ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2006/2008

Ședința publică de la 6 iunie 2008 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Reclamanta SC C.M. SRL, a solicitat prin acțiunea introductivă înregistrată, la data de 14 decembrie 2006, pe rolul Tribunalului Bihor, formulată în contradictoriu cu pârâta SC S.I. SRL, constatarea nulității absolute a Contractului nr. 1 din 9 ianuarie 2006 încheiat cu pârâta precum și a actelor adiționale nr. 1 și 2 încheiate în baza contractului și pe cale de consecință obligarea pârâtei la stornarea facturilor fiscale emise la 8 februarie 2005 și 1 martie 1006, în baza contractului a cărui nulitate se solicită. În motivare reclamanta a susținut că la încheierea contractului și a actelor adiționale, s-au comis erori cu privire la semnarea acestora de către reprezentantul său legal, în sensul că semnatarul actelor, D-na R.M.

nu este administratorul societății reclamante, ci directorul stației locale neavând capacitatea de a angaja societatea. Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâta a solicitat respingerea acțiunii, susținând că reclamanta nu își poate invoca propria culpă, în raporturile cu terții. Sub un al doilea aspect, pârâta a arătat că în mod constant în relațiile comerciale derulate cu reclamanta aceasta era reprezentată de directorul stației locale. Prin sentința comercială nr. 814/ COM din data de 19 aprilie 2007, Tribunalul Bihor, secția comercială, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut din examinarea înscrisurilor depuse că atât contractul cât și actele adiționale au fost încheiate de directorul general al stației locale din cadrul societății reclamante, în limitele fișei postului și în temeiul relațiilor de încredere statornicite între părți ca urmare a derulării unor relații comerciale frecvente între acestea, reprezentarea societății reclamante fiind convențională conform clauzei 9 din contract. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe, a fost respins, ca nefundat, de Curtea de Apel Oradea, secția comercială, prin decizia nr. 154 din 30 octombrie 2007. Răspunzând motivelor de apel, instanța de control judiciar constată că prima instanță a respectat principiul contradictorialității, încuviințând probatoriile la data de 1 martie 2007 după ascultarea părților prezente la dezbateri.

Cu privire la răspunsul la interogatoriul propus pârâtei și depus după închiderea dezbaterilor, instanța apreciază că nu reprezintă o încălcare a principiului contradictorialității și că reclamanta-apelantă nu a dovedit nici o vătămare prin faptul că răspunsul la interogatoriu s-a depus după dezbateri. Referitor la calitatea persoanei care a semnat contractul din partea reclamantei, instanța confirmă situația de fapt și dezlegarea dată de judecătorul fondului, apreciind că directorul stației locale a acționat în baza unui mandat tacit cu puteri depline. În acest sens, instanța reține și faptul că facturile emise de către pârâtă au fost acceptate de societatea reclamantă, or, factura acceptată face dovada în favoarea emitentului, pârâta din cauză.

La data de 10 decembrie 2007, reclamanta SC C.M. SRL a declarat recurs, în termen legal, împotriva deciziei date în apel, solicitând casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată în apel. Recurenta a invocat în susținerea apelului motivele de nelegalitate, prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în argumentarea cărora a arătat următoarele: - instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., apreciind că în cauză s-a respectat principiul contradictorialității, deși răspunsul la interogatoriu propus pârâtei a fost depus după închiderea dezbaterilor; sub acest aspect recurenta mai arată că modul de administrare a probei i-a produs o vătămare evidentă, fiindu-i încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil; - în mod greșit, instanța de apel a reținut existența unui mandat tacit acordat persoanei care a semnat contractul, persoană care în calitate de director stație nu avea această abilitate potrivit fișei postului depusă în probațiune, ignorându-se certificatul constatator emis de O.R.C. Bihor care atestă că societatea avea ca administrator pe d-na B.A.I. singura în drept să angajeze și să reprezinte societatea.

Intimata pârâtă SC S.I. SRL a formulat la data de 4 aprilie 2008 întâmpinare la motivele de recurs, solicitând respingerea ca nefondat a recursului. În esență, intimata a susținut că răspunsul său la interogatoriu nu a modificat poziția procesuală exprimată prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, și ca atare nu se poate reține o vătămare a drepturilor procesuale ale reclamantei. Cu privire la lipsa de temei legal a hotărârii, intimata a arătat că dispozițiile art. 384 C. com., impun concluzia instanței cu privire la existența mandatului tacit dat prepusului. Prealabil examinării motivelor de recurs, Curtea apreciază că se impun câteva precizări: 1. Contradictorialitatea constituie unul din principiile fundamentale care guvernează procesul civil, alături de principiul egalității părților, al dreptului la apărare, al disponibilității, imutabilității litigiului, publicității și oralității dezbaterilor, nemijlocirii și continuității.

Având ca obiect activitatea de judecată ele instituie reguli generale și obligatorii în desfășurarea și finalizarea procesului civil, îndeplinind unele față de altele funcții complementare.

Principiul contradictorialității semnifică posibilitatea acordată părților pe tot parcursul procesului civil, de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept, care se ridică, și este consacrat în codul de procedură civilă sub diverse aspecte, reglementate de art. 112 și 115, art. 128 și 129, art. 167. 2. Revenind la primul motiv de recurs invocat de recurentă întemeiat pe încălcarea de către instanță a principiului contradictorialității cu consecința anulării hotărârii, urmare primirii răspunsului la interogatoriul propus pârâtei, după închiderea dezbaterilor, Curtea constată că sub acest aspect instanța fondului a greșit, dezicându-se de la principiul contradictorialității, cu privire la proba astfel administrată, sancțiunea legală fiind aceea a neluării în seamă a răspunsului la interogator depus în aceste condiții.

Dar, respectarea principiului contradictorialității nu se apreciază, numai în legătură cu administrarea unei singure probe, ci trebuie să se reflecte în întreaga desfășurare a procesului civil, în faza procesuală respectivă, de la prima zi de înfățișare și până la finalizarea dezbaterilor. Or, din această perspectivă, nu se poate susține cu temei că instanța fondului a încălcat principiul contradictorialității, dispozițiile legale relevante sub acest aspect, mai sus amintite, fiind respectate. În acest sens, părțile au luat la cunoștință reciproc de pretențiile și apărările lor, probele au fost încuviințate în contradictoriu și administrarea înscrisurilor s-a făcut, de asemenea, cu respectarea acestui principiu.

Prin urmare, vătămarea produsă recurentei reclamante cu privire la administrarea probei cu interogatoriu, nu impune anularea hotărârii ci aplicarea sancțiunii pe care legea de procedură o prevede pentru asemenea ipoteze, aceea a neluării în seamă a răspunsului dat de pârâtă și a aplicării art. 225 C. proc. civ., apreciindu-se în contextul celorlalte probe administrate dacă, această conduită a pârâtei constituie o mărturisire deplină sau un început de dovadă. 3. Cu această precizare în sensul neluării în seamă a răspunsului la interogatoriu al pârâtei, Curtea va examina motivul de recurs vizând lipsa de temei legal a hotărârii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Este de necontestat, că, în cauză contractul a cărui nulitate absolută se cere a se constata încheiat la 9 ianuarie 2006 a fost semnat din partea societății beneficiară de directorul general R.M.

purtând ștampila societății. Potrivit clauzei înscrise la art. 9 din contract fiecare parte semnatară „garantează că este persoana autorizată pentru semnarea acestuia..”. Această declarație expresă a semnatarului contractului constituie dovada mandatului primit de la societate de a o angaja în relațiile comerciale ce fac obiectul contractului, știut fiind că potrivit dispozițiilor art. 1532 C. com., mandatul poate fi expres sau tacit, iar primirea mandatului poate să rezulte din executarea lui din partea mandatarului. Dispozițiile speciale C. com., cu privire la mandat, mai prevăd că (art. 374) mandatul comercial are de obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama și socoteala mandantului.

În sfârșit, mai trebuie precizat, cu referire la dispozițiile speciale din Legea nr. 31/1990 republicată referitoare la funcționarea societăților comerciale (Titlul III) ca administratorul care fără drept transmite altei persoane dreptul de a reprezenta societatea, răspunde solidar cu aceasta pentru eventualele pagube produse societății. Altfel spus, societatea nu poate invoca culpa propriului administrator sau a reprezentantului acestuia solicitând desființarea contractului încheiat în baza mandatului dat, ci poate antrena răspunderea acestor persoane pentru eventualele pagube produse societății. Așa fiind, constatând că motivele de nelegalitate invocate nu subzistă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C.M. SRL ORADEA împotriva deciziei nr. 154 din 30 octombrie 2007 – A/C a Curții de Apel Oradea, secția comercială contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2008.