ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 297/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei:

care s-a invocat excepția de nelegalitate

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Galați la data de 1 septembrie 2008, petentul T.N. a formulat

plângere în temeiul art. 278

1

C. proc. pen. împotriva soluției de

neîncepere a urmăririi penale dispusă față de comisarul șef de poliție A.F.- șeful

I.P.J. Galați, în Dosarul nr. 330/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Galați.

Întrucât intimatul

făptuitor A.F. ocupă de postul comisar șef și are calitatea de organ de

cercetare al poliției judiciare, în cauză urmărirea penală a fost efectuată de

către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.

nelegalitate. Obiect și motivare.

Prin memoriul depus

la termenul de judecată din 7 noiembrie 2008 petentul T.N. a invocat excepția de

nelegalitate a Dispoziției I.G.P.R. din 11 aprilie 2005, prin care intimatul

făptuitor A.F. a fost desemnat organ de cercetare al poliției judiciare.

În motivarea

excepției petentul a arătat că la data emiterii Dispoziției I.G.P.R. din 2005,

șeful acestei structuri nu era competent să desemneze polițiștii în calitate de

organ de cercetare al poliției judiciare, această competență revenind exclusiv Ministrului

de Interne, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea

și funcționarea poliției judiciare.

De asemenea, petentul

a arătat că potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) din Ordinul M.A.I. din 14

ianuarie 2005 nu puteau fi numiți în funcții din structurile poliției

judiciare, inspectorii șefi și adjuncții acestora, iar la data emiterii

dispoziției considerată nelegală, intimatul făptuitor F.A. ocupa funcția de

adjunct al șefului I.P.J. Brăila.

Petentul a solicitat

instanței să constate nelegalitatea dispoziției arătate și, pe cale de consecință,

cauza să fie judecată de Judecătorie, neținând seama de calitatea intimatului

de organ de cercetare al poliției judiciare.

Prin încheierea de

ședință din data de 7 ianuarie 2009, Judecătoria Galați a suspendat judecata

cauzei înaintând dosarul la Curtea de Apel București, secția a VIII- a contencios

administrativ și fiscal, în vederea soluționării excepției de nelegalitate a Dispoziției

I.G.P.R. din 2005, reținându-se că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 4

alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

de apel

Prin sentința civilă nr.

1514 din 7 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII- a contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate a

Dispoziției I.G.P.R. din 2005.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de fond a reținut, în esență următoarele:

A constatat că

intimatul făptuitor A.F. face parte din categoria ofițerilor de poliție a căror

judecare pentru infracțiunile comise este de competența în primă instanță a

Curții de apel, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002

privind organizarea și funcționarea Poliției Române.

În raport cu această

situație, Curtea de Apel București nu a reținut motivul de nelegalitate a

Dispoziției I.G.P.R. din 2005 constând în numirea ilegală a intimatului

făptuitor într-o funcție din cadrul structurilor de poliție judiciară.

Instanța a mai

observat că potrivit Ordinului din 14 ianuarie 2005 pentru aprobarea normelor

de competență privind numirea, promovarea și eliberarea polițiștilor în/din

funcțiile structurilor de poliție judiciară, în vigoare la data emiterii

dispoziției atacate, competența desemnării polițiștilor în calitate de organ de

cercetare de poliție judiciară aparținea I.G.P.R. și nu ministrului de interne,

cum în mod eronat a apreciat reclamantul.

T.N.

Împotriva sentinței

Curții de apel a declarat recurs T.N. solicitând casarea și trimiterea cauzei

spre rejudecare la Curtea de Apel București, secția penală.

Sintetizând criticile

recurentului, Înalta Curte reține că acestea vizează nulități procedurale, după

cum urmează:

4.1. Necompetența de

ordine publică a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Recurentul susține că

dispozițiile art. 44 C. proc. pen. conduc la concluzia că instanța penală este

competentă să soluționeze excepția de nelegalitate.

4.2. Nesemnarea

sentinței atacate de către judecătorul cauzei.

Recurentul arată că

exemplarul de hotărâre ce i-a fost comunicat nu a fost semnat de judecător așa

încât nu se poate cunoaște dacă acesta a participat la judecată.

4.3. Nu a fost citat

emitentul actului administrativ.

În dezvoltarea

acestui motiv, recurentul arată că judecarea excepției de nelegalitate s-a

făcut în lipsa emitentului actului administrativ care nu a fost citat, așa

încât hotărârea pronunțată este nelegală.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate

aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este fondat numai pentru motivul expus la pct. I.4.3 din decizia de

față.

și de drept relevante.

1.1. Analiza

motivului referitor la necitarea emitentului actului administrativ

Excepția de

nelegalitate a Dispoziției I.G.P.R. din 2005 a fost invocată de recurent într-o

cauză penală aflată pe rolul Judecătoriei Galați în care figurează în calitate

de părți: petent - T.N. și intimat A.F.

La judecata în primă

instanță de la Curtea de Apel au fost citați în calitate de reclamant T.N. și

în calitate de pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Galați.

Potrivit

dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004: „Instanța de contencios

administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu

citarea părților și a emitentului (…).”

Or, la soluționarea

excepției de nelegalitate nu a fost citat nici intimatul A.F. și nici emitentul

actului administrativ - I.G.P.R., după cum bine a sesizat recurentul, fiind

încălcate astfel principiile contradictorialității și al dreptului la apărare.

Așa fiind, Înalta

Curte constată că acest motiv de recurs este fondat.

1.2. Analiza

motivului referitor la necompetența materială a instanței de contencios administrativ.

Art. 44 C. proc. pen.,

invocat de recurent, reflectă în procesul penal regula potrivit căreia

„judecătorul acțiunii este și judecătorul excepțiunii” consacrată, în procesul

civil, de dispozițiile art. 17 C. proc. civ.

Cu alte cuvinte,

pentru realizarea unei judecăți unitare, legiuitorul a prevăzut că instanța

penală este competentă să judece „orice chestiune prealabilă de care depinde

soluționarea cauzei”.

Această regulă nu

subzistă însă în materia excepției de nelegalitate, unde dispozițiile art. 4 alin.

(1) instituie norme de procedură speciale, de imediată aplicare, potrivit cu

care „

Legalitatea unui act

administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe

cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz,

instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului

pe fond, va sesiza prin încheiere motivată instanța de contencios administrativ

competentă, suspendând cauza”

.

În

concepția actualei reglementări a contenciosului administrativ, excepția de

nelegalitate invocată în orice proces (civil, penal etc.) se rezolvă numai de

către instanța specializată de contencios administrativ, potrivit regulilor de

competență instituite de art. 10 din același act normativ, regimul juridic al

acesteia fiind asemănător în multe privințe cu cel al excepției de

neconstituționalitate reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Prin

urmare, sentința examinată a fost pronunțată de o instanță competentă material.

1.3.

Analiza criticii referitoare la nesemnarea sentinței comunicate recurentului.

Potrivit dispozițiilor

art. 110 alin. (3) din Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005 pentru aprobarea

Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești: „Hotărârile

tehnoredactate vor purta, pe ultima pagină, următoarele mențiuni: data

tehnoredactării, inițialele redactorului și ale tehnoredactorului și numărul

exemplarelor, iar la instanțele de control judiciar se va trece numele

judecătorilor care au pronunțat hotărârile supuse controlului. Hotărârile se vor

redacta în numărul de exemplare necesar, spre a se asigura comunicarea acestora

tuturor persoanelor pentru care legea prevede că hotărârea se comunică

integral. Două exemplare de pe fiecare hotărâre vor fi semnate de membrii

completului de judecată și de grefierul de ședință.”

Verificând dosarul

Curții de apel, se constată că sentința pronunțată poartă semnătura

judecătorului cauzei și a grefierului de ședință. Cel de-al doilea exemplar la

care se referă Regulamentul este exemplarul original al hotărârii judecătorești

care rămâne la mapa de hotărâri a instanței, conform art. 84 alin. (3) din

același act normativ.

Exemplarele de

hotărâre care se comunică părților nu sunt originale, ci copii potrivit art. 266

alin. (3) C. proc. civ. și, așa fiind, ele nu poartă semnătura judecătorului,

ci sunt doar certificate pentru conformitate cu originalul de către grefierul

de ședință, după cum s-a procedat și în cazul copiei comunicate recurentului.

În consecință, Înalta

Curte constată că acest motiv de recurs este vădit nefondat.

soluției adoptate

Pentru considerentele

expuse la pct. II.1.1. din prezenta decizie, constatând că judecata s-a făcut

în lipsa emitentului actului administrativ care nu a fost citat, în temeiul art.

312 alin. (1) și (3) pentru motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C.

proc. civ. se va admite recursul și se va casa sentința cu trimiterea cauzei

spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul T.N. împotriva sentinței civile nr. 1514 din 7 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 ianuarie 2010.