ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1417/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1417/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 3 din 19 ianuarie 2010

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, s-a dispus admiterea plângerii formulate de petiționarul

G.G. și în rejudecare au

fost desființate rezoluțiile nr. 69/P/2007 din 12 februarie 2008 și

613/II/2/2008 din 1 august 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

S-a dispus trimiterea cauzei la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în vederea începerii urmăririi penale

față de numiții D.M., B.B., A.M., V.L., P.S., B.C., P.V.L., M.C.D., M.R.R., D.M.Ș.

pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de

art. 189 alin. (1) C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prev. de art. 246 C. pen., purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (3) C. pen.,

arestare nelegală și cercetare abuzivă prev. de art. 266 alin. (1) C. pen. și

supunere la rele tratamente prev. de art. 267 C. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Prin rezoluția nr. 69/P/2007 din 12

februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Cluj s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de D.M. -

inspector

principal de poliție, B.B. - agent șef adjunct de poliție, A.M.

-

agent șef adjunct de poliție, V.L. - agent

șef adjunct de poliție, P.S. -

agent șef de poliție, B.C. - agent de

poliție, toți din cadrul Detașamentului de Poliție pentru Intervenție Rapidă al

Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, P.V.L. - agent principal de poliție,

M.C.D. - agent șef adjunct de poliție, ambii din cadrul Detașamentului de

Poliție

pentru Intervenție Rapidă al

Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, M.R.

R. - agent șef de poliție

și D.M.Ș. - agent șef de poliție, ambii din

cadrul

Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Cluj-Napoca, pentru

infracțiunile de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, arestarea nelegală și

cercetarea

abuzivă, lipsirea de libertate, supunerea la rele tratamente și purtarea

abuzivă, prevăzute și pedepsite de art. 246 C.

pen., art. 266 alin. (1) C. pen., art. 189 alin. (2)

C. pen., art. 267 C. pen. și art. 250 alin. (3) C.

pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a)

C. pen.

Pentru a pronunța această soluție procurorul a

reținut următoarea situație de fapt:

Prin plângerea penală formulată, persoana vătămată G.G. a solicitat

tragerea la răspundere penală a lui D.M. - inspector principal de poliție, B.B.

- agent șef adjunct de poliție, A.M. - agent șef

adjunct de poliție, V.L. - agent șef adjunct de poliție, P.S. - agent

șef

de poliție, B.C. - agent de poliție, toți din cadrul Detașamentului

de

Poliție pentru Intervenție Rapidă al

Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, P.

V.L. - agent principal de

poliție, M.C.D. - agent șef adjunct de poliție, ambii din cadrul Detașamentului

de Poliție pentru Intervenție

Rapidă al

Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, M.R.R. - agent șef

de poliție și D.M.Ș. - agent șef de poliție, ambii

din cadrul Biroului de

Investigații

Criminale al Poliției Municipiului Cluj-Napoca, pentru infracțiunile de

abuz

în serviciu contra intereselor persoanelor, arestarea nelegală și cercetarea

abuzivă, lipsirea de libertate, supunerea la rele

tratamente și purtarea abuzivă, prevăzute și

pedepsite de art. 246 C. pen., art. 266 alin. (1) C. pen., art. 189 alin.

(2) C. pen., art.

267 C. pen. și

art. 250 alin. (3) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.,

comise prin aceea că, la data de 27 noiembrie

2006, l-ar fi reținut nelegal pe G.

G.,

lipsindu-l de libertate, prin transportarea acestuia din localitatea Borș,

județul Bihor, la sediul Poliției Municipiului

Cluj-Napoca, împrejurare în care l-ar fi

lovit, cauzându-i vătămări

corporale care au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale de 5 zile,

dăunătoare sănătății sale.

Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare fiind aplicabile

prevederile art. 10

lit. a) C. proc. pen. întrucât nu există fapte

penale în cauză.

Din

actele premergătoare începerii urmăririi penale rezultă că G.G. a

avut calitatea de învinuit în Dosarul penal nr. 5908/P/2006

al Parchetului de pe lângă

Judecătoria

Cluj-Napoca, începerea urmăririi penale fiind dispusă de agentul șef de

poliție D.M.Ș. la data de 27 noiembrie 2006,

pentru infracțiunea de

amenințare,

prevăzută și pedepsită de art. 193 C. pen., și confirmată de procuror la

aceeași

dată, conform art. 228 alin. (3) C. proc. pen.

Având calitatea de învinuit, în interesul rezolvării

cauzei și audierii lui G.

G. în calitate de învinuit, s-a impus

aducerea acestuia la organele judiciare din

municipiul Cluj-Napoca, chiar

înainte de a fi chemat prin citație, astfel că la 27

noiembrie 2006 procurorul care efectua supravegherea cercetărilor

penale a emis

mandatul de aducere nr. 6908/P/2006 pentru data

sus-menționată, conform art. 183 alin. (2) C. proc. pen.

Mandatul de aducere a fost executat de polițiștii

din cadrul Detașamentelor de

Poliție pentru Intervenție Rapidă ale

Inspectoratelor de Poliție ale Județelor Bihor și

Cluj și

polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției

Municipiului

Cluj-Napoca,

conform art. 184 C. proc. pen., neexistând la momentul executării lui de

către Detașamentul pentru Intervenție Rapidă al

Inspectoratului de Poliție Județean

Bihor vreun impediment privind

aducerea învinuitului la organele judiciare din municipiul Cluj-Napoca (motiv

de boală sau alt impediment prevăzut de art. 184

alin. (2) din C. proc. pen.). Aducerea învinuitului din localitatea

Borș, la Cluj-

Napoca, s-a realizat cu consimțământul învinuitului G.G.,

așa cum

rezultă din procesul-verbal întocmit

de polițiștii din cadrul Detașamentului de Poliție pentru Intervenție Rapidă al

Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, iar criticile

formulate de învinuit, că nu i s-a prezentat

mandatul de aducere în localitatea Borș, nu constituie un abuz de funcție,

întrucât nu i s-a produs vreo vătămare intereselor legale,

acest act procedural fiind emis legal de procuror

.

Fiind un act procedural legal emis de procuror și

oportun continuării urmăririi penale, aducerea învinuitului la sediul organelor

judiciare din municipiul Cluj-Napoca

de către polițiștii D.M., B.B.,

A.M., V.L., P.

S., B.C., P.V.L., M.C.D., M.

R.R. și D.M.Ș. nu

a constituit o reținere nelegală și o lipsire de

libertate în mod ilegal a lui G.G.,

respectându-se inclusiv prevederile

art. 183

alin. (4) C. proc. pen., în sensul că această persoană, adusă cu mandat de

aducere,

a fost imediat ascultată de organul judiciar, la sediul

Poliției Municipiului Cluj-Napoca, declarațiile acesteia fiind consemnate în

interogatoriul,

în prezența avocatei B.S.F.,

apărător ales.

În procedura aducerii învinuitului din localitatea Borș la sediul

organelor judiciare din municipiul Cluj-Napoca, G.G. nu a fost supus la rele

tratamente de către polițiști și aceștia nu au

avut o purtare abuzivă față de făptuitor. În

apropierea localității

Huedin, G.G. a prezentat o stare de sănătate alterată, fapt pentru care

polițiștii P.V.L., M.C.D. și M.R.R., care l-au preluat pe învinuit, l-au

prezentat la Spitalul

orășenesc Huedin, unde

a fost consultat și i s-a acordat tratament de specialitate,

neimpunându-se

internarea acestuia. Cu ocazia examinării medicale, G.G. a prezentat o stare de

agitație psihomotorie (atac de panică), lovind cu corpul, picioarele și cu

mâinile patul din camera de consultație, fiind necesară

intervenția polițiștilor P.V.

L.

și M.C.D., care l-

au imobilizat, prinzându-l de mâini, pentru a putea fi

deconectat de la aparate.

Acțiunea

polițiștilor a fost perfect legală, fiind proporțională cu actele și gesturile

lui

G.G.

De la Spitalul orășenesc Huedin, G.G. a fost transportat în

municipiul Cluj-Napoca cu o ambulanță, sub control

medical, și a fost prezentat la

Spitalul

Județean de Urgență Cluj-Napoca - Unitatea de Primire Urgențe, unde a fost

din nou consultat, fără a prezenta leziuni osoase

posttraumatice, semne clinice sau

paraclinice

de abdomen acut chirurgical, iar consultul cardiologie s-a situat în limite

normale,

neimpunându-se internarea acestuia în vreo unitate spitalicească sau

interdicția participării lui G.G. la audieri. Pe traseul Oradea - Cluj-

Napoca, polițistul M.R.R. i-a prezentat lui G.G. mandatul

de aducere emis de procuror.

Audierea lui G.G. în calitate de învinuit s-a

realizat de agentul șef

de poliție D.M.Ș., la 28 noiembrie 2006, între orele 0,30 –

1,52, în prezența avocatei B.S.F., cu respectarea dreptului la apărare,

neexistând o reținere nelegală și o lipsire de libertate fără drept a

învinuitului. Cu

ocazia audierii,

învinuitul și apărătorul acestuia nu au invocat imposibilitatea audierii

datorită stării de sănătate a învinuitului, care

nu a făcut afirmații, în interogatoriu, că

asupra sa s-ar fi folosit

violența de către polițiști, în perioada aducerii sale din localitatea Borș în

municipiul Cluj-Napoca.

Prin rezoluția nr. 613/II/2/2008 din 1 august 2008

a Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Cluj, procurorul general al

acestei unități de parchet a respins plângerea

formulată de G.G.

împotriva rezoluției mai sus menționate reținând

următoarele:

Î

n esență, numitul G.G. reclamă

faptul că lucrătorii de poliție din

cadrul I.J.P. Bihor l-au ridicat în

data de 27 noiembrie 2006 din localitatea Borș, județul Bihor, fără a-i

prezenta vreun document în baza căruia l-au ridicat,

transportându-l spre Cluj, predându-l unui echipaj de poliție din Cluj,

la intrarea în

județul Cluj. Pe

traseu, atât polițiștii de la l.P.J. Bihor cât și cei din Cluj au exercitat

acte

de violență asupra sa, cauzându-i leziuni ce au necesitat 4-5 zile de îngrijiri

medicale.

În cursul cercetărilor, procurorul care a instrumentat dosarul a

stabilit că

numitul G.G. era învinuit în Dosarul

5908/P/2006 al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Cluj Napoca și,

întrucât, nu se prezenta la citații a fost emis un mandat de aducere la data de

27 noiembrie 2006. Polițiștii din cadrul I.P.J. Bihor au pus în

aplicare mandatul de aducere transportându-l pe

învinuit până la limita județului Cluj

unde a fost predat echipajului de

poliție la Cluj.

Î

n cadrul actelor premergătoare s-a

stabilit că în apropierea orașului Huedin,

G.G. a prezentat o stare de agitație psihomotorie (atac de panică)

fiind

internat la Spitalul Orășenesc

Huedin, lovind cu corpul, picioarele și mâinile patul din

camera de consultație, fiind necesară intervenția

polițiștilor care l-au prins de mâini în vederea imobilizării pentru a nu se

deconecta de la aparatura medicală. S-a stabilit că acțiunea polițiștilor a

fost perfect legală fiind proporțională cu actele și manifestările

numitului

G.G.

Î

n consecință, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale în cauză, soluția fiind

comunicată.

Din actele aflate la dosar rezultă că, în data de

14 februarie 2008 i-a fost comunicată soluția, prin scrisoare recomandată, dar

numitul G.G. nu s-a prezentat la

oficiul poștal din Oradea pentru a-și

ridica scrisoarea, fiind păstrată până la data de

26 februarie 2008, cât a expirat

termenul de păstrare și a fost returnată la Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Cluj.

Numitul G.G. declară că nu i-a fost comunicată

soluția și că abia

la data de 23 iunie 2008 a luat cunoștință de conținutul soluției cu

ocazia depunerii

acesteia în probațiune de

către polițistul D.Ș. în Dosarul nr. 1299/35/2007 al

Curții de Apel

Oradea în care numitul G.G. este reclamant în

contradictoriu

cu M.R.A. Numitul G.G.

consideră că

data de 23 iunie 2008 este data la care a luat cunoștință de rezoluția de

neîncepere a urmăririi penale și că în raport cu

această dată curge termenul de 20 de

zile în care poate face plângere.

S-a apreciat că plângerea este tardiv introdusă

deoarece parchetul i-a comunicat

soluția în data de 14 februarie 2008,

în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură

penală și cu dispozițiile art. 122

din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor

aprobat prin Ordinul M.J. nr. 529/C/2007 publicat în M.O. nr. 154 din

5

martie 2007. Faptul că numitul G.G. nu și-a ridicat corespondența

trimisă prin scrisoare recomandată nu echivalează

cu o necomunicare a soluției.

Prin sentința penală nr. 4 din 15 ianuarie 2009 a

Curții de Apel Cluj s-a respins, de

asemenea ca tardivă plângerea formulată de petent împotriva

rezoluției mai sus menționate prin care acesta susține că faptele incriminate

în plângerea sa inițială

sunt reale și ele

trebuie sancționate corespunzător. Prin Decizia nr. 1863 din 18 mai

2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a

admis recursul lui G.G. împotriva acestei hotărâri judecătorești, casându-se

sentința penală respectivă și

trimițându-se cauza spre rejudecare la

Curtea de Apel Cluj.

Ulterior, ca urmare a admiterii unei a doua cereri

de strămutare a cauzei de la

Curtea de Apel Cluj formulată de petent, prin încheierea nr.

1798 din 2 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus

strămutarea cauzei la Curtea de Apel

Ploiești,

menținându-se actele îndeplinite la instanța de la care s-a strămutat cauza.

Analizând actele și lucrările dosarului, în baza art. 278 alin. (7) C.

proc. pen., instanța de fond a reținut că rezoluția nr. 69/P/2007 din data de

12 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj este greșită

urmând a fi desființată, ca și rezoluția subsecventă care nici nu a analizat pe

fondul său prima soluție, așa cum a învederat ulterior Înalta Curte de Casație

și Justiție.

Î

n acest

sens se reține că, concluzia la care a ajuns procurorul, în sensul că faptele

pentru care s-a plâns petentul nu există este una greșită.

Astfel,

se observă că petentul G.G. s-a plâns împotriva a nu mai puțin de 10 persoane

având funcții începând de la inspector principal de poliție și până la agent de

poliție, mai exact împotriva numiților D.M., B.B., A.M., V.L., P.S. și B.C.,

toți aparținând de Departamentul de Poliție pentru Intervenție Rapidă al I.J.P.

Bihor și împotriva numiților P.V.L., M.C.D., aceștia aparținând de

Departamentul de Poliție pentru Intervenție Rapidă al I.J.P. Cluj și M.R.R. și

D.M.Ș., ambii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției

municipiului Cluj Napoca, pentru săvârșirea de către fiecare în parte a infracțiunilor

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, arestarea nelegală și

cercetarea abuzivă, lipsirea de libertate, supunerea la rele tratamente și

purtarea abuzivă, prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen., art. 266 alin.

(1) C. pen., art. 189 alin. (2) C. pen., art. 267 C. pen. și art. 250 alin. (3)

C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., comise prin aceea că, la

data de 27 noiembrie 2006, l-ar fi reținut nelegal pe G.G., lipsindu-l de

libertate, prin transportarea acestuia din localitatea Borș, județul Bihor, la

sediul Poliției Municipiului Cluj-Napoca, împrejurare în care l-ar fi lovit,

cauzându-i vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale

de 5 zile.

Organul de urmărire penală nu a

analizat amănunțit, prin administrarea de probe pertinente, fiecare pretinsă

infracțiune raportat la fiecare persoană făptuitoare, acesta a format un dosar

de urmărire penală de 236 de pagini, în care, practic, singurele acte

procedurale efectuate din inițiativa sa se rezumă la acelea de la filele 217 -

232 constând în patru declarații absolut identice luate făptuitorilor P.V.L., M.C.D.,

M.R.R. și D.M.Ș., precum și în declarațiile de la filele 12-14 a numitei B.S. și

lui G.G. (filele 50-54).

Restul dosarului de urmărire penală

este format dintr-o serie de acte și memorii depuse de persoana vătămată G.G.,

în mai multe exemplare, în copii xerox, etc., la diferite instituții ale

statului; din copii xerox ale unor acte din alte dosare în care prezenta

persoană vătămată figurează ca persoană cercetată pentru alte fapte penale;

precum și din alte copii xerox de pe înscrisuri care nu au nici o legătură cu

cauza prezentă (articole din ziar, hotărâri civile etc.).

Procurorul nu explică sub nici o

formă de ce a audiat numai pe cei patru făptuitori mai sus menționați iar nu și

pe ceilalți șase, de ce declarațiile acestora sunt identice până la punct și

virgulă și de ce nu a luat în considerare în „cercetările” pe

care le-a efectuat, cele câteva acte depuse de

persoana vătămată în cauză care îi atestă

leziunile suferite precum și de ce nu l-a audiat pe acesta în cauză și

nu a dispus administrarea și a altor mijloace de probă care să-l conducă către

o soluție întemeiată

pe o instrumentare completă a cazului.

Actele medicale emise pe numele lui

G.G. și care atestă existența

unor leziuni

posttraumatice ce datează din data de 27 noiembrie 2006 și care s-au produs

prin

lovire cu corp dur, contondent necesitând 4-5 zile de îngrijiri

medicale, sunt date de certificatul medico-legal din 28 noiembrie 2006 emis de

Serviciul

Județean de Medicină Legală Bihor

(fila 10-în copie); adeverința medicală nr. 418 din

19 decembrie 2006

emisă de Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj în care se atestă existența

unui traumatism craniu-cerebral minor, a unui traumatism abdominal și a

unor excoriații a peretelui abdominal anterior,

toate ca urmare a unei agresiuni.

În prezența acestor acte medicale,

este de notorietate că organul judiciar, raportat la practica constantă în

materie, nu putea afirma că „faptele nu există” ci cel

mult că „acestea nu au fost săvârșite de învinuit sau inculpat”, ori că

„faptei îi lipsește

unul dintre elementele constitutive ale

infracțiunii,” ori o altă soluție prevăzută de art. 10 alin. (1) C. proc. pen.

dacă aprecia că exercitarea acțiunii penale este împiedicată.

Î

n

realitate cercetarea din cauză efectuată cu ocazia actelor premergătoare a fost

una mai mult decât superficială, organul de urmărire penală neavând nici

un motiv să

nu dispună începerea urmăririi

penale față de cei 10 făptuitori, din moment ce, potrivit

art. 228 alin. (1) C. proc. pen. și raportat la

acele expuse anterior nu rezultă nici unul din cazurile de împiedicare a

punerii în mișcare a acțiunii penale prev. de art. 10

C. proc. pen.

În acest ultim sens, trebuie observat

că s-a ignorat în totalitate, fără a se menționa de ce, afirmațiile constante

ale numitei B.S., avocat ales, la vremea

aceea,

a persoanei vătămate care a învederat că a perceput săvârșirea agresiunilor la

care a fost supus clientul său, prin mijloacele

care i-au stat la îndemână.

Drept urmare, având în vedere

declarațiile acestei persoane coroborat cu actele medicale existente la dosarul

cauzei, plângerile și memoriile constante ale persoanei

vătămate prin care aceasta a arătat permanent abuzurile fizice și

publice la care a fost supus din partea făptuitorilor, atât până cât și după

predarea sa din custodia organelor

de poliție din Bihor, în cea a

organelor de poliție din Cluj, prezența sa incontestabilă

la Spitalul de Urgență din municipiul Cluj Napoca,

instanța de fond a apreciat că în cauză se

impune începerea urmăririi

penale împotriva celor 10 persoane făptuitoare împotriva cărora G.G. a formulat

plângerea pentru săvârșirea de către fiecare dintre acestea a infracțiunilor

prev. de art. 189 alin. (1) C. pen., abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prev. de art. 246 C. pen., purtare abuzivă prev. de

art. 250 alin. (3) C. pen., arestare nelegală și

cercetare abuzivă prev. de art. 266 alin. (1)

C. pen. și supunere la

rele tratamente prev. de art. 267 C. pen. în dauna persoanei vătămate.

Așa fiind, în

temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus

admiterea plângerii

formulate de petentul G.G., desființarea rezoluțiilor nr. 69/P/2007 din

data de 12 februarie 2008 și nr. 613/II/2/2008 din data de 1 august 2008,

ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj (conform jurisprudenței

constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție -

vezi Decizia penală nr. 393 din 31 ianuarie 2008,

spre exemplu, care a statuat că strămutarea unei cauze

are în vedere numai faza de judecată, astfel încât competența în faza de

urmărire penală revine din nou parchetului

competent teritorial, urmând

ca acesta, dacă va investi instanța de judecată, să

sesizeze de data aceasta Curtea de Apel Ploiești) în vederea începerii

urmăririi penale

față de numiții D.M., B.B., A.M., V.L., P.

S., B.C., M.R.R., D.M.Ș., P.V.

L. și M.C.D., pentru săvârșirea de către fiecare

dintre aceștia a infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art.

189 alin. (1) C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de

art. 246 C. pen., purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (3) C. pen., arestare

nelegală și cercetare abuzivă prev.

de

art. 266 alin. (1) C. pen. și supunere la rele tratamente prev. de art. 267 C.

pen.

în dauna persoanei vătămate G.G.

Punând în aplicare jurisprudența C.E.D.O.

care a învederat în repetate rânduri că cercetările efectuate trebuie să

îmbrace caracterul unei anchete efective, procurorul va administra probele prin

care să identifice proveniența

leziunilor

suferite de persoana vătămată și atestate de actele medicale, momentul în

care au survenit aceste leziuni, dacă respectivele

leziuni au fost cauzate de o acțiune

agresivă a vreunei persoane și a

cărei în concret anume, motivul pentru care s-a

întâmplat acest lucru și contextul în care au avut loc - dacă au avut

loc agresiunile

respective; dacă reținerea persoanei vătămate G.G. în

data de 27 noiembrie 2006 a avut loc în mod legal și în baza unui act

procedural valabil luat la

cunoștință pe

persoana vătămată; dacă aceasta din urmă s-a conformat de bună voie

unui

asemenea posibil act; dacă persoana vătămată în afară de pretinsele agresiuni

fizice raportate a mai fost și victima unor expresii jignitoare ori amenințări

și din partea cui anume, precum și în ce moment concret.

În vederea elucidării tuturor

acestor aspecte care vor urma să ofere soluții

legale imputării făptuitorilor infracțiunilor pentru care s-a plâns

persoana vătămată, procurorul va dispune audierea reală și individualizată a

tuturor celor 10 făptuitori, a

persoanei vătămate și a martorei B.S. De

asemenea se vor identifica persoanele care într-un fel sau altul au luat

contact cu petentul dar și cu cei 10 făptuitori, în ziua de 27 noiembrie 2006

în diferite locuri din județul Bihor și Cluj în care aceștia s-ar fi aflat

împreună (incinta stației P.M. din comuna Borș, județul Bihor; serviciul de

ambulanță Huedin, Spitalul orășenesc Huedin, Spitalul de urgență Cluj Napoca,

eventual alte locații) și se vor valorifica depozițiile acestora și în calitate

de martori.

Se vor efectua orice alte acte și se vor

administra orice alte mijloace de probă în

vederea stabilirii adevărului în

cauză.

Împotriva sentinței pronunțată de

instanța de fond au declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și intimații P.V.L.,

M.C.D., M.R.R., D.M.Ș. și petiționarul G.G.

Parchetul și recurenții intimați au

solicitat casarea sentinței și în rejudecare respingerea plângerii formulate de

petiționarul G.G. cu consecința menținerii rezoluției procurorului prin care

s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

În motivele scrise și în susținerea

orală Parchetul apreciază că interpretarea dată de instanță este eronată,

procurorul de caz procedând la audierea parțială a făptuitorilor întrucât numai

o parte din aceștia au executat mandatul de aducere în Dosarul nr. 5908/P/2006

emis de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Mandatul de aducere se afla la

făptuitorul M.R.R. care i l-a arătat petiționarului în ambulanță, așa încât în

raport de împrejurările cauzei nu se impunea audierea și a celorlalți

făptuitori.

Nu este relevant, în opinia

Parchetului, nici aspectul reținut de instanța de fond în sensul că

declarațiile luate celor patru intimați sunt identice. Procurorul de caz a

consemnat, în condiții procedurale relatările acestora și, întrucât au

participat la același eveniment este logic ca și detaliile reținute să fie

aproximativ asemănătoare.

De asemenea, omisiunea audierii

celorlalți făptuitori se explică și prin aceea că existența, la dosarul cauzei

a actelor medicale i-a format convingerea procurorului că pretinsele acte de

violență și lipsire de libertate nu au fost săvârșite în realitate.

Leziunile s-au datorat, în opinia

procurorului, atitudinii violente a petiționarului și nu a organelor de

poliție.

Ca atare s-a conchis în sensul că

soluția corectă ce trebuia pronunțată de instanța de fond era aceea a

respingerii plângerii și menținerea rezoluției atacate.

Recurenții intimați

P.V.L., M.C.D., M.R.R. și D.M.Ș.

au solicitat, în motivele scrise de recurs, casarea hotărârii și în cadrul

rejudecării respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de petiționarul G.G.

În susținerea recursurilor se invocă,

în esență, faptul că petiționarul a avut calitatea de învinuit în Dosarul nr. 5908/P/2006

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj, că procurorul a dispus citarea

acestuia cu mandat de aducere astfel încât existând un act procedural legal consideră

că aducerea petiționarului la sediul Poliției mun. Cluj-Napoca, nu a constituit

nici o reținere nelegală și nici o lipsire de libertate în mod ilegal.

Totodată, se arată că același

petiționar a formulat și o acțiune în contencios administrativ având ca obiect

constatarea nelegalității mandatului de aducere emis la data de 27 noiembrie 2006

de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj în Dosarul nr. 5908/351/2007.

În lipsa unui minim de date sau

informații referitoare la săvârșirea de către intimați a unei fapte penale se

apreciază că nu se poate dispune începerea urmăririi penale.

Recurentul petiționar G.G. a

solicitat casarea hotărârii numai în ceea ce privește organul competent care a

efectuat cercetările considerând că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești este organ competent în cauză iar în subsidiar Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte de Casație și Justiție

examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, de intimații P.V.L., M.C.D., M.R.R., D.M.Ș. și de petiționarul G.G.,

în conformitate cu dispozițiile art. 385

14

C. proc. pen. și art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen. constată că acestea sunt nefondate pentru

următoarele considerente:

Plângerea, reglementată de

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., are natura juridică a unei căi

de atac îndreptată împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de

procuror.

Pentru verificarea aspectelor invocate

de petiționar, legea procesual penală permite ca, înainte de a se dispune

începerea urmăririi penale, să fie administrate acte premergătoare. Rolul efectuării

actelor premergătoare îl constituie preîntâmpinarea începerii urmăririi penale

în cazuri nejustificate, eliminându-se astfel posibilitatea apariției acelui

cadru legal în care pot fi dispuse anumite măsuri procesuale care, în final,

s-ar dovedi nejustificate.

În ceea ce privesc limitele actelor

premergătoare acestea se pot efectua pentru a justifica începerea urmăririi

penale dar și pentru constatarea unuia din cazurile de împiedicare a începerii

urmării penale.

Efectuarea actelor premergătoare

precum și limite acestora trebuie să se supună atât condițiilor de legalitate

dar și celor ce vizează temeinicia actului de începere a urmării penale.

În cauza dedusă judecății, se

constată că argumentele invocate de instanța de fond sunt pertinente, lămurirea

cauzei neputându-se realiza în lipsa unei cercetări efective de către

autoritățile judiciare competente.

Existența incidentului - generat de

punerea în executare a unui mandat de aducere ce-l privește pe petiționarul G.G.

cercetat în Dosarul penal nr. 5908/P/2006 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Cluj sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare prev. de art.

193 C. pen. – dintre organele de poliție și petiționar este confirmat, pe de o

parte, de intimații audiați în cauză precum și de petiționar dar se confirmă și

prin actele medicale depuse la dosarul cauzei.

În atare condiții existând indicii

privind săvârșirea unei fapte penale cauza se impune a fi lămurită sub toate

aspectele, astfel încât, după administrarea probelor utile, pertinente și

concludente cauzei, procurorul să poată dispune una din soluțiile prevăzute de

C. proc. pen.

Nici critica invocată de recurentul

petiționar nu poate fi însușită.

Plângerea întemeiată pe dispozițiile

art. 278

1

C. proc. pen. constituie, astfel cum s-a arătat anterior,

actul de sesizare a instanței, astfel încât prin admiterea plângerii, cauza

trece din nou în faza de urmărire penală, prin reluarea ei.

Reluarea urmăririi penale nu poate

fi efectuată decât de parchetul care a dat rezoluția sau soluția de scoatere de

sub urmărire penală, procurorul având obligația să respecte indicațiile date de

prima instanță prin sentința de restituire, păstrând totodată dreptul de a

orienta urmărirea penală în direcția pe care o consideră necesară.

Este real că o dată cu admiterea

cererii de strămutare - în cauza de față dispunându-se strămutarea cauzei de la

Curtea de Apel Cluj la Curtea de Apel Ploiești -, cauza intră în circuitul normal

de judecată la instanțele din circumscripția unde s-a strămutat iar instanța

investită inițial cu judecarea cauzei pierde definitiv competența de a judeca

acea cauză.

În speță însă, urmare admiterii plângerii

împotriva rezoluției procurorului, cauza a fost trimisă organului de urmărire

penală urmând ca ulterior, după completarea cercetărilor și pronunțarea unei

soluții să se producă, din nou, efectele strămutării.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul

dispozițiilor art. 385

15

alin. (2) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va

respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești, intimații P.V.L., M.C.D., M.R.R., D.M.Ș., și petiționarul G.G.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, intimații P.V.L., M.C.D.,

M.R.R. și D.M.Ș., precum și de petiționarul G.G., împotriva sentinței penale nr.

3 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă recurenții intimați P.V.L., M.C.D.,

M.R.R. și D.M.Ș. și recurentul petiționar G.G. la plata sumelor de câte 200 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu

soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 aprilie 2010.