ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5486/2010

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 04 iunie 2009 pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul M.S.I.

a chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – comisar șef de poliție I.P., Inspectoratul General al Poliției Române și inspectorul general al Poliției Române – chestor de poliție T.P., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: - anularea dispoziției de sancționare din 07 mai 2009 emisă de șeful Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, prin care s-a dispus sancționarea sa disciplinară cu „destituirea din Poliție” și a dispoziției nr. 1637 din 28 mai 2009 emisă de Inspectoratul General al Poliției Române, prin care s-a decis respingerea contestației, ca neîntemeiată, și menținerea sancțiunii dispuse în baza dispoziției nr. 15 din 07 mai 2009, ca netemeinice și nelegale sau, în funcție de aprecierea instanței, modificarea acestei dispoziții prin aplicarea altei sancțiuni disciplinare; - anularea ordinului/dispoziției nr. S/255 din 29 mai 2009 de încetare a raporturilor de serviciu cu Inspectoratul de Poliție Județean Cluj; - reintegrarea prin repunerea în funcția publică deținută; - obligarea la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate și cu celelalte drepturi de care a beneficiat pentru perioada 29 mai 2009 și pună la reintegrarea în funcția publică deținută; - obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 55/CC/2010 din 16 aprilie 2010, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului, invocată de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța soluția de declinare a competenței, Tribunalul a reținut, în esență, că obiectul cauzei îl constituie anularea dispoziției Inspectoratului General al Poliției Române nr. 1673 din 28 mai 2009 și că, potrivit art. 7 din Legea nr. 218/2002, Inspectoratul General al Poliției Române este unitate centrală a Poliției, astfel că, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 332 din 24 septembrie 2010, a admis excepția necompetenței materiale a instanței invocată de reclamantul M.S.I. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj. Pentru a pronunța soluția de declinare a competenței, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: În speță, reclamantul a solicitat, prin acțiunea introductivă anularea dispoziției nr. 15 din 07 mai 2009 emisă de șeful Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, prin care s-a dispus sancționarea sa disciplinară, cu destituirea din Poliție.

În urma formulării contestației împotriva acestei dispoziții, Inspectoratul General al Poliției Române a emis dispoziția nr. 1637 din 28 mai 2009, prin care a fost confirmată sancțiunea destituirii din Poliție dispusă anterior, dispoziție, de asemenea, atacată în prezenta cauză. Potrivit art. 15 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004, sancțiunea disciplinară este aplicată de către șeful ierarhic al polițistului, astfel că, în speță, sancțiunea disciplinară a fost aplicată de către șeful Inspectoratului Județean de Poliție Cluj, motiv pentru care dispoziția nr. 15 din 07 mai 2009 este primul act administrativ vătămător pentru reclamant, deoarece este actul în baza căruia i-a încetat raportul de serviciu ca urmare a destituirii din funcție, iar atacarea în justiție a acestui act este de natură a atrage aplicarea normelor de competență ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

A reținut Curtea de apel că, deși reclamantul a solicitat și anularea dispoziției nr. 1637/2009 emisă de către Inspectorul General al Poliției prin care a fost respinsă contestația, operează regula prorogării de competență prevăzută de art. 17 C. proc. civ., întrucât cererea de anulare a acestei dispoziții are caracter accesoriu. Totodată, Curtea de apel a constatat existența unui conflict negativ de competență și a sesizat instanța competentă să soluționeze conflictul intervenit în soluționarea litigiului dedus judecății. Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 pct. 2, art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

După cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamantul M.S.I., prin acțiunea introductivă, a solicitat atât anularea dispoziției nr. 15 din 07 mai 2009 emisă de șeful Inspectoratului de Poliție Județean Cluj prin care s-a dispus sancționarea sa disciplinară cu „destituirea din Poliție”, cât și anularea dispoziției nr. 1637 din 28 mai 2009 emisă de Inspectoratul General al Poliției Române, prin care s-a decis respingerea, ca neîntemeiată, a contestației formulate de reclamat împotriva dispoziției nr. 15 din 07 mai 2009. Așa cum întemeiat a reținut și Curtea de apel, obiectul principal al acțiunii îl constituie anularea actului administrativ vătămător, respectiv dispoziția nr. 15 din 07 mai 2009 emisă de șeful Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Conform art. 61 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare : „ Polițistul nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa instanței de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului ori a dispoziției de sancționare ”. Rezultă, pe cale de consecință, că obiectul acțiunii în contencios administrativ, în raport cu dispozițiile speciale citate ale Legii nr. 360/2002, îl constituie dispoziția de sancționare, act administrativ în funcție de care se determină instanța competentă potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar nicidecum în funcție de dispoziția nr. 1637 din 28 mai 2009 emisă de Inspectoratul General al Poliției Române prin care a fost soluționată contestația reclamantului împotriva dispoziției de sancționare.

În contextul legal relevat, nici împrejurarea că reclamantul a formulat acțiunea și în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliției Române, care, potrivit art. 7 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, este „ unitatea centrală a Poliției, cu personalitate juridică și competență teritorială generală ”, și nici împrejurarea că reclamantul critică și dispoziția emisă de șeful Inspectoratului General al Poliției Române în soluționarea contestației formulate împotriva dispoziției de sancționare, nu este de natură a atrage competența Curții de apel, atâta timp cât, subliniem încă o dată, actul vătămător este reprezentat de dispoziția nr. 15 din 07 mai 2009 emisă de șeful Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

De altfel, în jurisprudența secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut în mod constant că î mprejurarea că persoana vătămată a chemat în judecată în calitate de pârâtă și o autoritate publică centrală nu atrage, în mod automat, competența de judecată a cauzei în primă instanță în favoarea Curții de apel (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 816 din 08 februarie 2007). În același sens, Înalta Curte reține că în mod corect a apreciat Curtea de apel că, în privința capătului de cerere referitor al anularea dispoziției nr. 1637/2009 emisă de către Inspectorul General al Poliției Române, operează regula prorogării de competență prevăzută de art. 17 C. proc.

civ. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul M.S.I. în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – comisar șef de poliție I.P., Inspectoratul General al Poliției Române și inspectorul general al Poliției Române – chestor de poliție T.P., în favoarea Tribunalului Cluj, secția contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2010.