ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1993/2009

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 58 din 30 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, s-a respins plângerea formulată de petentul V.V. împotriva rezoluțiilor nr. 644/P/2008 din 4 februarie 2009 și nr. 175/II/2/2009 din 17 februarie 2009, emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, ca nefondată.

A menținut ca legale și temeinice rezoluțiile privind neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289 C. pen. față de intimatul I.C.L.C., inspector principal de poliție în cadrul Direcției Generale Anticorupție, întrucât faptele nu există.

Pentru a se pronunța această soluție s-au reținut următoarele:

Prin plângerea înaintată cu adresa nr. 287/VIII/1/2009 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în conformitate cu disp. art. 278 C. proc. pen., petentul

persoană vătămată V.V., a solicitat desființarea rezoluțiilor adoptate în dosarul nr. 644/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul făptuitor I.C.L.C., inspector principal de poliție în cadrul Direcției Generale Anticorupție, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. , constatându-se că fapta nu există.

Din mențiunile efectuate pe rezoluția nr. 175/II/2/2009 din 17 februarie 2009, (comunicată pentru luarea la cunoștință a soluției dispuse de Procurorul General), precum și memoriul înaintat curții de apel la data de 30 martie 2009, se constată că acesta consideră actele procedurale atacate ca fiind contrare înscrisurilor depuse în cauză, iar aflarea adevărului ar depinde exclusiv de confruntarea în instanță cu numita N.D., reclamată în dosarul instrumentat de intimat.

Deși legal citat, petentul nu s-a prezentat în fața instanței de control judiciar, arătând în scris menținerea poziției până la confirmarea luării tuturor măsurilor necesare pentru aducerea la judecată a persoanei respective.

Față de atitudinea adoptată și dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen. s-a dispus atașarea dosarului penal nr. 644/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Verificând lucrările și materialul administrat la acest moment al fazei procesuale, în raport de conținutul plângerii adresate organelor de urmărire penală la 17 septembrie 2008 de petentul persoană vătămată V.V. și dispozițiile procedurale ce reglementează tragerea la răspundere penală a ofițerilor de poliție judiciară, pentru soluțiile adoptate cu ocazia instrumentării cauzelor penale repartizate, rezultă că neînceperea urmăririi penale conform art. 10 lit. a) C. proc. pen., față de inspectorul principal de poliție intimat I.C.L.C., este legală și temeinică.

Față de prevederile art. 228 rap. la art. 278 și art. 278

1

C. proc. pen., temeinicia soluțiilor propuse prin referatele întocmite de organele de cercetare penală sesizate fiind cu săvârșirea unei infracțiuni, indiferent de natura acestora, de principiu, poate fi verificată exclusiv de procuror și instanțele judecătorești, însă numai prin exercitarea căilor de atac în termenele și condițiile admise de legislația procedurală în materie.

Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că la data de 03 mai 2004 petentul persoană vătămată a solicitat cercetarea penală și trimiterea în judecată a numitei N.D., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., susținând că în perioada iulie 2002 - aprilie 2004 i-ar

fi

dat suma de 84.000.000 ROL în scopul de a-i face descântece pentru contracararea „entităților energetice negative”, însă ea nu a făcut nimic în acest sens.

Potrivit regulamentului de repartizare a sesizărilor formulate conform art. 221 C. proc. pen., înregistrate pe rolul organelor de poliție cauza înregistrată sub nr. 188775/2004 pe rolul Poliției municipiului Buzău - Biroul de Investigații Criminale, a fost repartizată intimatului I.C. la aceea dată inspector în funcție, în cadrul acestei unități și atribuții de poliție judiciară.

Totodată s-a format dosarul nr. 2097/P/2004 al Pachetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Urmare actelor premergătoare efectuate prin referatul din 17 iunie 2004 în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., intimatul făptuitor a propus procurorului de caz neînceperea urmăririi penale, concluzionând că nu sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru existența elementului material al infracțiunii de înșelăciune, apreciind că mijlocul folosit de N.D. și respectiv reclamat de V.V. „pretenția că este înzestrată cu capacități extrasenzoriale care îi permit manipularea unei entități energetice, fie în sens pozitiv fie

negativ” nu este veridic, neinspirând în mod obișnuit încredere unei persoane cu discernământ.

Propunerea a fost însușită de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău iar rezoluția nr. 2097/P/2004 din 16 iulie 2004 adoptată de procuror a fost verificată atât conform art. 278 alin. (3) rap. la art. 275-277 C. proc. pen., de către procurorul ierarhic superior cât și în procedura prev. de art. 278

1

din același cod, de către instanțele judecătorești, respingându-se ca nefondate plângerile formulate de petentul persoană vătămată V.V. prin rezoluția nr. 1271/II/2/2004 și respectiv sentința penală nr. 281 din 07 februarie 2005 a Judecătoriei Buzău.

Hotărârea primei instanțe a intrat sub puterea lucrului judecat prin decizia penală nr. 324 din 19 mai 2006 a Tribunalului Buzău, constatându-se ca tardiv introdus recursul declarat de acesta.

Or, în atare situație justificat prin rezoluția nr. 644/P/2008 din 04 februarie 2009, confirmată de Procurorul General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la data de 17 februarie 2009, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul I.C.L.C., constatându-se inexistența infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 lit. a) C. pen.

De altfel prin plângerea adresată parchetului, petentul persoană vătămată nu indică elemente de fapt și mijloace de probă de natură a forma convingerea existenței unor indicii temeinice în sensul art. 68

1

C. proc. pen., că intimatul în exercițiul funcției cu intenție sau din gravă neglijență ar

fi

comis acte materiale având ca urmare producerea unor consecințe juridice și adoptarea hotărârilor judecătorești susmenționate.

Este cert că, nemulțumit de soluția adoptată în rezolvarea definitivă a litigiului purtat cu persoana reclamată N.D., în realitate în prezenta cauză el vizează reluarea cercetărilor de către organele judiciare, pentru aceeași faptă în afara cadrului legal acceptat de legislația penală în materie și garantat constituțional, ceea ce excede prevederilor art. 278

1

C. proc. pen.

În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul V.V. care, prin cererea scrisă depusă la dosar, a solicitat, în principal, citarea și aducerea în fața instanței a numitei N.D.

Examinând cauza sub toate aspectele, Înalta Curte constată că s-au efectuat acte premergătoare care nu au pus în evidență cele susținute de petiționar, respectiv că actele procedurale atacate sunt contrare înscrisurilor depuse în cauză, inspectorul principal de poliție I.C.L.C. nefiind vinovat de săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., deoarece fapta nu există.

Împrejurarea că o soluție dispusă de procuror sau de instanță nemulțumește una din părți nu este de natură să constituie infracțiune și să atragă răspunderea penală a magistratului care a pronunțat-o.

În condițiile legii, partea nemulțumită poate exercita căile de atac ordinare și eventual extraordinare.

Verificând și din oficiu, potrivit disp. art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată nici alte motive care să conducă la casare, așa încât, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de petiționar se va respinge, ca nefondat.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul V.V. împotriva sentinței penale nr. 58 din 30 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2009.