ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2743/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul acțiunii și cadrul procesual. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. în numele și pentru membrul de sindicat B.G.V., a solicitat, în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliției Române, în principal, suspendarea de urgența a executării actului administrativ până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei în temeiul art. 14 – 15 din Legea nr. 554/2004, anularea dispoziției nr. 737 din 26 ianuarie 2011 prin care a fost sancționat disciplinar cu destituirea din poliție, obligarea pârâtului la plata de daune materiale în cuantum cu echivalentul drepturilor bănești lunare care i se cuveneau pentru activitatea desfășurată precum și cheltuieli de judecată.

În subsidiar, s-a solicitat schimbarea sancțiunii aplicate de destituire din poliție în aceea de mustrare scrisă. În motivarea acțiunii s-a arată că a fost îndeplinită procedura prealabilă, prevăzută de art. 7 din legea nr. 554/2004, în sensul că la data de 31 ianuarie 2011, a fost depusă contestația la I.G.P.R., înregistrată la nr. 7899 din 31 ianuarie 2011 împotriva Dispoziției nr. 737 din 26 ianuarie 2011. S-a mai precizat că în conformitate cu prevederile art. 69. alin. (1), lit. g) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, ca urmare a menținerii măsurii destituirii din poliție, reclamantului i-au încetat raporturile de serviciu, astfel încât acesta va suferi un prejudiciu ireparabil, paguba iminentă și ireversibilă constând în faptul că familia acestuia, pentru a-și acoperi obligațiile patrimoniale către banca creditoare angajate și garantate în baza veniturilor realizate în principal din calitatea de polițist, va fi executată mobiliar și imobiliar.

S-a mai precizat că, în momentul în care se va restabili situația anterioară, pagubele deja produse nu vor mai putea fi reparate, reclamantul fiind și în imposibilitatea acoperirii cheltuielilor de întreținere curente. Totodată, consecințele pecuniare sunt dublate de cele sociale și profesionale, prejudiciul de imagine rezultat ca urmare a aplicării unui act administrativ abuziv, netemeinic și nelegal cum este destituirea din poliție, pe motiv de activitate sindicală și întreruperea pregătirii profesionale continue, fiind aspecte ireparabile, mai ales că, din împrejurările arătate și deduse judecății, există o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Cerințele impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, sunt dovedite, atât prin existența unui caz bine justificat prin îndoiala asupra legalității deciziei de destituire din poliție care rezultă din motivele contestației formulate, cât și prin iminența producerii unui prejudiciu.

În baza art. 4 din Legea nr. 554/2004 a fost invocată excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 737 din 26 ianuarie 2011. S-a arătat că în cuprinsul Dispoziției contestate, se menționează faptul că a fost comisă abaterea disciplinară de „comportare necorespunzătoare în serviciu și societate care a adus atingere onoarei, probității profesionale a polițistului și a prestigiului instituției.” S-a susținut că sub aspectul efectuării cercetării prealabile și a consiliului de disciplină prevăzute de O.M.A.I. nr. 400/2004, subzistă fără echivoc, încălcarea mai multor prevederi, respectiv lipsa actului de sesizare privind declanșarea procedurii prealabile, act de sesizare care nu este materializat în sensul legii, respectiv existența unei plângeri, a unui denunț sau a unui proces verbal de sesizare din oficiu.

Totodată, reclamantul a precizat că au fost încălcate prevederile art. 34 din O.M.A.I. nr. 400/2004, care stipulează că „în situația în care 2 sau mai mulți polițiști sunt cercetați pentru fapte săvârșite în comun, li se vor întocmi dosare separate, cu un singur raport de cercetare prealabilă, cu excepția cazului în care cei 2 provin din unități diferite, în speță fiind întocmite în mod greșit 4 (patru) rapoarte de cercetare prealabilă, încălcându-se prevederile textului de lege. A fost invocată încălcarea prevederilor art. 15, 60 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 360/2002 raportat la art. 10, 51 și 52 din O.M.A.I. nr. 600/2005. În motivarea cauzei pe fond s-a arătat că, în ziua de 16 noiembrie 2010, în calitate de membru al Biroului Teritorial al S.N.P.P.C.

din I.P.J. Neamț, reclamantul a acordat un interviu în mass-media, acest interviu neimplicând un cadru instituționalizat în sensul O.M.A.I. nr. 319/2002, ordin care nu îi este opozabil reclamantului, pentru faptul că nu a fost respectat principiul publicității (în sensul de a fi publicat în M. Of. conform Legii nr. 24/2000 și nici nu i-a fost adus la cunoștință conform prevederilor regulamentelor interne pe bază de. semnătură). S-a mai apreciat că dispoziția de sancționare este abuzivă, netemeinică și nelegală, întrucât încalcă prevederile constituționale, în mod concret art. 30 al Constituției României republicată și ale art. 10 alin. (1) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale precum și a protocoalelor adiționale la această convenție, ratificate prin Legea nr. 30/1994 și publicată în M. Of.

nr. 135 din 31 mai 1994. Se mai face precizarea că, Președintele Corpului Național al Polițiștilor Neamț, M.G. a fost scos din cercetarea prealabilă de către Corpul de Control al M.A.I. care a respectat dreptul la liberă exprimare doar în ceea ce îl privește pe domnul M.G. Totodată, reclamantul este membru al Biroului Teritorial S.N.P.P.C. din cadrul I.P.J. Neamț și numai în această calitate, aflându-se sub protecția Legii nr. 54/2003, cu respectarea acesteia și în virtutea dreptului la libera exprimare, a făcut acest protest sub forma unei declarații de presă. Pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române (I.G.P.R.), a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

2. Hotărârea Curții de Apel. Prin încheierea din data de 01 aprilie 2011 s-a respins cererea de suspendare a Dispoziției nr. 737 din 26 ianuarie 2011 pentru considerentele care au fost expuse în această încheiere, iar prin sentința civilă nr. 3576 din 19 mai 2011 a Curții de Apel București – secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată. În raport cu criticile formulate, s-a apreciat că susținerea reclamantului referitoare la lipsa actului de sesizare privind declanșarea cercetării prealabile nu poate fi primită, deoarece cercetarea prealabilă se declanșează prin dispoziția de zi pe unitate emisă de către șeful competent, în care se nominalizează ofițerul care va efectua cercetarea, conform art. 20 alin. (3) din Ordinul M.A.I.

nr. 400/2004, sesizarea care a stat la baza declanșării cercetării prealabile constând în Raportul Corpului de Control al Ministrului nr. 253.261 din 24 noiembrie 2010", din conținutul căruia reiese faptul că în ziua de 16 noiembrie 2010, agentul șef principal B.V. după terminarea conferinței de presă, susținută de șeful inspectoratului la sediul LP.J. Neamț, a acordat un interviu reprezentanților mass-media, în afara cadrului legal, ocazie cu care a avut o comportare necorespunzătoare în serviciu ce a adus grave prejudicii de imagine prestigiului Ministerului Administrației și Internelor. S-a apreciat că prevederile art. 34 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 nu sunt incidente în cauză, întrucât dispozițiile detaliate se referă strict la situația în care doi sau mai mulți polițiști sunt cercetați pentru fapte săvârșite în comun.

De asemenea, s-a apreciat că apărarea în sensul că inspectorul general nu este competent de a emite actul administrativ nu poate fi primită, deoarece competenta de aplicare a sancțiunii este stabilită de Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 și nu de Ordinul M.A.I. nr. 600/2005, ca normă legală specială în raport de competența generală de gestiune a resurselor umane, art. 62 alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 prevăzând că, actul administrativ de sancționare a polițistului este emis de persoana competentă să aplice sancțiunea disciplinară, conform legii. Totodată, art. 54 alin. (1) din același act normativ prevede că încheierea Consiliului împreună cu dosarul de cercetare prealabilă se prezintă șefului unității care a investit Consiliul, de către președintele acestuia, șeful unității urmând să emită, dacă este cazul, dispoziția de sancționare a celui în cauză.

Astfel, avându-se în vedere faptul că ministrul administrației și internelor a dispus, în temeiul art. 36 lit. c) din aceeași reglementare, sesizarea și consultarea Consiliului de Disciplină la nivelul I.G.P.R. și acesta a fost constituit prin dispoziția Inspectorului General al Poliției Române și în raport de prevederile legale anterior menționate, competența de emitere a dispoziției de sancționare revenea persoanei competente care a emis dispoziția de constituire a Consiliului de Disciplină, respectiv Inspectorul General al Poliției Române. S-a mai apreciat că susținerea potrivit căreia interviul a fost acordat în calitate de membru al Biroului Teritorial al S.N.P.P.C. nu poate fi reținută, în condițiile în care activitatea la care se face referire s-a desfășurat în interiorul inspectoratului județean de poliție, agentul fiind în uniforma de serviciu, în timpul programului și asistat de mai mulți polițiști.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a constatat neîntemeiată acțiunea, deoarece prin fapta comisă reclamantul a încălcat prevederile art. 3 alin. (1) din Ordinul ministrului nr. 319 din 19 septembrie 2002 privind mediatizarea datelor și informațiilor obținute în exercitarea atribuțiilor de serviciu, conform cărora „persoanele autorizate să țină legătura cu mass-media și să furnizeze date și informații sunt comandanții (șefii) structurilor M.A.I., cadrele din compartimentul relații cu presa/purtătorii de cuvânt, precum și persoanele desemnate de șefii eșaloanelor superioare, atunci când este cazul". De asemenea, potrivit art. 13 alin. (1) teza a II-a, art. 13 alin. (2) și art. 14 din același act normativ, rezultă în mod imperativ că pentru concordanța între documentația avută la dispoziție și informațiile difuzate presei, răspunderea aparține celui care furnizează datele respective, iar responsabilitatea pentru datele și informațiile date publicității contrar prevederilor legale revine în exclusivitate lucrătorului M.A.I.

care a acționat astfel, nerespectarea prevederilor ordinului atrăgând după sine răspunderea disciplinară, administrativă sau penală, după caz, precum și răspunderea materială sau civilă, dacă s-a produs o pagubă. Judecătorul fondului a constatat că au fost încălcate și prevederile art. 6 lit. j), respectiv „integritatea morală care presupune adoptarea unui comportament, conform normelor etice acceptate și practicate în societate" din H.G. nr. 991 din 25 august 2005 pentru aprobarea Codului de Etică și Deontologie al Polițistului, dar și prevederile art. 12, art. 13 alin. (1) din același act normativ, conform cărora.

Polițistul, evită comportamentul care ar putea afecta încrederea populației, apără prestigiul instituției și profesiei.", „Polițistul trebuie să se comporte civilizat și să dea dovadă de amabilitate și solicitudine, adoptând o atitudine politicoasă și fermă". S-a mai apreciat că împrejurarea ce rezultă din cuprinsul materialului probatoriu, respectiv că în cadrul Inspectoratului de Poliție Neamț exista în acele zile o situație tensionată care a fost necorespunzător gestionată de către inspectorul șef, nu exonerează pe reclamant de fapta comisă care este probată prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei. 3. Recursul declarat de reclamant. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Administrației și Internelor în numele și pentru B.G.V., invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurentul-reclamant susține că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii. În dezvoltarea acestui motiv de recurs sunt reluate aspectele de nelegalitate atât formale cât și pe fond învederate în cuprinsul acțiunii pentru care a solicitat anularea actului administrativ de sancționare disciplinară respectiv Dispoziția nr. 737/2011 emisă de Inspectoratul General al Poliției Române. În concluziile scrise depuse la dosar reclamantul B.G.V. solicită modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii, în principal, a acțiunii și anularea dispoziției I.G.P.R. nr. 737 din 26 ianuarie 2011, cu repunerea în situația anterioară, iar în subsidiar, schimbarea sancțiunii aplicate, de „destituire din poliție”, în cea de „mustrare scrisă”.

Susține recurentul că a contestat Dispoziția nr. 737/2011 pentru carențe procedurale, dar mai ales pentru că situația de fapt este alta, nesăvârșind vreo abatere disciplinară, ceea ce face ca sancțiunea aplicată să nu fie justificată, organele de cercetare disciplinară au dat o interpretare greșită declarației sale în presă în condițiile în care a încercat să salveze onoarea și demnitatea colegilor săi față de acuzațiile grave din mass-media că polițiștii din județul Neamț sunt corupți. Mai arată că sancțiunea aplicată este disproporționată față de fapta comisă, în condițiile în care alți colegi au fost cercetați pentru aceeași faptă, săvârșită în același context, însă lor li s-a aplicat sancțiunea cu „mustrare scrisă” iar diferența de tratament sancționator nu se justifică decât printr-o discriminare evidentă, în condițiile în care timp de 15 ani nu a fost sancționat și a primit calificativul maxim de foarte bine pentru activitatea desfășurată.

3. Apărarea intimatului-pârât I.G.P.R. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 31 ianuarie 2012, intimatul-pârât I.G.P.R. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate atât sub aspectul criticilor ce vizează pretinsa nulitate a Dispoziției I.G.P.R. nr. 737/2011 cât și a celor ce vizează fondul cauzei. Arată intimatul-pârât că motivele de recurs invocate de recurentul-reclamant se rezumă la aspectele învederate la fondul cauzei, astfel că prin întâmpinare reiterează apărările formulate. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate a apărărilor cuprinse în întâmpinare cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că se impune modificarea acesteia în limitele și pentru motivele ce vor fi expuse în continuare. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Recurentul-reclamant B.G.V. a suspus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, dispoziția I.G.P.R. nr. 737 din 26 ianuarie 2011 prin care a fost sancționat disciplinar cu "destituirea din poliție", reținându-se în sarcina acestuia săvârșirea abaterii disciplinare de „comportare necorespunzătoare în serviciu și societate care a adus atingere onoarei, probității profesionale a polițistului și prestigiului instituției", prevăzută de art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și art. 12 alin. (1) lit. a) din Ordinul M.A.I nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului M.A.I, ambele cu modificările și completările ulterioare.

Din partea expozitivă a actului sancționator rezultă că, în esență, recurentului – agent șef principal de poliție, șeful Postului de Poliție Dochia din cadrul I.P.J. Neamț, i s-a reținut în sarcină abaterea disciplinară menționată pentru că la data de 16 noiembrie 2010 a acordat un interviu postului de televiziune Realitatea TV, în sala de la etajul III a inspectoratului, fără să fie autorizat sau desemnat de șefii săi în acest sens, așa cum se menționează în art. 19 din Instrucțiunile M.A.I nr. 171/2001 „în cadrul M.A.I, relațiile si activitățile cu mass-media se desfășoară numai prin intermediul sistemului de relații publice". Instanța de fond a argumentat soluția de respingere a acțiunii dintr-o dublă perspectivă, reținând că prin exercitarea controlului de legalitate a actului de sancționare, atât controlul formal cât și controlul de fond, criticile sunt nefondate.

Astfel, în urma verificării respectării procedurilor legale de aplicare a sancțiunii, în raport de cauza de nulitate invocată în mod corect s-a apreciat că sub aspect procedural nulitatea Dispoziției contestate, nu poate fi reținută. Motivul de nelegalitate privind lipsa actului de sesizare privind declanșarea cercetării prealabile este neîntemeiat, întrucât cercetarea prealabilă se declanșează prin dispoziția de zi pe unitate emisă de către persoana competentă, în care se nominalizează ofițerul care va efectua cercetarea, conform art. 20 alin. (3) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004. În cauză cercetarea prealabilă s-a declanșat prin „Raportul Corpului de Control al Ministrului din 24 noiembrie 2010". În mod corect s-a apreciat că prevederile art. 34 din Ordinul M.A.I.

nr. 400/2004 nu sunt incidente în cauză, întrucât dispozițiile menționate se referă strict la situația în care doi sau mai mulți polițiști sunt cercetați pentru fapte săvârșite în comun, iar competenta de aplicare a sancțiunii este stabilită de Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 și nu de Ordinul M.A.I. nr. 600/2005, ca normă legală specială în raport de competența generală de gestiune a resurselor umane, art. 62 alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 prevăzând că, actul administrativ de sancționare a polițistului este emis de persoana competentă să aplice sancțiunea disciplinară, conform legii. Totodată, în mod corect a fost înlăturată apărarea reclamantului care a susținut că interviul a fost acordat în calitate de membru al Biroului Teritorial al S.N.P.P.C.

în condițiile în care activitatea la care se face referire s-a desfășurat în interiorul inspectoratului județean de poliție, agentul era în uniforma de serviciu, în timpul programului, fiind asistat de mai mulți polițiști. Contextul factual nu este contestat și nici nu poate fi exclusă vinovăția recurentului-reclamant pentru săvârșirea abaterii disciplinare reținute în sarcina sa, astfel cum de altfel a reținut și prima instanță, în sensul că și în situația în care în cadrul Inspectoratului de Poliție Neamț exista în acele zile o situație tensionată care a fost gestionată necorespunzător de către inspectorul șef, aceasta nu îl exonerează pe reclamant de fapta comisă prevăzută de art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și art. 12 alin. (1) lit. a) din Ordinul M.A.I.

nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului M.A.I. Soluția instanței de fond a fost dată fără a fi analizate susținerile reclamantului privind individualizarea sancțiunii aplicate respectiv, dacă fapta imputată polițistului funcționar public cu statut special poate fi apreciată ca fiind o abatere disciplinară care a avut consecințe grave și dacă instanța de contencios administrativ poate realiza ea însăși individualizarea sancțiunii disciplinare. În acest context, Înalta Curte trebuie să aprecieze dacă fapta reclamantului care a dat declarație în presă, respectiv a acordat un interviu postului de televiziune, menționat fără a fi autorizat sau desemnat de șefii săi în acest sens, reprezintă o abatere disciplinară care să aibă consecințe grave.

Analizând circumstanțele factuale în care la data de 16 noiembrie 2010, recurentul a dat declarații în presă în raport de materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că nu s-a făcut dovada unor consecințe grave ale abaterii săvârșite de recurentul-reclamant și că sancțiunea aplicată este prea severă în raport de criteriile de individualizare a sancțiunii disciplinare prevăzute de Legea nr. 360/2002. Abaterea disciplinară prezintă o încălcare a normelor de drept administrativ privind corectitudinea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici. În cauză, față de reclamantul-recurent s-a luat cea mai gravă sancțiune, care reprezintă, totodată, și un mod de încetare a raportului de serviciu.

Cu privire la fapta prevăzută de art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, trebuie avut în vedere tot contextul în care a fost săvârșită, cauzele, gravitatea, consecințele acesteia precum și gradul de vinovăție al polițistului. La aceste aspecte, se adaugă și cele privind activitatea desfășurată anterior de către polițist. Potrivit art. 59 din Statutul polițistului, „la stabilirea sancțiunii se ține seama de activitatea desfășurată anterior, de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârșită, de cauzele, gravitatea și consecințele acestuia, de gradul de vinovăție al polițistului, precum și de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise”. În acest sens, recurentul – reclamant a susținut că timp de 15 ani a primit pentru activitatea profesională calificativul maxim, de „foarte bine”, și că nu a fost sancționat disciplinar.

În raport de criteriile legale de individualizare a sancțiunii, Înalta Curte apreciază că sancțiunea destituirii din funcție a recurentului este disproporționată față de abaterile reținute în sarcina sa, având în vedere și împrejurările în care acesta nu și-a îndeplinit îndatoririle de serviciu, reținute în mod detaliat în actele de cercetare prealabilă. În raport de considerentele expuse, Înalta Curte reține că, într-adevăr în cauză s-a probat existența abaterii disciplinare, prevăzută de art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002. În același timp însă, se constată că sancțiunea aplicată este prea severă în raport de criteriile de individualizare a sancțiunii disciplinare, respectiv împrejurările în care a fost săvârșită abaterea disciplinară, de gravitatea și consecințele acesteia, de gradul de vinovăție al polițistului și de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise.

În virtutea contenciosului de plină jurisdicție pe care îl realizează, Înalta Curte apreciază că poate realiza ea însăși individualizarea sancțiunii disciplinare prin aplicarea recurentului – reclamant a sancțiunii trecerii într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul și se va modifica sentința în sensul anulării în parte a dispoziției nr. 737/2010, aplicându-se reclamantului B.G.V. sancțiunea prevăzută de art. 58 lit. c 1 ) din Legea nr. 360/2002, cu plata drepturilor bănești aferente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. pentru B.G.V. împotriva sentinței civile nr. 3576 din 19 mai 2011 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată în sensul că admite acțiunea reclamantului. Modifică în parte Dispoziția nr. 737 din 26 ianuarie 2011 a I.G.P.R. în sensul că înlocuiește sancțiunea destituirii din Poliție aplicată reclamantului B.G.V. cu sancțiunea trecerii într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut. Obligă pârâtul la drepturile bănești aferente către reclamantul B.G.V. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2012.