ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5486/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5486/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra conflictului negativ
de competență de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 04 iunie
2009 pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal,
de conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul M.S.I. a chemat în judecată
pe pârâții Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, șeful Inspectoratului de Poliție
Județean Cluj – comisar șef de poliție I.P., Inspectoratul General al Poliției Române
și inspectorul general al Poliției Române – chestor de poliție T.P., solicitând
instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:
- anularea dispoziției
de sancționare din 07 mai 2009 emisă de șeful Inspectoratului de Poliție Județean
Cluj, prin care s-a dispus sancționarea sa disciplinară cu „destituirea din Poliție”
și a dispoziției nr. 1637 din 28 mai 2009 emisă de Inspectoratul General al Poliției
Române, prin care s-a decis respingerea contestației, ca neîntemeiată, și menținerea
sancțiunii dispuse în baza dispoziției nr. 15 din 07 mai 2009, ca netemeinice și
nelegale sau, în funcție de aprecierea instanței, modificarea acestei dispoziții
prin aplicarea altei sancțiuni disciplinare;
- anularea ordinului/dispoziției
nr. S/255 din 29 mai 2009 de încetare a raporturilor de serviciu cu Inspectoratul
de Poliție Județean Cluj;
- reintegrarea prin repunerea
în funcția publică deținută;
- obligarea la plata unei
despăgubiri egale cu salariile indexate și cu celelalte drepturi de care a beneficiat
pentru perioada 29 mai 2009 și pună la reintegrarea în funcția publică deținută;
- obligarea la plata cheltuielilor
de judecată.
Prin sentința civilă
nr. 55/CC/2010 din 16 aprilie 2010, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios
administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția
necompetenței materiale a Tribunalului, invocată de pârâtul Inspectoratul General
al Poliției Române, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea
Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța soluția
de declinare a competenței, Tribunalul a reținut, în esență, că obiectul cauzei
îl constituie anularea dispoziției Inspectoratului General al Poliției Române
nr. 1673 din 28 mai 2009 și că, potrivit art. 7 din Legea nr. 218/2002, Inspectoratul
General al Poliției Române este unitate centrală a Poliției, astfel că, în raport
cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare
a cauzei revine Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ
și fiscal.
Învestită cu soluționarea
cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de
contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 332 din 24 septembrie
2010, a admis excepția necompetenței materiale a instanței invocată de reclamantul
M.S.I. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului
Cluj.
Pentru a pronunța soluția
de declinare a competenței, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:
În speță, reclamantul
a solicitat, prin acțiunea introductivă anularea dispoziției nr. 15 din 07 mai 2009
emisă de șeful Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, prin care s-a dispus sancționarea
sa disciplinară, cu destituirea din Poliție.
În urma formulării contestației
împotriva acestei dispoziții, Inspectoratul General al Poliției Române a emis dispoziția
nr. 1637 din 28 mai 2009, prin care a fost confirmată sancțiunea destituirii din
Poliție dispusă anterior, dispoziție, de asemenea, atacată în prezenta cauză.
Potrivit art. 15 din Ordinul
Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004, sancțiunea disciplinară este
aplicată de către șeful ierarhic al polițistului, astfel că, în speță, sancțiunea
disciplinară a fost aplicată de către șeful Inspectoratului Județean de Poliție
Cluj, motiv pentru care dispoziția nr. 15 din 07 mai 2009 este primul act administrativ
vătămător pentru reclamant, deoarece este actul în baza căruia i-a încetat raportul
de serviciu ca urmare a destituirii din funcție, iar atacarea în justiție a acestui
act este de natură a atrage aplicarea normelor de competență ale art. 10 alin. (1)
din Legea nr. 554/2004.
A reținut Curtea de apel
că, deși reclamantul a solicitat și anularea dispoziției nr. 1637/2009 emisă de
către Inspectorul General al Poliției prin care a fost respinsă contestația, operează
regula prorogării de competență prevăzută de art. 17 C. proc. civ., întrucât cererea
de anulare a acestei dispoziții are caracter accesoriu.
Totodată, Curtea de apel
a constatat existența unui conflict negativ de competență și a sesizat instanța
competentă să soluționeze conflictul intervenit în soluționarea litigiului dedus
judecății.
Înalta Curte constatând
îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 pct. 2, art. 21 și art. 22 alin. (3)
C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul
cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.
După cum rezultă din expunerea
rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamantul M.S.I., prin acțiunea introductivă,
a solicitat atât anularea dispoziției nr. 15 din 07 mai 2009 emisă de șeful Inspectoratului
de Poliție Județean Cluj prin care s-a dispus sancționarea sa disciplinară cu „destituirea
din Poliție”, cât și anularea dispoziției nr. 1637 din 28 mai 2009 emisă de Inspectoratul
General al Poliției Române, prin care s-a decis respingerea, ca neîntemeiată, a
contestației formulate de reclamat împotriva dispoziției nr. 15 din 07 mai 2009.
Așa cum întemeiat a reținut
și Curtea de apel, obiectul principal al acțiunii îl constituie anularea actului
administrativ vătămător, respectiv dispoziția nr. 15 din 07 mai 2009 emisă de șeful
Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.
Conform art. 61 alin.
(3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului,
cu modificările și completările ulterioare
: „
Polițistul
nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa instanței de contencios administrativ,
solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului ori a dispoziției de
sancționare
”.
Rezultă, pe cale de consecință,
că obiectul acțiunii în contencios administrativ, în raport cu dispozițiile speciale
citate ale Legii nr. 360/2002, îl constituie dispoziția de sancționare, act administrativ
în funcție de care se determină instanța competentă potrivit art. 10 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004, iar nicidecum în funcție de dispoziția nr. 1637 din 28 mai 2009
emisă de Inspectoratul General al Poliției Române prin care a fost soluționată contestația
reclamantului împotriva dispoziției de sancționare.
În contextul legal relevat,
nici împrejurarea că reclamantul a formulat acțiunea și în contradictoriu cu Inspectoratul
General al Poliției Române, care, potrivit art. 7 din Legea nr. 218/2002 privind
organizarea și funcționarea Poliției Române, este „
unitatea centrală
a Poliției, cu personalitate juridică și competență teritorială generală
”, și nici împrejurarea
că reclamantul critică și dispoziția emisă de șeful Inspectoratului General al Poliției
Române în soluționarea contestației formulate împotriva dispoziției de sancționare,
nu este de natură a atrage competența Curții de apel, atâta timp cât, subliniem
încă o dată, actul vătămător este reprezentat de dispoziția nr. 15 din 07 mai 2009
emisă de șeful Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.
De altfel, în jurisprudența
secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție
s-a reținut în mod constant că î
mprejurarea că persoana vătămată a chemat în judecată
în calitate de pârâtă și o autoritate publică centrală nu atrage, în mod automat,
competența de judecată a cauzei în primă instanță în favoarea Curții de apel (Înalta
Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, decizia
nr. 816 din 08 februarie 2007).
În același sens, Înalta
Curte reține că în mod corect a apreciat Curtea de apel că, în privința capătului
de cerere referitor al anularea dispoziției nr. 1637/2009 emisă de către Inspectorul
General al Poliției Române, operează regula prorogării de competență prevăzută de
art. 17 C. proc. civ.
Având în vedere toate
considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte
va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția
contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei privind pe reclamantul M.S.I. în contradictoriu cu pârâții
Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, șeful Inspectoratului de Poliție Județean
Cluj – comisar șef de poliție I.P., Inspectoratul General al Poliției Române și
inspectorul general al Poliției Române – chestor de poliție T.P., în favoarea Tribunalului
Cluj, secția contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 8 decembrie 2010.