ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3724/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la data de 09 august 2011 de reclamantul I.I.V. în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Administrației și Internelor a solicitat în principal anularea Dispoziției nr. 1409 din 21 martie 2011 a Inspectorului General al Poliției Române, privind sancționarea disciplinară a reclamantului cu "trecerea într-o funcție inferioară până cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut" respectiv funcția de ofițer specialist 1, în temeiul art. 57 lit. b), 58 lit. c), 59, 60 și 61 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, art. 12 al (1) lit. b), 15 lit. b) și 17 lit. d), din O.M.A.I.

nr. 400/2004, privind regimul disciplinar al personalului din MAI, a raportului de cercetare prealabilă nr. S/256.736 din 16 decembrie 2010 și încheierea Consiliului de Disciplină nr. 99.246 din 178 martie 2011 și pe cale de consecință repunerea în funcția deținută anterior emiterii ordinului, cu drepturile bănești aferente, plus obligarea entității juridice emitente la plata diferenței de salariu de la data aplicării sancțiunii până la date repunerii pe funcție, în subsidiar înlocuirea sancțiunii disciplinare cu una mai puțin aspră, proporțională cu gravitatea faptei și cu gradul de vinovăție aplicată în conformitate cu principiile proporționalității și aplicării graduale a sancțiunilor prevăzute de art. 39 lit. e) din O.M.A.I.

nr. 400/2004 și art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, și obligarea entității să-și modifice actul atacat. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că nu se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa. Pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a formulat întâmpinare la acțiunea formulată de reclamantul I.I.V., prin care a solicitat, în principal, respingerea cererii formulate ca urmare a admiterii excepției procesuale pasive, nefiind emitentul dispoziției de sancționare, iar în subsidiar, respingerea ca nefondată a cererii. Pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române (I.G.P.R.) a formulat întâmpinare la acțiunea formulată de reclamantul I.I.V., prin care a solicitat respingerea cererii formulate, pentru aceleași motive invocate de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor.

Prin Sentința nr. 676 din 17 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Ministerul Administrației și Internelor, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul I.I.V., s-a anulat Ordinul nr. II/2549 din 15 aprilie 2011, emis de M.A.I. și în consecință a modificat Dispoziția nr. 1409 din 21 martie 2011 emisă de I.G.P.R., în sensul că a înlocuit sancțiunea aplicată, de trecere a reclamantului într-o funcție inferioară, până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut cu sancțiunea diminuării drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 10% pe o perioadă de 3 luni și a obligat pârâtele să plătească reclamantului diferențele de drepturi salariale cuvenite ca urmare a înlocuirii sancțiunii.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele: Cu privire la excepția invocată Prin Dispoziția Inspectorului General al Poliției Române nr. 1409 din 21 martie 2011, reclamantul I.I.V., care până la acea dată ocupase funcția de șef al Poliției Mun. Bistrița, a fost sancționat disciplinar cu "trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut". Împotriva acestei dispoziții, reclamantul a formulat contestație, care a fost respinsă prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 11/2549 din 15 aprilie 2011. Acest ordin a fost atacat prin prezenta cerere, astfel încât, fiind emitentul actului administrativ contestat, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor nu se poate reține excepția lipsei calității procesuale pasive.

Pe fondul cauzei, Curtea a constatat următoarele: Reclamantul a fost sancționat disciplinar cu "trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut", pentru săvârșirea abaterii disciplinare de "neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege". Curtea a constatat însă, că reclamantul avea obligația întocmirii planului propriu de măsuri în baza dispozițiilor art. 18 din Concepția Unitară a IGPR 44597 din 27 martie 2006, care a fost elaborată după 1 an de la întocmirea planului de care se prevalează reclamantul. Prin urmare, indiferent dacă neîntocmirea acestui plan a avut sau nu repercusiuni asupra bunului mers al activităților desfășurate, Curtea a reținut că reclamantul se face vinovat de săvârșirea faptei reținute la pct. 1 din dispoziția atacată.

La pct. 2 din dispoziție, s-a reținut că reclamantul nu s-a implicat în organizarea și eficientizarea activităților de primire, înregistrare, intervenție și soluționare a evenimentelor sesizate prin SNUAU 112, în sensul că nu a urmărit corespunzător modul în care este pusă în aplicare dispoziția sa, înregistrată cu nr. 43/2008. Deși în anul 2009 au fost semnalate disfuncții pe această linie, acestea au persistat și în anul 2010, fapt ce a permis ca la nivelul Poliției mun. Bistrița, în perioada iunie - august 2010, din cele 165 de apeluri de urgență verificate, în care sunt sesizate/semnalate fapte de natură penală, să se constate că în 30 de cazuri lucrătorii care s-au deplasat la fața locului nu au clarificat, din punct de vedere procedural, situația de fapt, nu au întocmit acte premergătoare și nici nu au aplicat sancțiuni contravenționale.

S-a mai reținut că în alte 26 de cazuri, membrii echipei operative din cadrul Biroului de Investigații Criminale care s-au deplasat la fața locului, au audiat formal persoanele în cauză și ca urmare a celor declarate de acestea, respectiv că nu depun plângere pentru infracțiunea de distrugere, au omis să clarifice, în unele situații, dacă există urme de forțare a ușii de acces, de răvășire a lucrurilor sau dacă li s-au sustras bunuri, deși în unele dintre fișele de intervenție se precizează că părțile vătămate declară verbal că li s-au sustras bunuri, astfel că șeful Biroului de Investigații Criminale și adjunctul șefului Poliției mun. Bistrița au avizat fișele de intervenție și nu au propus/dispus măsuri de înregistrare sau alte sarcini specifice, fiind de acord cu ușurință cu motivația invocată.

Cu privire la această faptă, Curtea a reținut că este reală susținerea pârâților în sensul că, potrivit art. 28 alin. (2) din Dispoziția Inspectoratului General al Poliției Române nr. 207 din 10 aprilie 2006 pentru punerea în aplicare a Concepției Unitare privind modul de acțiune al efectivelor de poliție pentru preluarea și rezolvarea evenimentelor semnalate prin Sistemul Național pentru apeluri de urgență șefii unităților teritoriale sunt direct răspunzători de modul de pregătire a efectivelor de poliție privind preluarea și transmiterea evenimentelor, precum și de modul în care se realizează intervenția efectivelor de poliție pentru soluționarea acestora, dar tocmai în realizarea acestei atribuții reclamantul a emis dispoziții prin care a delegat activitățile respective în sarcina ofițerilor cu funcții de conducere care s-au aflat în subordinea sa, respectiv cms.

Șef C.D. și cms. Șef R.I. Deși pârâții susțin că reclamantul nu ar fi putut să delege aceste atribuții, nu indică niciun text de lege care să conducă la această concluzie. Mai mult decât atât, Curtea a apreciat că ar fi și practic imposibil ca o singură persoană să poată verifica efectiv modul de soluționare a sesizărilor semnalate prin Serviciul 112, astfel încât delegarea atribuțiilor de verificare a respectării dispozițiilor legale în acest sens reprezintă tocmai îndeplinirea obligației de serviciu ce decurge din art. 28 alin. (2) din Dispoziția Inspectoratului General al Poliției Române nr. 207 din 10 aprilie 2006. Prin urmare, Curtea a apreciat că fapta descrisă la pct. 2 din dispoziția atacată nu poate fi reținută în sarcina reclamantului, fiind nefondată.

S-a mai reținut la pct. 3 din dispoziție că reclamantul a vizat cu ușurință în 7 cazuri din totalul celor identificate fișele de intervenție, fără a dispune măsuri de clarificare a situației din punct de vedere procedural, nerespectându-se art. 28 alin. (2) din Dispoziția Inspectoratului General al Poliției Române nr. 207 din 10 aprilie 2006. În acest context, Curtea a constatat că nu are relevanță faptul că reclamantul a avut convingerea că nu existau probleme cu privire la aceste fișe, în condițiile în care erau vizate de ofițerii care aveau obligația verificării modului de soluționare a sesizărilor formulate prin Serviciul 112, atâta timp cât, prin vizarea acestor fișe, se presupune că se face o nouă verificare a lor.

În consecință, Curtea a apreciat că reclamantul se face vinovat de săvârșirea acestei fapte, apărările formulate nefiind de natură să îl exonereze de răspundere. Curtea a mai constatat că însuși Consiliul de disciplină desemnat cu efectuarea cercetării disciplinare a consemnat, în raportul de cercetare prealabilă, că deficiența constatată la pct. 4 se confirmă doar în parte, datorită faptului că, deși au fost executate un număr mare de acțiuni la nivelul Poliției Mun. Bistrița iar reclamantul a avut o atitudine combativă, acestea nu au avut eficiența scontată și nu și-au atins întotdeauna scopul.

Prin urmare, Curtea a mai constatat că însuși Consiliul de Disciplină desemnat cu efectuarea cercetării prealabile a reținut că reclamantul s-a implicat efectiv în limitarea activității infracționale, iar faptul că aceste activități nu au avut tot timpul efectul scontat nu poate conduce la concluzia încălcării, de către reclamant, a atribuțiilor prevăzute la cap. D din fișa postului. Prin urmare, Curtea a apreciat că reclamantul nu se face vinovat de săvârșirea faptei descrise la pct. 4. Curtea a constatat că singurele fapte care pot fi reținute în sarcina reclamantului sunt cele descrise la pct. 1 și 3 din dispoziția atacată, referitoare la neîntocmirea planului propriu de măsuri și la vizarea, superficială, a celor 7 fișe de intervenție.

Or, raportat la faptele săvârșite de reclamant și confirmate de probatoriul administrat în cauză și la gravitatea redusă a acestora, Curtea a apreciat că sancțiunea aplicată prin Dispoziția nr. 1409 din 21 martie 2011 a Inspectorului General al Poliției Române este disproporționată, mai ales în condițiile în care însuși Consiliul de Disciplină a reținut activitatea anterioară meritorie a reclamantului. Prin urmare, Curtea a constatat că dispoziția contestată este nelegală sub aspectul sancțiunii aplicate, sancțiune care nu respectă principiul proporționalității și care nu este în niciun fel justificată de niciunul dintre pârâți. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Cluj au declarat recurs Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Administrației și Internelor.

În motivarea recursurilor formulate, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. ambii recurenți au susținut în esență că, în mod greșit instanța de fond a reținut apărările formulate de intimatul-reclamant cu privire la abaterile reținute la pct. 2 și 4 din actul administrativ contestat și a admis în parte contestația acestuia cu privire la sancționarea disciplinară aplicată. Recurentul-pârât Ministerul Administrației și Internelor a invocat prin recursul formulat și încălcarea principiului separației puterilor în stat, susținând în acest sens că prin modificarea sancțiunii disciplinare aplicate intimatului, instanța și-a depășit atribuțiile întrucât dreptul de a cenzura actele administrative emise de autorități nu echivalează cu dreptul de a înlocui dispozițiile de sancționare din cuprinsul actelor administrative contestate.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond. Examinând sentința atacată, în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În fapt, intimatul-reclamant a contestat Dispoziția nr. 1409 din 21 martie 2011 a Inspectoratului General al Poliției Române prin care a fost sancționat disciplinar cu "trecerea într-o funcție inferioară până la cele mult nivelul de bază al gradului profesional deținut", respectiv funcția de ofițer specialist 1, în temeiul art. 57 lit. b), art. 58 lit. c 1 ), art. 59, art. 60 și art. 61 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, Ordinul ministrului nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului M.A.I. și Ordinul ministrului nr. 600/2005. S-a reținut prin dispoziția de sancționare că abaterea săvârșită de intimat constă în neglijența manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege.

Contestația împotriva acestei dispoziții a fost respinsă prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 11/2549 din 15 aprilie 2011. Verificând legalitatea actelor administrative atacate, în baza probatoriului administrat în cauză, instanța de fond a reținut că intimatul-reclamant nu se face vinovat de săvârșirea faptelor prevăzute la pct. 2 și pct. 4 din decizia de sancționare și în consecință a apreciat că aceasta este nelegală sub aspectul sancțiunii aplicate, nefiind respectat principiul proporționalității motiv pentru care a anulat actele contestate, procedând la înlocuirea sancțiunii aplicate cu o sancțiune mai ușoară, respectiv diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 10% pe o perioadă de 3 luni.

Criticile recurentului-pârât Ministerul Administrației și Internelor vizând greșita soluționare de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive sunt nefondate și urmează a fi înlăturate având în vedere faptul că acesta este emitentul ordinului prin care a fost respinsă contestația formulată de intimatul-reclamant ordin care a fost atacat prin contestația formulată. În ceea ce privește criticile recurenților pe fondul cauzei, potrivit cărora instanța de fond a apreciat în mod eronat că nu pot fi reținute în sarcina reclamantului faptele descrise la pct. 2 și 4 din dispoziția atacată, instanța de control judiciar le apreciază ca fiind nefondate.

În ceea ce privește pct. 2 al dispoziției de sancționare prin care s-a reținut neimplicarea în organizarea și eficientizarea activităților de primire, înregistrare, intervenție și soluționare a evenimentelor sesizate prin SNUAU 112 în sensul că nu a urmărit corespunzător modul în care este pusă în aplicare dispoziția sa nr. 43/2009, se constată că instanța de fond a apreciat corect prin sentința criticată că fapta respectivă nu poate fi reținută în sarcina reclamantului, din probatoriul administrat în cauză rezultând că intimatul-reclamant și-a îndeplinit atribuțiile specifice de conducere și manageriale a emis dispoziții prin care a responsabilizat adjuncții și șefii birourilor de siguranță publică și investigații criminale de a verifica activitatea persoanelor din subordine, în ceea ce privește sesizările primite prin SNUAU 112 cât și soluționarea legală a acestora.

Astfel fiind, instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată că reclamantul nu se face vinovat cu privire la săvârșirea faptei reținute la pct. 2 din dispoziția de sancționare. În ceea ce privește pct. 4 din dispoziția de sancționare prin care s-a reținut faptul că dispozitivul de siguranță publică organizat nu a avut eficiența scontată în sensul că fenomenul infracțional stradal a cunoscut un trend ascendent atât în mediul urban cât și în cel rural, reținându-se încălcarea dispozițiilor cap. D din fișa postului, criticile recurenților-pârâți cu privire la aprecierea eronată a instanței de fond, în ceea ce privește această abatere, nu pot fi primite.

Astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză respectiv din raportul de cercetare prealabilă, intimatul-reclamant a întreprins o multitudine de activități, întocmirea de materiale preventive ca și analize tactice lunare, acțiuni menite să prevină și să limiteze creșterea infracționalității stradale pe raza municipiului Bistrița, ceea ce nu poate conduce la concluzia că acesta și-a încălcat atribuțiile prevăzute la cap. D din fișa postului. În ceea ce privește criticile recurentului-pârât Ministerul Administrației și Internelor referitoare la dispozitivul sentinței atacate, prin care s-a dispus înlocuirea sancțiunii aplicate, în sensul că prin aceasta s-a produs o încălcare a principiului separațiilor puterii în stat, Înalta Curte urmează a le respinge ca fiind nefondate, instanța de fond pronunțându-se în baza competențelor legale.

De altfel însăși dispozițiile legale invocate de recurent respectiv Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului prevăd competența instanței de contencios de a soluționa contestațiile cu privire la sancțiunile disciplinare aplicate, iar instanța este abilitată de lege să dispună atât anularea cât și modificarea sancțiunii aplicate, respectiv a ordinului ori a dispoziției de sancționare. Verificând legalitatea actelor de sancționare contestate, instanța de fond a apreciat și reținut în mod corect în baza probatoriului administrat în cauză, că intimatul-reclamant nu este răspunzător pentru toate faptele reținute prin actul de sancționare și în consecință a apreciat în conformitate cu competențele sale legale, că în aplicarea sancțiunii disciplinare nu a fost respectat principiul proporționalității, și al aplicării graduale a sancțiunilor prevăzute de dispozițiile art. 39 lit. e) din Ordinul M.A.I.

nr. 400/2004 și art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 și a dispus înlocuirea sancțiunii aplicate cu una mai ușoară, în raport cu gravitatea faptelor reținute și cu gradul de vinovăție al intimatului-reclamant, ceea ce nu poate fi apreciat ca fiind o încălcare a principiului separației puterilor în stat. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea pronunțată în cauză este legală și temeinică, nefiind incident niciunul din motivele de casare sau modificare a acesteia și în consecință în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ va respinge recursurile formulate, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Administrației și Internelor împotriva Sentinței nr. 676 din 17 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2012. Procesat de GGC - NN