ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2006/2008

Ședința publică de la 6 iunie 2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Reclamanta SC C.M. SRL, a solicitat

prin acțiunea introductivă înregistrată, la data de 14 decembrie 2006, pe rolul

Tribunalului Bihor, formulată în contradictoriu cu pârâta SC S.I. SRL,

constatarea nulității absolute a Contractului nr. 1 din 9 ianuarie 2006

încheiat cu pârâta precum și a actelor adiționale nr. 1 și 2 încheiate în baza

contractului și pe cale de consecință obligarea pârâtei la stornarea facturilor

fiscale emise la 8 februarie 2005 și 1 martie 1006, în baza contractului a

cărui nulitate se solicită.

În motivare reclamanta a susținut că

la încheierea contractului și a actelor adiționale, s-au comis erori cu privire

la semnarea acestora de către reprezentantul său legal, în sensul că semnatarul

actelor, D-na R.M. nu este administratorul societății reclamante, ci directorul

stației locale neavând capacitatea de a angaja societatea.

Prin întâmpinarea formulată în cauză

pârâta a solicitat respingerea acțiunii, susținând că reclamanta nu își poate

invoca propria culpă, în raporturile cu terții.

Sub un al doilea aspect, pârâta a

arătat că în mod constant în relațiile comerciale derulate cu reclamanta

aceasta era reprezentată de directorul stației locale.

Prin sentința comercială nr. 814/ COM

din data de 19 aprilie 2007, Tribunalul Bihor, secția comercială, a respins, ca

nefondată, acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut din examinarea înscrisurilor depuse că atât contractul cât și actele

adiționale au fost încheiate de directorul general al stației locale din cadrul

societății reclamante, în limitele fișei postului și în temeiul relațiilor de

încredere statornicite între părți ca urmare a derulării unor relații

comerciale frecvente între acestea, reprezentarea societății reclamante fiind

convențională conform clauzei 9 din contract.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva acestei sentințe, a fost respins, ca nefundat, de Curtea de Apel

Oradea, secția comercială, prin decizia nr. 154 din 30 octombrie 2007.

Răspunzând motivelor de apel, instanța

de control judiciar constată că prima instanță a respectat principiul

contradictorialității, încuviințând probatoriile la data de 1 martie 2007 după

ascultarea părților prezente la dezbateri.

Cu privire la răspunsul la

interogatoriul propus pârâtei și depus după închiderea dezbaterilor, instanța

apreciază că nu reprezintă o încălcare a principiului contradictorialității și

că reclamanta-apelantă nu a dovedit nici o vătămare prin faptul că răspunsul la

interogatoriu s-a depus după dezbateri.

Referitor la calitatea persoanei care

a semnat contractul din partea reclamantei, instanța confirmă situația de fapt

și dezlegarea dată de judecătorul fondului, apreciind că directorul stației

locale a acționat în baza unui mandat tacit cu puteri depline.

În acest sens, instanța reține și

faptul că facturile emise de către pârâtă au fost acceptate de societatea

reclamantă, or, factura acceptată face dovada în favoarea emitentului, pârâta

din cauză.

La data de 10 decembrie 2007,

reclamanta SC C.M. SRL a declarat recurs, în termen legal, împotriva deciziei date

în apel, solicitând casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată

în apel.

Recurenta a invocat în susținerea

apelului motivele de nelegalitate, prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în argumentarea cărora a arătat următoarele:

-

instanța

de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.

105 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că în cauză s-a respectat principiul

contradictorialității, deși răspunsul la interogatoriu propus pârâtei a fost

depus după închiderea dezbaterilor; sub acest aspect recurenta mai arată că

modul de administrare a probei i-a produs o vătămare evidentă, fiindu-i

încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil;

-

în

mod greșit, instanța de apel a reținut existența unui mandat tacit acordat

persoanei care a semnat contractul, persoană care în calitate de director

stație nu avea această abilitate potrivit fișei postului depusă în probațiune,

ignorându-se certificatul constatator emis de O.R.C. Bihor care atestă că

societatea avea ca administrator pe d-na B.A.I. singura în drept să angajeze și

să reprezinte societatea.

Intimata pârâtă SC S.I. SRL a formulat

la data de 4 aprilie 2008 întâmpinare la motivele de recurs, solicitând

respingerea ca nefondat a recursului.

În esență, intimata a susținut că

răspunsul său la interogatoriu nu a modificat poziția procesuală exprimată prin

întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, și ca atare nu se poate reține o

vătămare a drepturilor procesuale ale reclamantei.

Cu privire la lipsa de temei legal a

hotărârii, intimata a arătat că dispozițiile art. 384 C. com., impun concluzia

instanței cu privire la existența mandatului tacit dat prepusului.

Prealabil examinării motivelor de

recurs, Curtea apreciază că se impun câteva precizări:

unul din principiile fundamentale care guvernează procesul civil, alături de

principiul egalității părților, al dreptului la apărare, al disponibilității,

imutabilității litigiului, publicității și oralității dezbaterilor,

nemijlocirii și continuității.

Având ca obiect activitatea de

judecată ele instituie reguli generale și obligatorii în desfășurarea și

finalizarea procesului civil, îndeplinind unele față de altele funcții

complementare.

Principiul contradictorialității

semnifică posibilitatea acordată părților pe tot parcursul procesului civil, de

a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept, care se ridică, și

este consacrat în codul de procedură civilă sub diverse aspecte, reglementate

de art. 112 și 115, art. 128 și 129, art. 167.

invocat de recurentă întemeiat pe încălcarea de către instanță a principiului

contradictorialității cu consecința anulării hotărârii, urmare primirii

răspunsului la interogatoriul propus pârâtei, după închiderea dezbaterilor,

Curtea constată că sub acest aspect instanța fondului a greșit, dezicându-se de

la principiul contradictorialității, cu privire la proba astfel administrată,

sancțiunea legală fiind aceea a neluării în seamă a răspunsului la interogator

depus în aceste condiții.

Dar, respectarea principiului

contradictorialității nu se apreciază, numai în legătură cu administrarea unei

singure probe, ci trebuie să se reflecte în întreaga desfășurare a procesului

civil, în faza procesuală respectivă, de la prima zi de înfățișare și până la

finalizarea dezbaterilor.

Or, din această perspectivă, nu se

poate susține cu temei că instanța fondului a încălcat principiul

contradictorialității, dispozițiile legale relevante sub acest aspect, mai sus

amintite, fiind respectate.

În acest sens, părțile au luat la

cunoștință reciproc de pretențiile și apărările lor, probele au fost

încuviințate în contradictoriu și administrarea înscrisurilor s-a făcut, de

asemenea, cu respectarea acestui principiu.

Prin urmare, vătămarea produsă

recurentei reclamante cu privire la administrarea probei cu interogatoriu, nu

impune anularea hotărârii ci aplicarea sancțiunii pe care legea de procedură o

prevede pentru asemenea ipoteze, aceea a neluării în seamă a răspunsului dat de

pârâtă și a aplicării art. 225 C. proc. civ., apreciindu-se în contextul

celorlalte probe administrate dacă, această conduită a pârâtei constituie o

mărturisire deplină sau un început de dovadă.

neluării în seamă a răspunsului la interogatoriu al pârâtei, Curtea va examina

motivul de recurs vizând lipsa de temei legal a hotărârii (art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.).

Este de necontestat, că, în cauză

contractul a cărui nulitate absolută se cere a se constata încheiat la 9

ianuarie 2006 a fost semnat din partea societății beneficiară de directorul

general R.M. purtând ștampila societății.

Potrivit clauzei înscrise la art. 9

din contract fiecare parte semnatară „garantează că este persoana autorizată

pentru semnarea acestuia..”.

Această declarație expresă a

semnatarului contractului constituie dovada mandatului primit de la societate

de a o angaja în relațiile comerciale ce fac obiectul contractului, știut fiind

că potrivit dispozițiilor art. 1532 C. com., mandatul poate fi expres sau

tacit, iar primirea mandatului poate să rezulte din executarea lui din partea

mandatarului.

Dispozițiile speciale C. com., cu

privire la mandat, mai prevăd că (art. 374) mandatul comercial are de obiect

tratarea de afaceri comerciale pe seama și socoteala mandantului.

În sfârșit, mai trebuie precizat, cu

referire la dispozițiile speciale din Legea nr. 31/1990 republicată referitoare

la funcționarea societăților comerciale (Titlul III) ca administratorul care

fără drept transmite altei persoane dreptul de a reprezenta societatea,

răspunde solidar cu aceasta pentru eventualele pagube produse societății.

Altfel spus, societatea nu poate

invoca culpa propriului administrator sau a reprezentantului acestuia

solicitând desființarea contractului încheiat în baza mandatului dat, ci poate

antrena răspunderea acestor persoane pentru eventualele pagube produse

societății.

Așa fiind, constatând că motivele de

nelegalitate invocate nu subzistă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta SC C.M. SRL ORADEA împotriva deciziei nr. 154 din 30

octombrie 2007 – A/C a Curții de Apel Oradea, secția comercială contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 iunie 2008.