ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4209/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Considerentele cauzei 1. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 2758 din 24 iunie 2009 a Curții de Apel București, s-a luat act de renunțarea reclamantului S.M.S. la judecarea cererii de suspendare a dispoziției de sancționare nr. 836 din 03 martie 2009 și a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantului privind anularea dispoziției nr. 836 din 03 martie 2009 emisă de Inspectoratul General al Poliției Române. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a invocat, ca motive de nulitate a dispoziției contestate, faptul că la dispoziția contestată și comunicată reclamantului la data de 04 martie 2009, nu a fost anexat raportul Consiliului de Disciplină.

Instanța de fond a constatat că în privința reclamantului S.M.S., care la data emiterii actului atacat avea statutul de polițist, nu sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 1344/2007, ci prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului Ministerului Administrației și Internelor și Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 600/2005 pentru aprobarea competențelor de gestiune a resurselor umane. Instanța de fond a precizat că în cauza de față Ordinele Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004 și nr. 600/2005, reprezintă acte interne cu caracter obligatoriu pentru polițiști, care se aduc la cunoștință în cadrul procesului de pregătire profesională, tocmai în considerarea statutului lor special.

Instanța a reținut că în cuprinsul dispoziției contestate sunt relevate elementele necesare pentru care s-a considerat că, datorită gravității faptei săvârșite de reclamant, s-a înlăturat sancțiunea propusă de Consiliul Superior de Disciplină și s-a aplicat sancțiunea cea mai gravă a destituirii din poliție. Astfel, în actul administrativ contestat se arată că, în fapt, prin rezoluția de începere a urmăririi penale din data de 18 noiembrie 2008, în dosarul penal nr. 711P/2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii T.S.E. și S.M.S. pentru săvârșirea infracțiunii de „luare de mită” prevăzută și sancționată de art. 254 alin. (2) C. pen.

Rezoluția menționată a constituit actul de sesizare a declanșării procedurii de cercetare prealabilă față de cei doi agenți de poliție, în vederea stabilirii existenței/inexistenței abaterilor disciplinare cu privire la aspectele sesizate, cât și a cauzelor și împrejurărilor concrete în care acestea s-au produs, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și ale Ordinului nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administrației și Internelor.

Verificările efectuate în cadrul procedurii de cercetare prealabilă au relevat faptul că agentul de poliție nu și-a îndeplinit îndatoririle de serviciu privind constatarea și sancționarea faptelor de natură contravențională, așa cum rezultă și din conținutul înregistrării audio-video și din raportul din 2009, după cum urmează: 1. oprirea neregulamentară a autovehiculului pe banda de urgență a autostrăzii; 2. nerespectarea obligației de a folosi luminile de întâlnire și pe timpul zilei pe autostrăzi, drumuri expres și pe drumuri naționale europene (E); 3. lipsa asigurării obligatorii pentru răspundere civilă în caz de pagube produse terților prin accidente de circulație; 4. lipsa rovinietei valabile care să ateste achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

Având în vedere concluziile raportului întocmit, prin dispoziția Inspectoratului General al Poliției Române a fost constituit Consiliul Superior de Disciplină, care a fost abilitat să analizeze abaterile reținute în sarcina agentului de poliție. În urma analizei situației de fapt reținută în sarcina reclamantului, Consiliul de Disciplină a constatat vinovăția polițistului sub aspectul comiterii abaterii disciplinare de „încălcare a prevederilor legale referitoare la îndatoririle stabilite de lege pentru polițiști, prevăzută de art. 57 lit. k) din Legea nr. 360/2002”. Instanța de fond a constatat că dispoziția de sancționare este motivată sub toate aspectele, negăsind nicio critică actului administrativ atacat.

Instanța a reținut că potrivit concepției de atitudine a poliției rutiere, reclamantul trebuia să supravegheze pe conducătorul autovehiculului oprit, ceea ce ar fi însemnat ca reclamantul să coboare din autoturismul poliției, însă reclamantul a adoptat de la început o conduită necorespunzătoare, căci a rămas în autoturism. Instanța a reținut că, deși nu reclamantul a purtat discuții cu conducătorul autovehiculului oprit în trafic, reclamantul a înlesnit moral și a girat conduita ilicită a colegului său. Instanța a apreciat că membrii echipajului de poliție își pot repartiza sarcinile în cadrul procedurii de constatare și sancționare a contravențiilor, iar obligația de a întocmi acte de constatare și sancționare revine ambilor polițiști.

Reclamantul a fost cercetat pentru toate faptele reținute prin dispoziția contestată și a avut reprezentarea încălcării atribuțiilor de serviciu sub toate aspectele, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, chiar dacă reclamantul a obținut anterior calificative de „foarte bine”. De asemenea, instanța a constatat că soluția dată în dosarul penal invocat în cauză, de neîncepere a urmăririi penale, nu are aptitudinea de a influența sancțiunea disciplinară aplicată reclamantului, întrucât se referă la săvârșirea unei fapte penale, care poate/sau nu coexista alături de o faptă disciplinară. 2. Recursul declarat de reclamant Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S.M.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, atât sub aspectul soluționării excepției nulității absolute a dispoziției de sancționare pentru nerespectarea prevederilor H.G.

nr. 1344/2007, cât și în ceea ce privește analizarea pe fond a motivelor care au condus la aplicarea directă a celei mai aspre sancțiuni disciplinare. În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că în mod eronat instanța fondului apreciază că în speță nu sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 1344/2007 deși Ordinul Ministerul Administrației și Internelor nr. 400/2004 nu poate fi invocat ca temei de drept, pentru că nu a fost publicat în M. Of. Susține recurentul că, din întreg materialul probator administrat în cauză, nu rezultă că ar fi săvârșit vreo abatere disciplinară, ci dimpotrivă că a acționat în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, cât și cele ale art. 8 din Concepția de atitudine a polițistului rutier.

Un motiv distinct de recurs vizează individualizarea sancțiunii aplicate. Recurentul apreciază că la aplicarea sancțiunii disciplinare nu s-a avut în vedere activitatea desfășurată anterior, calificativele obținute în ultimii doi ani, precum și împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârșită și gradul său de vinovăție. 3. Apărarea intimatului-pârât Inspectoratul General al Poliției Române Prin întâmpinarea înregistrată la data de 04 octombrie 2010, intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate atât sub aspectul criticilor ce vizează pretinsa nulitate a dispoziției Inspectoratului General al Poliției Române nr. 836 din 03 martie 2009, cât și a celor ce vizează fondul cauzei.

Arată intimatul-pârât că în conformitate cu prevederile art. 62 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, hotărârile consiliilor de disciplină au caracter consultativ, conducătorul unității fiind singurul în măsură să dispună aplicarea sancțiunii pe care o consideră necesară în raport de gravitatea abaterilor disciplinare comise și de circumstanțele în care acestea au fost săvârșite, în cazul de față apreciind că un astfel de comportament este incompatibil cu calitatea de polițist, potrivit dispozițiilor art. 41 lit. h) din Legea nr. 360/2002. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că se impune modificarea acesteia, în limitele și pentru motivele ce vor fi expuse în continuare: Recurentul-reclamant S.M.S. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, dispoziția nr. 836 din 03 martie 2009 emisă de Inspectoratul General al Poliției Române, prin care a fost sancționat disciplinar cu destituirea din poliție. Din partea expozitivă a actului administrativ sancționator rezultă că, în esență, recurentului agent de poliție la Secția Poliție Autostrăzi din Direcția Poliției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - i s-a reținut în sarcină comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 57 lit. k) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului cu modificările și completările ulterioare respectiv „încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri stabilite de lege pentru polițiști”.

Instanța de fond a argumentat soluția de respingere a acțiunii dintr-o dublă perspectivă, reținând că prin exercitarea controlului de legalitate a actului de sancționare, atât controlul formal, cât și controlul de fond, criticile sunt nefondate. Astfel, în urma verificării respectării procedurilor legale de aplicare a sancțiunii, în raport de cauza de nulitate invocată, în mod corect a apreciat că sub aspect procedural nulitatea absolută a dispoziției Inspectoratul General al Poliției Române nr. 836 din 03 martie 2009, nu poate fi reținută. Nepublicarea în M. Of. al României, Partea I, a Ordinului Ministrului Administrției și Internelor nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administrației și Internelor nu a produs nicio vătămare reclamantului care a cunoscut actul normativ în detaliu.

În cauză sunt incidente prevederile legii speciale în materie disciplinară, în raport de calitatea de polițist a recurentului, respectiv Legea nr. 360/2002 care stipulează că dispozițiile acestui act normativ se completează cu cele ale Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, în cazul în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițiștilor. Dispozițiile Legii nr. 188/1999 și cele ale C. muncii sunt aplicabile polițiștilor numai în situația în care domeniile de incidență nu sunt prevăzute în legislația specifică acestora. Sancțiunea disciplinară a fost aplicată cu respectarea procedurii prescrise de art. 59 din lege, după cercetarea prealabilă finalizată prin raportul de cercetare prealabilă din 06 ianuarie 2009 privind abaterile disciplinate săvârșite de agenții de poliție T.S.E.

și S.M.S. și după consultarea Consiliului de Disciplină, care, prin încheierea din 17 februarie 2009, a propus, în unanimitate de voturi sancționarea disciplinară a agentului de poliție S.M.S. cu „diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 10% pe o perioadă de 3 luni”. Este real că atât în etapa procedurii administrative, cât și ulterior, în cea judiciară, recurentul a contestat elementele formale expuse anterior, arătând că nu a primit de la conducătorul autoturismului (testator) suma de 200 RON, iar sub aspectul neîndeplinirii îndatoririlor de serviciu, că nu el a verificat documentația autovehiculului oprit neregulamentar, ci colegul său care nu a întocmit procesul-verbal de constatare și sancționare a autovehiculului.

Înlăturarea caracterului penal al faptei nu înlătură automat răspunderea disciplinară. Verificările efectuate în cadrul procedurii de cercetare prealabilă au relevat faptul că în data de 23 aprilie 2008, recurentul-reclamant, în calitate de agent de poliție, nu și-a îndeplinit îndatoririle de serviciu privind constatarea și sancționarea faptelor de natură contravențională.

S-a reținut vinovăția acestuia sub aspectul comiterii abaterii disciplinare de „încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri stabilite de lege pentru polițiști”, prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. k) teza I din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400 din 29 octombrie 2004, privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administrației și Internelor, cu modificările și completările ulterioare, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 41 lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „polițistul este dator să își consacre activitatea profesională îndeplinirii cu competență, integritate, corectitudine și conștiinciozitate a îndatoririlor specifice de serviciu prevăzute de lege” și că polițistul nu a respectat prevederile Concepției de atitudine și acțiune a Poliției Rutiere nr. 370.973 din 17 august 2005, capitolul „Controlul circulației - obligațiile polițistului la oprirea autovehiculelor”: dacă acesta manifestă intenția de a cobori cu scopul de veni la autovehiculul poliției, polițistul va insista ferm să rămână în autovehicul până la terminarea procedurii de completare a documentelor de constatare.

Abaterea disciplinară prezintă o încălcare a normelor de drept administrativ privind corectitudinea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici. În cauză, față de reclamantul-recurent s-a luat cea mai gravă sancțiune, care reprezintă, totodată, și un mod de încetare a raportului de serviciu. Cu privire la fapta prevăzută de art. 57 lit. k) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, trebuie avut în vedere tot contextul în care a fost săvârșită, cauzele, gravitatea, consecințele acesteia precum și gradul de vinovăție al polițistului. Aceste aspecte, la care se adaugă și cele privind activitatea desfășurată anterior de către polițist, au fost reținute de către Consiliul Superior de Disciplină, care a propus sancționarea disciplinară a agentului de poliție S.M.S.

cu diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 10% pe o perioadă de 3 luni. Argumentele avute în vedere de către Consiliul Superior de Disciplină nu au fost însușite însă de emitentul dispoziției, care a aplicat o sancțiune mai gravă fără a-și motiva în concret opțiunea. În raport de criteriile legale de individualizare a sancțiunii, Înalta Curte apreciază că sancțiunea destituirii din funcție a recurentului este disproporționată față de abaterile reținute în sarcina sa, având în vedere și împrejurările în care acesta nu și-a îndeplinit îndatoririle de serviciu, reținute în mod detaliat în actele de cercetare prealabilă. În raport de considerentele expuse, Înalta Curte reține că, într-adevăr în cauză s-a probat existența abaterii disciplinare, prevăzută de art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002.

În același timp însă, se constată că sancțiunea aplicată este prea severă în raport de criteriile de individualizare a sancțiunii disciplinare, respectiv împrejurările în care a fost săvârșită abaterea disciplinară, de gravitatea și consecințele acesteia, de gradul de vinovăție al polițistului și de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise. În virtutea contenciosului de plină jurisdicție pe care îl realizează, Înalta Curte apreciază că poate realiza ea însăși individualizarea sancțiunii disciplinare prin aplicarea recurentului-reclamant a sancțiunii diminuării drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 10% pe o perioadă de 3 luni, în mod corespunzător propunerii Consiliului Superior de Disciplină.

2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul și se va modifica sentința în sensul anulării în parte a dispoziției nr. 836/2009, aplicându-se reclamantului S.M.S. sancțiunea prevăzută de art. 58 lit. b) din Legea nr. 360/2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de S.M.S. împotriva sentinței nr. 2758 din 24 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că: Admite acțiunea reclamantului S.M.S. Anulează în parte dispoziția Inspectoratului General al Poliției Române nr. 836 din 03 martie 2009 în sensul că înlocuiește sancțiunea disciplinară a destituirii din poliție, cu sancțiunea diminuării drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită pentru o perioadă de 3 luni. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2010.