ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5265/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5265/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin sentința nr. 642 din 4
februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de
reclamantul C.I.J., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și
Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române, prin care solicita
anularea Ordinului nr. SII/4406 din 19 decembrie 2008 emis de ministrul
internelor și reformei administrative, prin care a fost eliberat din funcția de
director adjunct al Direcției Management Logistic și pus la dispoziție, precum
și a Dispoziției nr. 2750 din 24 decembrie 2008, emisă de pârâtul Inspectoratul
General al Poliției Române prin care a fost pus în executare ordinul contestat.
De asemenea, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale a
Inspectoratului General al Poliției Române, prescripției dreptului la acțiune
și lipsei procedurii prealabile.
Pentru a pronunța această sentință,
instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale
pasive invocată de pârâtul I.G.P.R. nu este întemeiată, deoarece în raport de
caracterul complex al acțiunii, ambii pârâți au calitate procesuală pasivă,
fiecare în raport de actul contestat pe care l-a emis în ceea ce-l privește pe
reclamant.
Excepția prescrierii dreptului la
acțiune nu poate fi reținută în raport de data formulării plângerii prealabile,
data răspunsului și data formulării acțiunii - 22 iulie 2009, acțiunea fiind
formulată în cadrul termenului de decădere de 1 an, prevăzut de art. 11 alin. (2)
din Legea nr. 554/2004.
Excepția lipsei procedurii
prealabile urmează a fi respinsă, în cauză nefiind obligatorie îndeplinirea
procedurii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca o condiție
de admisibilitate a acțiunii formulate în baza Legii nr. 360/2002 coroborată cu
dispozițiile Legii nr. 554/2004.
Pe fond, prima instanță a apreciat
că actele contestate sunt legal emise și că reclamantul nu are un drept
recunoscut de lege vătămat.
Astfel, se arată în considerentele
sentinței atacate, prin Ordinul nr. SII/4406 din 19 decembrie 2008 s-a dispus
eliberarea reclamantului din funcția de conducere deținută, precum și a altor
polițiști din cadrul I.G.P.R. - Direcția de Management Logistic, și punerea la
dispoziția aceleiași unități, pentru o perioadă de 6 luni, pentru grave
neglijențe manageriale ce au dus la o tulburare însemnată a bunului mers
privind dotarea Poliției Române și pentru faptul că au creat un prejudiciu grav
de imagine instituției.
Ordinul din 19 decembrie 2008 a fost
legal emis în baza art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, în sensul că în
situații temeinic justificate, altele decât cele prevăzute de art. 65 - materia
sancțiunilor disciplinare - „polițiștii pot fi puși la dispoziția unității pe o
perioadă de cel mult 6 luni, timp în care vor beneficia de drepturile bănești
avute, cu excepția indemnizației de conducere; acesta este temeiul legal al
emiterii ordinului și, ulterior, al dispoziției, în cauză nefiind dispuse măsuri
de sancționare disciplinară.
Pentru acest motiv, instanța de fond
nu a reținut aspectul de nemotivare, în sensul neindicării unei anume fapte
care să constituie abatere disciplinară de natură a atrage sancțiunea aplicată.
Apreciază prima instanță că măsura
dispusă față de reclamant a fost o măsură de ordin managerial, temeinic
justificată, astfel cum rezultă din raportul de control tematic efectuat la Direcția Management Logistic din 16 decembrie 2008 - filele 23-35 dosar. Acest raport este
justificat, luarea unor măsuri urgente la nivel managerial, măsuri care vizau
funcțiile de conducere deținute de reclamant și de alte persoane vizate. Pentru
acest motiv, măsurile puteau fi luate în lipsa reclamantului care a lipsit
motivat de la locul său de muncă deoarece privea funcția de conducere și nu de
executare și privea toate persoanele vizate.
De asemenea, reține instanța de
fond, faptul că reclamantul a avut un anumit calificativ pe anul 2008, nu
înlătură legalitatea măsurilor dispuse care nu reprezintă măsuri de sancționare
disciplinară ci măsuri urgente, justificate obiectiv pentru asigurarea unei
conduceri manageriale în activitatea Poliției Române.
Cu privire la capetele subsidiare
ale acțiunii, având ca obiect reintegrarea reclamantului în funcția deținută
anterior, prima instanță a reținut că apar ca neîntemeiate, față de constatarea
că actele contestate au fost legal emise.
Împotriva acestei hotărâri,
considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul C.I.J.
În argumentarea motivelor de recurs
precizate, se aduc, în esență, următoarele critici sentinței atacate:
- Ordinul nr. S/II/4406 din 19
decembrie 2008 a fost emis de un organ necompetent, întrucât nu ministrul
Administrației și Internelor avea competența de a dispune măsurile de
„eliberare din funcție” și „punere la dispoziție”, ci inspectorul general al
Poliției Române, conform art. 10 lit. c) din Cap. IV al Anexei la Ordinul nr. 600/2005, fapt ce atrage nulitatea ordinului și a actelor subsecvente;
Se susține că în contextul acestor
dispoziții speciale nu poate fi incident principiul
qui potest plus, potest
minus
.
- invocându-se nelegalitatea și
netemeinicia ordinului și a dispoziției contestate, se susține că sancțiunile
au fost dispuse cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile.
Se arată că nu s-a avut în vedere că
măsura „eliberării din funcție” și a „punerii la dispoziția unității” au regim
juridic diferit, fiind prevăzute de art. 22 alin. (7) și respectiv art. 22 alin.
(8) din Statutul polițistului.
Referitor la prima măsură, se
susține că nu a fost analizată prin prisma dispozițiilor legale ce o
reglementează, nu a fost respectat dreptul de preaviz, pretinsele „neglijențe
manageriale” nu se încadrează în cazurile prevăzute de lege pentru a dispune
sancțiunea „eliberării din funcție”.
În ceea ce privește măsura „punerii
la dispoziție” se arată că deși analizată de instanța de fond, nu s-a verificat
dacă pretinsele „neglijențe manageriale” se încadrează sau nu în cazurile
expres reglementate de art. 65 din Statutul Polițistului și art. 120 din
Ordinul nr. 300/2004 ca fiind „situații temeinic justificate” pentru a se lua
această măsură, instanța subrogându-se legiuitorului, extinzând cazurile expres
prevăzute de lege cu o nouă situație.
De asemenea, se susține că nu s-au
avut în vedere alte aspecte ce atrag nulitatea ordinului contestat și anume: a
fost emis în perioada în care se afla în incapacitate de muncă, situație în
care era interzisă încetarea raporturilor de serviciu și aplicarea sancțiunii „eliberării
din funcție”; nu a fost dispusă această măsură printr-un act administrativ
individual, conform art. 117 din Statutul funcționarilor publici; nu este
motivat.
Se menționează și faptul că deși instanța a
apreciat că sancțiunea este temeinică și legală, nu a stabilit și analizat care
este tipul de răspundere juridică i se aplică.
În ceea ce privește o eventuală răspundere
disciplinară se arată că nu a fost respectată procedura specială pentru
atragerea acesteia, iar răspunderea civilă delictuale nu poate fi antrenată
deoarece nu sunt întrunite elementele unei astfel de răspunderi.
Ministerul Apărării Naționale a formulat
întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, combătând
criticile recurentului și susținând legalitatea și temeinicia sentinței
atacate.
Se susține, în esență, că Ordinul nr. S/II/4406
din 19 decembrie 2008 este legal pentru că: ministrul Administrației și
Internelor avea competența de a numi și elibera din funcție orice polițist; au
fost menționate motivele de fapt ce au condus la emiterea actului; prin ordinul
atacat recurentul a fost eliberat din funcție și pus la dispoziție, iar
raporturile de serviciu au fost modificate abia la 19 iunie 2008 când a avut
loc mutarea, în interesul serviciului, la Inspectoratul General al Aviație; luându-se la cunoștință faptul că recurentul s-a aflat în
incapacitate de muncă, a fost emis Ordinul nr. S/II/2363 din 28 ianuarie 2009
de suspendare a executării ordinului atacat, până la 6 ianuarie 2009, dată la
care a încetat starea de incapacitate de muncă a acestuia.
Se menționează că urmare a mutării în interesul
serviciului, sunt neîntemeiate pretențiile recurentului referitoare la
restabilirea situației anterioare prin reintegrarea în funcție și plata
drepturilor salariale cuvenite.
I.G.P.R. a formulat întâmpinare prin care a
solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca legală și temeinică
Dispoziția nr. 2750/2008.
Recurentul-reclamant a depus la dosar și
concluzii scrise, precizări, prin care a reiterat argumentele expuse în cererea
de recurs pentru admiterea recursului, invocând și jurisprudența Curții de Apel
București în alte cauze ce au privit persoane vizate de ordinul contestat.
Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând
recursul în raport de motivele invocate, de înscrisurile care se află la
dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, cât și prin prisma art. 304
1
C. proc. civ., apreciază că acesta este fondat, însă, pentru următoarele
considerente.
Prin Ordinul ministrului Administrației și
Internelor nr. S/II/4406 din 19 decembrie 2008, recurentul-reclamant a fost
eliberat din funcția de director adjunct al Direcției Management Logistic și
pus la dispoziția I.G.P.R.
Împotriva acestui ordin s-a formulat plângere
prealabilă la data de 8 ianuarie 2009, căreia i s-a răspuns la 20 ianuarie 2009.
Prin Dispoziția nr. 2750 din 24 februarie 2008
emisă de inspectorul general al Poliției Române s-a dispus că, începând cu 19
februarie 2008, recurentul-reclamant să îndeplinească în cadrul direcției din
care face parte, sarcinile stabilite de adjunctul persoanei emitente și șef al
Direcției Generale a Poliției Administrative, fiindu-i menținute pe perioada
punerii la dispoziție drepturile bănești avute, cu excepția indemnizației de
conducere.
Necontestat este faptul că împotriva acestei
dispoziții nu a fost formulată plângere prealabilă. De altfel, nici nu au fost
depune dovezi în acest sens.
Necontestat este și faptul că prin Ordinul nr. S/II/2363
din 28 ianuarie 2009 s-a dispus suspendarea executării ordinului atacat până la
6 ianuarie 2009, când a încetat starea de incapacitate temporară de muncă a
reclamantului, precum și faptul că la 19 iunie 2009 a avut loc mutarea acestuia
în interesul serviciului la Inspectoratul General de Aviație.
Reclamantul a solicitat instanței de contencios
administrativ anularea Ordinului nr. S/II/4406 din 19 decembrie 2008 și a
Dispoziției nr. 2750 din 24 decembrie 2008 în condițiile Legii nr. 554/2004.
După cum se constată, instanța de fond a
analizat calitatea procesuală pasivă a pârâților M.I.R.A. și I.G.P.R., statuând
că aceștia au o astfel de calitate, fiecare în raport de actul emis și
contestat, aspecte care nu au format obiectul niciunei critici cu ocazia
recursului.
Prin urmare, se reține calitatea
actelor contestate de acte administrative cu caracter individual emise de
organe diferite.
Cum competența autorităților
administrative de a emite acte administrative este prima condiție de
valabilitate și implicit de legalitate a acestor acte și cum
recurentul-reclamant a adus critici sentinței atacate prin prisma greșitei
aprecieri asupra competenței ministrului Administrației și Internelor de a
emite Ordinul nr. S/II/4406 din 19 decembrie 2008, instanța de recurs va
analiza cu prioritate aspectele care vizează această problemă cu incidență
asupra ordinului menționat, în ceea ce-l privește pe recurent.
Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (7) din
Legea nr. 360/2002, polițiștii sunt numiți și eliberați în/din funcții potrivit
normelor de competență aprobate prin ordin al ministrului administrației și
internelor, în condițiile legii.
Conform alin. (8) al aceluiași
articol în situații temeinic justificate, altele decât cele prevăzute la art.
65, stabilite prin ordin al ministrului internelor și reformei administrative,
polițiștii pot fi puși la dispoziția unității pe o perioadă de cel mult 6 luni,
timp în care vor beneficia de drepturile bănești avute, cu excepția
indemnizației de comandă, după caz.
În aplicarea acestor dispoziții
legale a fost emis Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 600 din
15 aprilie 2005, pentru aprobarea competențelor de gestiune a resurselor umane
ale ministrului administrației și internelor, secretarilor de stat,
secretarului general și șefilor/ comandanților unităților Ministerului
Administrației și Internelor care în anexă stabilește distinct competențele
privind numirea, împuternicirea, eliberarea suspendarea din funcție sau punerea
la dispoziție ministrului administrație și internelor.
Capitolul IV – art. 10 lit. c) din anexa
la același ordin reglementează competența inspectorului general al Poliției
Române în ceea ce privește numirea, definitivarea, împuternicirea, eliberarea,
suspendarea din funcție și punerea la dispoziție a personalului din cadrul I.G.P.R.
Înalta Curte reține că din
coroborarea dispozițiilor art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 și ale art. 10
lit. c) din Cap. IV al Anexei la Ordinul nr. 600 din 15 aprilie 2005, rezultă
că directorii și directorii adjuncți din aparatul central al Inspectoratului
General al Poliției Române sunt eliberați din funcție de către inspectorul
general al Poliției Române. Normele de competență stabilite de aceste acte
normative sunt imperative, de strictă interpretare, iar în aplicarea acestora
nu poate fi reținută incidența principiului qui potest plus, potest minus în
considerarea caracterului acestor norme.
În condițiile în care eliberarea din
funcție a reclamantului putea fi dispusă doar de către inspectorul general al
Poliției Române întrucât acesta deținea funcția de director al Direcției Management
Logistic din cadrul I.G.P.R., iar măsura a fost luată, prin ordinul contestat
de ministrul Administrației și Internelor, față de cele reținute anterior, Înalta
Curte a apreciază că ordinul contestat este, în ceea ce-l privește pe reclamant,
nul absolut, fiind emis de o persoană care nu avea competență în acest sens.
În considerarea cauzei de nulitate
absolută care a intervenit urmare a încălcării acestei importante condiții de
legalitate referitoare la competență, Înalta Curte apreciază că instanța de
fond a pronunțată o soluție nelegală când a analizat ordinul contestat din
această perspectivă.
Prin urmare, având în vedere
considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ.
coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004,
se va admite recursul formulat de recurentul-reclamant și se va casa sentința
atacată.
Pe fondul cauzei, se va admite
cererea reclamantului privind anularea Ordinului nr. S/II/4406 din 19 decembrie
2008 în ceea ce-l privește pe acesta, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de
art. 8 alin. (1) coroborate cu art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Această soluție asupra cererii
privind anularea ordinului în cauză face de prisos analiza celorlalte critici
invocate de recurentul-reclamant cu privire la legalitatea și temeinicia
acestuia.
În ceea ce privește celelalte capete
de cerere ale acțiunii reclamantului, instanța de recurs apreciază că acestea
sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse pentru considerentele ce vor fi expuse.
Recurentul-reclamant a solicitat și
anularea Dispoziției nr. 2750 din 25 decembrie 2008, emisă de inspectorul
general al Poliției Române, susținând că a fost emisă în perioada concediului
medical, că este nemotivată, că este un act colectiv și nu individual.
I.G.P.R. a invocat excepția
inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
Necontestat este faptul că nu a fost
formulată plângere prealabilă organului emitent, astfel cum prevăd dispozițiile
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care se aplică în cauză, reprezentând
cadrul general al contestării acestui act în lipsa unor dispoziții speciale.
De altfel, nici nu a fost depusă
vreo dovadă în acest sens de către recurentul-reclamant.
Întrucât îndeplinirea condiției
privind formularea plângerii prealabile este o condiție de admisibilitate a acțiunii
ce vizează anularea actului administrativ, iar reclamantul nu a făcut dovada
respectării dispozițiilor imperative ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
se apreciază că excepția invocată de intimatul-pârât I.G.P.R. este întemeiată,
astfel că se impune respingerea cererii privind anularea Dispoziției nr. 2750
din 24 decembrie 2008.
Soluționarea acestei cereri din
perspectiva excepției invocate face de prisos analiza celorlalte motive de
nulitate, conform art. 137 C. proc. civ.
În altă ordine, este necontestat
faptul că la 19 iunie 2009 a avut loc mutarea recurentului-reclamant, în
interesul serviciului, la Inspectoratul General de Aviație, cu acordul acestuia.
Acest fapt a dus la modificarea
raporturilor de serviciu, atât sub aspectul funcției cât și al angajatorului
prin actul din 19 iunie 2009, care nu a fost contestat în vreun fel de
recurent.
De altfel, modificarea acestor
raporturi a intervenit cu acordul recurentului-reclamant anterior cererii de
chemare în judecată la 22 iulie 2009 și a expirării perioadei de 6 luni de
punere la dispoziție.
Prin actele contestate nu a avut loc
încetarea raporturilor de serviciu în sensul art. 97 din Statutul
funcționarilor publici, cum eronat susține recurentul, pentru că în cauză sunt
incidente, cu prioritate, dispozițiile speciale ale Legii nr. 360/2002, privind
Statutul polițistului, cu modificările ulterioare, măsurile dispune prin aceste
acte având ca temei legal tocmai art. 22 alin. (7) și (8) din această lege.
Eliberarea din funcție și punerea la
dispoziție nu echivalează cu încetarea raporturilor de serviciu ale
polițistului, prevăzută la art. 69 din Legea nr. 360/2002.
Prin urmare, avându-se în vedere
cele expuse, sunt neîntemeiate și cererile privind reintegrarea în funcția
deținută anterior și plata drepturilor salariale cuvenite acesteia, urmând a fi
respinse.
Aceasta cu atât mai mult cu cât
instanța de recurs a apreciat că se impune respingerea cererii privind anularea
Dispoziției nr. 2750 din 24 decembrie 2008, în cuprinsul căreia, se prevedea,
la art. 2 că și recurentul-reclamant va beneficia de drepturile bănești avute,
cu excepția indemnizației de conducere pe perioada punerii la dispoziție.
Soluțiile pronunțate de Curtea de
Apel București în cauze privind celelalte persoane vizate de actele a căror
anulare s-a solicitat nu constituie izvor de drept și prin urmare, nu
influențează soluția din prezenta cauză.
Față de toate aceste considerente și
în temeiul art. 312 alin. (1) teza I alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va
admite recursul, va casa sentința atacată, va admite în parte acțiunea
reclamantului în ceea ce privește anularea Ordinului nr. S/II/4406 din 19
decembrie 2008, respingând celelalte capete de cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul C.I.J.
împotriva sentinței nr. 642 din 4 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată.
Admite, în parte, acțiunea formulată de
reclamant, în sensul că anulează Ordinul nr. S/II/4406 din 19 decembrie 2008
emis de ministrul administrației și internelor.
Respinge celelalte capete de cerere.
Cu opinia separată a doamnei judecător, în
sensul că:
Admite recursul. Casează sentința atacată.
Admite acțiunea și anulează ordinul contestat și
Dispoziția nr. 2750 din 24 decembrie 2008 emisă de Inspectoratul General al
Poliției Române.
Dispune restabilirea situației anterioare și
plata tuturor drepturilor salariale cuvenite.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25
noiembrie 2010.
OPINIA SEPARATĂ
a doamnei judecător
Contrar opiniei majoritare, consider că există
argumente și pentru admiterea capetelor de cerere ce privesc anularea
Dispoziției nr. 2750 din 24 decembrie 2008 emisă de Inspectoratul General al
Poliției Române, restabilirea situației anterioare, plata tuturor drepturilor
salariale cuvenite reclamantului.
Dispoziția nr. 2750 din 24 decembrie 2008
reprezintă actul de punere în executare a Ordinului nr. S/II/4406 din 19
decembrie 2008.
Este lesne de observat că actul nr. 2750/2008 a
fost emis la un interval foarte scurt după emiterea ordinului de punere la
dispoziție a reclamantului.
Nu i se poate imputa reclamantului că mutarea
s-a făcut cu acordul său și din acest motiv, actul întrunește toate condițiile
de legalitate prevăzute de lege.
Instanța de contencios administrativ a
constatat, irevocabil, că actul administrativ care a declanșat litigiul de față
este Ordinul din 19 decembrie 2008.
Aprecierea în sensul că acest ordin este nelegal
conduce la aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată
și completată și repararea integrală a pagubei suferită de reclamant.
Prin emiterea Ordinului nr. 19 decembrie 2008,
reclamantul a fost pus la dispoziția unității și nu i s-au mai plătit
drepturile salariale cuvenite pentru funcția de director adjunct al Direcției
Management Logistic din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
Efectul firesc al anulării ordinului este
restabilirea situației anterioare, prin repunerea în funcția deținută, și plata
drepturilor bănești cuvenite.
Este nelegal a se constata că reclamantul nu
poate fi repus în funcția deținută, deși actul prin care acesta a fost eliberat
din funcție și pus la dispoziție a fost anulat pentru motivul neformulării plângerii
prealabile împotriva unui act administrativ emis ulterior.
Aceasta deoarece Dispoziția nr. 2750 din 24
decembrie 2008 este un act de punere în executare a ordinului din 19 decembrie 2007
și nu este necesară efectuarea plângerii prealabile.
Și în ipoteza în care s-ar aprecia că este
obligatorie efectuarea plângerii prealabile și cu privire la Dispoziția nr. 2750 din 24 decembrie 2009 și s-ar respinge acest capăt de cerere ca
inadmisibil, pentru lipsa plângerii prealabile, soluția nu ar avea nici un
efect asupra cererii de restabilire a situației anterioare.
Repunerea reclamantului în funcția deținută este
efectul anulării Ordinului nr. S/II/4406 din 19 decembrie 2008 și nu a
eventualei anulări a dispoziției sus menționate.
Efectul anulării Ordinului nr. S/II/4406 din 19
decembrie 2008 este și anularea actului de punere în executare, respectiv a
Dispoziției din 24 decembrie 2008.
Repararea integrală a pagubei
suferită de reclamant prin anularea actelor administrative nelegale se
realizează și prin plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului de la
data eliberării din funcție și până la data repunerii în funcția deținută,
astfel încât, urmare a anulării ordinului din 19 decembrie 2008, reclamantul
urma să primească și aceste despăgubiri bănești.
Față de acestea, în temeiul art. 1
din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, apreciez că se impunea
admiterea cererii în totalitate, deoarece numai prin anularea Ordinului din 19
decembrie 2008 reclamantului, în realitate, nu i s-a reparat integral
prejudiciul suferit urmare a emiterii unui act administrativ constatat a fi
nelegal în instanța de contencios administrativ.