ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3505/2009

Deliberând asupra recursului, se

constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 43 din 9 martie 2009 a Curții de

Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în

temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a

respins, ca nefondată, plângerea petentei S.C. I. prin reprezentant legal D.M.

împotriva Rezoluțiilor nr. 232/P din 27 octombrie 2008 și nr. 1825/II/2 din 24

noiembrie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, reținând că

neînceperea urmăririi penale față de comisarul șef de poliție din cadrul IPJ

Prahova este corectă din moment ce nu s-au identificat elemente din care să

reiasă că ar fi acționat cu rea-credință sau gravă neglijență în exercitarea

atribuțiilor de serviciu.

În termen legal petenta, prin

reprezentant legal, a exercitat calea ordinară de atac a recursului, contestând

legalitatea și temeinicia hotărârii fără însă a prezenta argumente concrete ci

prin referiri la situații de fapt reclamate în numeroasele procese de pe rolul

instanțelor judecătorești și a organelor penale.

Examinând hotărârea atacată în

raport cu dosarul de urmărire penală în care s-a adoptat rezoluția atacată,

Înalta Curte constată că soluția este legală și temeinică.

Astfel, petenta a sesizat Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești pentru efectuarea de cercetări față de comisar șef de

poliție B.I. sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 și 289 C. pen.

întrucât i s-ar fi răspuns la cererile sale în mod necorespunzător.

În fapt, cele două sesizări ale

petentei au fost reunite iar rezultatul verificărilor i-a fost comunicat sub

semnătura inspectorului șef al IPJ Prahova, în persoana comisarului șef B.I.,

care însă nu a efectuat personal verificările, în calitatea pe care o avea.

Corect s-a concluzionat prin

Rezoluția nr. 232/P din 27 octombrie 2008 menținută prin Rezoluția 1825/II/2/24

noiembrie 2008 că simpla adresă de comunicare a rezultatului unor cercetări nu

echivalează cu săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals

intelectual.

Soluția instanței de fond fiind

legală și temeinică, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursul va fi respins ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționara S.C. I. prin reprezentant legal D.M. împotriva

Sentinței penale nr. 43 din 9 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta petiționară la

plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 octombrie 2009.