ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1532/2010

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 24 din 22 februarie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.R.V. împotriva rezoluției nr. 521/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 521/P/2009 din 13 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în temeiul disp. art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) și f) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva numiților: E.G., comisar șef de poliție în cadrul I.P.J.

Prahova, l.C., comisar șef de poliție la Poliția Stațiunii Bușteni, P.C.G., agent șef adjunct de poliție Poliția Stațiunii Bușteni, T.l.D., agent de poliție la Poliția Stațiunii Bușteni, P.I.C., agent de poliție la Poliția Stațiunii Bușteni, S.C., subcomisar de poliție la Poliția Stațiunii Bușteni pentru infracțiuni prevăzute de art. 246 C. pen. Pentru a dispune această rezoluție procurorul a reținut că: B.R.V. a solicitat efectuarea de cercetări împotriva susnumiților, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații, favorizarea infractorului, fiind nemulțumit de modul în care au instrumentat Dosarele penale nr. 440/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, nr. 1315/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, respectiv, Dosarele nr. 52/P/2009 și nr. 162/P/2009 - ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Dosarele s-au format urmare a plângerilor persoanei vătămate vizând modul în care s-au efectuat cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care a fost implicat la data de 11 aprilie 2008 într-un accident de circulație, cercetări urmate de sancționarea sa contravențională. Ulterior, pe cale judecătorească, s-a dispus anularea procesului-verbal de contravenție întocmit pe numele persoanei vătămate (sentința civilă nr. 1067 din 25 septembrie 2001 a Judecătoriei Sinaia), instanța a reținut că în cauză există o situație care înlătură caracterul contravențional al faptei și care este în legătură directă cu fapta care a determinat-o și anume, cazul fortuit, autoturismul din fața petentului frânând violent și fără nici o justificare.

Persoana vătămată a mai susținut că, ocazionat de efectuarea acestor cercetări a fost considerat vinovat de către agentul de poliție P.C.G. ce a dispus sancționarea sa contravențională, favorizându-l astfel pe B.M.I., deși din cercetările efectuate la fața locului de cei doi agenți de poliție T.l.D. și P.I., rezultase vinovăția celuilalt conducător auto, B.M. Actele premergătoare efectuate au evidențiat că privitor la pretinsa activitate infracțională a făptuitorului P.C.G. s-a dispus, prin ordonanța nr. 440/P/2008 din 11 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen., precum și neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 din C. pen., reținându-se că faptele nu există.

Prin aceeași rezoluție s-a dispus declinarea competenței de efectuarea cercetărilor față de B.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 292 C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia. Primul procuror a respins, prin rezoluția nr. 125/11/2/2009 plângerea formulată de petentul B.R. împotriva ordonanței nr. 440/P/2008 acesta nu a promovat plângere în fața judecătorului, potrivit art. 278 1 C. proc. pen. În ceea ce privește modul în care a fost instrumentat acest dosar, B.R. a formulat plângere împotriva procurorului M.G. - ce a dispus soluția de neurmărire în Dosarul nr. 440/P/2008 și a comisarului șef E.G. - ce a efectuat unele acte de cercetare, fiind delegat de procuror.

Plângerea a făcut obiectul Dosarului nr. 52/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, soluționat prin rezoluția cu același număr din 01 aprilie 2009 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 289, art. 291, art. 242 și art. 246 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că faptele nu există. Plângerea împotriva soluției promovată de persoana vătămată a fost respinsă ca neîntemeiată (rezoluția nr. 509/II/2/2009 din 28 aprilie 2009), iar prin sentința penală nr. 114 din 15 iulie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. 428/42/2009 instanța a respins plângerea ca neîntemeiată.

În Dosarul nr. 162/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin rezoluția din 02 iulie 2009, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorii M.G. - din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova și P.B.D.S. - din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, precum și față de E.G., comisar șef în cadrul I.P.J. Prahova și S.C. - subcomisar de poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 249 și art. 264 C. pen., întrucât faptele nu există. Plângerea împotriva acestei soluții promovată de B.R.V. a fost respinsă de procurorul general prin rezoluția nr. 977/II/2/2009; persoana vătămată a promovat plângere și la instanța de judecată, potrivit disp.

art. 278 C. proc. pen., plângerea sa formând obiectul Dosarului nr. 767/42/2009 al Curții de Apel Ploiești în care, prin sentința penală nr. 152 din 19 octombrie 2009 s-a respins plângerea ca neîntemeiată. Dosarul nr. 1315/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia s-a format ca urmare a disjungerii față de B.M. dispusă prin ordonanța nr. 440/P/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. Cercetările au fost efectuate de subcomisar S.C. de la Poliția stațiunii Bușteni, supravegherea cercetărilor fiind efectuată de procurorul P.B.D.S. și a fost finalizat de ofițerul de poliție prin referatul din 17 iulie 2009, cu propunere de scoatere de sub urmărire penală, iar prin rezoluția din 29 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia s-a dispus în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b) rap.

la art. 10 lit. d) C. proc. pen. scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen., fiind astfel însușită propunerea lucrătorului de poliție. Adresa de înaintare a dosarului către unitatea de parchet a fost semnată de șeful Poliției Stațiunii Bușteni, comisar șef de poliție, l.C. Persoana vătămată a reluat aspecte din plângerile penale anterioare în care a solicitat, rând pe rând, efectuarea de cercetări împotriva tuturor persoanelor implicate fie în cercetarea evenimentului rutier din 11 aprilie 2008, fie în soluționarea dosarelor penale formate în urma plângerilor sale, fiind nemulțumit de aceste soluții. Plângerile îndreptate de persoana vătămată împotriva soluțiilor de neurmărire penală dispuse de procurori în aceste dosare au fost respinse ca neîntemeiate, iar în cauză nu s-a invocat date ori împrejurări noi, necunoscute la momentul soluționării de către organele de urmărire penală.

Nu s-a putut reține nici comiterea vreunor fapte penale de către lucrătorii de poliție cu prilejul soluționării dosarelor penale în care a fost parte persoana vătămată și nici instrumentarea acestor dosare cu încălcarea dispozițiilor legale. Soluțiile propuse de organele de cercetare penală ale poliției judiciare în cauză ca și cele dispuse de procuror nu au fost incriminate ca fapte penale de către legiuitor - deși ele pot nemulțumi unele dintre părțile cauzei, câtă vreme normele procesual penale prevăd căile și modalitățile desființării acestor soluții pentru motive de nelegalitate ori netemeinicie invocate de părți. Cu atât mai mult, simplul act administrativ al semnării adresei de înaintare a dosarului penal de către conducătorul unei instituții nu poate angaja răspunderea penală a acestuia, câtă vreme nu a fost implicat în nici un fel în cercetările întreprinse în cauză.

Împotriva acestei rezoluții petentul a formulat plângere la procurorul general a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești care, prin rezoluția nr. 1385/11/20/2009 a fost respinsă ca neîntemeiată. Curtea aconstatat că, urmare a accidentului de circulație produs la data de 11 aprilie 2008 soldat doar cu avarierea autovehiculelor conduse de petent și numiți B.M.I., au fost deschise mai multe dosare penale din inițiativa petentului nemulțumit de procedura de cercetare și întocmire a procesului verbal de contravenție, act întocmit de agentul de poliție P.C. din cadrul Poliției Stațiunii Bușteni. Ulterior procesul verbal de contravenție a fost anulat de către Judecătoria Sinaia prin sentința civilă nr. 1067/2008 pe considerentul existentei cazului fortuit.

Nemulțumit de soluția dispusă de procuror față de agentul de poliție, petentul a formulat plângere penală împotriva procurorului și a ofițerului de poliție delegat de acesta să efectueze unele cercetări în cauză (procuror M.G. și comisar șef E.G.). De asemenea au fost efectuate cercetări în Dosarul nr. 162/P/2009 față de același procuror, dar și față de procurorul P.B.D.S. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia și a ofițerilor de poliție E.G. și S.C. soldate cu neînceperea urmăririi penale și rămase definitive prin sentința penală nr. 152/2009 a Curții de Apel Ploiești. În prezenta plângere, petentul se consideră nemulțumit de modul și soluția adoptată de procuror, față de procurorii ce au efectuat cercetările cu privire la ofițerii sus-menționați.

Așa cum s-a reținut și în rezoluția atacată, în plângerea de față petentul a reluat nemulțumirile arătate în plângerile anterioare, în care s-a solicitat tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate în cercetarea accidentului rutier. În unele dosare petentul a uzat de toate căile de atac prev. de lege, soluțiile dispuse de procuror rămânând definitive. Aspectul că agentul de poliție P.C.

(de la care a plecat de fapt nemulțumirea petentului, fiind cel care a întocmit procesul verbal de contravenție) a încheiat procesul verbal în discuție fără a fi prezent la locul accidentului rutier și care apoi a fost anulat de către instanța de judecată, nu poate fi catalogată ca o activitate abuzivă sau de favorizare a infractorului, în condițiile în care accidentul rutier a produs doar avarii ale autovehiculelor și este permisă întocmirea procesului verbal fără cercetarea locului accidentului, pe baza declarațiilor părților implicate și a altor martori, iar în cauză nu există vreo dovadă că agentul de poliție a acționat cu intenție pentru cauzarea vreunei vătămări a petentului. În fine nu poate fi reținută, în condițiile date, săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor de către intimați.

Aprecierea acestora asupra probelor administrate și adoptarea unor soluții ce nemulțumește pe cel care a formulat plângerea penală, nu poate fi considerată în mod automat o activitate abuzivă, în lipsa unor elemente care să stabilească că îndeplinirea actului respectiv s-a făcut în mod defectuos și cu intenția de a cauza vătămarea petentului. Mai mult decât atât, intimatul l.C. nu a făcut decât să semneze adresa de înaintare a dosarului către parchetul competent. Legea a prevăzut pentru aceste situații, modalitățile de exercitare a căilor de atac împotriva soluțiilor adoptate de procuror și a hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată, justificarea fiind aceea că și organele judiciare pot greși în luarea unor hotărâri fără a acționa cu intenție în acest sens ori, pot apărea date ce nu au fost avute în vedere la adoptarea soluțiilor respective.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petentul B.R.V., criticând-o pentru netemeinicie, apreciind că dosarul său a fost anchetat subiectiv, abuziv și cu încălcarea dispozițiilor legale. Examinând hotărârea atacată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat de petent nu este fondat. Se apreciază că soluția de neurmărire penală dată de procuror față de lucrătorii de poliție menționați este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare nu a rezultat nici un element care să conducă la existenta infracțiunii de abuz în serviciu. Se constată că petentul, după cum s-a reținut și în rezoluția parchetului, cât și în sentința pronunțată de prima instanță, a formulat plângeri penale, repetate, împotriva intimaților din prezenta cauză, încercând să obțină, în acest fel, „reformarea" soluțiilor pronunțate de aceștia.

împrejurarea că petentul este nemulțumit de soluțiile adoptate în cauzele care s-au aflat pe rolul organelor judiciare prahovene, nu poate conduce la concluzia existenței infracțiunilor pe care acesta Ie-a indicat în plângerea sa. Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție își desfășoară întreaga activitate în temeiul legii, fiind obligate să-și îndeplinească atribuțiile care le revin pentru rezolvarea problemelor contencioase sau necontencioase, prin pronunțarea unor soluții pe care le apreciază legale și temeinice în raport cu probele administrate, soluții care pot fi verificate și, evantual, desființate numai prin intermediul căilor legale de atac. Dacă s-ar admite că împotriva persoanelor care au pronunțat soluțiile se pot face plângeri penale, în absența unor elemente care să contureze o eventuală activitate infracțională, ar însemna că se instituie noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.

În consecință, având în vedere că din lucrările dosarului rezultă că intimații și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au comis nici o faptă penală care să atragă răspunderea penală a acestora, Înalta Curte, în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.R.V. împotriva sentinței penale nr. 24 din 22 februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 20 aprilie 2010.