ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3724/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3724/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ

formulată la data de 09 august 2011 de reclamantul I.I.V. în contradictoriu cu

pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Administrației

și Internelor a solicitat în principal anularea Dispoziției nr. 1409 din 21

martie 2011 a Inspectorului General al Poliției Române, privind sancționarea

disciplinară a reclamantului cu "trecerea într-o funcție inferioară până

cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut" respectiv

funcția de ofițer specialist 1, în temeiul art. 57 lit. b), 58 lit. c), 59, 60

și 61 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, art. 12 al (1) lit.

b), 15 lit. b) și 17 lit. d), din O.M.A.I. nr. 400/2004, privind regimul

disciplinar al personalului din MAI, a raportului de cercetare prealabilă nr.

S/256.736 din 16 decembrie 2010 și încheierea Consiliului de Disciplină nr.

99.246 din 178 martie 2011 și pe cale de consecință repunerea în funcția

deținută anterior emiterii ordinului, cu drepturile bănești aferente, plus

obligarea entității juridice emitente la plata diferenței de salariu de la data

aplicării sancțiunii până la date repunerii pe funcție, în subsidiar înlocuirea

sancțiunii disciplinare cu una mai puțin aspră, proporțională cu gravitatea

faptei și cu gradul de vinovăție aplicată în conformitate cu principiile

proporționalității și aplicării graduale a sancțiunilor prevăzute de art. 39

lit. e) din O.M.A.I. nr. 400/2004 și art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002,

și obligarea entității să-și modifice actul atacat.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că nu se face vinovat de săvârșirea

faptelor reținute în sarcina sa.

Pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor a formulat întâmpinare la acțiunea formulată de

reclamantul I.I.V., prin care a solicitat, în principal, respingerea cererii

formulate ca urmare a admiterii excepției procesuale pasive, nefiind emitentul

dispoziției de sancționare, iar în subsidiar, respingerea ca nefondată a

cererii.

Pârâtul Inspectoratul

General al Poliției Române (I.G.P.R.) a formulat întâmpinare la acțiunea

formulată de reclamantul I.I.V., prin care a solicitat respingerea cererii

formulate, pentru aceleași motive invocate de pârâtul Ministerul Administrației

și Internelor.

Prin Sentința nr. 676

din 17 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă de contencios

administrativ și fiscal, s-a respins excepția lipsei calității procesuale a

pârâtului Ministerul Administrației și Internelor, s-a admis în parte cererea

formulată de reclamantul I.I.V., s-a anulat Ordinul nr. II/2549 din 15 aprilie

2011, emis de M.A.I. și în consecință a modificat Dispoziția nr. 1409 din 21

martie 2011 emisă de I.G.P.R., în sensul că a înlocuit sancțiunea aplicată, de

trecere a reclamantului într-o funcție inferioară, până la cel mult nivelul de

bază al gradului profesional deținut cu sancțiunea diminuării drepturilor

salariale pentru funcția îndeplinită cu 10% pe o perioadă de 3 luni și a

obligat pârâtele să plătească reclamantului diferențele de drepturi salariale

cuvenite ca urmare a înlocuirii sancțiunii.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele:

Cu privire la

excepția invocată

Prin Dispoziția

Inspectorului General al Poliției Române nr. 1409 din 21 martie 2011, reclamantul

I.I.V., care până la acea dată ocupase funcția de șef al Poliției Mun.

Bistrița, a fost sancționat disciplinar cu "trecerea într-o funcție

inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional

deținut".

Împotriva acestei

dispoziții, reclamantul a formulat contestație, care a fost respinsă prin

Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 11/2549 din 15 aprilie

2011.

Acest ordin a fost

atacat prin prezenta cerere, astfel încât, fiind emitentul actului

administrativ contestat, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor nu se

poate reține excepția lipsei calității procesuale pasive.

Pe fondul cauzei,

Curtea a constatat următoarele:

Reclamantul a fost

sancționat disciplinar cu "trecerea într-o funcție inferioară până la cel

mult nivelul de bază al gradului profesional deținut", pentru săvârșirea

abaterii disciplinare de "neglijență manifestată în îndeplinirea

îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau

de la autoritățile anume abilitate de lege".

Curtea a constatat

însă, că reclamantul avea obligația întocmirii planului propriu de măsuri în

baza dispozițiilor art. 18 din Concepția Unitară a IGPR 44597 din 27 martie

2006, care a fost elaborată după 1 an de la întocmirea planului de care se

prevalează reclamantul.

Prin urmare,

indiferent dacă neîntocmirea acestui plan a avut sau nu repercusiuni asupra

bunului mers al activităților desfășurate, Curtea a reținut că reclamantul se

face vinovat de săvârșirea faptei reținute la pct. 1 din dispoziția atacată.

La pct. 2 din

dispoziție, s-a reținut că reclamantul nu s-a implicat în organizarea și

eficientizarea activităților de primire, înregistrare, intervenție și

soluționare a evenimentelor sesizate prin SNUAU 112, în sensul că nu a urmărit

corespunzător modul în care este pusă în aplicare dispoziția sa, înregistrată

cu nr. 43/2008.

Deși în anul 2009 au

fost semnalate disfuncții pe această linie, acestea au persistat și în anul

2010, fapt ce a permis ca la nivelul Poliției mun. Bistrița, în perioada iunie

- august 2010, din cele 165 de apeluri de urgență verificate, în care sunt

sesizate/semnalate fapte de natură penală, să se constate că în 30 de cazuri

lucrătorii care s-au deplasat la fața locului nu au clarificat, din punct de

vedere procedural, situația de fapt, nu au întocmit acte premergătoare și nici

nu au aplicat sancțiuni contravenționale.

S-a mai reținut că în

alte 26 de cazuri, membrii echipei operative din cadrul Biroului de

Investigații Criminale care s-au deplasat la fața locului, au audiat formal

persoanele în cauză și ca urmare a celor declarate de acestea, respectiv că nu

depun plângere pentru infracțiunea de distrugere, au omis să clarifice, în

unele situații, dacă există urme de forțare a ușii de acces, de răvășire a

lucrurilor sau dacă li s-au sustras bunuri, deși în unele dintre fișele de

intervenție se precizează că părțile vătămate declară verbal că li s-au sustras

bunuri, astfel că șeful Biroului de Investigații Criminale și adjunctul șefului

Poliției mun. Bistrița au avizat fișele de intervenție și nu au propus/dispus

măsuri de înregistrare sau alte sarcini specifice, fiind de acord cu ușurință

cu motivația invocată.

Cu privire la această

faptă, Curtea a reținut că este reală susținerea pârâților în sensul că,

potrivit art. 28 alin. (2) din Dispoziția Inspectoratului General al Poliției

Române nr. 207 din 10 aprilie 2006 pentru punerea în aplicare a Concepției

Unitare privind modul de acțiune al efectivelor de poliție pentru preluarea și

rezolvarea evenimentelor semnalate prin Sistemul Național pentru apeluri de

urgență șefii unităților teritoriale sunt direct răspunzători de modul de

pregătire a efectivelor de poliție privind preluarea și transmiterea

evenimentelor, precum și de modul în care se realizează intervenția efectivelor

de poliție pentru soluționarea acestora, dar tocmai în realizarea acestei

atribuții reclamantul a emis dispoziții prin care a delegat activitățile

respective în sarcina ofițerilor cu funcții de conducere care s-au aflat în

subordinea sa, respectiv cms. Șef C.D. și cms. Șef R.I. Deși pârâții susțin că

reclamantul nu ar fi putut să delege aceste atribuții, nu indică niciun text de

lege care să conducă la această concluzie.

Mai mult decât atât,

Curtea a apreciat că ar fi și practic imposibil ca o singură persoană să poată

verifica efectiv modul de soluționare a sesizărilor semnalate prin Serviciul

112, astfel încât delegarea atribuțiilor de verificare a respectării

dispozițiilor legale în acest sens reprezintă tocmai îndeplinirea obligației de

serviciu ce decurge din art. 28 alin. (2) din Dispoziția Inspectoratului

General al Poliției Române nr. 207 din 10 aprilie 2006.

Prin urmare, Curtea a

apreciat că fapta descrisă la pct. 2 din dispoziția atacată nu poate fi

reținută în sarcina reclamantului, fiind nefondată.

S-a mai reținut la

pct. 3 din dispoziție că reclamantul a vizat cu ușurință în 7 cazuri din

totalul celor identificate fișele de intervenție, fără a dispune măsuri de

clarificare a situației din punct de vedere procedural, nerespectându-se art.

28 alin. (2) din Dispoziția Inspectoratului General al Poliției Române nr. 207

din 10 aprilie 2006.

În acest context,

Curtea a constatat că nu are relevanță faptul că reclamantul a avut convingerea

că nu existau probleme cu privire la aceste fișe, în condițiile în care erau

vizate de ofițerii care aveau obligația verificării modului de soluționare a

sesizărilor formulate prin Serviciul 112, atâta timp cât, prin vizarea acestor

fișe, se presupune că se face o nouă verificare a lor.

În consecință, Curtea

a apreciat că reclamantul se face vinovat de săvârșirea acestei fapte,

apărările formulate nefiind de natură să îl exonereze de răspundere.

Curtea a mai

constatat că însuși Consiliul de disciplină desemnat cu efectuarea cercetării

disciplinare a consemnat, în raportul de cercetare prealabilă, că deficiența

constatată la pct. 4 se confirmă doar în parte, datorită faptului că, deși au

fost executate un număr mare de acțiuni la nivelul Poliției Mun. Bistrița iar

reclamantul a avut o atitudine combativă, acestea nu au avut eficiența scontată

și nu și-au atins întotdeauna scopul.

Prin urmare, Curtea a

mai constatat că însuși Consiliul de Disciplină desemnat cu efectuarea

cercetării prealabile a reținut că reclamantul s-a implicat efectiv în

limitarea activității infracționale, iar faptul că aceste activități nu au avut

tot timpul efectul scontat nu poate conduce la concluzia încălcării, de către

reclamant, a atribuțiilor prevăzute la cap. D din fișa postului.

Prin urmare, Curtea a

apreciat că reclamantul nu se face vinovat de săvârșirea faptei descrise la

pct. 4.

Curtea a constatat că

singurele fapte care pot fi reținute în sarcina reclamantului sunt cele

descrise la pct. 1 și 3 din dispoziția atacată, referitoare la neîntocmirea

planului propriu de măsuri și la vizarea, superficială, a celor 7 fișe de

intervenție.

Or, raportat la

faptele săvârșite de reclamant și confirmate de probatoriul administrat în

cauză și la gravitatea redusă a acestora, Curtea a apreciat că sancțiunea

aplicată prin Dispoziția nr. 1409 din 21 martie 2011 a Inspectorului General al

Poliției Române este disproporționată, mai ales în condițiile în care însuși

Consiliul de Disciplină a reținut activitatea anterioară meritorie a

reclamantului.

Prin urmare, Curtea a

constatat că dispoziția contestată este nelegală sub aspectul sancțiunii

aplicate, sancțiune care nu respectă principiul proporționalității și care nu

este în niciun fel justificată de niciunul dintre pârâți.

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel Cluj au declarat recurs Inspectoratul General al

Poliției Române și Ministerul Administrației și Internelor.

În motivarea

recursurilor formulate, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ. ambii recurenți au susținut în esență că, în mod greșit instanța

de fond a reținut apărările formulate de intimatul-reclamant cu privire la

abaterile reținute la pct. 2 și 4 din actul administrativ contestat și a admis

în parte contestația acestuia cu privire la sancționarea disciplinară aplicată.

Recurentul-pârât

Ministerul Administrației și Internelor a invocat prin recursul formulat și

încălcarea principiului separației puterilor în stat, susținând în acest sens

că prin modificarea sancțiunii disciplinare aplicate intimatului, instanța și-a

depășit atribuțiile întrucât dreptul de a cenzura actele administrative emise

de autorități nu echivalează cu dreptul de a înlocui dispozițiile de

sancționare din cuprinsul actelor administrative contestate.

Intimatul-reclamant a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate

și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de

fond.

Examinând sentința

atacată, în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în

cauză, cât și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursurile formulate în cauză sunt nefondate, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În fapt,

intimatul-reclamant a contestat Dispoziția nr. 1409 din 21 martie 2011 a

Inspectoratului General al Poliției Române prin care a fost sancționat

disciplinar cu "trecerea într-o funcție inferioară până la cele mult

nivelul de bază al gradului profesional deținut", respectiv funcția de

ofițer specialist 1, în temeiul art. 57 lit. b), art. 58 lit. c

1

),

art. 59, art. 60 și art. 61 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul

polițistului, cu modificările și completările ulterioare, Ordinul ministrului

nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului M.A.I. și Ordinul

ministrului nr. 600/2005.

S-a reținut prin

dispoziția de sancționare că abaterea săvârșită de intimat constă în neglijența

manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor

primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege.

Contestația împotriva

acestei dispoziții a fost respinsă prin Ordinul Ministrului Administrației și

Internelor nr. 11/2549 din 15 aprilie 2011.

Verificând

legalitatea actelor administrative atacate, în baza probatoriului administrat

în cauză, instanța de fond a reținut că intimatul-reclamant nu se face vinovat

de săvârșirea faptelor prevăzute la pct. 2 și pct. 4 din decizia de sancționare

și în consecință a apreciat că aceasta este nelegală sub aspectul sancțiunii

aplicate, nefiind respectat principiul proporționalității motiv pentru care a

anulat actele contestate, procedând la înlocuirea sancțiunii aplicate cu o

sancțiune mai ușoară, respectiv diminuarea drepturilor salariale pentru funcția

îndeplinită cu 10% pe o perioadă de 3 luni.

Criticile

recurentului-pârât Ministerul Administrației și Internelor vizând greșita

soluționare de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale

pasive sunt nefondate și urmează a fi înlăturate având în vedere faptul că

acesta este emitentul ordinului prin care a fost respinsă contestația formulată

de intimatul-reclamant ordin care a fost atacat prin contestația formulată.

În ceea ce privește

criticile recurenților pe fondul cauzei, potrivit cărora instanța de fond a

apreciat în mod eronat că nu pot fi reținute în sarcina reclamantului faptele

descrise la pct. 2 și 4 din dispoziția atacată, instanța de control judiciar le

apreciază ca fiind nefondate.

În ceea ce privește

pct. 2 al dispoziției de sancționare prin care s-a reținut neimplicarea în

organizarea și eficientizarea activităților de primire, înregistrare,

intervenție și soluționare a evenimentelor sesizate prin SNUAU 112 în sensul că

nu a urmărit corespunzător modul în care este pusă în aplicare dispoziția sa

nr. 43/2009, se constată că instanța de fond a apreciat corect prin sentința

criticată că fapta respectivă nu poate fi reținută în sarcina reclamantului,

din probatoriul administrat în cauză rezultând că intimatul-reclamant și-a

îndeplinit atribuțiile specifice de conducere și manageriale a emis dispoziții

prin care a responsabilizat adjuncții și șefii birourilor de siguranță publică

și investigații criminale de a verifica activitatea persoanelor din subordine,

în ceea ce privește sesizările primite prin SNUAU 112 cât și soluționarea

legală a acestora.

Astfel fiind,

instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin

sentința atacată că reclamantul nu se face vinovat cu privire la săvârșirea

faptei reținute la pct. 2 din dispoziția de sancționare.

În ceea ce privește

pct. 4 din dispoziția de sancționare prin care s-a reținut faptul că

dispozitivul de siguranță publică organizat nu a avut eficiența scontată în

sensul că fenomenul infracțional stradal a cunoscut un trend ascendent atât în

mediul urban cât și în cel rural, reținându-se încălcarea dispozițiilor cap. D

din fișa postului, criticile recurenților-pârâți cu privire la aprecierea

eronată a instanței de fond, în ceea ce privește această abatere, nu pot fi

primite.

Astfel cum rezultă

din probatoriul administrat în cauză respectiv din raportul de cercetare

prealabilă, intimatul-reclamant a întreprins o multitudine de activități,

întocmirea de materiale preventive ca și analize tactice lunare, acțiuni menite

să prevină și să limiteze creșterea infracționalității stradale pe raza

municipiului Bistrița, ceea ce nu poate conduce la concluzia că acesta și-a încălcat

atribuțiile prevăzute la cap. D din fișa postului.

În ceea ce privește

criticile recurentului-pârât Ministerul Administrației și Internelor

referitoare la dispozitivul sentinței atacate, prin care s-a dispus înlocuirea

sancțiunii aplicate, în sensul că prin aceasta s-a produs o încălcare a

principiului separațiilor puterii în stat, Înalta Curte urmează a le respinge

ca fiind nefondate, instanța de fond pronunțându-se în baza competențelor

legale.

De altfel însăși

dispozițiile legale invocate de recurent respectiv Legea nr. 360/2002 privind

Statutul polițistului prevăd competența instanței de contencios de a soluționa

contestațiile cu privire la sancțiunile disciplinare aplicate, iar instanța

este abilitată de lege să dispună atât anularea cât și modificarea sancțiunii

aplicate, respectiv a ordinului ori a dispoziției de sancționare.

Verificând

legalitatea actelor de sancționare contestate, instanța de fond a apreciat și

reținut în mod corect în baza probatoriului administrat în cauză, că

intimatul-reclamant nu este răspunzător pentru toate faptele reținute prin

actul de sancționare și în consecință a apreciat în conformitate cu

competențele sale legale, că în aplicarea sancțiunii disciplinare nu a fost

respectat principiul proporționalității, și al aplicării graduale a

sancțiunilor prevăzute de dispozițiile art. 39 lit. e) din Ordinul M.A.I. nr.

400/2004 și art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 și a dispus înlocuirea

sancțiunii aplicate cu una mai ușoară, în raport cu gravitatea faptelor

reținute și cu gradul de vinovăție al intimatului-reclamant, ceea ce nu poate

fi apreciat ca fiind o încălcare a principiului separației puterilor în stat.

Având în vedere toate

aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea pronunțată în cauză

este legală și temeinică, nefiind incident niciunul din motivele de casare sau

modificare a acesteia și în consecință în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ va respinge recursurile formulate, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul

Administrației și Internelor împotriva Sentinței nr. 676 din 17 noiembrie 2011

a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 25 septembrie 2012.

Procesat

de GGC - NN