ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 397/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 397/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Persoana vătămată T.D.T. în calitate de parte

vătămată prin decesul fiului său minor T.A.A., la data de 25 februarie 2004,

prin procurator M.A. a formulat plângere penală adresată Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești, împotriva „unor făptuitori ” care vor fi

stabiliți cu ocazia cercetărilor și care s-au împotrivit executării Hotărârilor

judecătorești nr. 1388 din 2 iunie 2006 pronunțată de Judecătoria Brașov și

rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 772 din 17 noiembrie 2006 a

Tribunalului Brașov și prin care s-a dispus efectuarea unei expertize medico

legale la I.N.M.L. București, susținând că prin efectuarea acestei expertize

s-a urmărit favorizarea medicilor P.A. și R.G. - persoane acuzate de uciderea

din culpă a minorului T.A.A.

În urma cercetărilor

întreprinse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost dată

Rezoluția nr. 601/P/2008 din 8 aprilie 2009, care în temeiul art. 228 alin. (4)

și art. 10 lit. a), b) și f) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi

penale față de numiții S.B. și N.D. - procurori la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Târgoviște și V.M.E. - subinspector de poliție la Poliția

Municipiului Târgoviște - Biroul Cercetări Penale, cercetați sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prev. de art. 246 C. pen., favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen.

și nerespectarea hotărârilor judecătorești prev. de art. 271 C. pen. întrucât

din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că faptele nu există

(art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.) respectiv fapta nu este prevăzută de

legea penală, astfel că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare.

Prin aceeași

rezoluție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul D.D. -

Director General al Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici

București, precum și împotriva aceleiași instituții, cercetați sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de

art. 288 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., uz de fals prev.

de art. 291 C. pen., abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de

art. 246 C. pen. și respectiv, favorizarea infractorului prev. de art. 264 C.

pen., întrucât lipsește o condiție prevăzută de lege, astfel că acțiunea penală

nu poate fi pusă în mișcare.

Pentru a dispune

astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a constatat că respectiva

plângere a făcut obiectul Dosarului penal nr. 2239/P/2009 al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Târgoviște de unde rezultă că, la 26 august 2008 persoana

vătămată - prin procurator - și-a precizat plângerea în sensul că a solicitat

cercetarea procurorului S.B., a subinspectorului de poliție V.M.E., a

directorului general a I.N.M.L. București D.D., precum și a instituției

respective, ca persoană juridică.

Prin Ordonanța nr.

2239/P/2008 din 17 noiembrie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște

a declinat competența de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Ploiești.

Se arată că, anterior

acestei date la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a înregistrat

sub nr. 601/P/2008 o completare la plângerea penală depusă inițial la Parchetul

de pe lângă Judecătoria Târgoviște, prin care s-a solicitat efectuarea de

cercetări și față de procuror D.N.

Prin rezoluția

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus conexarea celor două

dosare, cauza fiind înregistrată sub nr. 601/P/2008.

Pe baza actelor

premergătoare efectuate, procurorul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești care a

instrumentat respectiva cauză, a reținut următoarea situație de fapt:

Prin Sentința penală

nr. 1388 din 2 iunie 2006 pronunțată de Judecătoria Brașov și rămasă definitivă

prin respingerea recursului în baza art. 278

1

alin. (8) C. proc.

pen., a fost admisă plângerea formulată de persoana vătămată T.D.T., împotriva

Ordonanței nr. 436/P/2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița pe

care a desființat-o și a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul

Dâmbovița în vederea efectuării unei noi expertize medico legale la nivelul

I.N.M.L. Mina Minovici București stabilind și obiectivele expertizei.

A reținut instanța că

această nouă expertiză nu a fost efectuată, la dosar existând doar avizul

Comisiei de Avizare și Control din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici București,

referitor la concluziile raportului de autopsie efectuat în cauză, completat

ulterior cu răspunsul acestei comisii la obiectivele formulate.

Instanța a

concluzionat că activitatea de avizare a unui act medico-legal efectuat de un

serviciu medico legal (în speță raportul de autopsie), este distinctă de

activitatea de efectuare a unei expertize în cauză, care potrivit art. 125 C.

proc. pen. se dispune în cazul în care organul de urmărire penală sau instanța

de judecată are îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor la raportul de

expertiză deja efectuat și că avizul solicitat Comisiei de Avizare și Control

din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici București, nu înlocuiește efectuarea unui nou

raport de expertiză, mai ales în condițiile în care s-au manifestat îndoieli

privitoare la exactitatea raportului de expertiză supus avizării.

Cauza a fost trimisă

Poliției Municipiului Târgoviște - Biroul Cercetări Penale - în vederea

continuării cercetărilor potrivit considerentelor Judecătoriei Brașov.

La data de 16 aprilie

2007 inspectorul de poliție D.G., prin ordonanță a dispus efectuarea unei noi

expertize la nivelul I.N.M.L. Mina Minovici București, stabilind totodată și

obiectivele la care specialiștii urmau să răspundă precum și termenul de

finalizare a lucrării, respectiv 28 mai 2007.

Comisia Superioară de

Medicină Legală a trimis la 4 iulie 2007 avizul nr. E/1/4792/2007 prin care

aprobă avizul comisiei de avizare și control cu nr. E2/8423/2004.

Constatând

neefectuarea expertizei, lucrătorul de poliție D.G. a revenit în data de 17

august 2007 cu adresă la I.N.M.L. Mina Minovici București și a solicitat

efectuarea expertizei medico-legale, comunicând că persoana vătămată T.D.T.

și-a angajat expert consilier.

În fine, după altă

revenire, Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul I.N.M.L. Mina

Minovici București, la data de 21 ianuarie 2008, a trimis avizul prin care a

răspuns la toate obiectivele dispuse prin ordonanța lucrătorilor de poliție din

16 aprilie 2007.

În continuare, în

cursul lunii ianuarie 2008 lucrătorul de poliție D.G. a fost transferat la

Biroul de Investigații Criminale, iar cauzele acestuia au fost preluate de

făptuitorul V.M.E. - subinspector de poliție, care la data de 22 februarie 2008

a solicitat I.N.M.L. Mina Minovici București să precizeze în mod expres dacă Avizul

nr. E/1/4792 din 21 ianuarie 2008 este un raport de expertiză medico-legală,

iar în caz contrar să efectueze expertiza medico legală dispusă în cauză.

Răspunsul Comisiei

Superioare de Medicină Legală de pe lângă I.N.M.L. Mina Minovici București a

fost acela că peste avizul comisiei superioare nu se mai poate efectua o nouă

expertiză medico legală, decât dacă au apărut elemente medicale noi sau date de

anchetă care nu au fost avute în vedere la instrumentarea actelor medico legale

anterioare.

Ca atare, la data de

7 aprilie 2008, făptuitorul V.M.E. a propus neînceperea urmăririi penale față

de cei doi medici pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de

art. 178 alin. (1) C. pen., apreciind că fapta nu există.

Prin Rezoluția nr.

293/P/2007 din 10 septembrie 2008, a Parchetului de pe lângă Judecătoria

Târgoviște, făptuitoarea D.N. - procuror, în temeiul art. 228 alin. (4) și art.

10 lit. d) C. proc. pen., a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi

penale, cu motivarea că «actele efectuate în cauză nu au confirmat faptul că

decesul numitului T.A.A., a fost urmarea nerespectării dispozițiilor legale,

ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul profesiei de către cadrele

medicale R.G. și P.A.

La pronunțarea

acestei soluții procurorul a avut în vedere Avizul Comisiei Superioare de

Medicină Legală din 28 ianuarie 2008.

Persoana vătămată a

formulat plângere în baza art. 278 C. proc. pen., împotriva soluției

respective, pe care a apreciat-o ca fiind netemeinică și nelegală, susținând că

procurorul a canalizat cercetările penale prealabile și soluționarea cauzei

prin renunțarea la respectarea măsurilor imperative privitoare la efectuarea

expertizei medico legale, dispuse printr-o hotărâre judecătorească definitivă,

iar organele de urmărire penală s-au dovedit a fi foarte exagerat de indulgente

cu medicii implicați în nerespectarea deontologiei profesionale, a

dispozițiilor legale și în aplicarea necorespunzătoare a terapiei care a avut

consecințe moartea minorului.

Prin Rezoluția nr.

1077/II/2/2008 în baza art. 275 C. proc. pen., Prim procurorul Parchetului de

pe lângă Judecătoria Târgoviște a respins plângerea formulată de către persoana

vătămată ca neîntemeiată, apreciind că soluția dispusă de procuror N.D. este

legală și temeinică.

Persoana vătămată a

formulat plângere la instanța de judecată în temeiul disp. art. 278

1

C. proc. pen.

Revenind la plângerea

penală formulată împotriva procurorului S.B. și N.D. precum și a

subinspectorului de poliție V.M., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești, care a cercetat plângerea a constatat că raportat la

actele premergătoare efectuate în cauză nu s-au administrat probe din care să

rezulte existența faptelor imputate în sarcina acestor făptuitori.

În ceea ce-l privește

pe subinspectorul de poliție V.M.E., acestuia i-a fost repartizat dosarul după

ce mai înainte lucrătorul de poliție D.G. a fost mutat de la Biroul Cercetări

Penale și susținerea părții vătămate că această mutare s-a făcut pentru a

mușamaliza dosarul și a nu se efectua expertiza nu este dovedită.

Activitatea de

urmărire penală efectuată de subinspectorul de poliție V.M.E. a fost

supravegheată și exercitată de procurorul S.B., care și-a îndeplinit

atribuțiile cu respectarea normelor de procedură penală.

De asemenea nu s-au

administrat probe din care să rezulte că au existat influențe de orice fel în

ceea ce privește modul de soluționare a cauzei, în sensul asigurării

sustragerii de la răspundere penală a medicilor P.A. și R.G..

Pentru aceste

considerente prin Rezoluția din 8 aprilie 2009 dată în Dosarul nr. 601/P/2008 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de procurorii S.B. și N.D., precum și față de

subinspectorul de poliție V.M.E.

Prin aceeași

rezoluție s-a dispus neînceperea urmăririi penale și față de D.D. - Directorul

General de la Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici București,

precum și față de această instituție, ca persoană juridică apreciindu-se de

către procurori că lipsește o condiție prevăzută de lege pentru punerea în

mișcare a acțiunii penale.

Aceasta deoarece,

potrivit art. 26, art. 27 și art. 28 din O.U.G. nr. 1/2000 privind organizarea

și funcționare instituțiilor de medicină legală, modul de efectuare a

lucrărilor medico legale se verifică de comisii mixte formate din medicii

legiști din cadrul Ministerului Sănătății și din personalul de specialitate

juridică din Ministerul Justiției, comisii constituite prin ordin comun al

Ministerului Sănătății și al Ministerului Justiției la solicitarea Ministerului

Sănătății sau a Ministrului Justiției.

În termen legal,

persoana vătămată T.D.T., prin procurator M.A., a criticat soluția respectivă,

prin plângerea formulată conform art. 278 C. proc. pen., apreciind-o ca fiind

nelegală și netemeinică, pe considerentul că nu s-a dispus o soluție față de

directorul D.D. și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 271 C.

pen., cu care a fost învestit procurorul, iar pe de altă parte, motivarea

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale e necorespunzătoare.

Prin Ordonanța nr.

543/II/6/2009 din 5 mai 2009, a Procurorului General Adjunct la Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești, a fost admisă plângerea formulată de petenta

T.D.T. și s-a dispus infirmarea soluției de neîncepere a urmăririi penale

dispusă față de D.D. și de I.N.M.L. Mina Minovici București, prin Rezoluția nr.

601/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Mai departe, persoana

vătămată T.D.T., prin procurator M.A., a formulat plângere penală în baza art.

278

1

C. proc. pen., împotriva Rezoluției nr. 601/P din 8 aprilie

2009 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, precum și

împotriva Ordonanței nr. 543/II/6 din 5 mai 2009 a aceleiași unități de

parchet, susținând nelegalitatea și netemeinicia acestora.

La termenul din 2

octombrie 2009, persoana vătămată, prin procurator, a precizat că plângerea

împotriva rezoluției și a ordonanței Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești vizează numai pe procurorii intimați N.D. și S.B. de la Parchetul de

pe lângă Judecătoria Târgoviște și pe V.M.E. - subinspector de poliție la

Poliția Municipiului Târgoviște - Biroul Cercetări Penale, instanța luând act

de această precizare.

Curtea de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Sentința

penală nr. 170 din 6 noiembrie 2009, a respins ca nefondată plângerea formulată

de partea vătămată T.D.T. prin procurator M.A. împotriva Rezoluției nr.

601/P/2008 din 8 aprilie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, de neîncepere a urmăririi penale față de N.D., S.B. - procurori la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște și V.M.E. - subinspector de

poliție la Poliția Municipiului Târgoviște - Biroul Cercetări Penale și a

menținut această rezoluție.

Curtea, examinând actele

și lucrările dosarului a constatat că soluția dispusă de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești, de neîncepere a urmăririi penale față de cei trei

făptuitori, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246, art.

264 și art. 271 C. pen., este legală și temeinică.

S-a reținut că

procurorul S.B. a supravegheat urmărirea penală a cauzei și și-a exercitat

atribuțiile cu respectarea normelor de procedură penală, că atât propunerea

subinspectorului de poliție V.M.E. cât și rezoluția procurorului N.D. sunt

rezultatul convingerii la care aceștia au ajuns în baza probatoriului

administrat în cauză.

Împotriva acestei

sentinței a declarat recurs petiționara prin procurator susținând în esență

același motive care au stat la baza plângerii pe care a adresat-o instanței de

fond.

Astfel, invocând

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9, 10, 18 și 21 C.

proc. pen. petiționara a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței

atacate, rejudecarea cauzei de către Înalta Curte de Casație și Justiție și

trimiterea acesteia la parchet în vederea începerii urmăririi penale împotriva

intimaților întrucât aceștia sunt vinovați de săvârșirea infracțiunilor

reclamate.

Examinând recursul

declarat de petiționară prin procurator împotriva sentinței instanței de fond

atât din punct de vedere al criticilor formulare cât și din oficiu potrivit

art. 385

6

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul

petiționarei ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei

rezultă că în mod judicios și temeinic motivat prima instanță a respins, ca

nefondată plângerea petiționarei.

Înalta Curte

consideră că în cauză a fost făcută o evaluare justă a actelor efectuate de

procuror care au condus la soluția de neîncepere a urmăririi penale față de numiții

S.B. și N.D. - procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște și

V.M.E. - subinspector de poliție la Poliția Municipiului Târgoviște - Biroul

Cercetări Penale, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., favorizarea

infractorului prev. de art. 264 C. pen. și de nerespectarea hotărârilor

judecătorești prev. de art. 271 C. pen. întrucât din actele premergătoare

efectuate în cauză a rezultat că faptele nu există (art. 246 C. pen. și art.

264 C. pen.) respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală, astfel că

acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare.

Potrivit art. 246 C.

pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale

de serviciu cu știință nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod

defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei

persoane.

În ceea ce privește

activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu

soluționării cauzelor cu care sunt învestiți, respectiv interceptării și

aplicării dispozițiilor legale în acord cu principiile dreptului substanțial și

ale celui procedural.

Eventualele erori

apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o

exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele

putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în

fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor.

În acest context,

nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de

soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele

recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de

jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului care a

soluționat cauza.

Răspunderea penală a

magistraților poate fi pusă în discuție cu referire la infracțiunea analizată,

numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință,

adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau

acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

În speță, procurorul

S.B. a supravegheat urmărirea penală a cauzei și și-a exercitat atribuțiile cu

respectarea normelor de procedură penală apreciind că propunerea de neîncepere

a urmăririi penale față de cei doi medici pentru săvârșirea infracțiunii prev.

de art. 178 alin. (1) C. pen., formulată de făptuitorul V.M.E., este

corespunzătoare.

Atât propunerea

subinspectorului de poliție V.M.E. cât și rezoluția magistratului procuror N.D.

sunt rezultatul convingerii la care aceștia au ajuns în baza probatoriului

administrat în cauză. Aceasta, deoarece aprecierea actelor premergătoare este,

în esență, un proces subiectiv, iar convingerea creată poate fi diferită de la

un procuror la altul în funcție de rigurozitatea manifestată cu privire la

actele premergătoare efectuate, acestea ținând de nivelul de pregătire al

fiecăruia, de simțul prevederii, de obiectivitate, de observarea dispozițiilor

legale din actele normative referitoare la activitatea respectivă.

Pe de altă parte,

soluția dispusă de procuror, într-o cauză penală, nu poate fi și nici nu a fost

incriminată de legiuitor, prin ea însăși, ca fiind o faptă de natură penală,

normele procesual penale în vigoare prevăzând căile și modalitățile de

desființare a acesteia.

În mod corect s-a

reținut atât de procurorul care a instrumentat plângerea, respectiv procurorul

ierarhic superior acestuia, cât și de instanța de fond învestită cu

soluționarea plângerii împotriva soluției procurorului că în cauză nu sunt

întrunite cerințele prevăzute de lege pentru a putea reține săvârșirea de către

intimații procurori a infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. precum și a

celorlalte infracțiuni care au format obiectul cercetărilor.

De asemenea, în mod

corect s-a reținut că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege

pentru a putea reține săvârșirea de către intimatul subinspector de poliție a

infracțiunilor care au format obiectul cercetărilor.

Față de aceste

considerente, hotărârea instanței de fond fiind dată cu respectarea

dispozițiilor legale, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționară prin

procurator.

În conformitate cu

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenta petiționată va fi

obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționara T.D.T. prin procurator M.A.

împotriva Sentinței penale nr. 170 din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta

petiționară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 februarie 2010.

Procesat de GGC - LM