ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 397/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 397/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Persoana vătămată T.D.T.

în calitate de parte vătămată prin decesul fiului său minor T.A.A., la data de

25 februarie 2004, prin procurator M.A. a formulat plângere penală adresată

Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, împotriva „unor făptuitori” care vor fi stabiliți cu

ocazia cercetărilor și care s-au împotrivit

executării hotărârilor judecătorești nr. 1388 din 2

iunie 2006 pronunțată de Judecătoria Brașov și

rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 772 din 17 noiembrie 2006 a

Tribunalului Brașov și prin care s-a dispus efectuarea unei expertize

medico legale la I.N.M.L. București, susținând că

prin efectuarea acestei expertize s-a

urmărit

favorizarea medicilor P.A. și R.G. - persoane acuzate

de uciderea din

culpă a minorului T.A.A.

În

urma cercetărilor întreprinse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești a fost dată rezoluția nr. 601/P/2008 din

8 aprilie 2009, care în temeiul art. 228

alin. (4) și art. 10 lit. a), b)

și f) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale față de

numiții S.B. și N.D. - procurori la Parchetul de

pe lângă Judecătoria

Târgoviște și V.M.E. - subinspector de poliție la

Poliția Mun.

Târgoviște - Biroul Cercetări

Penale, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de

abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C.

pen., favorizarea infractorului prev.de art. 264 C.

pen. și nerespectarea hotărârilor judecătorești prev.de

art. 271 C. pen. întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză a

rezultat că faptele nu

există (art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.)

respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală, astfel că acțiunea penală nu

poate fi pusă în mișcare.

Prin

aceeași rezoluție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul D.D.

- Director General al I.N.M.

L. M.M. București,

precum și împotriva aceleiași instituții, cercetați sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals

material în înscrisuri oficiale, prev.de art. 288

C.

pen., fals intelectual prev.de art. 289 C. pen., uz de fals prev.de

art. 291 C. pen., abuzul în

serviciu contra

intereselor persoanelor prev.de art. 246 C. pen. și respectiv,

favorizarea

infractorului prev. de art.

264 C. pen., întrucât lipsește o condiție prevăzută de lege, astfel că

acțiunea

penală nu poate fi pusă în mișcare.

Pentru

a dispune astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a

constatat că respectiva plângere a făcut obiectul

Dosarului penal nr. 2239/P/2009 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria

Târgoviște de unde rezultă că, la 26 august 2008

persoana vătămată - prin procurator - și-a precizat plângerea în sensul

că a solicitat

cercetarea

procurorului S.B., a subinspectorului de poliție V.M.

E., a directorului

general a I.N.M.L. București D.D., precum și a instituției respective, ca

persoană juridică.

Prin

Ordonanța nr. 2239/P/2008 din 17 noiembrie 2008, Parchetul de pe lângă

Judecătoria Târgoviște a declinat competența de

soluționare în favoarea Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Se

arată că, anterior acestei date la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești s-a înregistrat sub nr. 601/P/2008 o

completare la plângerea penală depusă inițial

la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, prin care s-a

solicitat efectuarea de

cercetări și față de procuror D.N.

Prin

rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus

conexarea celor două dosare, cauza fiind

înregistrată sub nr. 601/P/2008.

Pe

baza actelor premergătoare efectuate, procurorul de pe lângă Curtea de

Apel Ploești care a instrumentat respectiva

cauză, a reținut următoarea situație de fapt:

Prin sentința penală nr. 1388 din 2 iunie 2006 pronunțată

de Judecătoria Brașov și rămasă definitivă prin respingerea recursului în baza art.

278

1

alin. (8) C. proc. pen., a fost

admisă plângerea formulată de persoana vătămată T.D.T.,

împotriva

Ordonanței nr. 436/P/2005 a

Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița pe care a desființat-o și a trimis

cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița în vederea

efectuării unei noi expertize medico legale la

nivelul I.N.M.L. M.M. București

stabilind și obiectivele expertizei.

A

reținut instanța că această nouă expertiză nu a fost efectuată, la dosar existând

doar avizul Comisiei de Avizare și Control din cadrul I.N.M.L. M.M. București,

referitor la concluziile raportului de autopsie efectuat în cauză, completat

ulterior cu răspunsul acestei comisii la obiectivele formulate.

Instanța

a concluzionat că activitatea de avizare a unui act medico legal efectuat de un

serviciu medico legal (în speță raportul de autopsie), este distinctă de

activitatea de efectuare a unei expertize în cauză, care potrivit art. 125 C.

proc. pen. se dispune în cazul în care organul de urmărire penală sau instanța

de judecată are îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor la raportul de

expertiză deja efectuat și că avizul solicitat Comisiei de Avizare și Control

din cadrul I.N.M.L. M.M. București, nu înlocuiește efectuarea unui nou raport

de expertiză, mai ales în condițiile în care s-au manifestat îndoieli

privitoare la exactitatea raportului de expertiză supus avizării.

Cauza

a fost trimisă Poliției Mun. Târgoviște - Biroul Cercetări Penale - în vederea

continuării cercetărilor potrivit considerentelor Judecătoriei Brașov.

La

data de 16 aprilie 2007 inspectorul de poliție D.G., prin ordonanță a dispus

efectuarea unei noi expertize la nivelul I.N.M.L. M.M. București, stabilind

totodată și obiectivele la care specialiștii urmau să răspundă precum și

termenul de finalizare a lucrării, respectiv 28 mai 2007.

Comisia

Superioară de Medicină Legală a trimis la 4 iulie 2007 avizul nr. E/1/4792/2007

prin care aprobă avizul comisiei de avizare și control cu nr. E2/8423/2004.

Constatând

neefectuarea expertizei, lucrătorul de poliție D.G. a revenit în data de 17

august 2007 cu adresă la I.N.M.L. M.M. București și a solicitat efectuarea

expertizei medico legale, comunicând că persoana vătămată T.D.T. și-a angajat

expert consilier.

Î

n fine, după altă revenire, Comisia

Superioară de Medicină Legală din cadrul I.N.M.L. M.M. București, la data de 21

ianuarie 2008, a trimis avizul prin care a răspuns la toate obiectivele dispuse

prin ordonanța lucrătorilor de poliție din 16 aprilie 2007.

În

continuare, în cursul lunii ianuarie 2008 lucrătorul de poliție D.G. a fost

transferat la Biroul de Investigații Criminale, iar cauzele acestuia au fost

preluate de făptuitorul V.M.E. - subinspector de poliție, care la data de 22

februarie 2008 a solicitat I.N.M.L. M.M. București să precizeze în mod expres

dacă avizul nr. E/1/4792 din 21 ianuarie 2008 este un raport de expertiză

medico legală, iar în caz contrar să efectueze expertiza medico legală dispusă

în cauză.

Răspunsul

Comisiei Superioare de Medicină Legală de pe lângă I.N.M.L. M.M. București a

fost acela că peste avizul comisiei superioare nu se mai poate efectua o nouă

expertiză medico legală, decât dacă au apărut elemente medicale noi sau date de

anchetă care nu au fost avute în vedere la instrumentarea actelor medico legale

anterioare.

Ca

atare, la data de 7 aprilie 2008, făptuitorul V.M.E. a propus neînceperea

urmăririi penale față de cei doi medici pentru săvârșirea infracțiunii de

ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (1) C. pen., apreciind că fapta nu

există.

Prin

rezoluția nr. 293/P/2007 din 10 septembrie 2008, a Parchetului de pe lângă

Judecătoria Târgoviște, făptuitoarea D.N. - procuror, în temeiul art. 228

alin. (4) și art. 10 lit. d) C. proc. pen., a confirmat

propunerea de neîncepere a urmăririi penale, cu motivarea că «actele efectuate

în cauză nu au confirmat faptul că decesul numitului T.A.A., a fost urmarea

nerespectării dispozițiilor legale, ori a măsurilor de prevedere pentru

exercițiul profesiei de către cadrele medicale R.G. și P.A.

La pronunțarea acestei soluții procurorul a avut în

vedere Avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală din 28 ianuarie 2008.

Persoana vătămată a formulat plângere în baza art. 278

C. proc. pen., împotriva soluției respective, pe care a apreciat-o ca fiind netemeinică

și nelegală, susținând că procurorul a canalizat cercetările penale prealabile

și soluționarea cauzei prin renunțarea la respectarea măsurilor imperative

privitoare la efectuarea expertizei medico legale, dispuse printr-o hotărâre

judecătorească definitivă, iar organele de urmărire penală s-au dovedit a fi

foarte exagerat de indulgente cu medicii implicați în nerespectarea

deontologiei profesionale, a dispozițiilor legale și în aplicarea

necorespunzătoare a terapiei care a avut consecințe moartea minorului.

Prin rezoluția nr. 1077/II/2/2008 în baza art. 275 C.

proc. pen., Prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște a

respins plângerea formulată de către persoana vătămată ca neîntemeiată,

apreciind că soluția dispusă de procuror N.D. este legală și temeinică.

Persoana vătămată a formulat plângere la instanța de

judecată în temeiul disp. art. 278

1

C. proc. pen.

Revenind la plângerea penală formulată împotriva

procurorului S.B. și N.D. precum și a subinspectorului de poliție V.M., procurorul

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, care a cercetat

plângerea a constatat că raportat la actele premergătoare efectuate în cauză nu

s-au administrat probe din care să rezulte existența faptelor imputate în

sarcina acestor făptuitori.

În ceea ce-l privește pe subinspectorul de poliție V.M.E.,

acestuia i-a fost repartizat dosarul după ce mai înainte lucrătorul de poliție

D.G. a fost mutat de la Biroul Cercetări Penale și susținerea părții vătămate

că această mutare s-a făcut pentru a mușamaliza dosarul și a nu se efectua

expertiza nu este dovedită.

Activitatea de urmărire penală efectuată de

subinspectorul de poliție V.M.E. a fost supravegheată și exercitată de

procurorul S.B., care și-a îndeplinit atribuțiile cu respectarea normelor de

procedură penală.

De asemenea nu s-au administrat probe din care să

rezulte că au existat influențe de orice fel în ceea ce privește modul de

soluționare a cauzei, în sensul asigurării sustragerii de la răspundere penală

a medicilor P.A. și R.G.

Pentru aceste considerente prin rezoluția din 8

aprilie 2009 dată în Dosarul nr. 601/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorii S.B. și

N.D., precum și față de subinspectorul de poliție V.M.E.

Prin aceeași rezoluție s-a dispus neînceperea

urmăririi penale și față de D.D. - Directorul General de la I.N.M.L. M.M. București,

precum și față de această instituție, ca persoană juridică apreciindu-se de

către procurori că lipsește o condiție prevăzută de lege pentru punerea în

mișcare a acțiunii penale.

Aceasta deoarece, potrivit art. 26, art. 27 și art. 28

din O.U.G. nr. 1/2000 privind organizarea și funcționare instituțiilor de

medicină legală, modul de efectuare a lucrărilor medico legale se verifică de

comisii mixte formate din medicii legiști din cadrul M.S. și din personalul de

specialitate juridică din M.J., comisii constituite prin ordin comun al M.S. și

al M.J. la solicitarea M.S. sau a M.J.

În termen legal, persoana vătămată T.D.T., prin

procurator M.A., a criticat soluția respectivă, prin plângerea formulată

conform art. 278 C. proc. pen., apreciind-o ca fiind nelegală și netemeinică,

pe considerentul că nu s-a dispus o soluție față de directorul D.D. și sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 271 C.

pen., cu care a fost investit procurorul, iar pe de altă parte, motivarea

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale e necorespunzătoare.

Prin Ordonanța nr. 543/II/6/2009 din 5 mai 2009, a

Procurorului General Adjunct la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești,

a fost admisă plângerea formulată de petenta T.D.T. și s-a dispus infirmarea

soluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de D.D. și de I.N.M.L. M.M.

București, prin rezoluția nr. 601/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești.

Mai departe, persoana vătămată T.D.T., prin

procurator M.A., a formulat plângere penală în baza art. 278

1

C.

proc. pen., împotriva rezoluției nr. 60l/P din 8 aprilie 2009 dispusă de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, precum și împotriva Ordonanței nr. 543/II/6

din 5 mai 2009 a aceleiași unități de parchet, susținând nelegalitatea și

netemeinicia acestora.

La termenul din 2 octombrie 2009, persoana vătămată,

prin procurator, a precizat că plângerea împotriva rezoluției și a ordonanței

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești vizează numai pe procurorii

intimați N.D. și S.B. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște și pe

V.M.E. - subinspector de poliție la Poliția Mun. Târgoviște - Biroul Cercetări

Penale, instanța luând act de această precizare.

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, prin sentința penală nr. 170 din 6 noiembrie 2009,

a respins ca nefondată plângerea formulată de partea vătămată T.D.T. prin

procurator M.A. împotriva rezoluției nr. 60l/P/2008 din 8 aprilie  2009 dată de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, de neîncepere a urmării penale

față de N.D., S.B. - procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște

și V.M.E. - subinspector de poliție la Poliția Mun. Târgoviște - Biroul

Cercetări Penale și a menținut această rezoluție.

Curtea, examinând actele și lucrările dosarului a

constatat că soluția dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești,

de neîncepere a urmăririi penale față de cei trei făptuitori, cercetați pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246, art. 264 și art. 271 C.

pen., este legală și temeinică.

S-a reținut că procurorul S.B. a supravegheat

urmărirea penală a cauzei și și-a exercitat atribuțiile cu respectarea normelor

de procedură penală, că atât propunerea subinspectorului de poliție V.M.E. cât

și rezoluția procurorului N.D. sunt rezultatul convingerii la care aceștia au

ajuns în baza probatoriului administrat în cauză.

Î

mpotriva

acestei sentinței a declarat recurs petiționara prin procurator susținând în

esență același motive care au stat la baza plângerii pe care a adresat-o

instanței de fond.

Astfel, invocând cazurile de casare prevăzute de art.

385

9

pct. 9, 10, 18 și 21 C. proc. pen. petiționara a solicitat

admiterea recursului, casarea sentinței atacate, rejudecarea cauzei de către

Înalta Curte de Casație și Justiție și trimiterea acesteia la parchet în

vederea începerii urmării penale împotriva intimaților întrucât aceștia sunt

vinovați de săvârșirea infracțiunilor reclamate.

Examinând recursul declarat de petiționară prin

procurator împotriva sentinței instanței de fond atât din punct de vedere al

criticilor formulare cât și din oficiu potrivit art. 385

6

C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază recursul petiționarei ca fiind nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și

temeinic motivat prima instanță a respins, ca nefondată plângerea petiționarei.

Înalta

Curte consideră că în cauză a fost făcută o evaluare justă a actelor efectuate

de procuror care au condus la soluția de neîncepere a urmăririi penale față de

numiții S.B. și N.D. - procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște

și V.M.E. - subinspector de poliție la Poliția Mun. Târgoviște - Biroul

Cercetări Penale, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor prev.de art. 246 C.

pen., favorizarea infractorului prev.de art. 264 C.

pen. și de nerespectarea hotărârilor judecătorești prev. de

art. 271 C. pen. întrucât din actele premergătoare

efectuate în cauză a rezultat că faptele nu

există (art. 246 C. pen. și art.

264 C. pen.) respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală, astfel că

acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare.

Potrivit

art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor fapta funcționarului public care, în exercițiul

atribuțiilor sale de serviciu cu știință nu îndeplinește un act ori îl

îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor

legale ale unei persoane.

În

ceea ce privește activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se

circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv

interceptării și aplicării dispozițiilor legale în acord cu principiile

dreptului substanțial și ale celui procedural.

Eventualele

erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu

echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii

penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute

de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea

existenței lor.

În

acest context, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul

concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în

limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de

jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului care a

soluționat cauza.

Răspunderea

penală a magistraților poate fi pusă în discuție cu referire la infracțiunea

analizată, numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu

rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind

sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

În

speță, procurorul S.B. a supravegheat urmărirea penală a cauzei și și-a

exercitat atribuțiile cu respectarea normelor de procedură penală apreciind că propunerea

de neîncepere a urmăririi penale față de cei doi medici pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 178 alin. (1) C. pen., formulată de făptuitorul V.M.E.,

este corespunzătoare.

Atât

propunerea subinspectorului de poliție V.M.E. cât și rezoluția magistratului

procuror N.D. sunt rezultatul convingerii la care aceștia au ajuns în baza

probatoriului administrat în cauză. Aceasta, deoarece aprecierea actelor

premergătoare este, în esență, un proces subiectiv, iar convingerea creată

poate fi diferită de la un procuror la altul în funcție de rigurozitatea

manifestată cu privire la actele premergătoare efectuate, acestea ținând de

nivelul de pregătire al fiecăruia, de simțul prevederii, de obiectivitate, de observarea

dispozițiilor legale din actele normative referitoare la activitatea

respectivă.

Pe de altă parte, soluția dispusă de procuror, într-o

cauză penală, nu poate fi și nici nu a fost incriminată de legiuitor, prin ea

însăși, ca fiind o faptă de natură penală, normele procesual penale în vigoare

prevăzând căile și modalitățile de desființare a acesteia.

În mod corect s-a reținut atât de procurorul care a

instrumentat plângerea, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât și

de instanța de fond investită cu soluționarea plângerii împotriva soluției

procurorului că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru a

putea reține săvârșirea de către intimații procurori a infracțiunii prev. de art.

246 C. pen. precum și a celorlalte infracțiuni care au format obiectul

cercetărilor.

De asemenea, în mod corect s-a reținut că în cauză nu

sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru a putea reține săvârșirea de

către intimatul subinspector de poliție a infracțiunilor care au format obiectul

cercetărilor.

Față de aceste considerente, hotărârea instanței de

fond fiind dată cu respectarea dispozițiilor legale, Înalta Curte, în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul

declarat de petiționară prin procurator.

În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen. recurenta petiționată va fi obligată la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara T.D.T.

prin procurator M.A. împotriva sentinței penale nr. 170 din 6 noiembrie 2009 a

Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2010.