ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2019

Deliberând asupra recursurilor în casație de față, constată că, prin sentința penală nr. 97/F din 19 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2014, s-a dispus, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpatei A. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen., favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., și fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a hotărât, de asemenea, achitarea inculpatei B. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen., favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., și fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă față de inculpatele A. și B., iar, în temeiul art. 397 alin. (5) C. proc. pen., au fost menținute măsurile asigurătorii dispuse asupra bunurilor acestora prin ordonanțele nr. 51/P/2012 din 31 martie 2014 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție.

În baza art. 46 C. proc. pen., s-a disjuns cauza, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă, în ceea ce o privește pe inculpata C., dispunându-se, totodată, în conformitate cu art. 275 alin. (3) C. proc. pen., rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta, urmând ca onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 360 RON, să fie suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. x/2012 din 15 aprilie 2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, au fost trimise în judecată, în stare de libertate, inculpatele A., C. și B. pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 309 C. pen., favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., și fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) C. pen.

În esență, în actul de sesizare, referitor la acuzația de abuz în serviciu, s-a reținut că cele trei inculpate, în calitatea lor de judecători la Curtea de Apel București, secția I penală, și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, întrucât, cu prilejul soluționării dosarului penal nr. x/2011, având ca obiect contestație în anulare, prin decizia penală nr. 381 din 22 februarie 2012, pronunțată în cauză, au desființat în mod nelegal hotărârile judecătorești prin care numitul D. fusese condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, respectiv sentința penală nr. 1240 din 15 iunie 2010 a Judecătoriei Sectorului 4 București, decizia penală nr. 802/A din 16 decembrie 2010 a Tribunalului București și decizia penală nr. 741/R din 04 aprilie 2011 a Curții de Apel București, anulând, totodată, mandatul de executare a pedepsei de 7 ani închisoare emis pe numele acestuia, cu consecința obținerii unui folos necuvenit de către condamnat, prin exonerarea sa de executarea unei pedepse privative de libertate de 7 ani închisoare, dar și de plata despăgubirilor civile în sumă de 18.839 684,5 RON, la care fusese obligat către E..

Circumscris infracțiunii de favorizarea făptuitorului, s-a arătat că pronunțarea de către cele trei inculpate a deciziei penale nr. 381/2012, prin care a fost anulată condamnarea definitivă de 7 ani închisoare dispusă față de numitul D., a constituit un ajutor pentru acesta, în sensul de a nu mai executa respectiva pedeapsă, aplicată prin decizia definitivă nr. 741/R din 04 aprilie 2011 a Curții de Apel București și de a nu mai plăti despăgubirile civile la care fusese obligat.

Referitor la infracțiunea de fals intelectual, s-a reținut că cele trei inculpate, cu prilejul redactării deciziei penale nr. 381 din 22 februarie 2012, pe care au pronunțat-o anterior, au atestat fapte și împrejurări care nu corespund adevărului (paginile 24, 25, 31, 36, 46, 61 și 62 din hotărâre), respectiv au susținut nereal că toate dosarele derivate din dosarul inițial nr. x/2002 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au avut la bază aceeași situație faptică - cesiunea de creanță și obținerea de credite, același prejudiciu și aceleași părți.

Preliminar prezentării, în materialitatea lor, a faptelor imputate inculpatelor, în rechizitoriu a fost descris contextul general în care a fost pronunțată decizia penală nr. 381/2012, cu referire la infracțiunile pentru care a fost cercetat condamnatul D..

S-a reținut de către judecătorul fondului că acuzațiile formulate de parchet împotriva inculpatelor pentru cele trei infracțiuni, respectiv abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual și favorizarea făptuitorului, au urmat două coordonate fundamentale: prima referitoare la faptul că decizia penală nr. 381/2012 pronunțată de acestea, în calitatea lor de judecători, este nelegală și netemeinică, iar cea de-a doua privitoare la darea de către condamnatul D. a unei sume de bani, cu titlu de mită, în vederea admiterii contestației în anulare.

În legătură cu nelegalitatea și netemeinicia deciziei penale nr. 381/2012, în actul de sesizare, s-a reținut că, prin această hotărâre, inculpatele au admis contestația în anulare formulată de condamnatul D., în temeiul art. 386 lit. d) C. proc. pen. (1968), au desființat decizia penală nr. 741/R/2011 a Curții de Apel București, decizia penală nr. 802/A/2010 a Tribunalului București și sentința penală nr. 1240/2010 a Judecătoriei Sectorului 4 București și, rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. j) C. proc. pen. (1968), au dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunea pentru care anterior D. fusese condamnat, fără a fi îndeplinite condițiile legale pentru admisibilitatea unei astfel de căi extraordinare de atac, motivând, în esență, că acesta a mai fost cercetat anterior pentru aceleași fapte pentru care s-au dispus soluții de netrimitere în judecată de către Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Dolj, soluții menținute prin deciziile nr. 1057/2010, nr. 683/2009 și nr. 282/2010 ale Curții de Apel Craiova.

Procurorul redactor al rechizitoriului a arătat că soluția pronunțată de inculpate a fost adoptată cu încălcarea legii și prin denaturarea realității deoarece contestația în anulare este o cale de atac admisibilă numai în cazuri excepționale, iar cea întemeiată pe art. 386 lit. d) C. proc. pen. (1968) presupune pronunțarea a două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, dar și existența unei identități de fapte și persoane. În plus, contestația în anulare este admisibilă numai dacă instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra cauzei de încetare a procesului penal în temeiul art. 10 lit. j) C. proc. pen..(1968) și dacă prin ambele hotărâri definitive s-a soluționat fondul cauzei. Or, în cauză, nu a existat autoritate de lucru judecat, deoarece soluțiile adoptate anterior cu privire la faptele imputate numitului D. au fost pronunțate în procedura plângerilor împotriva rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale, întemeiate pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. (1968).

Parchetul a mai reținut că, printr-o interpretare proprie și în baza unui raționament fals, inculpatele au ignorat atât decizia nr. XVII din 19 martie 2007 a instanței supreme, prin care s-a statuat că hotărârea pronunțată în cadrul procedurii reglementate de art. 278

1

C. proc. pen. (1968) nu conține o rezolvare a fondului cauzei și, deci, nu se bucură de autoritate de lucru judecat, cât și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia inadmisibilității contestației în anulare având ca temei art. 386 lit. d) C. proc. pen. (1968), atunci când una dintre hotărâri a fost pronunțată ca urmare a plângerii împotriva soluțiilor procurorului, precum și deciziile nr. 233/2005 și nr. 328/2012 ale Curții Constituționale, prin care s-a stabilit că, în cadrul procedurii prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen. (1968), nu se realizează o judecare a fondului cauzei, ci doar un examen de legalitate al soluției procurorului.

În plus, s-a arătat că inculpatele au examinat existența cauzei de încetare a procesului penal constând în autoritatea de lucru judecat, deși cunoșteau că acest aspect fusese analizat și de instanțele de apel și recurs, care au constatat motivat că nu este incidentă în cauză, criticând chiar modul în care cele două instanțe de control judiciar "au refuzat să recunoască autoritatea de lucru judecat". În aceste condiții, procurorul a reținut că, prin decizia nr. 381/2012 pronunțată de inculpate în calea extraordinară de atac, s-a rejudecat fondul cauzei ce a format obiectul dosarului nr. x/2006, deși admisibilitatea unei astfel de contestații în anulare întemeiate pe existența unei cauze de încetare a procesului penal este exclusă atunci când instanța de recurs s-a pronunțat asupra ei, cazul prevăzut la art. 386 lit. d) C. proc. pen. (1968) având caracter subsidiar față de cel de la art. 386 lit. c) C. proc. pen. (1968). Or, procedând într-o asemenea manieră, inculpatele au transformat contestația în anulare într-un apel deghizat, încălcând dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prelungind procesul penal și creând practic un nou grad de jurisdicție neprevăzut de lege (al patrulea), de vreme ce au criticat motivarea instanței de recurs.

Subliniind că nu a existat autoritate de lucru judecat în raport cu faptele pentru care D. a fost cercetat anterior și pentru care s-au dispus soluții de netrimitere în judecată, parchetul a arătat că cele trei inculpate, urmărind pronunțarea unei hotărâri judecătorești favorabile acestuia, care să ducă la neexecutarea pedepsei de 7 ani închisoare, dar și la neplata prejudiciului de 18.839.684,5 RON stabilit prin hotărârea judecătorească cu titlu de despăgubiri civile către E., au atestat, în conținutul deciziei penale nr. 381/2002, împrejurări necorespunzătoare adevărului, atunci când au concluzionat că între faptele care au format obiectul dosarului nr. x/2002 (în care s-a pronunțat decizia penală definitivă nr. 741/R/2011) și cele care au făcut obiectul dosarelor penale nr. x/2008 (în care s-a pronunțat decizia penală nr. 1057/2010), nr. 59/D/P/2008 (în care s-a pronunțat decizia penală nr. 798/2008) și nr. 7/D/P/2008 (în care s-a pronunțat decizia penală nr. 683/2009) există identitate în ceea ce privește situația de fapt, respectiv aceleași acte materiale - obținerea de credite bancare și cesiunea de creanțe, însă cu o altă încadrare juridică, aceeași sesizare (nr. 250/P/2001), cu același conținut, prejudiciu și părți civile. S-a apreciat, în acest context, că, în mod deliberat, inculpatele nu au menționat, în cuprinsul hotărârii pronunțate, care au fost faptele materiale concrete ce au stat la baza deciziilor penale nr. 1057/2010, nr. 798/2008, nr. 292/2010 și nr. 683/2009 și nici faptul că cercetările efectuate de organele de urmărire penală au fost succesive, ca urmare a disjungerilor, iar nu paralele.

În continuare, în rechizitoriu a fost prezentată situația de fapt ce a stat la baza fiecăreia dintre soluțiile pronunțate, concluzionându-se că actele materiale cercetate în cauzele respective au fost altele decât cele care au stat la baza deciziei penale nr. 741/R/2011, după cum prejudiciul a fost diferit, ca și persoanele ce au format obiectul investigațiilor și societățile implicate în activitatea imputată.

Astfel, s-a arătat că decizia penală nr. 741/R/2011 a Curții de Apel București i-a vizat pe inculpații F., G., H. și D., primii trei fiind trimiși în judecată pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 raportat la art. 248

1

combinat cu art. 258 C. pen. (1969), iar cel din urmă pentru complicitate la această infracțiune, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), reținându-se că, în perioada iunie - februarie 2000, E. S.A. a cesionat creanțe în valoare de 10.678.612,4 RON unui grup de 11 firme din municipiul Craiova și a acordat credite pe termen scurt sub formă de linii de credit în valoare de 8.053.561,1 RON, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 58/1998 și a Normelor Interne de Creditare, cu privire la documentația de creditare, analiza bonității și constituirea de garanții, beneficiarul direct al încălcării de către funcționarii bancari a normelor de creditare fiind inculpatul D., asociat și administrator al firmelor din grup. Prin urmare, situația de fapt a vizat cesiunea de creanțe și obținerea de credite cu încălcarea legii, prejudiciul fiind de 18.732.173,5 RON, iar parte civilă E..

În ceea ce privește deciziile penale nr. 798/2008 și nr. 292/2010 ale Curții de Apel Craiova, s-a reținut că acestea au menținut, în procedura prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen. (1968), rezoluția nr. 59/D/P din 15 ianuarie 2008 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Dolj, față de numiții D., I., J., K., L. și M. (cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 23 din Legea nr. 656/2002), față de I., N., L., O., J., P. și M. (pentru infracțiunile prevăzute de art. 6 și art. 13 din Legea nr. 241/2005 și art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. din 1969) și față de numiții Q., R. și S. (pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969). Situația de fapt cercetată în cauza nr. 59/D/P/2008 s-a referit la faptul că N., în calitate de administrator al S.C. T. S.A. Craiova, în luna septembrie 2004, a scos din patrimoniul acestei societăți bunuri în valoare de 11.513.500.000.000 RON, cedate ulterior către U., fără ca suma să fie înregistrată ca venituri și fără să fie colectată taxa pe valoare adăugată de 2.187.470.000 RON.

De asemenea, s-au efectuat cercetări și în legătură cu faptul că, la 01 ianuarie 2004, S.C. T. S.A., Sucursala V., a încheiat cu W., în mod formal, contractul având ca obiect efectuarea de reclamă și publicitate, înregistrând o taxă pe valoare adăugată deductibilă de 38.638 RON, iar S.C. X. S.R.L., administrată de O., K. și M., a încheiat 36 de contracte fictive de prestări servicii, pe baza cărora s-au efectuat plăți de 1.260.000 RON. În fine, investigațiile au vizat și faptul că S.C. T. S.A. nu a înregistrat în evidența contabilă creanța sa asupra S.C. Y. S.A. Craiova, reprezentând venituri din penalități de întârziere, încasate prin executare silită, în sumă de 836.056 RON, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 668.813 RON, impozit pe profit și TVA.

Constatându-se că între faptele descrise mai sus există o legătură, fiind rezultatul unui grup infracțional organizat, constituit la inițiativa lui D., precum și faptul că, prin mai multe societăți controlate de acesta, a fost retrasă suma totală de 2.400.000 RON de către Z. de la AA., au fost efectuate cercetări și sub aspectul infracțiunii de spălare de bani și al infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

Prin urmare, faptele cercetate au fost spălarea de bani, evaziunea fiscală, fals și constituirea unui grup infracțional organizat, săvârșite în perioada 2004 -2005, persoanele cercetate au fost altele decât cele la care se referă decizia penală nr. 741/R/2011, prejudiciul este distinct, partea civilă ar fi putut fi Statul, prin D.G.F.P. Dolj, iar societățile implicate sunt diferite de cele vizate de decizia menționată.

S-a mai arătat că, prin decizia penală nr. 683/2009 a Curții de Apel Craiova, a fost menținută, în procedura prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen. (1968), soluția de neîncepere a urmăririi penale față de D., BB., M., I. și J., dispusă prin ordonanța 7/D/P din 16 mai 2008 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în legătură cu infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, constatându-se că există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei.

În aceeași cauză, cercetările au vizat și infracțiunile de evaziune fiscală și spălare de bani, prevăzute de art. 9 lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 și art. 23 din Legea nr. 656/2002, însă pentru acestea a fost declinată competența în favoarea Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Dolj.

Cercetările în acest dosar au vizat faptul că, în perioada 30 iulie 1999 - 30 septembrie 1999, E. a cesionat creanțele pe care le avea de încasat de la diverși debitori, în sumă totală de 107.175.632.000 RON, către 11 firme controlate de D. și, deși suma de 203.330.798.000 RON trebuia încasată în contabilitatea CC., acest lucru nu a fost făcut, astfel încât s-a calculat un impozit pe profit sustras de 50.832.699.500 RON. Astfel, s-a concluzionat de către parchet că situația de fapt cercetată în această cauză, plasată în perioada 1999 - 2001, este distinctă de cea care a format obiectul dosarului în care s-a pronunțat decizia penală nr. 741/R/2011, iar prejudiciul și persoanele cercetate sunt, de asemenea, diferite.

Cu referire la decizia penală nr. 1057/2010 a Curții de Apel Craiova, s-a reținut de către parchet că aceasta a menținut soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin rezoluția nr. 83/P/2008 din 13 noiembrie 2009 a Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Craiova, față de D., BB. și M., pentru infracțiunile prevăzute de art. 9 lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, art. 323 C. pen. (1969) și art. 23 din Legea 656/2002, faptele cercetate vizând împrejurarea că D. și alți funcționari din cadrul CC. nu ar fi înregistrat în contabilitatea acesteia venituri financiare reprezentând dobânzi și penalități calculate în baza tranzacției de compensare nr. 22 din 10 ianuarie 2001, precum și cesiunea depozitului în favoarea DD. S.A., conform contractului de cesiune de creanțe nr. x din 11 februarie 2001. Totodată, a fost cercetată și legalitatea transferurilor de fonduri între CC., Z. și S.C. AA. S.A. Craiova, S.C. DD. S.A., S.C. Reconversia S.A. Neînregistrarea în evidența contabilă de către Cooperativa de Credit a sumei de 203.330.798.000 RON a avut ca efect sustragerea de la plata impozitului pe profit în valoare de 50.832.699.500 RON, așa cum s-a stabilit prin actul de control al D.G.F.P. Dolj.

Prin urmare, s-a constatat că actele materiale cercetate în această cauză sunt diferite de cele care au stat la baza deciziei penale nr. 741/R/2011, prejudiciul este altul, persoanele cercetate și societățile implicate sunt distincte, iar, în cauză, nu a fost efectuată o expertiză contabilă, soluția fiind dispusă în baza actelor premergătoare.

În final, în actul de sesizare s-a susținut că între cauzele în care s-au pronunțat soluții de neîncepere a urmăririi penale și cea în care D. a fost condamnat la 7 ani închisoare nu a existat identitate de obiect, modalitățile de sesizare fiind diferite și succesive, la fel și actele materiale și infracțiunile cercetate, și nici similitudine de părți civile și prejudiciu, de vreme ce numărul persoanelor cercetate și calitățile procesuale erau diferite. Ca atare, s-a arătat că echivalența pusă de inculpate între complicitatea la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor pentru care D. a fost condamnat definitiv și infracțiunile de evaziune fiscală, spălare de bani, grup infracțional organizat și fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru care s-au adoptat soluții de neîncepere a urmăririi penale, săvârșite la intervale diferite de timp, în baza unor rezoluții infracționale distincte, a fost contrară legii și practicii judiciare și contravine adevărului juridic.

Sub același aspect, s-a subliniat că soluțiile de neîncepere a urmăririi penale au fost adoptate în baza actelor premergătoare, care sunt acte de procedură situate în afara procesului penal și care au rolul limitat de a forma convingerea organului de urmărire penală în vederea începerii sau neînceperii urmăririi penale. De aceea obținerea probelor în faza actelor premergătoare a fost supusă cenzurii și sancționată de instanțele de judecată, atunci când s-a apreciat că sunt încălcate dispozițiile legale, cu consecința restituirii cauzei.

În susținerea lipsei de similitudine/identitate între faptele pentru care inculpatul D. a fost cercetat în diferite cauze, procurorul semnatar al rechizitoriului a realizat o prezentare a succesiunii acestora, ce a fost redată, în rezumat, și în cuprinsul hotărârii pronunțate de judecătorul fondului.

Astfel, s-a arătat că, prin rechizitoriul nr. x/2002 din 09 noiembrie 2006 al Direcției Naționale Anticorupție, au fost trimiși în judecată inculpații F., G. și H., pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 raportat la art. 248

1

combinat cu art. 258 C. pen. (1969), și D. pentru complicitate la această infracțiune, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), dispunându-se, totodată, disjungerea cauzei cu privire la: valorificarea de către D. a unei părți din creanțele preluate de la E. pentru obținerea unor polițe de risc financiar de la ANR S.A. București, utilizate într-un proces de compensare cu S.C. EE.; faptele de evaziune fiscală săvârșite de D. ca urmare a neînregistrării în contabilitate a creanțelor cesionate; faptele sesizate de numiții FF., GG., HH., II.; faptele de înșelăciune reclamate de JJ. cu privire la D. și alții; faptele de înșelăciune reclamate de KK..

Referitor la modalitatea de sesizare a Direcției Naționale Anticorupție, inițial a fost adoptată rezoluția nr. 93/P/11 noiembrie 2002 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost declinată competența în favoarea D.N.A., în ceea ce privește modalitatea de acordare a creditelor de către E. grupului de firme administrate de D., sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 10 lit. b) teza a II-a și teza a III-a și lit. c) din Legea nr. 78/2000, cauza fiind înregistrată la D.N.A. sub nr. x/2002. Prin rezoluția din 20 octombrie 2003, Direcția Națională Anticorupție a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 10 lit. b) și c) din Legea nr. 78/2000, în ceea ce privește utilizarea creditelor acordate de E., neurmărirea destinației creditelor și a creditelor restante, cu motivarea că faptele nu erau prevăzute de legea penală la momentul comiterii lor, precum și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru efectuarea de cercetări sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 215 alin. (5) C. pen. (1969) și art. 266 din Legea nr. 31/1990. Dată fiind existența unui conflict negativ de competență, procurorul general al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. a stabilit că, în cauză, competența de soluționare aparține Direcției Naționale Anticorupție, deoarece Legea nr. 78/2000 este una specială, iar infracțiunea reținută în sarcina membrilor Comitetului de Direcție al E. este una care a continuat să fie săvârșită și după intrarea în vigoare a acesteia. Prin urmare, s-a stabilit că Direcția Națională Anticorupție va continua să efectueze cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 10 lit. b) tezele a II-a și a III-a și art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Ulterior, în favoarea Direcției Naționale Anticorupție au fost declinate alte două cauze, una la data de 2 noiembrie 2014 de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție având ca obiect valorificarea creanțelor preluate de la E. pentru obținerea unor polițe de risc financiar de la LL. S.A., utilizate într-un proces de compensare cu EE., reținându-se că, deși societățile deținătoare ale polițelor de risc financiar aparținând învinuitului D. s-au angajat să achite EE. datoriile cuprinse în procesul-verbal de compensare, acestea nu și-au achitat obligația asumată, păgubind societatea creditoare cu suma de aproximativ 125 miliarde RON vechi.

Cea de-a doua cauză a fost declinată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 14 decembrie 2004, aceasta având ca obiect obținerea de către S.C. MM. S.R.L., din grupul de firme controlate de D., a unor creanțe în valoare de 8.700.000.000 RON de la E..

Întrucât între faptele cercetate exista o strânsă legătură, dosarul având ca obiect "valorificarea" creanțelor preluate de la E. prin S.C. ANR S.A. (dosar nr. x/2004) și cel privind preluarea de creanțe și obținerea de credite de la E. de către S.C. MM. S.R.L.Craiova (dosar nr. x/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București) au fost conexate la dosarul nr. x/2002 înregistrat la Direcția Națională Anticorupție.

Prin procesul-verbal din 10 mai 2004, în dosarul nr. x/P/2002, Direcția Națională Anticorupție se sesizase din oficiu cu privire la comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 248 C. pen. (1969) și art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 de către funcționari din cadrul E..

Ulterior, la dosarul nr. x/2002 au fost conexate sesizările formulate de numiții FF., GG., HH., NN. și II., vizând comiterea unor fapte penale de către D. și funcționari din cadrul B.I.R.; prin ordonanța din 21 iunie 2006, s-a dispus conexarea la dosar a plângerii formulate de G. față de D., OO., PP., QQ., Q., RR., I., SS., TT. și UU., acționari sau administratori ai grupului de firme din Craiova, pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 289, art. 291 și art. 215 alin. (1), (2), (3) și 5 C. pen. (1969) în legătură cu preluarea de creanțe de la E. și contractarea de credite în perioada 1999-2000; prin ordonanța din 3 august 2006 a fost conexată sesizarea formulată de I. privind comiterea infracțiunii de înșelăciune cu ocazia derulării procedurii de executare silită asupra unui imobil din Craiova, ipotecat la E., de către D., N., I., VV. și WW.; prin ordonanța din 12 septembrie 2006 a fost conexată sesizarea D.G.F.P. Dolj cu privire la aspectele constatate prin actul de control încheiat ca urmare a verificărilor efectuate la S.C. T. S.A., dar și petiția formulată de KK..

Situația de fapt reținută în rechizitoriul nr. x/2002 al Direcției Naționale Anticorupție a constat în aceea că, în perioada iulie 1999 - februarie 2000, E., prin nouă sucursale ale sale, a cesionat creanțe în valoare de 10.678.612,4 RON unui grup de 11 firme din Craiova și a acordat credite pe termen scurt sub formă de linii de credit în valoare de 8.053.561,1 RON, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 58/1998 și a Normelor Interne de Creditare, beneficiarul acestor încălcări fiind D., asociat/administrator al firmelor din grup. În ceea ce privește latura civilă, s-a reținut că prejudiciul cauzat prin infracțiune este de 18.732.173,5 RON și se compune din 8.053.561,1 RON creat prin acordarea liniilor de credit și 10.678.612,4 RON creat prin aprobarea și încheierea contractelor de cesiune de creanță. În actul de sesizare s-a menționat, în mod expres, că vor face obiectul cercetărilor disjunse compensările cu EE. și cu societățile debitoare ale acesteia.

Prin sentința penală nr. 1240 din 15 iunie 2010, Judecătoria Sectorului 4 București a dispus, în baza art. 26 raportat la art. 246, art. 248

1

și art. 258 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. (1969), condamnarea inculpatului D. la 4 ani închisoare; în baza art. 246 raportat la art. 248

1

și art. 258 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. (1969), condamnarea inculpatului F. la 4 ani închisoare; în baza art. 246 raportat la art. 248

1

și art. 258 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. (1969), condamnarea inculpatului G. la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 81 C. pen. (1969); în baza art. 246 raportat la art. 248

1

și art. 258 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. (1969), condamnarea inculpatei H. la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 81 C. pen. (1969).

Prin aceeași sentință a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă E., inculpații fiind obligați în solidar la plata despăgubirilor în sumă de 8.053.561,1 RON, cu dobânda legală.

Prin decizia penală nr. 802/A din 16 decembrie 2010 a Tribunalului București, au fost admise apelurile declarate de Direcția Națională Anticorupție și partea civilă E. împotriva sentinței penale nr. 1240/2010, în sensul că, au fost majorate pedepsele aplicate inculpaților, astfel: pedeapsa inculpatului D. la 12 ani închisoare; pedeapsa inculpatului F. la 12 ani închisoare; pedeapsa inculpatului G. la 9 ani închisoare; pedeapsa inculpatei H. la 9 ani închisoare.

Totodată, a fost admisă în totalitate acțiunea civilă formulată de partea civilă E. și au fost obligați inculpații în solidar la plata către aceasta a unor despăgubiri civile în sumă de 8.053.561,1 RON - valoare credit și 10.678.612,4 RON - valoare creanțe cesionate, cu dobânda legală, calculată până la plata efectivă.

Prin decizia penală nr. 741/R din 04 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis recursurile declarate de inculpații D., F., G. și H., a desființat în parte decizia nr. 802/A/2010 a Tribunalului București și, rejudecând, a redus pedeapsa aplicată inculpatului D. la 7 ani închisoare, pe cea aplicată inculpatului F. la 7 ani închisoare, pedeapsa aplicată inculpatului G. la 5 ani închisoare, iar pe cea aplicată inculpatei H. la 4 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.

Instanțele de apel și de recurs au examinat criticile inculpatului D. privind existența autorității de lucru judecat, în raport cu faptul că față de acesta organele de urmărire penală au dispus soluții de neîncepere a urmăririi penale, reținând că rezoluțiile procurorului nu pot avea autoritate de lucru judecat în fața instanței de judecată.

S-a mai menționat că, prin rechizitoriul nr. x din 02 noiembrie 2007, Direcția Națională Anticorupție a dispus trimiterea în judecată a inculpatului XX., pentru infracțiunile prevăzute de art. 248 - 248

1

C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), și de art. 323 C. pen. (1969), precum și a inculpaților D., I., M., YY., VV., ZZ. și AAA. pentru infracțiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 248 - 248

1

C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), și de art. 323 C. pen. (1969), reținându-se în fapt că, în perioada august 2000 - iulie 2001, cei nouă inculpați s-au asociat în scopul comiterii de infracțiuni, încheind în mod fraudulos 14 convenții de plată care au condus la prejudicierea EE. cu suma de 26.082.460,55 RON. Totodată, s-a disjuns urmărirea penală și a fost constituit un nou dosar, fiind declinată competența de soluționare a acestuia în favoarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Dolj, pentru a efectua cercetări față de D. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 9 lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 23 din Legea nr. 656/2002.

Situația de fapt reținută în rechizitoriul nr. x/2007 a vizat valorificarea de către inculpatul D. a unei părți a creanțelor preluate de la E. pentru obținerea unor polițe de risc financiar și utilizarea acestora într-un proces de compensare cu S.C. EE., prejudiciul cauzat celei din urmă societăți, în sumă de 26.082.460,55 RON, fiind nerecuperat.

Actul de sesizare a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, fiind pronunțată sentința penală nr. 1199/2013, prin care inculpatul D. a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

În prezentarea rezumativă a cauzelor în care a fost cercetat inculpatul D., s-a mai arătat de către judecătorul fondului că, prin ordonanța nr. 7/D/P din 16 mai 2008 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Dolj, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta, pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, și, totodată, disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei privind infracțiunile reglementate de art. 9 lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 și art. 23 din Legea nr. 656/2002, în favoarea Direcției Naționale Anticorupție.

Activitatea cercetată în acest dosar a constat în aceea că, în perioada august 2000 - iulie 2001, inculpații D., OO., I., M., YY., VV., ZZ., AAA. și XX. s-au asociat în scopul comiterii de infracțiuni, încheind în mod fraudulos 14 convenții de plată prin care s-a realizat prejudicierea EE. cu suma de 260.824.605.500 RON.

În cuprinsul ordonanței, s-a arătat că, în perioada 30 iulie 1999 - 30 septembrie 1999, E. a cesionat creanțele pe care le avea de încasat de la diverși debitori, în sumă totală de 107.175.362.000 RON, către 11 firme controlate de D. și, deși suma de 203.330.798.000 RON trebuia înscrisă în contabilitatea CC., ca venituri financiare, acest lucru nu a fost făcut, fiind calculat un impozit pe profit sustras în valoare totală de 60.832.699.500 RON.

S-a mai constatat că infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 nu era prevăzută de legea penală la momentul când au fost comise faptele, motiv pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru aceasta, în temeiul art. 10 lit. e) C. proc. pen. (1968). În ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală, deoarece s-a apreciat că prejudiciul depășește 1 milion de euro, conform art. 13 pct. 1

2

din O.U.G. nr. 43/2002, s-a declinat competența de soluționare în favoarea Direcției Naționale Anticorupție, tot acest parchet urmând a cerceta și infracțiunea de spălare de bani aflată în strânsă legătură cu infracțiunea de evaziune fiscală.

Împotriva acestei ordonanțe au formulat plângeri D. și RR., care au fost respinse de procurorul șef al Direcției, prin ordonanța nr. 3D/II/2 din 13 ianuarie 2009, menținută prin sentința penală nr. 188 din 13 aprilie 2009 a Tribunalului Dolj și decizia penală nr. 683 din 26 iuie 2009 a Curții de Apel Craiova, ca urmare a respingerii plângerilor formulate de cei doi.

În cadrul aceluiași demers, s-a mai reținut că, prin rezoluția nr. 83/P/2008 din 10 decembrie 2008, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Craiova, a dispus, în baza art. 10 lit. d) și g) C. proc. pen. (1968), neînceperea urmăririi penale față de D., M. și BB., pentru infracțiunile prevăzute de art. 9 lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, art. 323 C. pen. (1969) și art. 23 din Legea nr. 656/2002, cu motivarea că nu poate fi reținută vinovăția unei persoane cu privire la neînregistrarea în evidența contabilă a unui înscris ce nu poate produce consecințe juridice, astfel că, nefiind îndeplinite condițiile de tipicitate ale infracțiunii de evaziune fiscală, nu se poate reține nici întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor de spălare de bani și asociere în vederea comiterii de infracțiuni. Prin ordonanța nr. 372/II/2 din 27 aprilie 2009 a procurorului ierarhic superior a fost infirmată rezoluția nr. 83/P/2008 și s-a dispus reluarea cercetărilor.

În cuprinsul rezoluției, s-a menționat, în mod explicit, că faptele cercetate constau în aceea că D. și alți funcționari din cadrul CC. nu au înregistrat în evidența financiar contabilă veniturile financiare reprezentând dobânzi și penalități calculate în baza tranzacției de compensare nr. 22 din ianuarie 2001 și nici cesiunea depozitului în favoarea S.C. DD. S.A., conform contractului de cesiune de creanțe nr. x din 11 februarie 2001.

În urma reluării cercetărilor, prin rezoluția nr. 83/P/2008 din 13 noiembrie 2009, Direcția Națională Anticorupție a dispus aceeași soluție de neîncepere a urmăririi penale față de D., M. și BB., pentru faptele prevăzute de art. 9 lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, art. 323 C. pen. (1969) și art. 23 din Legea nr. 656/2002, cu aceeași motivare, si anume că, fiind vorba despre un înscris care nu este apt să producă consecințe juridice, nu se poate pune în discuție nici obligația înregistrării în evidența contabilă a acestuia, nefiind întrunite, pe cale de consecință, nici elementele constitutive ale infracțiunilor de asociere în vederea comiterii de infracțiuni și spălare de bani. Această soluție a fost menținută prin sentința penală nr. 132 din 22 martie 2010 a Tribunalului Dolj și decizia penală nr. 1057/2010 a Curții de Apel Craiova.

S-a mai reținut în sentința primei instanțe că, prin rezoluția nr. 59/D/P din 15 ianuarie 2008, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Craiova, a dispus neînceperea urmăririi penale față de: N., D., I., L., K., M. pentru infracțiunile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 23 din Legea nr. 656/2002; I., N., L., O., J., BBB., M. pentru infracțiunile prevăzute de art. 6, art. 9 și art. 13 din Legea nr. 241/2005 și art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (1969); Q., R., S. pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

Împotriva acestei rezoluții au formulat plângere CCC., D. și I., ce au fost respinse prin rezoluțiile nr. 87/D/II/2 din 14 octombrie 2008, nr. 89/D/II/2 din 07 noiembrie 2008 și nr. 37D/II/2 din 26 februarie 2008 ale procurorului șef al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Craiova, menținute prin decizia penală nr. 292/2010 a Curții de Apel Craiova, cu schimbarea temeiului soluției de neîncepere a urmăririi penale față de D. și CCC. în art. 10 lit. a) și c) C. proc. pen. (1968).

Faptele pentru care a fost cercetat D. au vizat implicarea acestuia în derularea unor tranzacții suspecte prin DDD., în cursul anului 2005, Z. încasând de la AA., prin numita I., suma de 2400 milioane RON care au fost virați în conturile mai multor societăți. Față de D. s-a dispus neînceperea urmăririi penale atât pentru infracțiunea prevăzută de art. 23 din Legea nr. 656/2002, cât și pentru cea prevăzută de art. 7 din Legea 39/2003, întrucât nu s-a dovedit proveniența ilicită a banilor.

Împotriva rezoluției nr. 59/D/P/2008 a formulat plângere și D.G.F.P. Dolj, ce a fost respinsă prin sentința penală nr. 280 din 18 iunie 2008 a Tribunalului Dolj, menținută prin decizia penală nr. 798 din 18 noiembrie 2008 a Curții de Apel Craiova.

Ca urmare, s-a constatat că faptele cercetate în această cauză au fost spălarea banilor, inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, fals intelectual și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 23 din Legea nr. 656/2002, art. 6, art. 9 și art. 13 din Legea nr. 241/2005, art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (1969) și art. 290 C. pen. (1969). Acestea au fost sesizate de D.G.F.P. Dolj, au vizat perioada 2004 - 2005, iar societățile implicate în circuitul suspect au fost S.C. T. S.A., Z., U., EEE., FFF., AA. și T. S.A.

În legătură cu cea de-a doua categorie de argumente pe care s-au întemeiat acuzațiile aduse inculpatelor, referitoare la darea de către condamnatul D. a unei importante sume de bani, în vederea pronunțării unei soluții favorabile asupra contestației în anulare, Curtea de apel a făcut trimitere la condițiile și împrejurările în care a fost pronunțată decizia penală nr. 381/2012, astfel cum au fost expuse în cuprinsul actului de sesizare a instanței, în care s-a arătat, în esență, că, la data de 23 noiembrie 2011, D. a formulat, prin avocat ales GGG., o a treia contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 741/R din 04 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală (după ce prima, întemeiată generic pe dispozițiile 386 C. proc. pen., a fost respinsă de Curtea de Apel București, secția I penală, cu motivarea că, la dosar, nu au fost depuse dovezi din care să rezulte că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 386 lit. a), b), c) și e) C. proc. pen., iar a doua cerere de contestație, în care a invocat formal cazul prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen., respectiv autoritatea de lucru judecat a deciziei penale nr. 1057/2010 a Curții de Apel Craiova, a fost retrasă), înregistrată sub nr. de dosar x/2011 și întemeiată pe art. 386 lit. d) C. proc. pen., menționând că va depune motivele la primul termen de judecată. La 21 decembrie 2011, acesta a formulat "precizări" la motivele contestației, în care a susținut că pentru aceeași stare de fapt au fost pronunțate două decizii contradictorii, respectiv una de condamnare (decizia nr. 741/R/2011 a Curții de Apel București) și una prin care s-a confirmat soluția de neîncepere a urmăririi penale (decizia nr. 1057/2010 a Curții de Apel Craiova), făcând, totodată, referire și la deciziile penale nr. 683/2009, nr. 292/2010 și nr. 671/2009 ale Curții de Apel Craiova.

Contestația în anulare a fost repartizată completului de judecată compus din judecătorii A., C. și B. și a parcurs cinci termene de judecată: la cel din 21 decembrie 2011 a fost respinsă cererea de suspendare a executării pedepsei formulată de contestator și s-a amânat cauza în vederea atașării dosarului de fond; la cel din 01 februarie 2012 a fost respinsă contestația în anulare întemeiată pe art. 386 lit. c) C. proc. pen., ca fiind tardiv formulată, și s-a acordat termen pentru discutarea contestației formulate în temeiul art. 386 lit. d) C. proc. pen. la cel din 08 februarie 2012 s-a constatat că E. este parte interesată în cauză, stabilindu-se un nou termen în vederea citării acesteia; la termenul din 15 februarie 2012, cauza s-a amânat pentru 22 februarie 2012 în vederea pregătirii apărării de către partea civilă E., prin lichidator judiciar HHH. S.P.R.L.

La data de 22 februarie 2012, s-a pronunțat decizia penală nr. 381/2012 prin care a fost admisă contestația în anulare formulată de condamnatul D. și desființată în parte decizia penală nr. 741/R/2011 a Curții de Apel București, cu referire la contestator, cu privire la care s-a constatat că există autoritate de lucru judecat; totodată, s-a desființat în parte sentința penală nr. 1240/2010 a Judecătoriei Sectorului 4 București și decizia penală nr. 802/A din 16 decembrie 2010 a Tribunalului București, în ceea ce îl privește pe acesta și, drept urmare, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. j) C. proc. pen. (1968), a fost încetat procesul penal pornit împotriva contestatorului pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 combinat cu art. 248

1

C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) raportat la art. 258 C. pen. (1969), a fost anulat mandatul de executare a pedepsei de 7 ani închisoare emis pe numele condamnatului și s-a dispus punerea în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză.

Fiind solicitate de către parchet înregistrările audio ale ședințelor de judecată, a rezultat că, la termenul din 22 februarie 2012, președinte al completului a fost inculpata A., care i-a solicitat avocatului ales al condamnatului, III., să se refere la presupusa identitate de obiect a cauzelor în care s-au pronunțat decizia penală nr. 741/R/2011 a Curții de Apel București și decizia penală nr. 1057/2010 a Curții de Apel Craiova. Președintele completului a dorit să schimbe ordinea în care se dă cuvântul în susținerea contestației în anulare - întâi procurorul și, apoi, avocatul, cu motivarea că "trebuie să lămurească și să convingă atât Parchetul, cât și instanța!". Cu acest prilej, procurorul de ședință a susținut faptul că nu există identitate de obiect între cele două cauze în care s-au pronunțat deciziile penale menționate, în dosarul Curții de Apel Craiova fiind vorba de infracțiunile de evaziune fiscală, asociere în vederea comiterii de infracțiuni și spălare de bani, iar în cauza în care contestatorul a fost condamnat de infracțiunea prevăzută de art. 246 raportat la art. 248

1

C. pen. (1969).

În cuprinsul rechizitoriului s-a mai menționat - aspecte la care judecătorul fondului a făcut, de asemenea, referire în sentință - că, pentru a admite contestația în anulare și a anula pedeapsa de 7 ani închisoare la care fusese condamnat D., inculpatele și-au exercitat abuziv atribuțiile de serviciu, interpretând în mod voit, contrar legii, dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen., ignorând litera, spiritul legii, dar și practica judiciară majoritară în materia hotărârilor pronunțate în temeiul art. 278

1

C. proc. pen. (1969), inclusiv Decizia nr. XVII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, urmărind pronunțarea unei hotărâri judecătorești favorabile condamnatului D., inculpatele au atestat în cuprinsul deciziei nr. 381/2012 împrejurări necorespunzătoare adevărului, atunci când au concluzionat că între faptele pentru care s-a pronunțat decizia penală nr. 741/R/2011 și cele care au făcut obiectul dosarelor nr. x/2008 (decizia penală nr. 1057/2010), nr. 59/D/P/2008 (decizia penală nr. 798 din 18 noiembrie 2008 și decizia nr. 292 din 11 martie 2010) și nr. 7/D/P/2008 (decizia nr. 683 din 26 iunie 2009) există identitate, fiind vorba de aceleași acte materiale, respectiv obținerea de credite bancare și cesiunea de creanțe, însă cu o altă încadrare juridică, de aceeași sesizare, cu același conținut, precum și de același prejudiciu și părți civile. Tot în scopul favorizării condamnatului D., inculpatele au omis, intenționat, să precizeze în cuprinsul hotărârii judecătorești pronunțate faptele cercetate în dosarele anterioare, dar și împrejurarea că cercetările efectuate de organele de urmărire penală nu au fost paralele, ci succesive, aspecte ce nu pot fi circumscrise principiului non bis in idem. În plus, nu au făcut referire nici la deciziile nr. 1164/2011 și nr. 2217/2011, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, prima contestație în anulare promovată de condamnat și, respectiv, s-a luat act de retragerea celei de-a doua.

S-a mai arătat că, ulterior pronunțării deciziei penale nr. 381 din 22 februarie 2012 de către cele trei inculpate, ca urmare a denunțului formulat de GGG., s-a constituit dosarul nr. x/2013 de către Direcția Națională Anticorupție, în care s-a dispus trimiterea în judecată: - a inculpatei C. pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în cursul lunii februarie 2012, în calitate de judecător la Curtea de Apel București, a primit, prin intermediul numitei JJJ., suma de aproximativ 630.000 de euro de la inculpatul D., prin medierea învinuitului QQ. și a inculpatei I., pentru a pronunța, împreună cu ceilalți doi membri ai completului de judecată învestit cu dosarul nr. x/2011, o soluție de admitere a contestației în anulare; - a inculpatului D. pentru infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în perioada septembrie 2011 - februarie 2012, atât în mod direct, cât și cu ajutorul inculpatului QQ., a inculpatei I., a martorei denunțătoare GGG. și a inculpatei JJJ., a promis suma de 1.500.000 de euro, iar, ulterior, a remis suma de 1.200.000 de euro, din care aproximativ 630.000 de euro au ajuns în posesia inculpatei C., pentru ca aceasta, în calitate de judecător la Curtea de Apel București, secția I penală, să pronunțe, împreună cu ceilalți doi membri ai completului de judecată învestit cu dosarul nr. x/2011, o soluție de admitere a contestației în anulare formulate de D.; - a inculpatei I. pentru complicitate la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. (1969) și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în perioada septembrie 2011 - februarie 2012, l-a ajutat, împreună cu inculpatul QQ., pe inculpatul D. să promită suma de 1.500.000 de euro învinuitei JJJ. și, ulterior, să dea acesteia suma de 1.200.000 de euro, din care aproximativ 630.000 de euro au ajuns în posesia inculpatei C., pentru ca aceasta, în calitate de judecător la Curtea de Apel București, să pronunțe o soluție favorabilă asupra contestației în anulare formulate de D.; - a inculpatului QQ. pentru complicitate la infracțiunea de cumpărare de influență, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 6

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în perioada august - septembrie 2011, ca urmare a promisiunii inculpatului D. de remitere a sumei de 500.000 de euro inculpatei JJJ., care a lăsat să se creadă că are influență asupra judecătorilor de la Curtea de Apel București, pentru a-i determina să pronunțe o soluție favorabilă, constând în admiterea contestației în anulare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011 al aceleiași instanțe, l-a ajutat pe D. să dea învinuitei respectivul folos, însă, întrucât beneficiul promis nu a fost obținut, suma de 500.000 de euro a fost restituită învinuitului, respectiv pentru complicitate la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. (1969) și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în perioada septembrie 2011 - februarie 2012, l-a ajutat împreună cu inculpata I. pe inculpatul D. să promită suma de 1.500.000 de euro învinuitei JJJ. și, ulterior, să dea acesteia suma de 1.200.000