ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.10.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4209/2010

HOTĂRÂRE
08.10.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4209/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

apel

Prin sentința nr. 2758

din 24 iunie 2009 a Curții de Apel București, s-a luat act de renunțarea reclamantului

S.M.S. la judecarea cererii de suspendare a dispoziției de sancționare nr. 836

din 03 martie 2009 și a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantului privind

anularea dispoziției nr. 836 din 03 martie 2009 emisă de Inspectoratul General al

Poliției Române.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a invocat, ca motive de nulitate

a dispoziției contestate, faptul că la dispoziția contestată și comunicată reclamantului

la data de 04 martie 2009, nu a fost anexat raportul Consiliului de Disciplină.

Instanța de fond a constatat

că în privința reclamantului S.M.S., care la data emiterii actului atacat avea statutul

de polițist, nu sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 1344/2007, ci prevederile Legii

nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, Ordinul Ministrului Administrației și

Internelor nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului Ministerului

Administrației și Internelor și Ordinul Ministrului Administrației și Internelor

nr. 600/2005 pentru aprobarea competențelor de gestiune a resurselor umane.

Instanța de fond a precizat

că în cauza de față Ordinele Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004

și nr. 600/2005, reprezintă acte interne cu caracter obligatoriu pentru polițiști,

care se aduc la cunoștință în cadrul procesului de pregătire profesională, tocmai

în considerarea statutului lor special.

Instanța a reținut că

în cuprinsul dispoziției contestate sunt relevate elementele necesare pentru care

s-a considerat că, datorită gravității faptei săvârșite de reclamant, s-a înlăturat

sancțiunea propusă de Consiliul Superior de Disciplină și s-a aplicat sancțiunea

cea mai gravă a destituirii din poliție.

Astfel, în actul administrativ

contestat se arată că, în fapt, prin rezoluția de începere a urmăririi penale din

data de 18 noiembrie 2008, în dosarul penal nr. 711P/2008, Parchetul de pe lângă

Tribunalul Călărași a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii T.S.E.

și S.M.S. pentru săvârșirea infracțiunii de „luare de mită” prevăzută și sancționată

de art. 254 alin. (2) C. pen.

Rezoluția menționată a

constituit actul de sesizare a declanșării procedurii de cercetare prealabilă față

de cei doi agenți de poliție, în vederea stabilirii existenței/inexistenței abaterilor

disciplinare cu privire la aspectele sesizate, cât și a cauzelor și împrejurărilor

concrete în care acestea s-au produs, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.

360/2002 privind Statutul polițistului și ale Ordinului nr. 400/2004 privind regimul

disciplinar al personalului din Ministerul Administrației și Internelor.

Verificările efectuate

în cadrul procedurii de cercetare prealabilă au relevat faptul că agentul de poliție

nu și-a îndeplinit îndatoririle de serviciu privind constatarea și sancționarea

faptelor de natură contravențională, așa cum rezultă și din conținutul înregistrării

audio-video și din raportul din 2009, după cum urmează:

a autovehiculului pe banda de urgență a autostrăzii;

de a folosi luminile de întâlnire și pe timpul zilei pe autostrăzi, drumuri expres

și pe drumuri naționale europene (E);

pentru răspundere civilă în caz de pagube produse terților prin accidente de circulație;

care să ateste achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din

România.

Având în vedere concluziile

raportului întocmit, prin dispoziția Inspectoratului General al Poliției Române

a fost constituit Consiliul Superior de Disciplină, care a fost abilitat să analizeze

abaterile reținute în sarcina agentului de poliție.

În urma analizei situației

de fapt reținută în sarcina reclamantului, Consiliul de Disciplină a constatat vinovăția

polițistului sub aspectul comiterii abaterii disciplinare de „încălcare a prevederilor

legale referitoare la îndatoririle stabilite de lege pentru polițiști, prevăzută

de art. 57 lit. k) din Legea nr. 360/2002”.

Instanța de fond a constatat

că dispoziția de sancționare este motivată sub toate aspectele, negăsind nicio critică

actului administrativ atacat.

Instanța a reținut că

potrivit concepției de atitudine a poliției rutiere, reclamantul trebuia să supravegheze

pe conducătorul autovehiculului oprit, ceea ce ar fi însemnat ca reclamantul să

coboare din autoturismul poliției, însă reclamantul a adoptat de la început o conduită

necorespunzătoare, căci a rămas în autoturism.

Instanța a reținut că,

deși nu reclamantul a purtat discuții cu conducătorul autovehiculului oprit în trafic,

reclamantul a înlesnit moral și a girat conduita ilicită a colegului său.

Instanța a apreciat că

membrii echipajului de poliție își pot repartiza sarcinile în cadrul procedurii

de constatare și sancționare a contravențiilor, iar obligația de a întocmi acte

de constatare și sancționare revine ambilor polițiști.

Reclamantul a fost cercetat

pentru toate faptele reținute prin dispoziția contestată și a avut reprezentarea

încălcării atribuțiilor de serviciu sub toate aspectele, iar sancțiunea aplicată

este corect individualizată, chiar dacă reclamantul a obținut anterior calificative

de „foarte bine”.

De asemenea, instanța

a constatat că soluția dată în dosarul penal invocat în cauză, de neîncepere a urmăririi

penale, nu are aptitudinea de a influența sancțiunea disciplinară aplicată reclamantului,

întrucât se referă la săvârșirea unei fapte penale, care poate/sau nu coexista alături

de o faptă disciplinară.

reclamant

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamantul S.M.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

atât sub aspectul soluționării excepției nulității absolute a dispoziției de sancționare

pentru nerespectarea prevederilor H.G. nr. 1344/2007, cât și în ceea ce privește

analizarea pe fond a motivelor care au condus la aplicarea directă a celei mai aspre

sancțiuni disciplinare.

În dezvoltarea motivelor

de recurs, se arată că în mod eronat instanța fondului apreciază că în speță nu

sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 1344/2007 deși Ordinul Ministerul Administrației

și Internelor nr. 400/2004 nu poate fi invocat ca temei de drept, pentru că nu a

fost publicat în M. Of.

Susține recurentul că,

din întreg materialul probator administrat în cauză, nu rezultă că ar fi săvârșit

vreo abatere disciplinară, ci dimpotrivă că a acționat în conformitate cu prevederile

art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, cât și cele ale art. 8 din Concepția de atitudine

a polițistului rutier.

Un motiv distinct de recurs

vizează individualizarea sancțiunii aplicate.

Recurentul apreciază că

la aplicarea sancțiunii disciplinare nu s-a avut în vedere activitatea desfășurată

anterior, calificativele obținute în ultimii doi ani, precum și împrejurările în

care abaterea disciplinară a fost săvârșită și gradul său de vinovăție.

Inspectoratul General al Poliției Române

Prin întâmpinarea înregistrată

la data de 04 octombrie 2010, intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției

Române a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică

și legală a sentinței recurate atât sub aspectul criticilor ce vizează pretinsa

nulitate a dispoziției Inspectoratului General al Poliției Române nr. 836 din 03

martie 2009, cât și a celor ce vizează fondul cauzei.

Arată intimatul-pârât

că în conformitate cu prevederile art. 62 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind

Statutul polițistului, hotărârile consiliilor de disciplină au caracter consultativ,

conducătorul unității fiind singurul în măsură să dispună aplicarea sancțiunii pe

care o consideră necesară în raport de gravitatea abaterilor disciplinare comise

și de circumstanțele în care acestea au fost săvârșite, în cazul de față apreciind

că un astfel de comportament este incompatibil cu calitatea de polițist, potrivit

dispozițiilor art. 41 lit. h) din Legea nr. 360/2002.

Curți asupra recursului

și de drept relevante

Examinând sentința atacată

prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și sub toate aspectele, în temeiul

art. 304

1

acesteia, în limitele și pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:

Recurentul-reclamant S.M.S.

a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ,

dispoziția nr. 836 din 03 martie 2009 emisă de Inspectoratul General al Poliției

Române, prin care a fost sancționat disciplinar cu destituirea din poliție.

Din partea expozitivă

a actului administrativ sancționator rezultă că, în esență, recurentului agent de

poliție la Secția Poliție Autostrăzi din Direcția Poliției Rutiere din cadrul Inspectoratului

General al Poliției Române - i s-a reținut în sarcină comiterea abaterii disciplinare

prevăzute de art. 57 lit. k) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului

cu modificările și completările ulterioare respectiv „încălcarea prevederilor legale

referitoare la îndatoriri stabilite de lege pentru polițiști”.

Instanța de fond a argumentat

soluția de respingere a acțiunii dintr-o dublă perspectivă, reținând că prin exercitarea

controlului de legalitate a actului de sancționare, atât controlul formal, cât și

controlul de fond, criticile sunt nefondate.

Astfel, în urma verificării

respectării procedurilor legale de aplicare a sancțiunii, în raport de cauza de

nulitate invocată, în mod corect a apreciat că sub aspect procedural nulitatea absolută

a dispoziției Inspectoratul General al Poliției Române nr. 836 din 03 martie 2009,

nu poate fi reținută.

Nepublicarea în M.

Of. al României, Partea I, a Ordinului Ministrului Administrției și Internelor

nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administrației

și Internelor nu a produs nicio vătămare reclamantului care a cunoscut actul normativ

în detaliu.

În cauză sunt incidente

prevederile legii speciale în materie disciplinară, în raport de calitatea de polițist

a recurentului, respectiv Legea nr. 360/2002 care stipulează că dispozițiile acestui

act normativ se completează cu cele ale Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor

publici, în cazul în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația

specifică polițiștilor.

Dispozițiile Legii

nr. 188/1999 și cele ale C. muncii sunt aplicabile polițiștilor numai în situația

în care domeniile de incidență nu sunt prevăzute în legislația specifică acestora.

Sancțiunea disciplinară

a fost aplicată cu respectarea procedurii prescrise de art. 59 din lege, după cercetarea

prealabilă finalizată prin raportul de cercetare prealabilă din 06 ianuarie 2009

privind abaterile disciplinate săvârșite de agenții de poliție T.S.E. și S.M.S.

și după consultarea Consiliului de Disciplină, care, prin încheierea din 17 februarie

2009, a propus, în unanimitate de voturi sancționarea disciplinară a agentului de

poliție S.M.S. cu „diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu

10% pe o perioadă de 3 luni”.

Este real că atât în etapa

procedurii administrative, cât și ulterior, în cea judiciară, recurentul a contestat

elementele formale expuse anterior, arătând că nu a primit de la conducătorul autoturismului

(testator) suma de 200 RON, iar sub aspectul neîndeplinirii îndatoririlor de serviciu,

că nu el a verificat documentația autovehiculului oprit neregulamentar, ci colegul

său care nu a întocmit procesul-verbal de constatare și sancționare a autovehiculului.

Înlăturarea caracterului penal al faptei nu înlătură automat răspunderea disciplinară.

Verificările efectuate

în cadrul procedurii de cercetare prealabilă au relevat faptul că în data de 23

aprilie 2008, recurentul-reclamant, în calitate de agent de poliție, nu și-a îndeplinit

îndatoririle de serviciu privind constatarea și sancționarea faptelor de natură

contravențională.

S-a reținut vinovăția

acestuia sub aspectul comiterii abaterii disciplinare de „încălcarea prevederilor

legale referitoare la îndatoriri stabilite de lege pentru polițiști”, prevăzută

de art. 12 alin. (1) lit. k) teza I din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor

nr. 400 din 29 octombrie 2004, privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul

Administrației și Internelor, cu modificările și completările ulterioare, pentru

nerespectarea dispozițiilor art. 41 lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul

polițistului, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „polițistul

este dator să își consacre activitatea profesională îndeplinirii cu competență,

integritate, corectitudine și conștiinciozitate a îndatoririlor specifice de serviciu

prevăzute de lege” și că polițistul nu a respectat prevederile Concepției de atitudine

și acțiune a Poliției Rutiere nr. 370.973 din 17 august 2005, capitolul „Controlul

circulației - obligațiile polițistului la oprirea autovehiculelor”: dacă acesta

manifestă intenția de a cobori cu scopul de veni la autovehiculul poliției, polițistul

va insista ferm să rămână în autovehicul până la terminarea procedurii de completare

a documentelor de constatare.

Abaterea disciplinară

prezintă o încălcare a normelor de drept administrativ privind corectitudinea îndeplinirii

atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici.

În cauză, față de reclamantul-recurent

s-a luat cea mai gravă sancțiune, care reprezintă, totodată, și un mod de încetare

a raportului de serviciu.

Cu privire la fapta prevăzută

de art. 57 lit. k) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, trebuie

avut în vedere tot contextul în care a fost săvârșită, cauzele, gravitatea, consecințele

acesteia precum și gradul de vinovăție al polițistului.

Aceste aspecte, la care

se adaugă și cele privind activitatea desfășurată anterior de către polițist, au

fost reținute de către Consiliul Superior de Disciplină, care a propus sancționarea

disciplinară a agentului de poliție S.M.S. cu diminuarea drepturilor salariale pentru

funcția îndeplinită cu 10% pe o perioadă de 3 luni.

Argumentele avute în vedere

de către Consiliul Superior de Disciplină nu au fost însușite însă de emitentul

dispoziției, care a aplicat o sancțiune mai gravă fără a-și motiva în concret opțiunea.

În raport de criteriile

legale de individualizare a sancțiunii, Înalta Curte apreciază că sancțiunea destituirii

din funcție a recurentului este disproporționată față de abaterile reținute în sarcina

sa, având în vedere și împrejurările în care acesta nu și-a îndeplinit îndatoririle

de serviciu, reținute în mod detaliat în actele de cercetare prealabilă.

În raport de considerentele

expuse, Înalta Curte reține că, într-adevăr în cauză s-a probat existența abaterii

disciplinare, prevăzută de art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002. În același timp

însă, se constată că sancțiunea aplicată este prea severă în raport de criteriile

de individualizare a sancțiunii disciplinare, respectiv împrejurările în care a

fost săvârșită abaterea disciplinară, de gravitatea și consecințele acesteia, de

gradul de vinovăție al polițistului și de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor

faptei comise.

În virtutea contenciosului

de plină jurisdicție pe care îl realizează, Înalta Curte apreciază că poate realiza

ea însăși individualizarea sancțiunii disciplinare prin aplicarea recurentului-reclamant

a sancțiunii diminuării drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 10%

pe o perioadă de 3 luni, în mod corespunzător propunerii Consiliului Superior de

Disciplină.

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., raportat la art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul și

se va modifica sentința în sensul anulării în parte a dispoziției nr. 836/2009,

aplicându-se reclamantului S.M.S. sancțiunea prevăzută de art. 58 lit. b) din Legea

nr. 360/2002.

Admite recursul formulat

de S.M.S. împotriva sentinței nr. 2758 din 24 iunie 2009 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că:

Admite acțiunea reclamantului

Anulează în parte dispoziția

Inspectoratului General al Poliției Române nr. 836 din 03 martie 2009 în sensul

că înlocuiește sancțiunea disciplinară a destituirii din poliție, cu sancțiunea

diminuării drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită pentru o perioadă de

3 luni.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 octombrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-01-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 449/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 12 martie 2007 pe rolul Curții de Apel București, reclamantul V.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.I.R.A
ÎCCJ 2012-09-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3724/2012
întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. ambii recurenți au susținut în esență că, în mod greșit instanța de fond a reținut apărările formulate de intimatul-reclamant cu privire la abaterile reținute la pct. 2 și 4
ÎCCJ 2007-09-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3567/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 12 martie 2007, reclamantul V.M. a solicitat anularea dispoziției din 14 februarie 2007 emisă de pârâtul M.I.R.A. privind sa
ÎCCJ 2010-10-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4350/2010
alta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Actul administrativ supus controlului instanței de contencios administrativ este Ordinul Ministrului Internelor și Reformei Administrative nr. S/II/4
ÎCCJ 2011-01-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 360/2011
stabilită decât în urma coroborării probelor care vor fi administrate în acțiunea în anulare. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B.P., care a solicitat modificarea sa în parte, în sensul admiterii cererii de suspendare
Sursă