ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1621/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 110/2004,

Curtea de Apel Alba Iulia a respins acțiunea formulată de reclamantul P.D. împotriva

pârâtului Ministerului Administrației și Internelor - Inspectoratul General al

Poliției Române, pentru anularea dispoziției nr. S/4230 din 15 decembrie 2003.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 22 C. proc. pen., conferă

autoritate de lucru judecat, doar în privința faptei, vinovăției și persoanei,

revenind unei hotărâri definitive a instanței penale, ceea ce în speță nu poate

fi contestat vis-avis de rezoluția parchetului, de neîncepere a urmăririi

penale.

Pe fondul pricinii, Curtea

de Apel Alba Iulia a apreciat că reclamantul a încălcat dispozițiile art. 57

din Legea nr. 360/2002, astfel cum a fost modificată, respectiv a manifestat

neglijență în îndeplinirea sarcinilor de serviciu ce-i reveneau, obținând

rezultate foarte slabe în activitatea sa.

Ca atare, fiind vorba despre

o abatere gravă de la normele de disciplină, instanța de fond a constatat în

baza tuturor probatoriilor admise și administrate, că dispoziția de restituire

atacată în baza prevederilor art. 1 din Legea nr. 20/1990, este legală.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, recurentul-reclamant P.D., criticând-o ca nelegală, întrucât a

fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a motivat recursul, în

sensul că hotărârea judecătorească este lipsită de temei legal, fiind dată cu

greșita aplicare a legii.

Astfel, recurentul apreciază

că prima instanță, nesocotind autoritatea de lucru judecat a unei instanțe

penale - este vorba despre rezoluția parchetului de scoatere de sub urmărire

penală a recurentului, a încălcat drepturile procesuale ale acestuia, judecând în

contencios administrativ pe fond, numai pe baza actelor depuse de intimată,

acte fără valoare, atâta vreme, cât recurentul a contestat, atât declarația

conducătorului auto, cât și legalitatea raportului întocmit în 19 ianuarie 2003.

De asemenea, recurenta

apreciază în motivele de recurs, că sancțiunea a fost aplicată prematur, cu

încălcarea dispozițiilor art. 65 din Legea nr. 360/2002, modificată prin O.U.G.

nr. 89/2003, aprobată prin Legea nr. 101/2004. Potrivit acestor texte de lege, până

la soluționarea definitivă a cauzei, soluția legală pe care intimata-pârâtă

trebuia s-o adopte, era suspendarea recurentului-reclamant din funcție.

Recursul este nefondat și va

fi respins.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține în fapt

următoarele:

Recurentul-reclamant a

contestat conform Legii nr. 29/1990, dispoziția nr. S/4231 din 15 decembrie 2003,

emisă de intimata-pârâtă, prin care a fost destituit din Poliție, împreună cu

alți doi agenți.

La baza acestei măsuri a stat

cercetarea prealabilă efectuată conform atât art. 59 din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, cât și Ordinul ministrului administrației și

internelor nr. 350/2002.

Astfel, polițistul a fost

destituit pentru comportare necorespunzătoare la locul de muncă și societate,

comportare care aduce atingere onoarei și probității profesionale și a

instituției pe care o reprezintă.

Motivarea făcută în recurs

referitor la faptul că în speță vis-a-vis de rezoluția de neîncepere a

urmăririi penale a parchetului în ceea ce-l privește pe recurent, are valoare

de autoritate de lucru judecat, va fi înlăturată de Curte, atâta vreme, cât

puterea lucrului judecat presupune că litigiul a fost soluționat în fond, ceea

ce în speță nu s-a întâmplat.

De altfel hotărârea

definitivă a unei instanțe penale

față de o instanță civilă are

autoritate de lucru judecat conform art. 22 alin. (1) C. proc. pen., numai în

ce privește existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției

acesteia.

Prin urmare, textele de lege

vorbesc despre hotărârea definitivă a unei instanțe penale, și nu despre o

rezoluție de neîncepere a amânării penale date de procuror, care nu poate

rezolva pe fond un litigiu, acest atribut aparținând doar instanței de judecată.

Prin urmare, corect Curtea

de Apel Alba Iulia, analizând ansamblul probator administrat, a pășit în

analizarea pe fond a acțiunii administrative dedusă judecății, admițând pentru

ambele părți, probatorii suficiente și pertinente pentru aflarea adevărului.

S-a constatat că în speță,

intimata a emis dispoziția contestată conform prevederilor art. 57, 58 și 59

din Legea nr. 360/2002, aplicând sancțiunea disciplinară, pentru că despre o astfel

de sancțiune este vorba, și nu despre o răspundere penală, după cercetarea

prealabilă și consultarea consiliilor de disciplină.

Fără posibilitatea de tăgadă

s-a stabilit că recurentul a încălcat obligațiile ce-i reveneau în calitate de

polițist, afectând grav, atât imaginea polițistului, cât și pe aceea a

instituției pe care o reprezintă.

Art. 65 invocat de recurent,

nu este aplicabil în speță, întrucât există o excepție, respectiv situația în

care a comis și alte abateri disciplinare, când operează procedura disciplinară

obișnuită, cu atât mai mult, cu cât sancțiunea primită a avut în vedere și

rezultatele slabe din punct de vedere profesional.

De asemenea, recurentul a

fost prezent în fața Consiliului de disciplină, astfel cum rezultă din

probatorii și s-a apărat singur prin apărări scrise. Sancțiunea a fost dată și

în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002,

avându-se în vedere întreaga sa activitate.

Față de toate aceste

considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată

este legală și temeinică, motiv pentru care conform art. 312 C. proc. civ., va

respinge ca nefondat, recursul declarat de P.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat

de P.D. împotriva sentinței civile nr. 108 din 7 iunie 2004, a Curții de Apel

Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 martie 2005.