ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2416/2012

Asupra recursului de

față:

Analizând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

hotărârea primei instanțe.

Prin cererea înregistrată sub nr. 12072, pe

rolul Curții de Apel Galați, reclamantul G.D. a chemat în judecată pe pârâtul

INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLITIE GALAȚI, solicitând suspendarea executării

Dispoziției nr. S/272/5 august 2010.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că Dispoziția emisă de Șeful IPJ Galați a cărei

suspendare a solicit-o este emisă în temeiul Ordinului MAI nr. 300/2004.

A adus critici

dispoziției contestate în sensul că, din cuprinsul acesteia nu rezultă fapta

concret imputată, nu este indicat cu exactitate locul comiterii abaterii de la

legalitate și regularitate sau locul consumării presupusei fapte, nu s-a

determinat momentul comiterii faptelor și nu s-a indicat norma juridică

încălcată, astfel că reclamantul este în imposibilitate de a se apăra.

Toate aceste omisiuni

existente împiedică realizarea unui proces echitabil garantat de art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului raportat la art. 20 alin. (2) din

Constituția României, fapt pentru care intervine sancțiunea nulității absolute

a dispoziției.

Reclamantul a invocat

excepția de nelegalitate a Ordinului MAI nr. 300/2004, în temeiul art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului administrative.

Prin încheierea din 8

noiembrie 2011, Curtea de Apel Galați a disjuns excepția de nelegalitate

invocată de reclamant și a sesizat Curtea de Apel București cu soluționarea

acesteia.

Prin întâmpinarea

Ministerul Administrației și Internelor a solicitat respingerea excepției ca

neîntemeiată.

Prin Sentința nr. 18

din 6 ianuarie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrative și fiscal a respins excepția de nelegalitate formulată de

reclamantul G.D., reprezentat de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din

România, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor

și Inspectoratul de Poliție al județului Galați, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut că Ordinul MAI nr. 300/2004 privind activitatea

de management resurse umane în unitățile M.A.I. a fost emis de către ministrul

administrației și internelor în temeiul art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 63/2003

privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor,

în forma în vigoare în perioada de referință, având în vedere prevederile Legii

nr. 360/2002 privind Statutul polițistului cu modificările și completările

ulterioare, ale Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările

și completările ulterioare, ale Legii nr. 188/1999 privind statutul

funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, ale actelor

normative ce reglementau drepturile salariale ale categoriilor de personal

vizate, precum și ale Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii.

A reținut instanța că

autoritatea nu avea obligația publicării în M. Of. a Ordinului nr. 300/2004,

având în vedere că la data emiterii acestui ordin erau în vigoare prevederile

art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind

procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare

Guvernului care stabilea că nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al

României, Partea 1, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și

alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de

apărare, ordine publică și siguranță naționale.

Modificările

ulterioare intervenite asupra cadrului normativ incident în această materie,

respectiv dispozițiile Legii nr. 194/2007 pentru modificarea și completarea

Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea

actelor normative, care au instituit în mod explicit în Legea nr. 24/2000

excepțiile privind nepublicarea unor acte normative, au condus la asigurarea de

către MAI a publicității actelor normative emise cu începere de la intrarea în

vigoare a acestor prevederi.

Totodată, instanța a

apreciat că rațiunea nepublicării Ordinului MAI nr. 300/2004 este legată și de

domeniul său de reglementare limitat, fiind aplicabil doar unei categorii

profesionale delimitate, și anume personalului M.A.I. situație în care nu se

impunea să fie adus la cunoștința tuturor cetățenilor prin publicare în M. Of.

în cauză.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul G.D. reprezentat de Sindicatul

Democratic al Bugetarilor din România, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și susținând că prima instanță a interpretat greșit actul juridic

dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

A susținut că Ordinul

MAI nr. 300/2004, act administrativ cu caracter normativ, nu îndeplinește

exigențele impuse de Legea nr. 189/2004, întrucât la momentul adoptării trebuia

să respecte normele de tehnică legislativă existente.

Astfel, Legea nr.

189/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 24/2000 prevedea în mod

explicit la art. 101 alin. (1) teza I că: "actele normative prevăzute la

art. 10 alin. (1), cu excepția legilor și a ordonanțelor, intră în vigoare la

data publicării în M. Of. al României, Partea I, dacă în cuprinsul lor nu este

prevăzută o dată ulterioară"

Așa fiind recurentul

a susținut că la data emiterii Ordinului MAI nr. 300/2004, normele legale,

respectiv Legea nr. 189/2004 condiționau intrarea în vigoare a actelor

administrative cu caracter normativ de publicarea lor în M. Of.

Totodată recurentul a

arătat că instanța de fond a reținut greșit aplicabilitatea, în cauză, a

prevederilor H.G. nr. 555/2001, având în vedere că hotărârea este anterioară

Legii nr. 189/2004, astfel că se prezumă abrogarea acestei hotărâri.

Recurentul a invocat

și Jurisprudența CEDO, respectiv Hotărârea din 23 iunie 1981 precum și Decizia

Curții Constituționale nr. 511/2011.

II. Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și

dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Recurentul reclamant

a invocat, pe cale de excepție, nelegalitatea Ordinului ministrului

administrației și internelor nr. 300/2004, în esență pentru faptul că acest

ordin nu a fost publicat în M. Of. al României, Partea I.

În cadrul procedurii

reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

cu modificările și completările ulterioare, instanța de contencios

administrativ învestită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este

abilitată să verifice, în principiu, doar concordanța actului administrativ

supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și

în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și

forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din

Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de

tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

În cauză, instanța de

fond a respins în mod corect ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a

Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 300/2004 privind

activitatea de management și resurse umane în unitățile Ministerului

Administrației și Internelor, întrucât la data emiterii ordinului au fost

respectate dispozițiile legale în vigoare, potrivit principiului tempus regii

actum, respectiv dispozițiile art. 27 alin. (3) din anexa 1 la H.G. nr.

555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea

proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului. Astfel, potrivit

textului citat, nu erau supuse regimului de publicare în M. Of. al României,

Partea I, dacă legea nu dispunea altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte

cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare,

ordine publică și siguranță națională. Or, ordinul ministrului administrației

și internelor nr. 300/2004 a fost emis în baza și în executarea Legii nr.

360/2002 privind statutul polițiștilor, această lege reglementând practic

statutul unei categorii de funcționari publici specializați ce activează în

sectorul ordinii publice și siguranței naționale, astfel că valabilitatea lui

nu este condiționată de publicarea în M. Of. Pe de altă parte, art. 27 alin.

(3) din anexa 1 la H.G. nr. 555/2001, în vigoare la data emiterii ordinului

ministrului administrației și internelor nr. 300/2004, este în concordanță, la

rândul său, cu dispozițiile art. 108 alin. (4) teza finală din Constituție,

republicată, cu prevederile art. 10 și art. 82 din Legea nr. 24/2000 privind

normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,

republicată, precum și cu dispozițiile Legii nr. 182/2002 privind protecția

informațiilor clasificate.

Ministerul

Administrației și Internelor nu avea, cât privește Ordinul ministrului

administrației și internelor nr. 300/2004, nici obligația aplicării

prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în

administrația publică, acest act administrativ normativ fiind un act cu

aplicabilitate restrânsă la personalul Ministerului Administrației și

Internelor și nu un act cu aplicabilitate generală, pentru a fi incidente

prevederile art. 3 lit. a) din legea menționată.

În raport de cele mai

sus arătate, reținând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate și că

hotărârea atacată este legală și temeinică, se va dispune, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea recursului declarat

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de G.D. prin Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România

împotriva Sentinței nr. 18 din 6 ianuarie 2012 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 17 mai 2012.