ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2743/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2743/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

și cadrul procesual.

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul Sindicatul Național

al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. în numele și pentru

membrul de sindicat B.G.V., a solicitat, în contradictoriu cu Inspectoratul

General al Poliției Române, în principal, suspendarea de urgența a executării

actului administrativ până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei

în temeiul art. 14 – 15 din Legea nr. 554/2004, anularea dispoziției nr. 737

din 26 ianuarie 2011 prin care a fost sancționat disciplinar cu destituirea din

poliție, obligarea pârâtului la plata de daune materiale în cuantum cu

echivalentul drepturilor bănești lunare care i se cuveneau pentru activitatea

desfășurată precum și cheltuieli de judecată. În subsidiar, s-a solicitat

schimbarea sancțiunii aplicate de destituire din poliție în aceea de mustrare

scrisă.

În motivarea acțiunii

s-a arată că a fost îndeplinită procedura prealabilă, prevăzută de art. 7 din

legea nr. 554/2004, în sensul că la data de 31 ianuarie 2011, a fost depusă

contestația la I.G.P.R., înregistrată la nr. 7899 din 31 ianuarie 2011

împotriva Dispoziției nr. 737 din 26 ianuarie 2011.

S-a mai precizat că

în conformitate cu prevederile art. 69. alin. (1), lit. g) din Legea nr.

360/2002 privind Statutul polițistului, ca urmare a menținerii măsurii

destituirii din poliție, reclamantului i-au încetat raporturile de serviciu,

astfel încât acesta va suferi un prejudiciu ireparabil, paguba iminentă și

ireversibilă constând în faptul că familia acestuia, pentru a-și acoperi

obligațiile patrimoniale către banca creditoare angajate și garantate în baza

veniturilor realizate în principal din calitatea de polițist, va fi executată mobiliar

și imobiliar.

S-a mai precizat că,

în momentul în care se va restabili situația anterioară, pagubele deja produse

nu vor mai putea fi reparate, reclamantul fiind și în imposibilitatea

acoperirii cheltuielilor de întreținere curente.

Totodată, consecințele

pecuniare sunt dublate de cele sociale și profesionale, prejudiciul de imagine

rezultat ca urmare a aplicării unui act administrativ abuziv, netemeinic și

nelegal cum este destituirea din poliție, pe motiv de activitate sindicală și

întreruperea pregătirii profesionale continue, fiind aspecte ireparabile, mai

ales că, din împrejurările arătate și deduse judecății, există o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ.

Cerințele impuse de art.

14 din Legea nr. 554/2004, sunt dovedite, atât prin existența unui caz bine

justificat prin îndoiala asupra legalității deciziei de destituire din poliție

care rezultă din motivele contestației formulate, cât și prin iminența

producerii unui prejudiciu.

În baza art. 4 din

Legea nr. 554/2004 a fost invocată excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 737

din 26 ianuarie 2011.

S-a arătat că în

cuprinsul Dispoziției contestate, se menționează faptul că a fost comisă

abaterea disciplinară de „comportare necorespunzătoare în serviciu și societate

care a adus atingere onoarei, probității profesionale a polițistului și a

prestigiului instituției.”

S-a susținut că sub

aspectul efectuării cercetării prealabile și a consiliului de disciplină

prevăzute de O.M.A.I. nr. 400/2004, subzistă fără echivoc, încălcarea mai

multor prevederi, respectiv lipsa actului de sesizare privind declanșarea

procedurii prealabile, act de sesizare care nu este materializat în sensul

legii, respectiv existența unei plângeri, a unui denunț sau a unui proces

verbal de sesizare din oficiu.

Totodată, reclamantul

a precizat că au fost încălcate prevederile art. 34 din O.M.A.I. nr. 400/2004,

care stipulează că „în situația în care 2 sau mai mulți polițiști sunt

cercetați pentru fapte săvârșite în comun, li se vor întocmi dosare separate,

cu un singur raport de cercetare prealabilă, cu excepția cazului în care cei 2

provin din unități diferite, în speță fiind întocmite în mod greșit 4 (patru)

rapoarte de cercetare prealabilă, încălcându-se prevederile textului de lege.

A fost invocată încălcarea

prevederilor art. 15, 60 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 360/2002 raportat

la art. 10, 51 și 52 din O.M.A.I. nr. 600/2005.

În motivarea cauzei

pe fond s-a arătat că, în ziua de 16 noiembrie 2010, în calitate de membru al

Biroului Teritorial al S.N.P.P.C. din I.P.J. Neamț, reclamantul a acordat un

interviu în mass-media, acest interviu neimplicând un cadru instituționalizat

în sensul O.M.A.I. nr. 319/2002, ordin care nu îi este opozabil reclamantului,

pentru faptul că nu a fost respectat principiul publicității (în sensul de a fi

publicat în M. Of. conform Legii nr. 24/2000 și nici nu i-a fost adus la

cunoștință conform prevederilor regulamentelor interne pe bază de. semnătură).

S-a mai apreciat că

dispoziția de sancționare este abuzivă, netemeinică și nelegală, întrucât

încalcă prevederile constituționale, în mod concret art. 30 al Constituției

României republicată și ale art. 10 alin. (1) din Convenția Europeană pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale precum și a protocoalelor

adiționale la această convenție, ratificate prin Legea nr. 30/1994 și publicată

în M. Of. nr. 135 din 31 mai 1994.

Se mai face

precizarea că, Președintele Corpului Național al Polițiștilor Neamț, M.G. a

fost scos din cercetarea prealabilă de către Corpul de Control al M.A.I. care a

respectat dreptul la liberă exprimare doar în ceea ce îl privește pe domnul M.G.

Totodată, reclamantul

este membru al Biroului Teritorial S.N.P.P.C. din cadrul I.P.J. Neamț și numai

în această calitate, aflându-se sub protecția Legii nr. 54/2003, cu respectarea

acesteia și în virtutea dreptului la libera exprimare, a făcut acest protest

sub forma unei declarații de presă.

Pârâtul Inspectoratul

General al Poliției Române (I.G.P.R.), a depus întâmpinare prin care a solicitat

respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare, iar pe fondul cauzei

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

de Apel.

Prin încheierea din

data de 01 aprilie 2011 s-a respins cererea de suspendare a Dispoziției nr. 737

din 26 ianuarie 2011 pentru considerentele care au fost expuse în această

încheiere, iar prin sentința civilă nr. 3576 din 19 mai 2011 a Curții de Apel București – secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal a fost

respinsă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

În raport cu

criticile formulate, s-a apreciat că susținerea reclamantului referitoare la

lipsa actului de sesizare privind declanșarea cercetării prealabile nu poate fi

primită, deoarece cercetarea prealabilă se declanșează prin dispoziția de zi pe

unitate emisă de către șeful competent, în care se nominalizează ofițerul care

va efectua cercetarea, conform art. 20 alin. (3) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004,

sesizarea care a stat la baza declanșării cercetării prealabile constând în

Raportul Corpului de Control al Ministrului nr. 253.261 din 24 noiembrie 2010",

din conținutul căruia reiese faptul că în ziua de 16 noiembrie 2010, agentul

șef principal B.V. după terminarea conferinței de presă, susținută de șeful

inspectoratului la sediul LP.J. Neamț, a acordat un interviu reprezentanților

mass-media, în afara cadrului legal, ocazie cu care a avut o comportare

necorespunzătoare în serviciu ce a adus grave prejudicii de imagine

prestigiului Ministerului Administrației și Internelor.

S-a apreciat că

prevederile art. 34 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 nu sunt incidente în cauză,

întrucât dispozițiile detaliate se referă strict la situația în care doi sau

mai mulți polițiști sunt cercetați pentru fapte săvârșite în comun.

De asemenea, s-a

apreciat că apărarea în sensul că inspectorul general nu este competent de a

emite actul administrativ nu poate fi primită, deoarece competenta de aplicare

a sancțiunii este stabilită de Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 și nu de Ordinul

M.A.I. nr. 600/2005, ca normă legală specială în raport de competența generală

de gestiune a resurselor umane, art. 62 alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004

prevăzând că, actul administrativ de sancționare a polițistului este emis de

persoana competentă să aplice sancțiunea disciplinară, conform legii.

Totodată, art. 54 alin.

(1) din același act normativ prevede că încheierea Consiliului împreună cu

dosarul de cercetare prealabilă se prezintă șefului unității care a investit

Consiliul, de către președintele acestuia, șeful unității urmând să emită, dacă

este cazul, dispoziția de sancționare a celui în cauză.

Astfel, avându-se în

vedere faptul că ministrul administrației și internelor a dispus, în temeiul art.

36 lit. c) din aceeași reglementare, sesizarea și consultarea Consiliului de

Disciplină la nivelul I.G.P.R. și acesta a fost constituit prin dispoziția

Inspectorului General al Poliției Române și în raport de prevederile legale

anterior menționate, competența de emitere a dispoziției de sancționare revenea

persoanei competente care a emis dispoziția de constituire a Consiliului de

Disciplină, respectiv Inspectorul General al Poliției Române.

S-a mai apreciat că

susținerea potrivit căreia interviul a fost acordat în calitate de membru al

Biroului Teritorial al S.N.P.P.C. nu poate fi reținută, în condițiile în care

activitatea la care se face referire s-a desfășurat în interiorul

inspectoratului județean de poliție, agentul fiind în uniforma de serviciu, în

timpul programului și asistat de mai mulți polițiști.

În ceea ce privește

fondul cauzei, instanța a constatat neîntemeiată acțiunea, deoarece prin fapta

comisă reclamantul a încălcat prevederile art. 3 alin. (1) din Ordinul

ministrului nr. 319 din 19 septembrie 2002 privind mediatizarea datelor și

informațiilor obținute în exercitarea atribuțiilor de serviciu, conform cărora

„persoanele autorizate să țină legătura cu mass-media și să furnizeze date și

informații sunt comandanții (șefii) structurilor M.A.I., cadrele din

compartimentul relații cu presa/purtătorii de cuvânt, precum și persoanele desemnate

de șefii eșaloanelor superioare, atunci când este cazul".

De asemenea, potrivit

art. 13 alin. (1) teza a II-a, art. 13 alin. (2) și art. 14 din același act

normativ, rezultă în mod imperativ că pentru concordanța între documentația

avută la dispoziție și informațiile difuzate presei, răspunderea aparține celui

care furnizează datele respective, iar responsabilitatea pentru datele și informațiile

date publicității contrar prevederilor legale revine în exclusivitate

lucrătorului M.A.I. care a acționat astfel, nerespectarea prevederilor

ordinului atrăgând după sine răspunderea disciplinară, administrativă sau

penală, după caz, precum și răspunderea materială sau civilă, dacă s-a produs o

pagubă.

Judecătorul fondului

a constatat că au fost încălcate și prevederile art. 6 lit. j), respectiv

„integritatea morală care presupune adoptarea unui comportament, conform

normelor etice acceptate și practicate în societate" din H.G. nr. 991 din

25 august 2005 pentru aprobarea Codului de Etică și Deontologie al Polițistului,

dar și prevederile art. 12, art. 13 alin. (1) din același act normativ, conform

cărora. Polițistul, evită comportamentul care ar putea afecta încrederea

populației, apără prestigiul instituției și profesiei.", „Polițistul

trebuie să se comporte civilizat și să dea dovadă de amabilitate și

solicitudine, adoptând o atitudine politicoasă și fermă".

S-a mai apreciat că

împrejurarea ce rezultă din cuprinsul materialului probatoriu, respectiv că în

cadrul Inspectoratului de Poliție Neamț exista în acele zile o situație

tensionată care a fost necorespunzător gestionată de către inspectorul șef, nu

exonerează pe reclamant de fapta comisă care este probată prin înscrisurile

depuse la dosarul cauzei.

de reclamant.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat recurs Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului

Contractual din Ministerul Administrației și Internelor în numele și pentru B.G.V.,

invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant

susține că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii. În

dezvoltarea acestui motiv de recurs sunt reluate aspectele de nelegalitate atât

formale cât și pe fond învederate în cuprinsul acțiunii pentru care a solicitat

anularea actului administrativ de sancționare disciplinară respectiv Dispoziția

nr. 737/2011 emisă de Inspectoratul General al Poliției Române.

În concluziile scrise

depuse la dosar reclamantul B.G.V. solicită modificarea hotărârii atacate în

sensul admiterii, în principal, a acțiunii și anularea dispoziției I.G.P.R. nr.

737 din 26 ianuarie 2011, cu repunerea în situația anterioară, iar în

subsidiar, schimbarea sancțiunii aplicate, de „destituire din poliție”, în cea

de „mustrare scrisă”.

Susține recurentul că

a contestat Dispoziția nr. 737/2011 pentru carențe procedurale, dar mai ales

pentru că situația de fapt este alta, nesăvârșind vreo abatere disciplinară,

ceea ce face ca sancțiunea aplicată să nu fie justificată, organele de

cercetare disciplinară au dat o interpretare greșită declarației sale în presă

în condițiile în care a încercat să salveze onoarea și demnitatea colegilor săi

față de acuzațiile grave din mass-media că polițiștii din județul Neamț sunt

corupți.

Mai arată că

sancțiunea aplicată este disproporționată față de fapta comisă, în condițiile

în care alți colegi au fost cercetați pentru aceeași faptă, săvârșită în

același context, însă lor li s-a aplicat sancțiunea cu „mustrare scrisă” iar

diferența de tratament sancționator nu se justifică decât printr-o discriminare

evidentă, în condițiile în care timp de 15 ani nu a fost sancționat și a primit

calificativul maxim de foarte bine pentru activitatea desfășurată.

intimatului-pârât I.G.P.R.

Prin întâmpinarea

înregistrată la data de 31 ianuarie 2012, intimatul-pârât I.G.P.R. a solicitat

respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a

sentinței recurate atât sub aspectul criticilor ce vizează pretinsa nulitate a

Dispoziției I.G.P.R. nr. 737/2011 cât și a celor ce vizează fondul cauzei.

Arată intimatul-pârât

că motivele de recurs invocate de recurentul-reclamant se rezumă la aspectele

învederate la fondul cauzei, astfel că prin întâmpinare reiterează apărările

formulate.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului.

Examinând sentința

atacată prin prisma motivelor de recurs formulate a apărărilor cuprinse în

întâmpinare cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că se impune modificarea acesteia în limitele

și pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

fapt și de drept relevante.

Recurentul-reclamant B.G.V.

a suspus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ, dispoziția I.G.P.R. nr. 737 din 26 ianuarie 2011 prin care a

fost sancționat disciplinar cu "destituirea din poliție", reținându-se

în sarcina acestuia săvârșirea abaterii disciplinare de „comportare

necorespunzătoare în serviciu și societate care a adus atingere onoarei,

probității profesionale a polițistului și prestigiului instituției", prevăzută

de art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și art.

12 alin. (1) lit. a) din Ordinul M.A.I nr. 400/2004 privind regimul disciplinar

al personalului M.A.I, ambele cu modificările și completările ulterioare.

Din partea expozitivă

a actului sancționator rezultă că, în esență, recurentului – agent șef

principal de poliție, șeful Postului de Poliție Dochia din cadrul I.P.J. Neamț,

i s-a reținut în sarcină abaterea disciplinară menționată pentru că la data de

16 noiembrie 2010 a acordat un interviu postului de televiziune Realitatea TV,

în sala de la etajul III a inspectoratului, fără să fie autorizat sau desemnat

de șefii săi în acest sens, așa cum se menționează în art. 19 din

Instrucțiunile M.A.I nr. 171/2001 „în cadrul M.A.I, relațiile si activitățile

cu mass-media se desfășoară numai prin intermediul sistemului de relații

publice".

Instanța de fond a

argumentat soluția de respingere a acțiunii dintr-o dublă perspectivă, reținând

că prin exercitarea controlului de legalitate a actului de sancționare, atât

controlul formal cât și controlul de fond, criticile sunt nefondate.

Astfel, în urma

verificării respectării procedurilor legale de aplicare a sancțiunii, în raport

de cauza de nulitate invocată în mod corect s-a apreciat că sub aspect

procedural nulitatea Dispoziției contestate, nu poate fi reținută.

Motivul de

nelegalitate privind lipsa actului de sesizare privind declanșarea cercetării

prealabile este neîntemeiat, întrucât cercetarea prealabilă se declanșează prin

dispoziția de zi pe unitate emisă de către persoana competentă, în care se

nominalizează ofițerul care va efectua cercetarea, conform art. 20 alin. (3) din

Ordinul M.A.I. nr. 400/2004.

În cauză cercetarea

prealabilă s-a declanșat prin „Raportul Corpului de Control al Ministrului din 24

noiembrie 2010".

În mod corect s-a

apreciat că prevederile art. 34 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 nu sunt

incidente în cauză, întrucât dispozițiile menționate se referă strict la

situația în care doi sau mai mulți polițiști sunt cercetați pentru fapte

săvârșite în comun, iar competenta de aplicare a sancțiunii este stabilită de

Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 și nu de Ordinul M.A.I. nr. 600/2005, ca normă

legală specială în raport de competența generală de gestiune a resurselor

umane, art. 62 alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 prevăzând că, actul

administrativ de sancționare a polițistului este emis de persoana competentă să

aplice sancțiunea disciplinară, conform legii.

Totodată, în mod

corect a fost înlăturată apărarea reclamantului care a susținut că interviul a

fost acordat în calitate de membru al Biroului Teritorial al S.N.P.P.C. în

condițiile în care activitatea la care se face referire s-a desfășurat în

interiorul inspectoratului județean de poliție, agentul era în uniforma de

serviciu, în timpul programului, fiind asistat de mai mulți polițiști.

Contextul factual nu

este contestat și nici nu poate fi exclusă vinovăția recurentului-reclamant

pentru săvârșirea abaterii disciplinare reținute în sarcina sa, astfel cum de

altfel a reținut și prima instanță, în sensul că și în situația în care în

cadrul Inspectoratului de Poliție Neamț exista în acele zile o situație

tensionată care a fost gestionată necorespunzător de către inspectorul șef,

aceasta nu îl exonerează pe reclamant de fapta comisă prevăzută de art. 57 lit.

a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și art. 12 alin. (1) lit.

a) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului

M.A.I.

Soluția instanței de

fond a fost dată fără a fi analizate susținerile reclamantului privind

individualizarea sancțiunii aplicate respectiv, dacă fapta imputată

polițistului funcționar public cu statut special poate fi apreciată ca fiind o

abatere disciplinară care a avut consecințe grave și dacă instanța de

contencios administrativ poate realiza ea însăși individualizarea sancțiunii

disciplinare.

În acest context,

Înalta Curte trebuie să aprecieze dacă fapta reclamantului care a dat

declarație în presă, respectiv a acordat un interviu postului de televiziune,

menționat fără a fi autorizat sau desemnat de șefii săi în acest sens,

reprezintă o abatere disciplinară care să aibă consecințe grave.

Analizând

circumstanțele factuale în care la data de 16 noiembrie 2010, recurentul a dat

declarații în presă în raport de materialul probator administrat în cauză,

Înalta Curte constată că nu s-a făcut dovada unor consecințe grave ale abaterii

săvârșite de recurentul-reclamant și că sancțiunea aplicată este prea severă în

raport de criteriile de individualizare a sancțiunii disciplinare prevăzute de

Legea nr. 360/2002.

Abaterea disciplinară

prezintă o încălcare a normelor de drept administrativ privind corectitudinea

îndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici.

În cauză, față de

reclamantul-recurent s-a luat cea mai gravă sancțiune, care reprezintă,

totodată, și un mod de încetare a raportului de serviciu.

Cu privire la fapta

prevăzută de art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul

polițistului, trebuie avut în vedere tot contextul în care a fost săvârșită,

cauzele, gravitatea, consecințele acesteia precum și gradul de vinovăție al

polițistului.

La aceste aspecte, se

adaugă și cele privind activitatea desfășurată anterior de către polițist.

Potrivit art. 59 din

Statutul polițistului, „la stabilirea sancțiunii se ține seama de activitatea

desfășurată anterior, de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost

săvârșită, de cauzele, gravitatea și consecințele acestuia, de gradul de

vinovăție al polițistului, precum și de preocuparea pentru înlăturarea

urmărilor faptei comise”.

În acest sens,

recurentul – reclamant a susținut că timp de 15 ani a primit pentru activitatea

profesională calificativul maxim, de „foarte bine”, și că nu a fost sancționat

disciplinar.

În raport de

criteriile legale de individualizare a sancțiunii, Înalta Curte apreciază că

sancțiunea destituirii din funcție a recurentului este disproporționată față de

abaterile reținute în sarcina sa, având în vedere și împrejurările în care

acesta nu și-a îndeplinit îndatoririle de serviciu, reținute în mod detaliat în

actele de cercetare prealabilă.

În raport de

considerentele expuse, Înalta Curte reține că, într-adevăr în cauză s-a probat

existența abaterii disciplinare, prevăzută de art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002.

În același timp însă, se constată că sancțiunea aplicată este prea severă în

raport de criteriile de individualizare a sancțiunii disciplinare, respectiv

împrejurările în care a fost săvârșită abaterea disciplinară, de gravitatea și

consecințele acesteia, de gradul de vinovăție al polițistului și de preocuparea

pentru înlăturarea urmărilor faptei comise.

În virtutea

contenciosului de plină jurisdicție pe care îl realizează, Înalta Curte

apreciază că poate realiza ea însăși individualizarea sancțiunii disciplinare

prin aplicarea recurentului – reclamant a sancțiunii trecerii într-o funcție

inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut.

soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., raportat la art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul

și se va modifica sentința în sensul anulării în parte a dispoziției nr. 737/2010,

aplicându-se reclamantului

B.G.V.

sancțiunea prevăzută de art. 58 lit. c

1

) din

Legea nr. 360/2002, cu plata drepturilor bănești aferente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din

M.A.I. pentru B.G.V. împotriva sentinței civile nr. 3576 din 19 mai 2011 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

recurată în sensul că admite acțiunea reclamantului.

Modifică în parte Dispoziția

nr. 737 din 26 ianuarie 2011 a I.G.P.R. în sensul că înlocuiește sancțiunea

destituirii din Poliție aplicată reclamantului B.G.V. cu sancțiunea trecerii

într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului

profesional deținut.

Obligă pârâtul la

drepturile bănești aferente către reclamantul B.G.V.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 iunie 2012.