ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 109/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Cluj, reclamantul R.N.N., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor, a solicitat suspendarea executării Ordinului

Ministerului Administrației și Internelor nr.

II/3139

din 6 iulie 2011 până la pronunțarea instanței de fond cu privire la cererea de

anulare a ordinului atacat.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a precizat că, prin actul administrativ contestat, a fost

sancționat disciplinar cu destituirea din poliție pentru săvârșirea unor

abateri disciplinare și a susținut că sunt îndeplinite condițiile privind

existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube

iminente.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

de Apel

Prin Sentința civilă

nr. 484/2011 din 22 septembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul

R.N.N., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia,

prin Ordinul nr. II/3139 din 6 iulie 2011, s-a dispus destituirea din poliție a

reclamantului pentru neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de

serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la

autoritățile anume abilitate de lege.

Analizând dispozițiile

legale incidente în cauză, respectiv art. 14 și art. 2 alin. (1) lit. ș) și

lit. t) din Legea nr. 554/2004, Curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite

cumulativ condițiile cazului bine justificat și a pagubei iminente.

Astfel, referitor la

cerința pagubei iminente, instanța de fond a apreciat că nu poate fi reținută

ipoteza producerii unui prejudiciu material, viitor și previzibil, întrucât

lipsirea de salariu reprezintă consecința imediată și legală a ordinului de

destituire.

Având în vedere

faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, iar

consecințele pe care le produce sunt determinate de lege, prima instanță a

reținut că încetarea activității determină în mod firesc și încetarea

obligației de plată a drepturilor salariale, iar lipsirea legală de aceste

drepturi nu poate fi asimilată unui prejudiciu în privința căruia una dintre

condițiile de determinare este aceea de producere cu intenție și fără temei

juridic.

În ceea ce privește

condiția cazului bine justificat, Curtea a apreciat, pornind de la aceeași

prezumție de legalitate a actului administrativ, că elementele invocate de

către reclamant nu pot conduce la concluzia văditei nelegalități a ordinului

atacat, iar aspectele de fapt și de drept susținute de către reclamant vor putea

fi analizate doar cu prilejul soluționării fondului cauzei.

exercitată în cauză

Împotriva Sentinței

civile nr. 484/2011 din 22 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs

reclamantul R.N.N., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și ale art. 304

1

C. proc.

civ.

Recurentul-reclamat

critică în esență hotărârea pentru lipsa motivării, fiind încălcate prevederile

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care statornicesc în mod expres

obligația de a cuprinde în cadrul hotărârii motivele de fapt și de drept care

au format convingerea instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate

pretențiile părților.

Apreciază că în cauză

sunt îndeplinite în totalitate cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr.

554/2004 pentru a se dispune măsura suspendării actului administrativ, fiind

îndeplinită atât cerința existenței cazului bine justificat, cât și existența

pagubei iminente.

În dezvoltarea

motivelor de recurs recurentul-reclamant prezintă detaliat motivele care, în

opinia sa justifică îndeplinirea celor două condiții cuprinse de lege.

Arată că destituirea

din poliție conduce în mod evident la pierderea tuturor drepturilor salariale

pe care acesta le încasează în prezent și, pe cale de consecință la crearea

unui prejudiciu cert și previzibil, în condițiile aplicării Ordinului de

destituire din poliție recurentul ar fi în imposibilitate de a beneficia de

drepturile de asigurări sociale pentru șomaj, drepturi care se acordă numai în

ipotezele în care relațiile de serviciu încetează din motive ce nu sunt

imputabile persoanei solicitante a acestor drepturi.

Referitor la condiția

existenței cazului bine justificat contrar celor reținute de către instanța de

fond susține că ordinul de destituire din poliție prezintă elemente vădite de

nelegalitate și netemeinicie care creează o îndoială serioasă în privința

legalității acestui act administrativ fiind reluate motivele cererii de chemare

prin care a solicitat suspendarea executării actului administrativ în baza art.

14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

4.Apărarea

intimatului-pârât.

Prin întâmpinarea

înregistrată la data de 22 decembrie 2011 Ministerul Administrației și

Internelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece

recurentul-reclamant nu face dovada îndeplinirii niciuneia dintre cele două

condiții prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004, în sensul dat acestora de

lege, ci face doar referire la aspecte de ordin teoretic, fără să arate în

concret care ar fi situația care să justifice luarea unei astfel măsuri și nici

dreptul individual sau general amenințat prin actul administrativ atacat,

totodată nedemonstrând iminența producerii vreunei pagube, în mod direct sau indirect.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările

dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu

este fondat.

și de drept relevante

Este incontestabil

faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie

noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor

până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui,

constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor

împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza

cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și

iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din

aceeași lege.

Îndeplinirea acestor

condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei

cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea

interesată. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a

prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă

verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul

particular supus evaluării.

În raport cu

circumstanțele concrete ale prezentei cauze. îndeplinirea cumulativă a celor

două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi reținută.

Astfel, în cauza de

față nu există elementele care să contureze îndeplinirea primei condiții, a

cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr.

554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Din examinarea sumară

a situațiilor de fapt și de drept invocate de recurentul-reclamant, Înalta

Curte constată că acestea nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ a cărui suspendare a fost solicitată

în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, cazul bine

justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte care țin de

legalitatea actului, întrucât acestea vizează fondul actului, care se

analizează numai în cadrul acțiunii în anulare. Instanța are numai

posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât

în cadrul procedurii prevăzute de lege nu poate fi prejudecat fondul

litigiului.

Înalta Curte constată

că nu se poate pronunța asupra aprecierilor recurentului-reclamant referitoare

la nelegalitatea actului administrativ, prin care s-a dispus sancționarea

disciplinară, prin analiza în profunzime a argumentelor legate de interpretarea

naturii juridice a măsurii luate prin Ordin, cercetarea prealabilă disciplinară

precum și a celor ce vizează conținutul și legalitatea Ordinului Ministrului

Administrației și Internelor nr. II/3139 din 6 iulie 2011 ca și a celor legate

de proporționalitatea sancțiunii disciplinare aspecte ce constituie, în optica

instanței de control judiciar, o chestiune de fond care depășește limitele

procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ.

Motivul invocat de

recurentul-reclamant privind încălcarea principiului disproporționalității

sancțiunii disciplinare, prin aplicarea celei mai severe sancțiuni disciplinare

- destituirea din poliție, pentru prima abatere disciplinară necesită o analiză

mai aprofundată prin raportare la baza factuală există în speță, fiind o

chestiune de apreciere ce trebuie să fi exercitată în limitele competenței

prevăzute de lege.

În conținutul

ordinului al cărui suspendare a fost solicitată în prezenta cauză, s-a

menționat că este fundamentat pe dispozițiile legale privind Statutul

Polițistului și Raportul de cercetare prealabilă nr. 5/138052 din 12 mai 2011 și

Încheierea Consiliului de Disciplină nr. 514821 din 03 iunie 2011, fiind emis

de Ministerul Administrației și Internelor în exercitarea prerogativelor sale

și în limitele marjei de apreciere prevăzute de lege, conform art. 54 alin. (2)

din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004 cu

modificările și completările ulterioare, care prevede că în cazul în care șeful

unității nu este de acord cu sancțiunea propusă, poate dispune aplicarea unei

alte sancțiuni disciplinare sau formulează propuneri în acest sens, pe care le

va înainta ierarhic, cu respectarea normelor de competență.

În speță, instanța de

control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse

de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât prima instanță a expus

argumentele care au determinat formarea convingerii sale mai precis,

judecătorul fondului a prezentat în mod concis, în cuprinsul hotărârii toate

elementele care l-au condus la concluzia că în cauză nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se

dispune suspendarea executării actului administrativ de sancționare.

În concluzie, Înalta

Curte reține că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege

pentru a justifica măsura de excepție a suspendării actului administrativ

contestat, motiv pentru care criticile de nelegalitate formulate de

recurentul-reclamant nu pot fi reținute.

2.Temeiul legal al

soluției pronunțate în recurs.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. raportat la art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 se va respinge

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de R.N.N. împotriva Sentinței civile nr. 484/2011 din 22 septembrie

2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 ianuarie 2012.