ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 297/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei: 1. Cadrul procesual în care s-a invocat excepția de nelegalitate Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la data de 1 septembrie 2008, petentul T.N. a formulat plângere în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de comisarul șef de poliție A.F.- șeful I.P.J. Galați, în Dosarul nr. 330/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați. Întrucât intimatul făptuitor A.F. ocupă de postul comisar șef și are calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare, în cauză urmărirea penală a fost efectuată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.

2. Excepția de nelegalitate. Obiect și motivare. Prin memoriul depus la termenul de judecată din 7 noiembrie 2008 petentul T.N. a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției I.G.P.R. din 11 aprilie 2005, prin care intimatul făptuitor A.F. a fost desemnat organ de cercetare al poliției judiciare. În motivarea excepției petentul a arătat că la data emiterii Dispoziției I.G.P.R. din 2005, șeful acestei structuri nu era competent să desemneze polițiștii în calitate de organ de cercetare al poliției judiciare, această competență revenind exclusiv Ministrului de Interne, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare. De asemenea, petentul a arătat că potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) din Ordinul M.A.I.

din 14 ianuarie 2005 nu puteau fi numiți în funcții din structurile poliției judiciare, inspectorii șefi și adjuncții acestora, iar la data emiterii dispoziției considerată nelegală, intimatul făptuitor F.A. ocupa funcția de adjunct al șefului I.P.J. Brăila. Petentul a solicitat instanței să constate nelegalitatea dispoziției arătate și, pe cale de consecință, cauza să fie judecată de Judecătorie, neținând seama de calitatea intimatului de organ de cercetare al poliției judiciare. Prin încheierea de ședință din data de 7 ianuarie 2009, Judecătoria Galați a suspendat judecata cauzei înaintând dosarul la Curtea de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării excepției de nelegalitate a Dispoziției I.G.P.R.

din 2005, reținându-se că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. 3. Hotărârea Curții de apel Prin sentința civilă nr. 1514 din 7 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate a Dispoziției I.G.P.R. din 2005. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în esență următoarele: A constatat că intimatul făptuitor A.F. face parte din categoria ofițerilor de poliție a căror judecare pentru infracțiunile comise este de competența în primă instanță a Curții de apel, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române.

În raport cu această situație, Curtea de Apel București nu a reținut motivul de nelegalitate a Dispoziției I.G.P.R. din 2005 constând în numirea ilegală a intimatului făptuitor într-o funcție din cadrul structurilor de poliție judiciară. Instanța a mai observat că potrivit Ordinului din 14 ianuarie 2005 pentru aprobarea normelor de competență privind numirea, promovarea și eliberarea polițiștilor în/din funcțiile structurilor de poliție judiciară, în vigoare la data emiterii dispoziției atacate, competența desemnării polițiștilor în calitate de organ de cercetare de poliție judiciară aparținea I.G.P.R. și nu ministrului de interne, cum în mod eronat a apreciat reclamantul. 4. Recursul declarat de T.N.

Împotriva sentinței Curții de apel a declarat recurs T.N. solicitând casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București, secția penală. Sintetizând criticile recurentului, Înalta Curte reține că acestea vizează nulități procedurale, după cum urmează: 4.1. Necompetența de ordine publică a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Recurentul susține că dispozițiile art. 44 C. proc. pen. conduc la concluzia că instanța penală este competentă să soluționeze excepția de nelegalitate. 4.2. Nesemnarea sentinței atacate de către judecătorul cauzei. Recurentul arată că exemplarul de hotărâre ce i-a fost comunicat nu a fost semnat de judecător așa încât nu se poate cunoaște dacă acesta a participat la judecată.

4.3. Nu a fost citat emitentul actului administrativ. În dezvoltarea acestui motiv, recurentul arată că judecarea excepției de nelegalitate s-a făcut în lipsa emitentului actului administrativ care nu a fost citat, așa încât hotărârea pronunțată este nelegală. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat numai pentru motivul expus la pct. I.4.3 din decizia de față. 1. Argumente de fapt și de drept relevante. 1.1. Analiza motivului referitor la necitarea emitentului actului administrativ Excepția de nelegalitate a Dispoziției I.G.P.R.

din 2005 a fost invocată de recurent într-o cauză penală aflată pe rolul Judecătoriei Galați în care figurează în calitate de părți: petent - T.N. și intimat A.F. La judecata în primă instanță de la Curtea de Apel au fost citați în calitate de reclamant T.N. și în calitate de pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați. Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004: „Instanța de contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului (…).” Or, la soluționarea excepției de nelegalitate nu a fost citat nici intimatul A.F. și nici emitentul actului administrativ - I.G.P.R., după cum bine a sesizat recurentul, fiind încălcate astfel principiile contradictorialității și al dreptului la apărare.

Așa fiind, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este fondat. 1.2. Analiza motivului referitor la necompetența materială a instanței de contencios administrativ. Art. 44 C. proc. pen., invocat de recurent, reflectă în procesul penal regula potrivit căreia „judecătorul acțiunii este și judecătorul excepțiunii” consacrată, în procesul civil, de dispozițiile art. 17 C. proc. civ. Cu alte cuvinte, pentru realizarea unei judecăți unitare, legiuitorul a prevăzut că instanța penală este competentă să judece „orice chestiune prealabilă de care depinde soluționarea cauzei”. Această regulă nu subzistă însă în materia excepției de nelegalitate, unde dispozițiile art. 4 alin. (1) instituie norme de procedură speciale, de imediată aplicare, potrivit cu care „ Legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, va sesiza prin încheiere motivată instanța de contencios administrativ competentă, suspendând cauza” . În concepția actualei reglementări a contenciosului administrativ, excepția de nelegalitate invocată în orice proces (civil, penal etc.) se rezolvă numai de către instanța specializată de contencios administrativ, potrivit regulilor de competență instituite de art. 10 din același act normativ, regimul juridic al acesteia fiind asemănător în multe privințe cu cel al excepției de neconstituționalitate reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, sentința examinată a fost pronunțată de o instanță competentă material.

1.3. Analiza criticii referitoare la nesemnarea sentinței comunicate recurentului. Potrivit dispozițiilor art. 110 alin. (3) din Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești: „Hotărârile tehnoredactate vor purta, pe ultima pagină, următoarele mențiuni: data tehnoredactării, inițialele redactorului și ale tehnoredactorului și numărul exemplarelor, iar la instanțele de control judiciar se va trece numele judecătorilor care au pronunțat hotărârile supuse controlului. Hotărârile se vor redacta în numărul de exemplare necesar, spre a se asigura comunicarea acestora tuturor persoanelor pentru care legea prevede că hotărârea se comunică integral.

Două exemplare de pe fiecare hotărâre vor fi semnate de membrii completului de judecată și de grefierul de ședință.” Verificând dosarul Curții de apel, se constată că sentința pronunțată poartă semnătura judecătorului cauzei și a grefierului de ședință. Cel de-al doilea exemplar la care se referă Regulamentul este exemplarul original al hotărârii judecătorești care rămâne la mapa de hotărâri a instanței, conform art. 84 alin. (3) din același act normativ. Exemplarele de hotărâre care se comunică părților nu sunt originale, ci copii potrivit art. 266 alin. (3) C. proc. civ. și, așa fiind, ele nu poartă semnătura judecătorului, ci sunt doar certificate pentru conformitate cu originalul de către grefierul de ședință, după cum s-a procedat și în cazul copiei comunicate recurentului.

În consecință, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este vădit nefondat. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse la pct. II.1.1. din prezenta decizie, constatând că judecata s-a făcut în lipsa emitentului actului administrativ care nu a fost citat, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) pentru motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se va admite recursul și se va casa sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul T.N. împotriva sentinței civile nr. 1514 din 7 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2010.