ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6954/2004

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6954/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bacău, la 9 decembrie 2003, Ministerul Administrației și Internelor a declarat

recurs împotriva sentinței civile nr. 200 din 20 noiembrie 2003, solicitând

casarea acesteia, pentru nelegalitate.

În motivarea recursului,

recurenta a susținut că instanța de fond nu a motivat respingerea excepției de

inadmisibilitate a acțiunii promovate de lt. col. C.N., întrucât acesta nu a

făcut dovada vătămării drepturilor recunoscute de lege.

Astfel, sub acest aspect,

recurenta a susținut că reclamantul-intimat C.N. a fost retrogradat din funcția

de ofițer specialist I, unde gradul aferent este de colonel, în funcția de

ofițer specialist III, prevăzută cu același grad militar, de unde rezultă că

numai funcția a fost diminuată, gradul militar rămânând același, deci petentul

nu a fost vătămat în drepturile sale.

S-a mai susținut că

nota-raport a cărei anulare s-a solicitat prin acțiune, de reclamantul-intimat

în cauză, nu îndeplinește condițiile unui act administrativ, așa cum prevăd

dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, fiind numai un raport cu privire la

rezultatul unor verificări efectuate de Grupul de Control, conținând propuneri

pentru sancționarea mai multor cadre de poliție.

S-a mai susținut că acțiunea

promovată de C.N., este inadmisibilă, pentru că potrivit art. 2 lit. e) din

Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, nu pot fi atacate în

justiție, actele administrative adoptate în exercitarea atribuțiilor de control

ierarhic.

Se consideră de recurentă,

că în mod greșit, instanța de fond a apreciat că nota-raport atacată de

reclamant nu poate fi considerată un act de control ierarhic, deoarece

controlul nu a fost efectuat de către organul ierarhic superior polițistului în

cauză.

Aceasta, întrucât

verificarea activității profesionale la nivelul I.P.J. Neamț s-a făcut de

Grupul de Control al Ministerului de Interne, care are ca atribuție,

încălcările prevederilor legale, hotărârilor Guvernului, regulamentelor

militare, ordinelor, instrucțiunilor în îndeplinirea atribuțiilor speciale

fiecărei arme, săvârșite de personalul Ministerului de Interne.

Deci, măsurile luate sunt în

cadrul controlului ierarhic și nu pot fi supuse cenzurii instanțelor

judecătorești.

Se mai precizează de

recurentă, că excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului ar rezulta și

din art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ,

care stipulează că nu pot fi atacate în justiție, actele de comandament cu

caracter militar.

Sub acest aspect, recurenta

consideră că în actele de comandament cu caracter militar pot fi cuprinse și

ordinele de retrogradare în funcție, emanând de la organele de conducere ale

instituțiilor publice, din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță

națională, întrucât orice modificare în structura și efectivele forțelor

armate, (angajări de personal, activitatea rezerviștilor, trecerea în rezervă

sau în retragere a cadrelor militare, etc.), sunt de natură a afecta în mod

direct și nemijlocit, capacitatea de apărare, atât pe timp de pace, cât și în

timp de război.

Recurenta a mai susținut că

în cauză, intimatul-reclamant trebuia să facă reclamație administrativă,

conform art. 5 din Legea nr. 29/1990, înainte de a formula acțiune

judecătorească la instanța de contencios administrativ.

De asemenea, recurenta a

invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Administrației și Internelor, în raport cu emiterea Ordinului șefului I.P.J.

Neamț nr. 0218 din 15 iulie 2002, privind mutarea disciplinară la o altă

unitate, a numitului C.N.

Față de recursul declarat, C.N.

a formulat la 7 aprilie 2004, o întâmpinare, prin care a susținut că măsura

administrativă de aplicare a sancțiunilor disciplinare, au fost contestate în

termen legal și la organul care le-a dispus. Sub acest aspect, intimatul a

precizat că sancțiunile aplicate de Ministerul Administrației și Internelor,

pentru presupuse abateri, având la bază raportul-verificare nr. 0020188 din 16

iulie 2002, s-a făcut cu încălcarea mai multor prevederi legale. Astfel, au fost

eludate prevederile art. 35 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor

militare; art. 1 și 2 din Regulamentul nr. 754/1998 privind organizarea și

funcționarea Consiliilor de judecată; ale art. 72 din R.G.-3 - Regulamentul

Disciplinei militare, care prevedeau toate, obligativitatea cercetării și apoi

judecarea cadrelor militare, pentru evitarea unor abuzuri, înainte de luarea

măsurilor disciplinare.

Intimatul a precizat că

împotriva sa s-au luat direct măsurile disciplinare.

A precizat intimatul, prin întâmpinarea

formulată, că prin adresa nr. 464884 din 16 iulie 2002, conducerea I.P.J. Neamț

i-a comunicat pe bază de semnătură, sancțiunile disciplinare aplicate de către

conducerea Ministerului Administrației și Internelor, și în termen legal le-a

contestat prin raportul din 19 iulie 2002, șeful I.P.J. Neamț certificând prin

semnătură, primirea raportului.

Intimatul a subliniat că

sancțiunile disciplinare au fost luate de conducerea Ministerului

Administrației și Internelor, iar nu de cea a I.P.J. Neamț. Această rezultă din

toate înscrisurile emise de Ministerul Administrației și Internelor, prin

reprezentanții săi legali, cum ar fi: pagina 3 din întâmpinarea nr. 40301/C din

1 octombrie 2002, depusă de Direcția Juridică a Ministerului Administrației și Internelor,

la Curtea de Apel Bacău, răspunsurile tardive la contestația petentului,

înregistrate la nr. 46627 din 10 septembrie 2002; nr. 7045 din 18 octombrie

2002; nr. 46693 din 23 octombrie 2002, și respectiv, nr. 776560 din 30 ianuarie

2003.

Că măsura a fost luată

direct de Ministerul Administrației și Internelor, precizează petentul, rezultă

din adresa nr. 20330 din 22 octombrie 2002, înregistrată la I.P.J. Neamț, sub nr. 46693 din 23 octombrie 2002, emisă de către U.M. 0706 București, care

de fapt este Grupul de control al Ministerului Administrației și Internelor,

fapt ce rezultă de pe ștampilă, semnătura fiind indescifrabilă (și fără a fi

trecut în clar gradul, numele și prenumele persoanei căreia îi aparține).

Intimatul-reclamant a mai

susținut prin întâmpinare, că sancțiunile aplicate i-au afectat deopotrivă

drepturile și interesele legitime.

Astfel, retrogradarea din

funcție, precum și mutarea în altă structură i-au adus prejudicii profesionale,

morale și pecuniare, pierderea soldei de merit ce reprezintă 20% din salariu,

premii în bani și alte drepturile conexe.

A mai precizat petentul, că

urmare a retrogradării, i-a fost diminuat calificativul pe 2002, și a fost

exclus pe o perioadă de 4 ani, de dreptul de a participa la examene, ceea ce

i-ar fi dat dreptul să acceadă într-o funcție superioară, cu condiția ca în

ultimii 3 ani să aibă calificativul de ofițer „foarte bun”.

Intimatul-reclamant a

susținut că actul de control nu s-a executat de către organul ierarhic superior.

Din actele cauzei, avându-se

în vedere și motivele de recurs invocate și cu precizarea că în recurs nu s-au

mai depus acte noi, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că prin sentința

nr. 200 din 20 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de

contencios administrativ, a admis contestația promovată de C.N., în

contradictoriu cu Ministerul de Interne.

S-a anulat raportul de

verificare întocmit sub nr. 20188 din 16 iulie 2002, de Corpul de control al

Ministerului de Interne, precum și măsura disciplinară a retrogradării din

funcție, de la specialist I, la specialist III, dispusă prin același act.

Totodată, s-a anulat Ordinul

nr. 0213 din 15 iulie 2002, emis de Șeful Poliției Județene Neamț, prin care

s-a dispus mutarea disciplinară a contestatorului și numirea în funcția de

ofițer specialist III, cu consecințele salariale corespunzătoare, ca

neîntemeiat.

S-a dispus obligarea

intimatelor, la repunerea în funcția de ofițer specialist I a contestatorului

și plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv salariul de merit, pe perioada

16 iulie 2002, la zi, precum și drepturile pentru gradul de comisar-șef,

începând cu 25 martie 2003, la zi.

S-a reținut de instanța de

fond, că în perioada 28 - 30 iunie 2002, Grupul de control al Ministerului de

Interne a efectuat un control asupra activității intimatului-reclamant, ce era ofițer

specialist I la serviciul cercetării penale. Intimatul-reclamant a susținut că

la festivitatea „Zilele Poliției Române”, organizată de I.P.J. Neamț, la 6

iulie 2001, a avut o activitate critică cu privire la modalitatea de promovare

în cadrul I.P.J. Neamț, astfel încât s-a declanșat împotriva sa, controlul

suscitat.

Urmare a controlului, s-a

întocmit o notă de raport cu nr. 0020188 din 16 iulie 2002, act pe care

Ministerul Internelor nu l-a comunicat, considerându-l „strict secret”.

Intimatul-reclamant a primit

ulterior elaborării notei de raport, Ordinul șefului inspectoratului nr. 0213

din 15 iulie 2002, prin care „urmare a sancționării cu retrogradarea în funcție

aplicată de Grupul de control al Ministerului de Interne, s-a dispus mutarea

disciplinară a contestatorului, la Poliția municipiului Piața Neamț - Biroul

poliției economie - financiare, în funcție de specialist III, cu un coeficient

de ierarhizare de 3,10, funcție căreia îi corespundea gradul de locotenent -

colonel.

Instanța a mai reținut că

petentul a apreciat ulterior, din rațiuni de ordin personal, că în condițiile

date (urmare a retrogradării), este preferabil pentru el să lucreze la Poliția orașului Târgu Neamț - compartimentul Poliției Judiciare. În acest sens a solicitat

această mutare, prin raportul formulat la 14 august 2002, cerere încuviințată,

făcându-se numirea în funcția de ofițer specialist II, coeficient de

ierarhizare 3,20, funcție prevăzută tot cu gradul de locotenent-colonel.

De precizat că, intimatului

i s-a imputat greșita instrumentare a două dosare penale, respectiv în primul

dosar este vorba de cercetarea numitei B.D., în loc de a fi cercetată N.D., iar

cel de al II-lea dosar privește pe numiții I.A. și L.E.

Practic intimatului-reclamant

i s-a imputat propunerea de neîncepere a urmăririi penale a persoanelor sus-citate,

invocându-se rezoluția procurorului, care a infirmat referatul petentului și a

dispus trimiterea învinuiților, în judecată.

Instanța de fond a reținut

problema juridică, cu privire la momentul și limitele în care Grupul de control

al Ministerului de Interne, poate să exercite în mod legitim controlul asupra

corectitudinii și legalității activității unui ofițer de cercetare penală.

Aceasta, deoarece cercetarea

penală presupune trei etape: cercetarea efectuată de poliție în cadrul

urmăririi penale și finalizată printr-un referat care propune începerea sau nu,

a urmăririi penale, cu privire la persoanele cercetare; urmărirea penală, ca

activitate de control exercitată de procuror și concretizată, fie printr-o

rezoluție de neîncepere a urmăriri penale ori printr-un rechizitoriu privind

trimiterea în judecată a învinuiților cercetați și a III-a etapă, hotărârea

irevocabilă a instanței penale, prin care inculpatului i se stabilește

vinovăția sau nu.

În aceste condiții s-a

apreciat că nu este relevant sub aspectul săvârșirii unei abateri disciplinare,

că procurorul ar fi infirmat soluțiile propuse de polițist, cu atât mai mult,

cu cât, Grupul de control, nelucrând într-o deplină transparență, nu a

consemnat ce perioadă de verificare a fost avută în vedere și cât reprezintă

cantitativ cele 2 dosare aduse ca probe de activitate defectuoasă, față de

volumul total al dosarelor de cercetare instrumentate de polițistul contestator,

în perioada supusă verificării.

Deci, sub acest ultim aspect,

instanța de fond a concluzionat că numai un asemenea criteriu, al unor erori

flagrante și repetate putea fi relevant sub aspectul aprecierii competenței

profesionale a polițistului și eventuala aplicare a sancțiunii.

Chiar și în aceste condiții

a reținut instanța de fond, ca instanță de contencios administrativ, nu se

poate analiza în fond legalitatea și temeinicia referatelor, cu propuneri de

neîncepere a urmăririi penale înaintate în actul de control.

S-a mai reținut, față de

acuzația că intimatul-reclamant ar fi săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu,

că prin rezoluția din 23 iunie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Bacău, pronunțată în dosarul nr. 50/P/2003, că s-a dispus neînceperea urmării

penale, împotriva contestatorului, pentru art. 248 C. pen., nefiind întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii, sub aspectul laturii obiective și subiective a

acesteia.

Instanța, analizând actele

de cercetare penală, a stabilit că în ambele dosare avute în vedere de Grupul

de control al Ministerului de Interne, nu s-a stabilit că ar exista culpa polițistului,

sub aspect disciplinar întrucât:

- când intimatul a preluat

dosarul privind pe N.D., a avut sarcina expresă de a o cerceta doar pe B.D.,

cea care preluase prin cesiune, societatea comercială supusă verificării

economice și financiare, pentru neplata T.V.A.;

- infirmarea sentinței, de

procuror, nu s-a datorat vreunei neglijențe ori incompetențe profesionale a

contestatorului, ci situației obiective că, ulterior, arestat fiind într-o altă

cauză, I.A. a recunoscut și fapta imputată.

Instanța de fond a reținut

expres că măsurile disciplinare dispuse de Grupul de Control al Ministerului de

Interne, retrogradarea din funcție și trimiterea în fața Consiliului de

judecată, nu sunt întemeiate și nici legal aplicate.

Cu privire la motivele de

recurs invocate în cauză, se constată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

că sunt neîntemeiate, iar recursul declarat, va fi respins, întrucât hotărârea

atacată este legală și temeinică.

Astfel, cu privire la

excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, în sensul că reclamantul nu

a făcut dovada vătămării vreunui drept al său recunoscut de lege, este de

observat că prin controlul efectuat, urmat de întocmirea notei și aplicarea de

măsuri disciplinare, intimatul a fost vătămat în drepturile sale, așa cum, de altfel,

a menționat acesta, și prin întâmpinarea depusă la dosar.

Retrogradarea din specialist

I, în specialist III, a avut mai multe consecințe, inclusiv de ordin pecuniar,

astfel încât nu se poate susține că, dacă pentru ambele funcții era necesar un

anumit grad, în aceste condiții intimatul nu a fost vătămat.

Împrejurarea susținută de

recurent, că nu pot fi atacate în justiție, actele administrative adoptate în

exercitarea atribuțiilor de control ierarhic, considerând că Ministerul de

Interne a exercitat un control ierarhic, este neîntemeiată. Apelarea la

condițiile generale de organizare și funcționare a Ministerului de Interne nu

se constituie în controlul ierarhic, punctual, expres prevăzut pentru cazul

dat, după cum nota de constatare întocmită nu poate fi considerată un act de

comandament militar, „de natură a afecta în mod direct și nemijlocit,

capacitatea de apărare a țării, atât pe timp de pace, cât și de război”.

Cât privește procedura

prealabilă instituită de Legea nr. 29/1990, este de reținut că la adresa nr. 464884

din 16 iulie 2002, prin care I.P.J. Neamț i-a comunicat intimatului, măsurile

disciplinare aplicate de Ministerul Administrației și Internelor, în termen

legal au fost contestate prin raportul din 19 iulie 2002.

Susținerea că Ministerul

Administrației și Internelor nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză,

este neîntemeiată, cât timp Grupul de control al Ministerului Administrației și

Internelor a efectuat controlul în cauză, a întocmit nota de constatare și a

dispus măsurile disciplinare.

Constatându-se, deci, că

recursul este neîntemeiat, urmează a fi respins conform art. 312 C. proc. civ.,

hotărârea atacată în cauză, fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 200

din 20 noiembrie 2003 a Curții de Apel Bacău, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 septembrie 2004.