ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 194/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 49 din 25 februarie 2003 Curtea de Apel Timișoara, Secția

comercială și de contencios administrativ a respins ca inadmisibilă acțiunea

formulată de reclamantul J.Gh. împotriva fostului Minister de Interne,

actualmente Ministerul Administrației și Internelor.

Pentru

a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că reclamantul a contestat

raportul nr. 070255 din 1 martie 2002 întocmit de Corpul de control al

ministrului de interne și actul nr. 107442 din 17 septembrie 2002 prin care i

s-a respins contestația formulată împotriva măsurii de sancționare luată

împotriva sa.

Respingând

acțiunea ca inadmisibilă, instanța de fond a motivat că reclamantul nu a

invocat nici un drept recunoscut de lege care să-i fi fost vătămat prin actele

administrative atacate.

Împotriva

acestei soluții a formulat recurs reclamantul, susținînd că instanța de fond a

dat o hotărâre lipsită de temei legal, cu încălcarea prevederilor legale care

recunosc dreptul funcționarilor publici de a contesta legalitatea sancțiunilor disciplinare

aplicate (art. 304 pct. 9 din C.proc.civ.).

Recursul

este întemeiat.

Este

necontestat că recurentul–reclamant, prin acțiunea formulată la data de 14

octombrie 2002 a contestat actele administrative prin care s-a luat și menținut

sancțiunea disciplinară împotriva sa: retrogadarea din funcție, precum și actul

care a stat la baza acestora: raportul întocmit de Corpul de control al

ministrului de interne.

Potrivit

prevederilor art. 61 alin.(3) din  Legea nr. 360/2002 privind statutul

polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. din polițistul

nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa instanței de contencios

administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului ori a

dispoziției de sancționare”.

Or,

instanța de fond, respingând acțiunea ca inadmisibilă cu motivarea că

recurentul reclamant nu a invocat și nu ar avea un drept recunoscut de lege

care să-i fi fost vătămat, a ignorat prevederile legale citate mai sus și

dreptul acestuia de a contesta o sancțiune disciplinară pretins nelegală.

Procedând

în acest mod, Curtea de apel a pronunțat o soluție greșită, ca urmare a

încălcării dispozițiilor legale arătate mai sus, astfel că recursul va fi admis,

sentința va fi casată, iar cauza va fi trimisă pentru rejudecare aceleiași

instanțe, urmând ca celelalte susțineri ale recurentului să fie cercetate ca

apărări de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite

recursul declarat de J.Gh. împotriva sentinței civile nr. 49 din 25 februarie

2002 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2004