ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 802/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 166, pronunțată la data de 4 octombrie 2004, în dosarul nr. 2682/2004, Curtea de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamantul C.I., în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliției Române. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 7 iunie 2004, reclamantul a cerut anularea Ordinului nr. 71329/2001, emis de Inspectorul general al Poliției Române, reîncadrarea în funcția deținută și plata drepturilor salariale.

În motivarea acțiunii, reclamantul a precizat că prin raportul nr. 71329/2001, întocmit de Corpul de control al Inspectoratului General al Poliției Române, în urma acțiunii de control desfășurată în zilele 13 - 15 noiembrie 2001, s-a propus, iar Inspectorul general al Poliției Române a aprobat sancționarea sa cu retrogradarea din funcția de șef al Serviciului poliției economico-financiare din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Iași, pentru organizarea și realizarea în mod necorespunzător a activităților de control și cercetare privind Complexul Comercial I.M. Iași.

Reclamantul a invocat necompetența materială a Corpului de Control, de a cerceta abaterile respective, precum și necompetența materială a Inspectorului general al Poliției Române, de a aplica sancțiunea respectivă, în raport cu prevederile Regulamentului nr. 754/1998 privind organizarea și funcționarea consiliilor de judecată, precum și încălcarea prevederilor Metodologiei de verificare și cercetare a reclamațiilor îndreptate împotriva personalului Ministerului de Interne, aprobată prin Ordinul nr. 930/1999. A mai reținut instanța de fond, că autoritatea pârâtă a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, potrivit art. 2 lit. e) din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, susținând că actul atacat a fost emis în urma exercitării atribuțiilor de control ierarhic.

În subsidiar, a invocat excepția lipsei procedurii prealabile, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990. Soluționând cauza, instanța a reținut că excepțiile invocate nu pot fi primite și, pe fond, a respins acțiunea, reținând că sancțiunea aplicată reclamantului este legală, în raport cu abaterile disciplinare constatate de Corpul de Control al Inspectoratului General al Poliției Române. Împotriva acestei soluții a formulat recurs, reclamantul, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele: - instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra excepției de necompetență materială a șefului Poliției Române, de a aplica sancțiunea respectivă, în raport cu prevederile legale în vigoare la acea dată; - pe fond, în mod greșit a reținut instanța că sancțiunea aplicată este temeinică și legală, în raport cu constatările organului de control și întreaga sa activitate anterioară.

Recursul este întemeiat, pentru motivele care vor fi prezentate în continuare. În mod corect a reținut instanța, că recurentul-reclamant a invocat, ca un mijloc de apărare, excepția necompetenței materiale a șefului Poliției Române, de a-i aplica sancțiunea respectivă, în raport cu Normele de competență aprobate prin Ordinul nr. 1095 din 13 martie 2000 al ministrului de interne, precum și în raport cu prevederile Regulamentului nr. 754/1998 privind organizarea și funcționarea consiliilor de judecată. Dar, în considerentele hotărârii pronunțate, instanța de fond, referindu-se la excepțiile invocate, afirmă, fără nici o analiză și motivare, că aceste excepții nu pot fi primite, ceea ce reprezintă o nemotivare și o nepronunțare asupra unor excepții dirimante.

Or, potrivit prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța este datoare să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a cauzei. Pe de altă parte, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților. Or, în cauză, instanța de fond nu a analizat și nu a motivat în nici un mod considerentele pentru care excepțiile invocate „nu pot fi primite”, ceea ce reprezintă o încălcarea a prevederilor legale arătate mai sus.

Procedând în acest mod, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, urmând ca recursul să fie admis, soluția casată, iar cauza trimisă, pentru rejudecare, aceleiași instanțe, care va cerceta celelalte critici, ca apărări de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.I., împotriva sentinței nr. 166 din 4 octombrie 2004, a Curții de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2005.