ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 397/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 397/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Persoana vătămată T.D.T. în calitate de parte
vătămată prin decesul fiului său minor T.A.A., la data de 25 februarie 2004,
prin procurator M.A. a formulat plângere penală adresată Parchetului de pe
lângă Curtea de Apel Ploiești, împotriva „unor făptuitori ” care vor fi
stabiliți cu ocazia cercetărilor și care s-au împotrivit executării Hotărârilor
judecătorești nr. 1388 din 2 iunie 2006 pronunțată de Judecătoria Brașov și
rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 772 din 17 noiembrie 2006 a
Tribunalului Brașov și prin care s-a dispus efectuarea unei expertize medico
legale la I.N.M.L. București, susținând că prin efectuarea acestei expertize
s-a urmărit favorizarea medicilor P.A. și R.G. - persoane acuzate de uciderea
din culpă a minorului T.A.A.
În urma cercetărilor
întreprinse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost dată
Rezoluția nr. 601/P/2008 din 8 aprilie 2009, care în temeiul art. 228 alin. (4)
și art. 10 lit. a), b) și f) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi
penale față de numiții S.B. și N.D. - procurori la Parchetul de pe lângă
Judecătoria Târgoviște și V.M.E. - subinspector de poliție la Poliția
Municipiului Târgoviște - Biroul Cercetări Penale, cercetați sub aspectul
săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor
prev. de art. 246 C. pen., favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen.
și nerespectarea hotărârilor judecătorești prev. de art. 271 C. pen. întrucât
din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că faptele nu există
(art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.) respectiv fapta nu este prevăzută de
legea penală, astfel că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare.
Prin aceeași
rezoluție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul D.D. -
Director General al Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici
București, precum și împotriva aceleiași instituții, cercetați sub aspectul
săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de
art. 288 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., uz de fals prev.
de art. 291 C. pen., abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de
art. 246 C. pen. și respectiv, favorizarea infractorului prev. de art. 264 C.
pen., întrucât lipsește o condiție prevăzută de lege, astfel că acțiunea penală
nu poate fi pusă în mișcare.
Pentru a dispune
astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a constatat că respectiva
plângere a făcut obiectul Dosarului penal nr. 2239/P/2009 al Parchetului de pe
lângă Judecătoria Târgoviște de unde rezultă că, la 26 august 2008 persoana
vătămată - prin procurator - și-a precizat plângerea în sensul că a solicitat
cercetarea procurorului S.B., a subinspectorului de poliție V.M.E., a
directorului general a I.N.M.L. București D.D., precum și a instituției
respective, ca persoană juridică.
Prin Ordonanța nr.
2239/P/2008 din 17 noiembrie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște
a declinat competența de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea
de Apel Ploiești.
Se arată că, anterior
acestei date la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a înregistrat
sub nr. 601/P/2008 o completare la plângerea penală depusă inițial la Parchetul
de pe lângă Judecătoria Târgoviște, prin care s-a solicitat efectuarea de
cercetări și față de procuror D.N.
Prin rezoluția
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus conexarea celor două
dosare, cauza fiind înregistrată sub nr. 601/P/2008.
Pe baza actelor
premergătoare efectuate, procurorul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești care a
instrumentat respectiva cauză, a reținut următoarea situație de fapt:
Prin Sentința penală
nr. 1388 din 2 iunie 2006 pronunțată de Judecătoria Brașov și rămasă definitivă
prin respingerea recursului în baza art. 278
1
alin. (8) C. proc.
pen., a fost admisă plângerea formulată de persoana vătămată T.D.T., împotriva
Ordonanței nr. 436/P/2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița pe
care a desființat-o și a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul
Dâmbovița în vederea efectuării unei noi expertize medico legale la nivelul
I.N.M.L. Mina Minovici București stabilind și obiectivele expertizei.
A reținut instanța că
această nouă expertiză nu a fost efectuată, la dosar existând doar avizul
Comisiei de Avizare și Control din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici București,
referitor la concluziile raportului de autopsie efectuat în cauză, completat
ulterior cu răspunsul acestei comisii la obiectivele formulate.
Instanța a
concluzionat că activitatea de avizare a unui act medico-legal efectuat de un
serviciu medico legal (în speță raportul de autopsie), este distinctă de
activitatea de efectuare a unei expertize în cauză, care potrivit art. 125 C.
proc. pen. se dispune în cazul în care organul de urmărire penală sau instanța
de judecată are îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor la raportul de
expertiză deja efectuat și că avizul solicitat Comisiei de Avizare și Control
din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici București, nu înlocuiește efectuarea unui nou
raport de expertiză, mai ales în condițiile în care s-au manifestat îndoieli
privitoare la exactitatea raportului de expertiză supus avizării.
Cauza a fost trimisă
Poliției Municipiului Târgoviște - Biroul Cercetări Penale - în vederea
continuării cercetărilor potrivit considerentelor Judecătoriei Brașov.
La data de 16 aprilie
2007 inspectorul de poliție D.G., prin ordonanță a dispus efectuarea unei noi
expertize la nivelul I.N.M.L. Mina Minovici București, stabilind totodată și
obiectivele la care specialiștii urmau să răspundă precum și termenul de
finalizare a lucrării, respectiv 28 mai 2007.
Comisia Superioară de
Medicină Legală a trimis la 4 iulie 2007 avizul nr. E/1/4792/2007 prin care
aprobă avizul comisiei de avizare și control cu nr. E2/8423/2004.
Constatând
neefectuarea expertizei, lucrătorul de poliție D.G. a revenit în data de 17
august 2007 cu adresă la I.N.M.L. Mina Minovici București și a solicitat
efectuarea expertizei medico-legale, comunicând că persoana vătămată T.D.T.
și-a angajat expert consilier.
În fine, după altă
revenire, Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul I.N.M.L. Mina
Minovici București, la data de 21 ianuarie 2008, a trimis avizul prin care a
răspuns la toate obiectivele dispuse prin ordonanța lucrătorilor de poliție din
16 aprilie 2007.
În continuare, în
cursul lunii ianuarie 2008 lucrătorul de poliție D.G. a fost transferat la
Biroul de Investigații Criminale, iar cauzele acestuia au fost preluate de
făptuitorul V.M.E. - subinspector de poliție, care la data de 22 februarie 2008
a solicitat I.N.M.L. Mina Minovici București să precizeze în mod expres dacă Avizul
nr. E/1/4792 din 21 ianuarie 2008 este un raport de expertiză medico-legală,
iar în caz contrar să efectueze expertiza medico legală dispusă în cauză.
Răspunsul Comisiei
Superioare de Medicină Legală de pe lângă I.N.M.L. Mina Minovici București a
fost acela că peste avizul comisiei superioare nu se mai poate efectua o nouă
expertiză medico legală, decât dacă au apărut elemente medicale noi sau date de
anchetă care nu au fost avute în vedere la instrumentarea actelor medico legale
anterioare.
Ca atare, la data de
7 aprilie 2008, făptuitorul V.M.E. a propus neînceperea urmăririi penale față
de cei doi medici pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de
art. 178 alin. (1) C. pen., apreciind că fapta nu există.
Prin Rezoluția nr.
293/P/2007 din 10 septembrie 2008, a Parchetului de pe lângă Judecătoria
Târgoviște, făptuitoarea D.N. - procuror, în temeiul art. 228 alin. (4) și art.
10 lit. d) C. proc. pen., a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi
penale, cu motivarea că «actele efectuate în cauză nu au confirmat faptul că
decesul numitului T.A.A., a fost urmarea nerespectării dispozițiilor legale,
ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul profesiei de către cadrele
medicale R.G. și P.A.
La pronunțarea
acestei soluții procurorul a avut în vedere Avizul Comisiei Superioare de
Medicină Legală din 28 ianuarie 2008.
Persoana vătămată a
formulat plângere în baza art. 278 C. proc. pen., împotriva soluției
respective, pe care a apreciat-o ca fiind netemeinică și nelegală, susținând că
procurorul a canalizat cercetările penale prealabile și soluționarea cauzei
prin renunțarea la respectarea măsurilor imperative privitoare la efectuarea
expertizei medico legale, dispuse printr-o hotărâre judecătorească definitivă,
iar organele de urmărire penală s-au dovedit a fi foarte exagerat de indulgente
cu medicii implicați în nerespectarea deontologiei profesionale, a
dispozițiilor legale și în aplicarea necorespunzătoare a terapiei care a avut
consecințe moartea minorului.
Prin Rezoluția nr.
1077/II/2/2008 în baza art. 275 C. proc. pen., Prim procurorul Parchetului de
pe lângă Judecătoria Târgoviște a respins plângerea formulată de către persoana
vătămată ca neîntemeiată, apreciind că soluția dispusă de procuror N.D. este
legală și temeinică.
Persoana vătămată a
formulat plângere la instanța de judecată în temeiul disp. art. 278
1
C. proc. pen.
Revenind la plângerea
penală formulată împotriva procurorului S.B. și N.D. precum și a
subinspectorului de poliție V.M., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Ploiești, care a cercetat plângerea a constatat că raportat la
actele premergătoare efectuate în cauză nu s-au administrat probe din care să
rezulte existența faptelor imputate în sarcina acestor făptuitori.
În ceea ce-l privește
pe subinspectorul de poliție V.M.E., acestuia i-a fost repartizat dosarul după
ce mai înainte lucrătorul de poliție D.G. a fost mutat de la Biroul Cercetări
Penale și susținerea părții vătămate că această mutare s-a făcut pentru a
mușamaliza dosarul și a nu se efectua expertiza nu este dovedită.
Activitatea de
urmărire penală efectuată de subinspectorul de poliție V.M.E. a fost
supravegheată și exercitată de procurorul S.B., care și-a îndeplinit
atribuțiile cu respectarea normelor de procedură penală.
De asemenea nu s-au
administrat probe din care să rezulte că au existat influențe de orice fel în
ceea ce privește modul de soluționare a cauzei, în sensul asigurării
sustragerii de la răspundere penală a medicilor P.A. și R.G..
Pentru aceste
considerente prin Rezoluția din 8 aprilie 2009 dată în Dosarul nr. 601/P/2008 a
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus neînceperea
urmăririi penale față de procurorii S.B. și N.D., precum și față de
subinspectorul de poliție V.M.E.
Prin aceeași
rezoluție s-a dispus neînceperea urmăririi penale și față de D.D. - Directorul
General de la Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici București,
precum și față de această instituție, ca persoană juridică apreciindu-se de
către procurori că lipsește o condiție prevăzută de lege pentru punerea în
mișcare a acțiunii penale.
Aceasta deoarece,
potrivit art. 26, art. 27 și art. 28 din O.U.G. nr. 1/2000 privind organizarea
și funcționare instituțiilor de medicină legală, modul de efectuare a
lucrărilor medico legale se verifică de comisii mixte formate din medicii
legiști din cadrul Ministerului Sănătății și din personalul de specialitate
juridică din Ministerul Justiției, comisii constituite prin ordin comun al
Ministerului Sănătății și al Ministerului Justiției la solicitarea Ministerului
Sănătății sau a Ministrului Justiției.
În termen legal,
persoana vătămată T.D.T., prin procurator M.A., a criticat soluția respectivă,
prin plângerea formulată conform art. 278 C. proc. pen., apreciind-o ca fiind
nelegală și netemeinică, pe considerentul că nu s-a dispus o soluție față de
directorul D.D. și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 271 C.
pen., cu care a fost învestit procurorul, iar pe de altă parte, motivarea
rezoluției de neîncepere a urmăririi penale e necorespunzătoare.
Prin Ordonanța nr.
543/II/6/2009 din 5 mai 2009, a Procurorului General Adjunct la Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Ploiești, a fost admisă plângerea formulată de petenta
T.D.T. și s-a dispus infirmarea soluției de neîncepere a urmăririi penale
dispusă față de D.D. și de I.N.M.L. Mina Minovici București, prin Rezoluția nr.
601/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Mai departe, persoana
vătămată T.D.T., prin procurator M.A., a formulat plângere penală în baza art.
278
1
C. proc. pen., împotriva Rezoluției nr. 601/P din 8 aprilie
2009 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, precum și
împotriva Ordonanței nr. 543/II/6 din 5 mai 2009 a aceleiași unități de
parchet, susținând nelegalitatea și netemeinicia acestora.
La termenul din 2
octombrie 2009, persoana vătămată, prin procurator, a precizat că plângerea
împotriva rezoluției și a ordonanței Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Ploiești vizează numai pe procurorii intimați N.D. și S.B. de la Parchetul de
pe lângă Judecătoria Târgoviște și pe V.M.E. - subinspector de poliție la
Poliția Municipiului Târgoviște - Biroul Cercetări Penale, instanța luând act
de această precizare.
Curtea de Apel
Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Sentința
penală nr. 170 din 6 noiembrie 2009, a respins ca nefondată plângerea formulată
de partea vătămată T.D.T. prin procurator M.A. împotriva Rezoluției nr.
601/P/2008 din 8 aprilie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Ploiești, de neîncepere a urmăririi penale față de N.D., S.B. - procurori la
Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște și V.M.E. - subinspector de
poliție la Poliția Municipiului Târgoviște - Biroul Cercetări Penale și a
menținut această rezoluție.
Curtea, examinând actele
și lucrările dosarului a constatat că soluția dispusă de Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Ploiești, de neîncepere a urmăririi penale față de cei trei
făptuitori, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246, art.
264 și art. 271 C. pen., este legală și temeinică.
S-a reținut că
procurorul S.B. a supravegheat urmărirea penală a cauzei și și-a exercitat
atribuțiile cu respectarea normelor de procedură penală, că atât propunerea
subinspectorului de poliție V.M.E. cât și rezoluția procurorului N.D. sunt
rezultatul convingerii la care aceștia au ajuns în baza probatoriului
administrat în cauză.
Împotriva acestei
sentinței a declarat recurs petiționara prin procurator susținând în esență
același motive care au stat la baza plângerii pe care a adresat-o instanței de
fond.
Astfel, invocând
cazurile de casare prevăzute de art. 385
9
pct. 9, 10, 18 și 21 C.
proc. pen. petiționara a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței
atacate, rejudecarea cauzei de către Înalta Curte de Casație și Justiție și
trimiterea acesteia la parchet în vederea începerii urmăririi penale împotriva
intimaților întrucât aceștia sunt vinovați de săvârșirea infracțiunilor
reclamate.
Examinând recursul
declarat de petiționară prin procurator împotriva sentinței instanței de fond
atât din punct de vedere al criticilor formulare cât și din oficiu potrivit
art. 385
6
C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul
petiționarei ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei
rezultă că în mod judicios și temeinic motivat prima instanță a respins, ca
nefondată plângerea petiționarei.
Înalta Curte
consideră că în cauză a fost făcută o evaluare justă a actelor efectuate de
procuror care au condus la soluția de neîncepere a urmăririi penale față de numiții
S.B. și N.D. - procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște și
V.M.E. - subinspector de poliție la Poliția Municipiului Târgoviște - Biroul
Cercetări Penale, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în
serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., favorizarea
infractorului prev. de art. 264 C. pen. și de nerespectarea hotărârilor
judecătorești prev. de art. 271 C. pen. întrucât din actele premergătoare
efectuate în cauză a rezultat că faptele nu există (art. 246 C. pen. și art.
264 C. pen.) respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală, astfel că
acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare.
Potrivit art. 246 C.
pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale
de serviciu cu știință nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod
defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei
persoane.
În ceea ce privește
activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu
soluționării cauzelor cu care sunt învestiți, respectiv interceptării și
aplicării dispozițiilor legale în acord cu principiile dreptului substanțial și
ale celui procedural.
Eventualele erori
apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o
exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele
putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în
fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor.
În acest context,
nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de
soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele
recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de
jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului care a
soluționat cauza.
Răspunderea penală a
magistraților poate fi pusă în discuție cu referire la infracțiunea analizată,
numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință,
adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau
acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
În speță, procurorul
S.B. a supravegheat urmărirea penală a cauzei și și-a exercitat atribuțiile cu
respectarea normelor de procedură penală apreciind că propunerea de neîncepere
a urmăririi penale față de cei doi medici pentru săvârșirea infracțiunii prev.
de art. 178 alin. (1) C. pen., formulată de făptuitorul V.M.E., este
corespunzătoare.
Atât propunerea
subinspectorului de poliție V.M.E. cât și rezoluția magistratului procuror N.D.
sunt rezultatul convingerii la care aceștia au ajuns în baza probatoriului
administrat în cauză. Aceasta, deoarece aprecierea actelor premergătoare este,
în esență, un proces subiectiv, iar convingerea creată poate fi diferită de la
un procuror la altul în funcție de rigurozitatea manifestată cu privire la
actele premergătoare efectuate, acestea ținând de nivelul de pregătire al
fiecăruia, de simțul prevederii, de obiectivitate, de observarea dispozițiilor
legale din actele normative referitoare la activitatea respectivă.
Pe de altă parte,
soluția dispusă de procuror, într-o cauză penală, nu poate fi și nici nu a fost
incriminată de legiuitor, prin ea însăși, ca fiind o faptă de natură penală,
normele procesual penale în vigoare prevăzând căile și modalitățile de
desființare a acesteia.
În mod corect s-a
reținut atât de procurorul care a instrumentat plângerea, respectiv procurorul
ierarhic superior acestuia, cât și de instanța de fond învestită cu
soluționarea plângerii împotriva soluției procurorului că în cauză nu sunt
întrunite cerințele prevăzute de lege pentru a putea reține săvârșirea de către
intimații procurori a infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. precum și a
celorlalte infracțiuni care au format obiectul cercetărilor.
De asemenea, în mod
corect s-a reținut că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege
pentru a putea reține săvârșirea de către intimatul subinspector de poliție a
infracțiunilor care au format obiectul cercetărilor.
Față de aceste
considerente, hotărârea instanței de fond fiind dată cu respectarea
dispozițiilor legale, Înalta Curte, în baza art. 385
15
pct. 1 lit.
b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționară prin
procurator.
În conformitate cu
dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenta petiționată va fi
obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de petiționara T.D.T. prin procurator M.A.
împotriva Sentinței penale nr. 170 din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel
Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurenta
petiționară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 3 februarie 2010.
Procesat de GGC - LM