din C. pen. de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare.

A redus durata pedepsei complementare aplicată inculpatului de la 4 ani la 3 ani.

A menținut celelalte dispoziții.

În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. a revocat măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpat.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva aceleiași sentințe penale.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

Printre altele, în ceea ce privește legea penală mai favorabilă, Curtea a constatat că a fost corect stabilită de prima instanta.

În vederea stabilirii și aplicării legii penale mai favorabile, în doctrina penală și practica judiciară s-au stabilit criterii de determinare a legii penale mai favorabile în raport cu situația juridică concretă a fiecărui inculpat, criterii ce vizează condițiile de tragere la răspundere penală a inculpatului și regimul sancționator și care se aplică ținând cont de toate instituțiile de drept penal incidente într-o cauză,care concură la stabilirea tratamentului juridic aplicabil într-o cauză.

Condițiile de incriminare, urmărire sau de judecată din legi penale succesive a fot examinate în legătură cu toate consecințele pe care le atrage încadrarea juridică potrivit uneia sau celeilalte legi cu toate consecințele pe care le prevede, iar legea penală identificată ca fiind mai favorabilă se aplică cu toate dispozițiile pe care le cuprinde, chiar dacă unele sunt mai aspre decât în cealaltă lege.

Analizând, având în vedere principiul fundamental de drept "mitior lex", în ansamblu, dispozițiilor legale aplicabile în ceea ce-l privește pe inculpatul A., Curtea a constatat, în aplicarea dispozițiilor art. 5 din C. pen., că în prezenta cauză legea penală mai favorabilă este C. pen. actual.

Curtea are în vedere regimul sancționator prevăzut de dispozițiile art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 în vigoare în prezent (închisoarea de la 2 la 7 ani), mai blând decât cel prevăzut de aceleași prevederi legale în vigoare la data comiterii faptei pentru care a fost trimis în judecată și condamnat, respectiv art. 257 din C. pen. din anul 1969 (închisoarea de la 2 la 10 ani și interzicerea unor drepturi).

De asemenea, potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000,în reglementarea anterioară, infracțiunile de primire de foloase necuvenite și trafic de influență, dacă au fost săvârșite de una dintre persoanele menționate la alin. (1) și (2), se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 256 din C. pen., respectiv la art. 257 din C. pen., al cărei maxim se majorează cu 2 ani.

Conform art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000,în vigoare în prezent, faptele de luare de mită sau trafic de influență săvârșite de o persoană care exercită o funcție de demnitate publică se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 sau 291 din C. pen., ale cărei limite se majorează cu o treime.

În ceea ce privește încadrarea juridica,Curtea a constatat ca sunt nefondate criticile formulate, în prezenta cauză fiind pe deplin îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective.

Potrivit art. 7 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 153/2017 funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, în condițiile legii, fiind menționate în anexa IX a actului normativ.

De asemenea, conform art. 11 alin. (1) din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală agenția este condusă de un președinte cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului.

În raport cu dispozițiile legale sus-menționate și calitatea inculpatului la data comiterii faptelor deduse judecății, respectiv de președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală Curtea a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Referitor la pedeapsa principala, Curtea a apreciat ca se impune reducerea cuantumului acesteia de la 6 ani la 5 ani închisoare.

III. Împotriva deciziei penală nr. 627/A din 07 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A.

Prin încheierea din 05 decembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 627/A din data de 07 mai 2019 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2016.

În acest sens, Înalta Curte a constatat că Decizia penală nr. 627/A din data de 07 mai 2019 a Curții de Apel București, secția I penală face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casație, fiind pronunțată în ultimă instanță, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată, în termenul legal, de recurentul inculpat A..

Cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. proc. pen. iar motivul de casație se încadrează în cele expres și limitativ prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

În motivarea cererii de recurs în casație, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În acest sens, a menționat că a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 din C. pen. cu greșita reținere a variantei de agravare reglementată în art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, împrejurare ce a determinat majorarea limitelor de pedeapsă cu o treime.

S-a precizat că funcția de președinte al A.N.A.F. nu reprezintă o funcție de demnitate publică, pentru următoarele argumentele:

Funcția de demnitate publică nu este definită prin nicio normă penală, ci prin art. 7 lit. h) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Anexa nr. IX din același act normativ indică în concret funcțiile de demnitate publică în tabelele de la pct. A - C, iar la pct. D sunt precizate funcțiile asimilate celor de demnitate publică. A precizat că funcția de președinte A.N.A.F nu se regăsește în tabelele de la pct. A - C, ci în cel de la pct. D, fiind deci o funcție asimilată funcției publice. De asemenea, în niciunul dintre actele normative succesive care au reglementat activitatea A.N.A.F. nu se menționează că președintele acestei instituții exercită o funcție de demnitate publică.

Funcțiile asimilate nu sunt de demnitate publică, ci sunt funcții publice distincte, căci altfel nu s-ar justifica introducerea lor în categoria "asimilate". Asimilarea se realizează exclusiv din perspectiva salarizării personalului plătit din fonduri publice, acesta fiind obiectul de reglementare al Legii nr. 153/2017. De altfel, așa se explică de ce Legea nr. 153/2017 operează cu categoria "funcții asimilate celor de demnitate publică" distinct de "funcțiile de demnitate publică"

Prin urmare, întrucât asimilarea unor funcții publice cu funcțiile de demnitate publică se face exclusiv în condițiile Legii nr. 153/2017, adică din perspectiva salarizării, ea nu poate fi translatată în planul dreptului penal. În același sens, sunt și dispozițiile art. 175 alin. (1) lit. b) din C. pen. care definesc funcționarul public ca fiind "persoana care exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură". Prin urmare, din perspectiva normelor penale, funcția publică reprezintă o categorie mai largă decât funcția de demnitate publică.

În aceste condiții, varianta de agravare prevăzută la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 este aplicabilă doar acelor funcționari care exercită funcții de demnitate publică, nu și altor categorii de funcționari, deci nu și a celor care exercită funcții asimilate, din perspectiva salarizării, funcțiilor de demnitate publică.

A solicitat în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., casarea deciziei recurate și rejudecarea cauzei, sub aspectul individualizării pedepsei, de către Curtea de Apel București.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Înalta Curte reține că, potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

În același sens, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut în mod expres.

Instanța de casație nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită sau aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare. Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică și cu cauzele de atenuare sau agravare ale pedepsei ale căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

În cauză, Înalta Curte constată că inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și art. 5 din C. pen., la 5 ani închisoare.

În esență, inculpatul a criticat că a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 din C. pen. cu greșita reținere a variantei de agravare reglementată în art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, împrejurare ce a determinat majorarea limitelor de pedeapsă cu o treime, argumentând, în acest sens, că funcția de președinte al A.N.A.F. nu reprezintă o funcție de demnitate publică.

Înalta Curte reține că infracțiunea incriminată în cuprinsul art. 291 din C. pen. se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani, iar potrivit art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000:

"Faptele de luare de mită sau trafic de influență săvârșite de o persoană care exercită o funcție de demnitate publică se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 sau 291 din C. pen., ale cărei limite se majorează cu o treime"

Prin urmare, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de trafic de influență este cuprinsă între 2 - 7 ani închisoare, iar majorată cu 1/3, așa cum prevăd dispozițiile art. 7 din Legea nr. 78/2000 este cuprinsă între 2 ani și 8 luni - 9 ani și 4 luni închisoare.

Or, norma de procedură se referă, exclusiv, la limitele de pedeapsă prevăzute în norma de incriminare, respectiv la minimul și maximul special, adică la individualizarea legală a pedepselor care se întemeiază pe gradul generic de pericol social al infracțiunii și nu la individualizarea judiciară.

Astfel, Înalta Curte reține că pedeapsa aplicată inculpatului de 5 ani închisoare este în limitele prevăzute de lege, iar prin criticile aduse deciziei atacate, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se critică greșita reținere a variantei de agravare reglementată în art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, astfel încât acestea nu pot fi circumscrise cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În consecință, Înalta Curte constată că, în cauza de față, chiar dacă nu s-ar reține dispozițiile art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, pedeapsa aplicată de instanța de apel, respectiv de 5 ani închisoare, este între limitele legale ale infracțiunii prevăzute de art. 291 din C. pen., având în vedere că aceasta se sancționează cu o pedeapsă cuprinsă între 2 ani și 7 ani închisoare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 627/A din data de 07 mai 2019 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2016.

Va obliga recurentul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 160 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 627/A din data de 07 mai 2019 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - GV