ÎCCJ, decizie (scj.ro #85177)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85177) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Polițist. Răspundere disciplinară. Vătămarea unui drept recunoscut de lege. Recunoașterea dreptului de a contesta sancțiunea disciplinară aplicată. Potrivit prevederilor art. 61 alin.(3) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, polițistul nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa instanței de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului ori a dispoziției de sancționare. Or, instanța de fond, respingând acțiunea ca inadmisibilă, cu motivarea că recurentul reclamant nu a invocat și nu ar avea un drept recunoscut de lege care să-i fi fost vătămat, a ignorat prevederile legale citate mai sus și dreptul acestuia de a contesta o sancțiune disciplinară pretins nelegală.
Secția de contencios administrativ, decizia nr.194 din 22 ianuarie 2004 Prin sentința civilă nr. 49 din 25 februarie 2003 Curtea de Apel Timișoara, Secția comercială și de contencios administrativ a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul J.Gh. împotriva fostului Minister de Interne, actualmente Ministerul Administrației și Internelor. Instanța a reținut că reclamantul a contestat raportul nr. 070255 din 1 martie 2002 întocmit de Corpul de control al ministrului de interne și actul nr. 107442 din 17 septembrie 2002 prin care i s-a respins contestația formulată împotriva măsurii de sancționare luată împotriva sa. Respingând acțiunea ca inadmisibilă, instanța de fond a motivat că reclamantul nu a invocat nici un drept recunoscut de lege care să-i fi fost vătămat prin actele administrative atacate.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamantul, susținând că instanța de fond a dat o hotărâre lipsită de temei legal, cu încălcarea prevederilor legale care recunosc dreptul funcționarilor publici de a contesta legalitatea sancțiunilor disciplinare aplicate. Recursul este fondat. Este necontestat că recurentul–reclamant, prin acțiunea formulată la data de 14 octombrie 2002 a contestat actele administrative prin care s-a luat și menținut sancțiunea disciplinară împotriva sa, retrogadarea din funcție, precum și actul care a stat la baza acestora, raportul întocmit de Corpul de control al ministrului de interne. Potrivit prevederilor art. 61 alin.(3) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, polițistul nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa instanței de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului ori a dispoziției de sancționare.
Or, instanța de fond, respingând acțiunea ca inadmisibilă, cu motivarea că recurentul reclamant nu a invocat și nu ar avea un drept recunoscut de lege care să-i fi fost vătămat, a ignorat prevederile legale citate mai sus și dreptul acestuia de a contesta o sancțiune disciplinară pretins nelegală. Procedând în acest mod, Curtea de apel a pronunțat o soluție greșită, astfel că recursul a fost admis, sentința casată, iar cauza trimisă pentru rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca celelalte susțineri ale recurentului să fie cercetate ca apărări de fond.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.