ÎCCJ, decizie (scj.ro #85070)

Polițist. Sancționare disciplinară.

Greșita anulare a ordinului de sancționare în temeiul

art

.

268 alin. (2) din Codul muncii.

Legea

nr

. 360/2002,

art

. 59 –

art

. 62¹

În considerarea statutului special al polițistului, ca funcționar

public civil investit cu exercițiul autorității publice, Legea

nr

. 360/2002 prevede în ceea ce privește sancționarea

acestuia, o procedură  specifică, obligatorie, și de strictă interpretare.

Astfel, împotriva unui ordin de sancționare emis în temeiul Legii

nr

. 360/2002, nu poate opera  nulitatea ca sancțiune

pentru

nerespectarea

unei condiții de formă impusă de

prevederile Codului muncii.

În aceste condiții, anularea de către instanța de

fond a ordinului de sancționare este nelegală, fiind rezultatul unei greșite

interpretări a actului juridic dedus judecății, care nu era o decizie de

dreptul muncii, ci un act administrativ emis în baza unei legi speciale.

Î.C.C.J

., Secția de contencios administrativ și fiscal,

Decizia

nr

.

1116 din 4 aprilie 2006

Prin sentința civilă nr.269 din 10 octombrie 2005 a Curții de Apel Timișoara a

fost admisă, astfel cum a fost precizată, acțiunea reclamantului

O.C

. împotriva pârâților Ministerul Administrației și

Internelor și constatându-se nulitatea absolută a Ordinului nr.S/II/3630 din 13

mai 2005 emis de pârâți.

Au fost obligați aceștia să-l reintegreze pe reclamant în postul deținut

anterior, cu plata drepturilor

salariale

ce i se

cuvin, indexate, majorate și recalculate, conform art.89 din Legea nr.188/1999

și a fost respinsă acțiunea față de Inspectoratul de Poliție al județului

Arad

pentru lipsa calității procesuale pasive.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că ordinul prin care reclamantul a

fost sancționat disciplinar este nul întrucât nu cuprinde o descriere a

faptelor ilicite săvârșite, motivele pentru care au fost înlăturate apărările

reclamantului în cadrul cercetării prealabile, termenul și instanța competentă

la care sancțiunea poate fi contestată.

A considerat instanța că dosarul administrativ de cercetare prealabilă încheiat

de pârâți nu poate suplini ordinul de sancționare, deoarece doar acesta din

urmă este supus controlului de legalitate în contencios administrativ și este

singurul producător de consecințe juridice față de reclamant.

A aplicat instanța sancțiunea nulității ordinului în temeiul art.268 alin.2 din

Codul muncii care prevede expres sancțiunea nulității absolute a deciziei de

sancționare disciplinară, considerând că dispozițiile art.78 alin.1 din Legea

nr.360/2002 și cele ale art.103 din Legea nr.188/1999 sunt norme de trimitere

la dispozițiile Codului muncii care permit aplicarea art.268 alin.2 în speță.

Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri în termen Ministerul

Administrației și Internelor, arătând că răspunderea disciplinară a

polițistului are fundamente speciale de drept administrativ, astfel încât actul

care materializează aplicarea sancțiunii disciplinare, precum și actele

premergătoare sunt acte administrative de autoritate, guvernate de norme

juridice de drept administrativ, iar nu de norme de dreptul muncii.

Susțin recurenții că art.62 din Ordinul

M.A.I

.

nr.400/2004 prevede forma ordinului de sancționare, dar nu în mod imperativ,

sub sancțiunea nulității actului.

Apreciază recurenții că nulitatea poate interveni doar în acele situații în

care, prin

nerespectarea

formei, i s-a adus celui

sancționat o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel, dar în speță,

reclamantul a cunoscut exact faptele pentru care era cercetat, temeiul legal al

sancționării, iar în procesul-verbal de ședință al Consiliului de disciplină s-au

consemnat obiecțiunile și apărările acestuia.

Recursurile sunt fondate.

Legea nr.360/2002 reglementează statutul special al polițistului ca funcționar

public civil investit cu exercițiul  autorității publice (art.1 alin.1 și

art.2 alin.1).

Potrivit art.42

lit.d

) din aceeași lege, polițistul

este dator ca, prin activitatea sa publică ori privată, să nu compromită

prestigiul funcției sau al instituției din care face parte.

Tocmai în considerarea acestui statut special, aceeași lege prevede o procedură

de cercetare prealabilă obligatorie – conform art.59 – și existența unui

consiliu de disciplină, conform art.62, care analizează faptele, probele și

apărările celui învinuit de săvârșirea uneia dintre abaterile disciplinare

prevăzute de art.58 din lege.

Reglementările speciale ale Legii nr.360/2002 în materie disciplinară sunt de

strictă interpretare, inclusiv cele ale art.61.

În aceste condiții, anularea de către instanța de fond a ordinului de

sancționare pe temeiul unui text imperativ din Codul muncii este nelegală,

fiind rezultatul unei greșite interpretări a actului juridic dedus judecății

care nu era o decizie de drept al muncii, ci un act administrativ emis în baza

unei legi speciale (art.304 pct.8 Cod procedură civilă).

Instanța de fond a încălcat Legea nr.360/2002, considerând că dispozițiile

art.61 din aceasta pot fi interpretate extensiv, în sensul existenței

sancțiunii nulității deciziei de sancționare, deși textul nu prevede expres

această sancțiune (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).

Consecința acestor interpretări este că instanța, aplicând greșit o sancțiune

cu nulitatea pentru forma actului administrativ atacat, nu a intrat în

cercetarea fondului, astfel încât a fost hotărâtă casarea cu trimitere spre

rejudecarea

în fond a acțiunii, sub incidența art.312

alin.5 teza I Cod procedură civilă.