ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 397/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Persoana vătămată T.D.T. în calitate de parte vătămată prin decesul fiului său minor T.A.A., la data de 25 februarie 2004, prin procurator M.A. a formulat plângere penală adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, împotriva „unor făptuitori” care vor fi stabiliți cu ocazia cercetărilor și care s-au împotrivit executării hotărârilor judecătorești nr. 1388 din 2 iunie 2006 pronunțată de Judecătoria Brașov și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 772 din 17 noiembrie 2006 a Tribunalului Brașov și prin care s-a dispus efectuarea unei expertize medico legale la I.N.M.L. București, susținând că prin efectuarea acestei expertize s-a urmărit favorizarea medicilor P.A.

și R.G. - persoane acuzate de uciderea din culpă a minorului T.A.A. În urma cercetărilor întreprinse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost dată rezoluția nr. 601/P/2008 din 8 aprilie 2009, care în temeiul art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a), b) și f) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții S.B. și N.D. - procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște și V.M.E. - subinspector de poliție la Poliția Mun. Târgoviște - Biroul Cercetări Penale, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., favorizarea infractorului prev.de art. 264 C. pen. și nerespectarea hotărârilor judecătorești prev.de art. 271 C. pen.

întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că faptele nu există (art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.) respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală, astfel că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare. Prin aceeași rezoluție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul D.D. - Director General al I.N.M. L. M.M. București, precum și împotriva aceleiași instituții, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prev.de art. 288 C. pen., fals intelectual prev.de art. 289 C. pen., uz de fals prev.de art. 291 C. pen., abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor prev.de art. 246 C. pen. și respectiv, favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen., întrucât lipsește o condiție prevăzută de lege, astfel că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare.

Pentru a dispune astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a constatat că respectiva plângere a făcut obiectul Dosarului penal nr. 2239/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște de unde rezultă că, la 26 august 2008 persoana vătămată - prin procurator - și-a precizat plângerea în sensul că a solicitat cercetarea procurorului S.B., a subinspectorului de poliție V.M. E., a directorului general a I.N.M.L. București D.D., precum și a instituției respective, ca persoană juridică. Prin Ordonanța nr. 2239/P/2008 din 17 noiembrie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște a declinat competența de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Se arată că, anterior acestei date la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a înregistrat sub nr. 601/P/2008 o completare la plângerea penală depusă inițial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, prin care s-a solicitat efectuarea de cercetări și față de procuror D.N. Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus conexarea celor două dosare, cauza fiind înregistrată sub nr. 601/P/2008. Pe baza actelor premergătoare efectuate, procurorul de pe lângă Curtea de Apel Ploești care a instrumentat respectiva cauză, a reținut următoarea situație de fapt: Prin sentința penală nr. 1388 din 2 iunie 2006 pronunțată de Judecătoria Brașov și rămasă definitivă prin respingerea recursului în baza art. 278 1 alin. (8) C. proc.

pen., a fost admisă plângerea formulată de persoana vătămată T.D.T., împotriva Ordonanței nr. 436/P/2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița pe care a desființat-o și a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița în vederea efectuării unei noi expertize medico legale la nivelul I.N.M.L. M.M. București stabilind și obiectivele expertizei. A reținut instanța că această nouă expertiză nu a fost efectuată, la dosar existând doar avizul Comisiei de Avizare și Control din cadrul I.N.M.L. M.M. București, referitor la concluziile raportului de autopsie efectuat în cauză, completat ulterior cu răspunsul acestei comisii la obiectivele formulate. Instanța a concluzionat că activitatea de avizare a unui act medico legal efectuat de un serviciu medico legal (în speță raportul de autopsie), este distinctă de activitatea de efectuare a unei expertize în cauză, care potrivit art. 125 C. proc.

pen. se dispune în cazul în care organul de urmărire penală sau instanța de judecată are îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor la raportul de expertiză deja efectuat și că avizul solicitat Comisiei de Avizare și Control din cadrul I.N.M.L. M.M. București, nu înlocuiește efectuarea unui nou raport de expertiză, mai ales în condițiile în care s-au manifestat îndoieli privitoare la exactitatea raportului de expertiză supus avizării. Cauza a fost trimisă Poliției Mun. Târgoviște - Biroul Cercetări Penale - în vederea continuării cercetărilor potrivit considerentelor Judecătoriei Brașov. La data de 16 aprilie 2007 inspectorul de poliție D.G., prin ordonanță a dispus efectuarea unei noi expertize la nivelul I.N.M.L.

M.M. București, stabilind totodată și obiectivele la care specialiștii urmau să răspundă precum și termenul de finalizare a lucrării, respectiv 28 mai 2007. Comisia Superioară de Medicină Legală a trimis la 4 iulie 2007 avizul nr. E/1/4792/2007 prin care aprobă avizul comisiei de avizare și control cu nr. E2/8423/2004. Constatând neefectuarea expertizei, lucrătorul de poliție D.G. a revenit în data de 17 august 2007 cu adresă la I.N.M.L. M.M. București și a solicitat efectuarea expertizei medico legale, comunicând că persoana vătămată T.D.T. și-a angajat expert consilier. Î n fine, după altă revenire, Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul I.N.M.L. M.M. București, la data de 21 ianuarie 2008, a trimis avizul prin care a răspuns la toate obiectivele dispuse prin ordonanța lucrătorilor de poliție din 16 aprilie 2007. În continuare, în cursul lunii ianuarie 2008 lucrătorul de poliție D.G.

a fost transferat la Biroul de Investigații Criminale, iar cauzele acestuia au fost preluate de făptuitorul V.M.E. - subinspector de poliție, care la data de 22 februarie 2008 a solicitat I.N.M.L. M.M. București să precizeze în mod expres dacă avizul nr. E/1/4792 din 21 ianuarie 2008 este un raport de expertiză medico legală, iar în caz contrar să efectueze expertiza medico legală dispusă în cauză. Răspunsul Comisiei Superioare de Medicină Legală de pe lângă I.N.M.L. M.M. București a fost acela că peste avizul comisiei superioare nu se mai poate efectua o nouă expertiză medico legală, decât dacă au apărut elemente medicale noi sau date de anchetă care nu au fost avute în vedere la instrumentarea actelor medico legale anterioare.

Ca atare, la data de 7 aprilie 2008, făptuitorul V.M.E. a propus neînceperea urmăririi penale față de cei doi medici pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (1) C. pen., apreciind că fapta nu există. Prin rezoluția nr. 293/P/2007 din 10 septembrie 2008, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, făptuitoarea D.N. - procuror, în temeiul art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. d) C. proc. pen., a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale, cu motivarea că «actele efectuate în cauză nu au confirmat faptul că decesul numitului T.A.A., a fost urmarea nerespectării dispozițiilor legale, ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul profesiei de către cadrele medicale R.G.

și P.A. La pronunțarea acestei soluții procurorul a avut în vedere Avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală din 28 ianuarie 2008. Persoana vătămată a formulat plângere în baza art. 278 C. proc. pen., împotriva soluției respective, pe care a apreciat-o ca fiind netemeinică și nelegală, susținând că procurorul a canalizat cercetările penale prealabile și soluționarea cauzei prin renunțarea la respectarea măsurilor imperative privitoare la efectuarea expertizei medico legale, dispuse printr-o hotărâre judecătorească definitivă, iar organele de urmărire penală s-au dovedit a fi foarte exagerat de indulgente cu medicii implicați în nerespectarea deontologiei profesionale, a dispozițiilor legale și în aplicarea necorespunzătoare a terapiei care a avut consecințe moartea minorului.

Prin rezoluția nr. 1077/II/2/2008 în baza art. 275 C. proc. pen., Prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște a respins plângerea formulată de către persoana vătămată ca neîntemeiată, apreciind că soluția dispusă de procuror N.D. este legală și temeinică. Persoana vătămată a formulat plângere la instanța de judecată în temeiul disp. art. 278 1 C. proc. pen. Revenind la plângerea penală formulată împotriva procurorului S.B. și N.D. precum și a subinspectorului de poliție V.M., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, care a cercetat plângerea a constatat că raportat la actele premergătoare efectuate în cauză nu s-au administrat probe din care să rezulte existența faptelor imputate în sarcina acestor făptuitori.

În ceea ce-l privește pe subinspectorul de poliție V.M.E., acestuia i-a fost repartizat dosarul după ce mai înainte lucrătorul de poliție D.G. a fost mutat de la Biroul Cercetări Penale și susținerea părții vătămate că această mutare s-a făcut pentru a mușamaliza dosarul și a nu se efectua expertiza nu este dovedită. Activitatea de urmărire penală efectuată de subinspectorul de poliție V.M.E. a fost supravegheată și exercitată de procurorul S.B., care și-a îndeplinit atribuțiile cu respectarea normelor de procedură penală. De asemenea nu s-au administrat probe din care să rezulte că au existat influențe de orice fel în ceea ce privește modul de soluționare a cauzei, în sensul asigurării sustragerii de la răspundere penală a medicilor P.A.

și R.G. Pentru aceste considerente prin rezoluția din 8 aprilie 2009 dată în Dosarul nr. 601/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorii S.B. și N.D., precum și față de subinspectorul de poliție V.M.E. Prin aceeași rezoluție s-a dispus neînceperea urmăririi penale și față de D.D. - Directorul General de la I.N.M.L. M.M. București, precum și față de această instituție, ca persoană juridică apreciindu-se de către procurori că lipsește o condiție prevăzută de lege pentru punerea în mișcare a acțiunii penale. Aceasta deoarece, potrivit art. 26, art. 27 și art. 28 din O.U.G. nr. 1/2000 privind organizarea și funcționare instituțiilor de medicină legală, modul de efectuare a lucrărilor medico legale se verifică de comisii mixte formate din medicii legiști din cadrul M.S.

și din personalul de specialitate juridică din M.J., comisii constituite prin ordin comun al M.S. și al M.J. la solicitarea M.S. sau a M.J. În termen legal, persoana vătămată T.D.T., prin procurator M.A., a criticat soluția respectivă, prin plângerea formulată conform art. 278 C. proc. pen., apreciind-o ca fiind nelegală și netemeinică, pe considerentul că nu s-a dispus o soluție față de directorul D.D. și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 271 C. pen., cu care a fost investit procurorul, iar pe de altă parte, motivarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale e necorespunzătoare. Prin Ordonanța nr. 543/II/6/2009 din 5 mai 2009, a Procurorului General Adjunct la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a fost admisă plângerea formulată de petenta T.D.T.

și s-a dispus infirmarea soluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de D.D. și de I.N.M.L. M.M. București, prin rezoluția nr. 601/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Mai departe, persoana vătămată T.D.T., prin procurator M.A., a formulat plângere penală în baza art. 278 1 C. proc. pen., împotriva rezoluției nr. 60l/P din 8 aprilie 2009 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, precum și împotriva Ordonanței nr. 543/II/6 din 5 mai 2009 a aceleiași unități de parchet, susținând nelegalitatea și netemeinicia acestora. La termenul din 2 octombrie 2009, persoana vătămată, prin procurator, a precizat că plângerea împotriva rezoluției și a ordonanței Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești vizează numai pe procurorii intimați N.D.

și S.B. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște și pe V.M.E. - subinspector de poliție la Poliția Mun. Târgoviște - Biroul Cercetări Penale, instanța luând act de această precizare. Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința penală nr. 170 din 6 noiembrie 2009, a respins ca nefondată plângerea formulată de partea vătămată T.D.T. prin procurator M.A. împotriva rezoluției nr. 60l/P/2008 din 8 aprilie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, de neîncepere a urmării penale față de N.D., S.B. - procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște și V.M.E. - subinspector de poliție la Poliția Mun. Târgoviște - Biroul Cercetări Penale și a menținut această rezoluție.

Curtea, examinând actele și lucrările dosarului a constatat că soluția dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, de neîncepere a urmăririi penale față de cei trei făptuitori, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246, art. 264 și art. 271 C. pen., este legală și temeinică. S-a reținut că procurorul S.B. a supravegheat urmărirea penală a cauzei și și-a exercitat atribuțiile cu respectarea normelor de procedură penală, că atât propunerea subinspectorului de poliție V.M.E. cât și rezoluția procurorului N.D. sunt rezultatul convingerii la care aceștia au ajuns în baza probatoriului administrat în cauză. Î mpotriva acestei sentinței a declarat recurs petiționara prin procurator susținând în esență același motive care au stat la baza plângerii pe care a adresat-o instanței de fond.

Astfel, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 9, 10, 18 și 21 C. proc. pen. petiționara a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, rejudecarea cauzei de către Înalta Curte de Casație și Justiție și trimiterea acesteia la parchet în vederea începerii urmării penale împotriva intimaților întrucât aceștia sunt vinovați de săvârșirea infracțiunilor reclamate. Examinând recursul declarat de petiționară prin procurator împotriva sentinței instanței de fond atât din punct de vedere al criticilor formulare cât și din oficiu potrivit art. 385 6 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul petiționarei ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și temeinic motivat prima instanță a respins, ca nefondată plângerea petiționarei.

Înalta Curte consideră că în cauză a fost făcută o evaluare justă a actelor efectuate de procuror care au condus la soluția de neîncepere a urmăririi penale față de numiții S.B. și N.D. - procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște și V.M.E. - subinspector de poliție la Poliția Mun. Târgoviște - Biroul Cercetări Penale, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev.de art. 246 C. pen., favorizarea infractorului prev.de art. 264 C. pen. și de nerespectarea hotărârilor judecătorești prev. de art. 271 C. pen. întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că faptele nu există (art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.) respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală, astfel că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare.

Potrivit art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu cu știință nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. În ceea ce privește activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interceptării și aplicării dispozițiilor legale în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural. Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor.

În acest context, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului care a soluționat cauza. Răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție cu referire la infracțiunea analizată, numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane. În speță, procurorul S.B.

a supravegheat urmărirea penală a cauzei și și-a exercitat atribuțiile cu respectarea normelor de procedură penală apreciind că propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de cei doi medici pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 178 alin. (1) C. pen., formulată de făptuitorul V.M.E., este corespunzătoare. Atât propunerea subinspectorului de poliție V.M.E. cât și rezoluția magistratului procuror N.D. sunt rezultatul convingerii la care aceștia au ajuns în baza probatoriului administrat în cauză. Aceasta, deoarece aprecierea actelor premergătoare este, în esență, un proces subiectiv, iar convingerea creată poate fi diferită de la un procuror la altul în funcție de rigurozitatea manifestată cu privire la actele premergătoare efectuate, acestea ținând de nivelul de pregătire al fiecăruia, de simțul prevederii, de obiectivitate, de observarea dispozițiilor legale din actele normative referitoare la activitatea respectivă.

Pe de altă parte, soluția dispusă de procuror, într-o cauză penală, nu poate fi și nici nu a fost incriminată de legiuitor, prin ea însăși, ca fiind o faptă de natură penală, normele procesual penale în vigoare prevăzând căile și modalitățile de desființare a acesteia. În mod corect s-a reținut atât de procurorul care a instrumentat plângerea, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât și de instanța de fond investită cu soluționarea plângerii împotriva soluției procurorului că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru a putea reține săvârșirea de către intimații procurori a infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. precum și a celorlalte infracțiuni care au format obiectul cercetărilor.

De asemenea, în mod corect s-a reținut că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru a putea reține săvârșirea de către intimatul subinspector de poliție a infracțiunilor care au format obiectul cercetărilor. Față de aceste considerente, hotărârea instanței de fond fiind dată cu respectarea dispozițiilor legale, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționară prin procurator. În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenta petiționată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara T.D.T. prin procurator M.A. împotriva sentinței penale nr. 170 din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2010.