ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1417/2010

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 3 din 19 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus admiterea plângerii formulate de petiționarul G.G. și în rejudecare au fost desființate rezoluțiile nr. 69/P/2007 din 12 februarie 2008 și 613/II/2/2008 din 1 august 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj. S-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în vederea începerii urmăririi penale față de numiții D.M., B.B., A.M., V.L., P.S., B.C., P.V.L., M.C.D., M.R.R., D.M.Ș. pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (1) C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (3) C. pen., arestare nelegală și cercetare abuzivă prev. de art. 266 alin. (1) C. pen.

și supunere la rele tratamente prev. de art. 267 C. pen. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în fapt următoarele: Prin rezoluția nr. 69/P/2007 din 12 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de D.M. - inspector principal de poliție, B.B. - agent șef adjunct de poliție, A.M. - agent șef adjunct de poliție, V.L. - agent șef adjunct de poliție, P.S. - agent șef de poliție, B.C. - agent de poliție, toți din cadrul Detașamentului de Poliție pentru Intervenție Rapidă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, P.V.L. - agent principal de poliție, M.C.D. - agent șef adjunct de poliție, ambii din cadrul Detașamentului de Poliție pentru Intervenție Rapidă al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, M.R.

R. - agent șef de poliție și D.M.Ș. - agent șef de poliție, ambii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Cluj-Napoca, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, arestarea nelegală și cercetarea abuzivă, lipsirea de libertate, supunerea la rele tratamente și purtarea abuzivă, prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen., art. 266 alin. (1) C. pen., art. 189 alin. (2) C. pen., art. 267 C. pen. și art. 250 alin. (3) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Pentru a pronunța această soluție procurorul a reținut următoarea situație de fapt: Prin plângerea penală formulată, persoana vătămată G.G. a solicitat tragerea la răspundere penală a lui D.M.

- inspector principal de poliție, B.B. - agent șef adjunct de poliție, A.M. - agent șef adjunct de poliție, V.L. - agent șef adjunct de poliție, P.S. - agent șef de poliție, B.C. - agent de poliție, toți din cadrul Detașamentului de Poliție pentru Intervenție Rapidă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, P. V.L. - agent principal de poliție, M.C.D. - agent șef adjunct de poliție, ambii din cadrul Detașamentului de Poliție pentru Intervenție Rapidă al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, M.R.R. - agent șef de poliție și D.M.Ș. - agent șef de poliție, ambii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Cluj-Napoca, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, arestarea nelegală și cercetarea abuzivă, lipsirea de libertate, supunerea la rele tratamente și purtarea abuzivă, prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen., art. 266 alin. (1) C. pen., art. 189 alin. (2) C. pen., art. 267 C. pen.

și art. 250 alin. (3) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., comise prin aceea că, la data de 27 noiembrie 2006, l-ar fi reținut nelegal pe G. G., lipsindu-l de libertate, prin transportarea acestuia din localitatea Borș, județul Bihor, la sediul Poliției Municipiului Cluj-Napoca, împrejurare în care l-ar fi lovit, cauzându-i vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale de 5 zile, dăunătoare sănătății sale. Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât nu există fapte penale în cauză. Din actele premergătoare începerii urmăririi penale rezultă că G.G. a avut calitatea de învinuit în Dosarul penal nr. 5908/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, începerea urmăririi penale fiind dispusă de agentul șef de poliție D.M.Ș.

la data de 27 noiembrie 2006, pentru infracțiunea de amenințare, prevăzută și pedepsită de art. 193 C. pen., și confirmată de procuror la aceeași dată, conform art. 228 alin. (3) C. proc. pen. Având calitatea de învinuit, în interesul rezolvării cauzei și audierii lui G. G. în calitate de învinuit, s-a impus aducerea acestuia la organele judiciare din municipiul Cluj-Napoca, chiar înainte de a fi chemat prin citație, astfel că la 27 noiembrie 2006 procurorul care efectua supravegherea cercetărilor penale a emis mandatul de aducere nr. 6908/P/2006 pentru data sus-menționată, conform art. 183 alin. (2) C. proc. pen. Mandatul de aducere a fost executat de polițiștii din cadrul Detașamentelor de Poliție pentru Intervenție Rapidă ale Inspectoratelor de Poliție ale Județelor Bihor și Cluj și polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Cluj-Napoca, conform art. 184 C. proc.

pen., neexistând la momentul executării lui de către Detașamentul pentru Intervenție Rapidă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor vreun impediment privind aducerea învinuitului la organele judiciare din municipiul Cluj-Napoca (motiv de boală sau alt impediment prevăzut de art. 184 alin. (2) din C. proc. pen.).

Aducerea învinuitului din localitatea Borș, la Cluj- Napoca, s-a realizat cu consimțământul învinuitului G.G., așa cum rezultă din procesul-verbal întocmit de polițiștii din cadrul Detașamentului de Poliție pentru Intervenție Rapidă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, iar criticile formulate de învinuit, că nu i s-a prezentat mandatul de aducere în localitatea Borș, nu constituie un abuz de funcție, întrucât nu i s-a produs vreo vătămare intereselor legale, acest act procedural fiind emis legal de procuror . Fiind un act procedural legal emis de procuror și oportun continuării urmăririi penale, aducerea învinuitului la sediul organelor judiciare din municipiul Cluj-Napoca de către polițiștii D.M., B.B., A.M., V.L., P. S., B.C., P.V.L., M.C.D., M. R.R.

și D.M.Ș. nu a constituit o reținere nelegală și o lipsire de libertate în mod ilegal a lui G.G., respectându-se inclusiv prevederile art. 183 alin. (4) C. proc. pen., în sensul că această persoană, adusă cu mandat de aducere, a fost imediat ascultată de organul judiciar, la sediul Poliției Municipiului Cluj-Napoca, declarațiile acesteia fiind consemnate în interogatoriul, în prezența avocatei B.S.F., apărător ales. În procedura aducerii învinuitului din localitatea Borș la sediul organelor judiciare din municipiul Cluj-Napoca, G.G. nu a fost supus la rele tratamente de către polițiști și aceștia nu au avut o purtare abuzivă față de făptuitor. În apropierea localității Huedin, G.G. a prezentat o stare de sănătate alterată, fapt pentru care polițiștii P.V.L., M.C.D.

și M.R.R., care l-au preluat pe învinuit, l-au prezentat la Spitalul orășenesc Huedin, unde a fost consultat și i s-a acordat tratament de specialitate, neimpunându-se internarea acestuia. Cu ocazia examinării medicale, G.G. a prezentat o stare de agitație psihomotorie (atac de panică), lovind cu corpul, picioarele și cu mâinile patul din camera de consultație, fiind necesară intervenția polițiștilor P.V. L. și M.C.D., care l- au imobilizat, prinzându-l de mâini, pentru a putea fi deconectat de la aparate. Acțiunea polițiștilor a fost perfect legală, fiind proporțională cu actele și gesturile lui G.G. De la Spitalul orășenesc Huedin, G.G.

a fost transportat în municipiul Cluj-Napoca cu o ambulanță, sub control medical, și a fost prezentat la Spitalul Județean de Urgență Cluj-Napoca - Unitatea de Primire Urgențe, unde a fost din nou consultat, fără a prezenta leziuni osoase posttraumatice, semne clinice sau paraclinice de abdomen acut chirurgical, iar consultul cardiologie s-a situat în limite normale, neimpunându-se internarea acestuia în vreo unitate spitalicească sau interdicția participării lui G.G. la audieri. Pe traseul Oradea - Cluj- Napoca, polițistul M.R.R. i-a prezentat lui G.G. mandatul de aducere emis de procuror. Audierea lui G.G. în calitate de învinuit s-a realizat de agentul șef de poliție D.M.Ș., la 28 noiembrie 2006, între orele 0,30 – 1,52, în prezența avocatei B.S.F., cu respectarea dreptului la apărare, neexistând o reținere nelegală și o lipsire de libertate fără drept a învinuitului.

Cu ocazia audierii, învinuitul și apărătorul acestuia nu au invocat imposibilitatea audierii datorită stării de sănătate a învinuitului, care nu a făcut afirmații, în interogatoriu, că asupra sa s-ar fi folosit violența de către polițiști, în perioada aducerii sale din localitatea Borș în municipiul Cluj-Napoca. Prin rezoluția nr. 613/II/2/2008 din 1 august 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, procurorul general al acestei unități de parchet a respins plângerea formulată de G.G. împotriva rezoluției mai sus menționate reținând următoarele: Î n esență, numitul G.G. reclamă faptul că lucrătorii de poliție din cadrul I.J.P. Bihor l-au ridicat în data de 27 noiembrie 2006 din localitatea Borș, județul Bihor, fără a-i prezenta vreun document în baza căruia l-au ridicat, transportându-l spre Cluj, predându-l unui echipaj de poliție din Cluj, la intrarea în județul Cluj.

Pe traseu, atât polițiștii de la l.P.J. Bihor cât și cei din Cluj au exercitat acte de violență asupra sa, cauzându-i leziuni ce au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale. În cursul cercetărilor, procurorul care a instrumentat dosarul a stabilit că numitul G.G. era învinuit în Dosarul 5908/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca și, întrucât, nu se prezenta la citații a fost emis un mandat de aducere la data de 27 noiembrie 2006. Polițiștii din cadrul I.P.J. Bihor au pus în aplicare mandatul de aducere transportându-l pe învinuit până la limita județului Cluj unde a fost predat echipajului de poliție la Cluj. Î n cadrul actelor premergătoare s-a stabilit că în apropierea orașului Huedin, G.G.

a prezentat o stare de agitație psihomotorie (atac de panică) fiind internat la Spitalul Orășenesc Huedin, lovind cu corpul, picioarele și mâinile patul din camera de consultație, fiind necesară intervenția polițiștilor care l-au prins de mâini în vederea imobilizării pentru a nu se deconecta de la aparatura medicală. S-a stabilit că acțiunea polițiștilor a fost perfect legală fiind proporțională cu actele și manifestările numitului G.G. Î n consecință, s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză, soluția fiind comunicată. Din actele aflate la dosar rezultă că, în data de 14 februarie 2008 i-a fost comunicată soluția, prin scrisoare recomandată, dar numitul G.G. nu s-a prezentat la oficiul poștal din Oradea pentru a-și ridica scrisoarea, fiind păstrată până la data de 26 februarie 2008, cât a expirat termenul de păstrare și a fost returnată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Numitul G.G. declară că nu i-a fost comunicată soluția și că abia la data de 23 iunie 2008 a luat cunoștință de conținutul soluției cu ocazia depunerii acesteia în probațiune de către polițistul D.Ș. în Dosarul nr. 1299/35/2007 al Curții de Apel Oradea în care numitul G.G. este reclamant în contradictoriu cu M.R.A. Numitul G.G. consideră că data de 23 iunie 2008 este data la care a luat cunoștință de rezoluția de neîncepere a urmăririi penale și că în raport cu această dată curge termenul de 20 de zile în care poate face plângere. S-a apreciat că plângerea este tardiv introdusă deoarece parchetul i-a comunicat soluția în data de 14 februarie 2008, în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură penală și cu dispozițiile art. 122 din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor aprobat prin Ordinul M.J.

nr. 529/C/2007 publicat în M.O. nr. 154 din 5 martie 2007. Faptul că numitul G.G. nu și-a ridicat corespondența trimisă prin scrisoare recomandată nu echivalează cu o necomunicare a soluției. Prin sentința penală nr. 4 din 15 ianuarie 2009 a Curții de Apel Cluj s-a respins, de asemenea ca tardivă plângerea formulată de petent împotriva rezoluției mai sus menționate prin care acesta susține că faptele incriminate în plângerea sa inițială sunt reale și ele trebuie sancționate corespunzător. Prin Decizia nr. 1863 din 18 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul lui G.G. împotriva acestei hotărâri judecătorești, casându-se sentința penală respectivă și trimițându-se cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj.

Ulterior, ca urmare a admiterii unei a doua cereri de strămutare a cauzei de la Curtea de Apel Cluj formulată de petent, prin încheierea nr. 1798 din 2 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus strămutarea cauzei la Curtea de Apel Ploiești, menținându-se actele îndeplinite la instanța de la care s-a strămutat cauza. Analizând actele și lucrările dosarului, în baza art. 278 alin. (7) C. proc. pen., instanța de fond a reținut că rezoluția nr. 69/P/2007 din data de 12 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj este greșită urmând a fi desființată, ca și rezoluția subsecventă care nici nu a analizat pe fondul său prima soluție, așa cum a învederat ulterior Înalta Curte de Casație și Justiție.

Î n acest sens se reține că, concluzia la care a ajuns procurorul, în sensul că faptele pentru care s-a plâns petentul nu există este una greșită. Astfel, se observă că petentul G.G. s-a plâns împotriva a nu mai puțin de 10 persoane având funcții începând de la inspector principal de poliție și până la agent de poliție, mai exact împotriva numiților D.M., B.B., A.M., V.L., P.S. și B.C., toți aparținând de Departamentul de Poliție pentru Intervenție Rapidă al I.J.P. Bihor și împotriva numiților P.V.L., M.C.D., aceștia aparținând de Departamentul de Poliție pentru Intervenție Rapidă al I.J.P. Cluj și M.R.R.

și D.M.Ș., ambii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Cluj Napoca, pentru săvârșirea de către fiecare în parte a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, arestarea nelegală și cercetarea abuzivă, lipsirea de libertate, supunerea la rele tratamente și purtarea abuzivă, prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen., art. 266 alin. (1) C. pen., art. 189 alin. (2) C. pen., art. 267 C. pen. și art. 250 alin. (3) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., comise prin aceea că, la data de 27 noiembrie 2006, l-ar fi reținut nelegal pe G.G., lipsindu-l de libertate, prin transportarea acestuia din localitatea Borș, județul Bihor, la sediul Poliției Municipiului Cluj-Napoca, împrejurare în care l-ar fi lovit, cauzându-i vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale de 5 zile.

Organul de urmărire penală nu a analizat amănunțit, prin administrarea de probe pertinente, fiecare pretinsă infracțiune raportat la fiecare persoană făptuitoare, acesta a format un dosar de urmărire penală de 236 de pagini, în care, practic, singurele acte procedurale efectuate din inițiativa sa se rezumă la acelea de la filele 217 - 232 constând în patru declarații absolut identice luate făptuitorilor P.V.L., M.C.D., M.R.R. și D.M.Ș., precum și în declarațiile de la filele 12-14 a numitei B.S. și lui G.G. (filele 50-54).

Restul dosarului de urmărire penală este format dintr-o serie de acte și memorii depuse de persoana vătămată G.G., în mai multe exemplare, în copii xerox, etc., la diferite instituții ale statului; din copii xerox ale unor acte din alte dosare în care prezenta persoană vătămată figurează ca persoană cercetată pentru alte fapte penale; precum și din alte copii xerox de pe înscrisuri care nu au nici o legătură cu cauza prezentă (articole din ziar, hotărâri civile etc.).

Procurorul nu explică sub nici o formă de ce a audiat numai pe cei patru făptuitori mai sus menționați iar nu și pe ceilalți șase, de ce declarațiile acestora sunt identice până la punct și virgulă și de ce nu a luat în considerare în „cercetările” pe care le-a efectuat, cele câteva acte depuse de persoana vătămată în cauză care îi atestă leziunile suferite precum și de ce nu l-a audiat pe acesta în cauză și nu a dispus administrarea și a altor mijloace de probă care să-l conducă către o soluție întemeiată pe o instrumentare completă a cazului. Actele medicale emise pe numele lui G.G.

și care atestă existența unor leziuni posttraumatice ce datează din data de 27 noiembrie 2006 și care s-au produs prin lovire cu corp dur, contondent necesitând 4-5 zile de îngrijiri medicale, sunt date de certificatul medico-legal din 28 noiembrie 2006 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Bihor (fila 10-în copie); adeverința medicală nr. 418 din 19 decembrie 2006 emisă de Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj în care se atestă existența unui traumatism craniu-cerebral minor, a unui traumatism abdominal și a unor excoriații a peretelui abdominal anterior, toate ca urmare a unei agresiuni. În prezența acestor acte medicale, este de notorietate că organul judiciar, raportat la practica constantă în materie, nu putea afirma că „faptele nu există” ci cel mult că „acestea nu au fost săvârșite de învinuit sau inculpat”, ori că „faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii,” ori o altă soluție prevăzută de art. 10 alin. (1) C. proc.

pen. dacă aprecia că exercitarea acțiunii penale este împiedicată. Î n realitate cercetarea din cauză efectuată cu ocazia actelor premergătoare a fost una mai mult decât superficială, organul de urmărire penală neavând nici un motiv să nu dispună începerea urmăririi penale față de cei 10 făptuitori, din moment ce, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen. și raportat la acele expuse anterior nu rezultă nici unul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prev. de art. 10 C. proc. pen. În acest ultim sens, trebuie observat că s-a ignorat în totalitate, fără a se menționa de ce, afirmațiile constante ale numitei B.S., avocat ales, la vremea aceea, a persoanei vătămate care a învederat că a perceput săvârșirea agresiunilor la care a fost supus clientul său, prin mijloacele care i-au stat la îndemână.

Drept urmare, având în vedere declarațiile acestei persoane coroborat cu actele medicale existente la dosarul cauzei, plângerile și memoriile constante ale persoanei vătămate prin care aceasta a arătat permanent abuzurile fizice și publice la care a fost supus din partea făptuitorilor, atât până cât și după predarea sa din custodia organelor de poliție din Bihor, în cea a organelor de poliție din Cluj, prezența sa incontestabilă la Spitalul de Urgență din municipiul Cluj Napoca, instanța de fond a apreciat că în cauză se impune începerea urmăririi penale împotriva celor 10 persoane făptuitoare împotriva cărora G.G. a formulat plângerea pentru săvârșirea de către fiecare dintre acestea a infracțiunilor prev. de art. 189 alin. (1) C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (3) C. pen., arestare nelegală și cercetare abuzivă prev. de art. 266 alin. (1) C. pen.

și supunere la rele tratamente prev. de art. 267 C. pen. în dauna persoanei vătămate. Așa fiind, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus admiterea plângerii formulate de petentul G.G., desființarea rezoluțiilor nr. 69/P/2007 din data de 12 februarie 2008 și nr. 613/II/2/2008 din data de 1 august 2008, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj (conform jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție - vezi Decizia penală nr. 393 din 31 ianuarie 2008, spre exemplu, care a statuat că strămutarea unei cauze are în vedere numai faza de judecată, astfel încât competența în faza de urmărire penală revine din nou parchetului competent teritorial, urmând ca acesta, dacă va investi instanța de judecată, să sesizeze de data aceasta Curtea de Apel Ploiești) în vederea începerii urmăririi penale față de numiții D.M., B.B., A.M., V.L., P. S., B.C., M.R.R., D.M.Ș., P.V.

L. și M.C.D., pentru săvârșirea de către fiecare dintre aceștia a infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (1) C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (3) C. pen., arestare nelegală și cercetare abuzivă prev. de art. 266 alin. (1) C. pen. și supunere la rele tratamente prev. de art. 267 C. pen. în dauna persoanei vătămate G.G. Punând în aplicare jurisprudența C.E.D.O.

care a învederat în repetate rânduri că cercetările efectuate trebuie să îmbrace caracterul unei anchete efective, procurorul va administra probele prin care să identifice proveniența leziunilor suferite de persoana vătămată și atestate de actele medicale, momentul în care au survenit aceste leziuni, dacă respectivele leziuni au fost cauzate de o acțiune agresivă a vreunei persoane și a cărei în concret anume, motivul pentru care s-a întâmplat acest lucru și contextul în care au avut loc - dacă au avut loc agresiunile respective; dacă reținerea persoanei vătămate G.G. în data de 27 noiembrie 2006 a avut loc în mod legal și în baza unui act procedural valabil luat la cunoștință pe persoana vătămată; dacă aceasta din urmă s-a conformat de bună voie unui asemenea posibil act; dacă persoana vătămată în afară de pretinsele agresiuni fizice raportate a mai fost și victima unor expresii jignitoare ori amenințări și din partea cui anume, precum și în ce moment concret.

În vederea elucidării tuturor acestor aspecte care vor urma să ofere soluții legale imputării făptuitorilor infracțiunilor pentru care s-a plâns persoana vătămată, procurorul va dispune audierea reală și individualizată a tuturor celor 10 făptuitori, a persoanei vătămate și a martorei B.S. De asemenea se vor identifica persoanele care într-un fel sau altul au luat contact cu petentul dar și cu cei 10 făptuitori, în ziua de 27 noiembrie 2006 în diferite locuri din județul Bihor și Cluj în care aceștia s-ar fi aflat împreună (incinta stației P.M. din comuna Borș, județul Bihor; serviciul de ambulanță Huedin, Spitalul orășenesc Huedin, Spitalul de urgență Cluj Napoca, eventual alte locații) și se vor valorifica depozițiile acestora și în calitate de martori.

Se vor efectua orice alte acte și se vor administra orice alte mijloace de probă în vederea stabilirii adevărului în cauză. Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și intimații P.V.L., M.C.D., M.R.R., D.M.Ș. și petiționarul G.G. Parchetul și recurenții intimați au solicitat casarea sentinței și în rejudecare respingerea plângerii formulate de petiționarul G.G. cu consecința menținerii rezoluției procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale. În motivele scrise și în susținerea orală Parchetul apreciază că interpretarea dată de instanță este eronată, procurorul de caz procedând la audierea parțială a făptuitorilor întrucât numai o parte din aceștia au executat mandatul de aducere în Dosarul nr. 5908/P/2006 emis de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Mandatul de aducere se afla la făptuitorul M.R.R. care i l-a arătat petiționarului în ambulanță, așa încât în raport de împrejurările cauzei nu se impunea audierea și a celorlalți făptuitori. Nu este relevant, în opinia Parchetului, nici aspectul reținut de instanța de fond în sensul că declarațiile luate celor patru intimați sunt identice. Procurorul de caz a consemnat, în condiții procedurale relatările acestora și, întrucât au participat la același eveniment este logic ca și detaliile reținute să fie aproximativ asemănătoare. De asemenea, omisiunea audierii celorlalți făptuitori se explică și prin aceea că existența, la dosarul cauzei a actelor medicale i-a format convingerea procurorului că pretinsele acte de violență și lipsire de libertate nu au fost săvârșite în realitate.

Leziunile s-au datorat, în opinia procurorului, atitudinii violente a petiționarului și nu a organelor de poliție. Ca atare s-a conchis în sensul că soluția corectă ce trebuia pronunțată de instanța de fond era aceea a respingerii plângerii și menținerea rezoluției atacate. Recurenții intimați P.V.L., M.C.D., M.R.R. și D.M.Ș. au solicitat, în motivele scrise de recurs, casarea hotărârii și în cadrul rejudecării respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de petiționarul G.G. În susținerea recursurilor se invocă, în esență, faptul că petiționarul a avut calitatea de învinuit în Dosarul nr. 5908/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj, că procurorul a dispus citarea acestuia cu mandat de aducere astfel încât existând un act procedural legal consideră că aducerea petiționarului la sediul Poliției mun.

Cluj-Napoca, nu a constituit nici o reținere nelegală și nici o lipsire de libertate în mod ilegal. Totodată, se arată că același petiționar a formulat și o acțiune în contencios administrativ având ca obiect constatarea nelegalității mandatului de aducere emis la data de 27 noiembrie 2006 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj în Dosarul nr. 5908/351/2007. În lipsa unui minim de date sau informații referitoare la săvârșirea de către intimați a unei fapte penale se apreciază că nu se poate dispune începerea urmăririi penale. Recurentul petiționar G.G. a solicitat casarea hotărârii numai în ceea ce privește organul competent care a efectuat cercetările considerând că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești este organ competent în cauză iar în subsidiar Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, de intimații P.V.L., M.C.D., M.R.R., D.M.Ș. și de petiționarul G.G., în conformitate cu dispozițiile art. 385 14 C. proc. pen. și art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen. constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente: Plângerea, reglementată de dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., are natura juridică a unei căi de atac îndreptată împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror. Pentru verificarea aspectelor invocate de petiționar, legea procesual penală permite ca, înainte de a se dispune începerea urmăririi penale, să fie administrate acte premergătoare.

Rolul efectuării actelor premergătoare îl constituie preîntâmpinarea începerii urmăririi penale în cazuri nejustificate, eliminându-se astfel posibilitatea apariției acelui cadru legal în care pot fi dispuse anumite măsuri procesuale care, în final, s-ar dovedi nejustificate. În ceea ce privesc limitele actelor premergătoare acestea se pot efectua pentru a justifica începerea urmăririi penale dar și pentru constatarea unuia din cazurile de împiedicare a începerii urmării penale. Efectuarea actelor premergătoare precum și limite acestora trebuie să se supună atât condițiilor de legalitate dar și celor ce vizează temeinicia actului de începere a urmării penale. În cauza dedusă judecății, se constată că argumentele invocate de instanța de fond sunt pertinente, lămurirea cauzei neputându-se realiza în lipsa unei cercetări efective de către autoritățile judiciare competente.

Existența incidentului - generat de punerea în executare a unui mandat de aducere ce-l privește pe petiționarul G.G. cercetat în Dosarul penal nr. 5908/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare prev. de art. 193 C. pen. – dintre organele de poliție și petiționar este confirmat, pe de o parte, de intimații audiați în cauză precum și de petiționar dar se confirmă și prin actele medicale depuse la dosarul cauzei. În atare condiții existând indicii privind săvârșirea unei fapte penale cauza se impune a fi lămurită sub toate aspectele, astfel încât, după administrarea probelor utile, pertinente și concludente cauzei, procurorul să poată dispune una din soluțiile prevăzute de C. proc.

pen. Nici critica invocată de recurentul petiționar nu poate fi însușită. Plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. constituie, astfel cum s-a arătat anterior, actul de sesizare a instanței, astfel încât prin admiterea plângerii, cauza trece din nou în faza de urmărire penală, prin reluarea ei. Reluarea urmăririi penale nu poate fi efectuată decât de parchetul care a dat rezoluția sau soluția de scoatere de sub urmărire penală, procurorul având obligația să respecte indicațiile date de prima instanță prin sentința de restituire, păstrând totodată dreptul de a orienta urmărirea penală în direcția pe care o consideră necesară.

Este real că o dată cu admiterea cererii de strămutare - în cauza de față dispunându-se strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Cluj la Curtea de Apel Ploiești -, cauza intră în circuitul normal de judecată la instanțele din circumscripția unde s-a strămutat iar instanța investită inițial cu judecarea cauzei pierde definitiv competența de a judeca acea cauză. În speță însă, urmare admiterii plângerii împotriva rezoluției procurorului, cauza a fost trimisă organului de urmărire penală urmând ca ulterior, după completarea cercetărilor și pronunțarea unei soluții să se producă, din nou, efectele strămutării. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (2) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, intimații P.V.L., M.C.D., M.R.R., D.M.Ș., și petiționarul G.G. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, intimații P.V.L., M.C.D., M.R.R. și D.M.Ș., precum și de petiționarul G.G., împotriva sentinței penale nr. 3 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenții intimați P.V.L., M.C.D., M.R.R. și D.M.Ș. și recurentul petiționar G.G. la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2010.