ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4920/2010

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.T., în

contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție Județeană Vrancea (I.P.J.V.),

Inspectoratul General al Poliției Române (I.G.P.R.) și Ministerul Administrației

și Internelor (M.A.I.), a solicitat suspendarea efectelor dispoziției din 4 mai

2010 și a Ordinului din 28 mai 2010 până la soluționarea pe fond acțiunii în justiție

privitoare la anularea acestor acte administrative.

În motivarea acțiunii

reclamantul, a susținut că prin aceste acte administrative s-a dispus sancționarea

sa disciplinară cu trecerea din funcția de conducere de adjunct al șefului Inspectoratului

de Poliție Județean Vrancea în cea de ofițer specialist I.

Reclamantul a susținut

că a contestat în termen legal măsurile disciplinare dispuse împotriva sa, precizând

că nu a fost avută în vedere activitatea sa anterioară constatării pretinselor abateri

disciplinare, că cercetarea prealabilă nu a avut la bază săvârșirea unei abateri

și că cele reținute în sarcina sa nu corespund adevărului.

În ceea ce privește prejudiciul,

reclamantul a arătat că punerea în executare a dispozițiilor criticate i-ar cauza

prejudicii materiale și morale.

Pârâtul Inspectoratul

General al Poliției Române, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea

cererii ca nefondată, apreciind că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel Galați,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 180 pronunțată în

data de 21 iulie 2010, a admis cererea formulată de reclamantul P.T., în contradictoriu

cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul General al Poliției

Române și a dispus suspendarea efectelor dispoziției I.G.P.R. din 4 mai 2010 și

a Ordinului din 28 mai 2010 până la soluționarea pe fond a cauzei.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță, a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele:

În cauza dedusă judecății,

reclamantul a făcut dovada întrunirii condițiilor de admisibilitate a cererii sale,

respectiv a cazului bine justificat și a existenței unei pagube iminente.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană, dacă se consideră vătămată în drepturile

sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat

al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept

recunoscut prin lege se poate adresa instanței judecătorești competente pentru realizarea

în concret a dreptului său.

Potrivit art. 14

alin. (1) din același act normativ, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7, a autorității publice

care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate

să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ

unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva acestei sentințe

au formulat recurs Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General

al Poliției Române.

În recursul formulat de

Inspectoratul General al Poliției Române au fost invocate ca temei legal dispozițiile

art. 304 pct. 7 și pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., fiind susținute,

în esență, următoarele critici:

- hotărârea instanței

de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină în ceea ce privește concluzia că,

în cauză, ar fi îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004;

- hotărârea pronunțată

este lipsită de temei legal, instanța de fond reținând în mod greșit existența unui

caz bine justificat și a iminenței de producere a unui pagube, pentru suspendarea

executării actului administrativ atacat.

În recursul formulat de

Ministerul Administrației și Internelor, fără a fi invocat vreunul dintre motivele

de recurs prevăzute la art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., au fost susținute

critici care pot fi circumscrise motivului prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Astfel, s-a susținut,

în esență, că instanța de fond a reținut în mod greșit existența unui caz bine justificat

din împrejurarea că reclamantul a contestat legalitatea actului administrativ în

litigiu, precum și că ar exista iminența producerii unei pagube greu de reparat,

deși măsura dispusă - „trecerea într-o funcție inferioară”, este oricând reversibilă.

Intimatul-reclamant a

depus întâmpinare prin care a combătut criticile celor două recursuri, susținând,

în esență, că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

Recursurile sunt nefondate

și vor fi respinse ca atare.

În ceea ce privește motivul

prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat în primul recurs, Înalta Curte

reține că este neîntemeiat.

Într-adevăr, potrivit

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., o hotărâre poate fi desființată sau modificată atunci

când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii, însă în cauza de față, instanța de fond și-a argumentat

în mod corespunzător soluția adoptată, în raport cu cerințele art. 14 din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reținând că acestea sunt îndeplinite.

În ceea ce privește motivul

prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținut în ambele recursuri, Înalta

Curte reține că și acesta este neîntemeiat.

Astfel, potrivit art.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările

și completările ulterioare.

„(1)

În cazuri

bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile

art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond

”.

În ceea ce

privește noțiunea de „caz bine justificat”, aceasta a fost definită la art. 2

alin. (1) lit. t) din lege, potrivit căruia, prin „cazuri bine justificate se înțelege

împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze

o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”.

Or, în cauză,

prin sentința civilă nr. 214 din 14 octombrie 2010, dispozițiadin 4 mai 2010 a fost

anulată de instanța de fond, ceea ce reprezintă o împrejurare suficientă să creeze

o îndoială serioasă în privința actului administrativ.

Noțiunea de

pagubă iminentă a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege ca fiind „prejudiciul

material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării

unei autorități publice sau a unui serviciu public”.

Or, în cauză,

punerea în executare a unui act administrativ în privința legalității căruia există

o îndoială serioasă, reprezintă o iminentă pagubă, din moment ce executarea măsurii

dispuse implică și diminuarea drepturilor salariale, ceea ce înseamnă un prejudiciu

material viitor și previzibil.

În concluzie,

având în vedere considerentele de mai sus, soluția instanței de fond este legală

și temeinică, urmând ca cele două recursuri să fie respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției

Române împotriva sentinței nr. 180 din 21 iulie 2010 a Curții de Apel Galați, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 11 noiembrie 2010.