ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.03.2005

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1619/2005

HOTĂRÂRE
14.03.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1619/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 110/2004,

Curtea de Apel Alba Iulia a respins acțiunea formulată de reclamantul P.G., împotriva

pârâtului Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul General al

Poliției Române, pentru anularea dispoziției nr. S/4231 din 15 decembrie 2003.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 22 C. proc. pen., conferă

autoritate de lucru judecat, doar în privința faptei, vinovăției și persoanei,

revenind unei hotărâri definitive a instanței penale, ceea ce în speță nu poate

fi constatat vis-avis de rezoluția parchetului de neîncepere a urmăririi

penale.

Pe fondul pricinii Curtea de

Apel Alba Iulia a apreciat că reclamantul a încălcat dispozițiile art. 57 din

Legea nr. 360/2002, astfel cum a fost modificată, respectiv a manifestat neglijență

în îndeplinirea sarcinilor de serviciu ce-i reveneau, obținând rezultate foarte

slabe în activitatea sa.

Ca atare, fiind vorba despre

o abatere gravă de la normele de disciplină, instanța de fond a constatat în

baza tuturor probatoriilor admise și administrate, că dispoziția de destituire

atacată în baza prevederilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, este legală.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, recurentul-reclamant P.G., criticând-o ca nelegală, întrucât a

fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a motivat recursul, în

sensul că hotărârea judecătorească este lipsită de temei legal, fiind dată cu

greșita aplicare a legii.

Astfel, recurentul apreciază

că prima instanță, nesocotind autoritatea de lucru judecat a unei instanțe

penale, este vorba despre rezoluția parchetului de scoatere de sub urmărire

penală a recurentului, a încălcat drepturile procesuale ale acestuia, judecând în

contencios administrativ pe fond, numai pe baza actelor depuse de intimată,

acte fără valoare, atâta vreme, cât recurentul a contestat atât declarația

conducătorului auto, cât și legalitatea raportului întocmit în 19 ianuarie 2003.

De asemenea, recurenta

apreciază în motivele de recurs, că sancțiunea a fost aplicată prematur, cu încălcarea

dispozițiilor art. 65 din Legea nr. 360/2002, modificată prin O.U.G. nr. 89/2003,

aprobată prin Legea nr. 101/2004. Potrivit acestor texte de lege, până la soluționarea

definitivă a cauzei, soluția legală pe care intima-pârâtă trebuia s-o adopte,

era suspendarea recurentului-reclamant din funcție.

Recursul este nefondat și va

fi respins.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține în fapt

următoarele:

Recurentul-reclamant a

contestat conform Legii nr. 29/1990, dispoziția nr. S/4231 din 15 decembrie 2003,

emisă de intimata-pârâtă, prin care a fost destituit din Poliție, împreună cu

alți doi agenți.

La baza acestei măsuri a

stat cercetarea prealabilă efectuată conform art. 59 din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, cât și Ordinul ministrului administrației și

internelor nr. 350/2002.

Astfel, polițistul a fost

destituit pentru comportare necorespunzătoare la locul de muncă și societate,

comportare care aduce atingere onoarei și probității profesionale a

polițistului și a instituției pe care o reprezintă.

Motivarea făcută în recurs

referitor la faptul că în speță vis-a-vis de rezoluția de neîncepere a

urmăririi penale a parchetului, în ceea ce-l privește pe recurent, are valoare

de autoritate de lucru judecat, va fi înlăturată de Curte, atâta vreme, cât

puterea lucrului judecat presupune că litigiul a fost soluționat în fond, ceea

ce în speță nu s-a întâmplat.

De altfel, hotărârea

definitivă a unei instanțe penale față de o instanță civilă are autoritate de

lucru judecat, conform art. 22 alin. (1) C. proc. pen., numai în ce privește

existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.

Prin urmare, textele de lege

vorbesc despre hotărârea definitivă a unei instanțe penale, și nu despre o

rezoluție de neîncepere urmăririi penale date de procuror care nu poate rezolva

pe fond un litigiu, acest atribut aparținând doar instanței de judecată.

Prin urmare, corect curtea

de apel, analizând ansamblul probator administrat, a pășit în analizarea pe

fond a actului administrativ dedus judecății, admițând pentru ambele părți,

probatorii suficiente și pertinente pentru aflarea adevărului.

S-a constatat că în speță,

intimata a emis dispoziția contestată, conform prevederilor art. 57, 58 și 59

din Legea nr. 360/2002, aplicând sancțiunea disciplinară, pentru că despre o

astfel de sancțiune este vorba, și nu despre o răspundere penală, după cercetarea

prealabilă și consultarea consiliilor de disciplină.

Fără posibilitatea de tăgadă

s-a stabilit că recurentul a încălcat obligațiile ce-i reveneau în calitate de

polițist, afectând grav atât imaginea polițistului, cât și pe aceea a

instituției pe care o reprezintă.

Art. 65 invocat de recurent,

nu este aplicabil în speță, întrucât există o excepție, respectiv situația în

care a comis și alte abateri disciplinare, când operează procedura disciplinară

obișnuită, cu atât mai mult, cu cât sancțiunea primită a avut în vedere și

rezultatele slabe din punct de vedere profesional.

De asemenea, recurentul a

fost prezent în fața Consiliului de disciplină, astfel cum rezultă din

probatorii și s-a apărat prin apărări scrise. Sancțiunea a fost dată și în

conformitate cu dispozițiile art. 59 din Legea nr. 360/2002, avându-se în

vedere întreaga sa activitate.

Față de toate aceste

considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată

este legală și temeinică, motiv pentru care conform art. 312 C. proc. civ., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de P.G.

Respinge recursul declarat

de P.G. împotriva sentinței civile nr. 110 din 7 iunie 2004, pronunțată de

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 martie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-03-14
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1620/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 110/2004, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acțiunea formulată de reclamantul G.M. împotriva pârâtului Ministerului Administraț
ÎCCJ 2005-03-14
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1621/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 110/2004, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acțiunea formulată de reclamantul P.D. împotriva pârâtului Ministerului Administraț
ÎCCJ 2006-10-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3207/2006
ității de poliție, ca fiind soluționate și înaintate organelor parchetului, un număr de 40 de dosare, deși acestea erau depozitate în fichetul său de la locul de muncă. Așa fiind, recurentul a arătat că ordinul contestat este întemeiat, deo
ÎCCJ 2010-10-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4209/2010
360/2002. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ.,
ÎCCJ 2005-03-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1622/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Craiova, prin sentința nr. 434 din 25 iunie 2004, a respins acțiunea formulată de reclamantul D.F., în contradictoriu cu pârâții Inspectora
Sursă