ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2416/2012

Asupra recursului de față: Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată și hotărârea primei instanțe. Prin cererea înregistrată sub nr. 12072, pe rolul Curții de Apel Galați, reclamantul G.D. a chemat în judecată pe pârâtul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLITIE GALAȚI, solicitând suspendarea executării Dispoziției nr. S/272/5 august 2010. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că Dispoziția emisă de Șeful IPJ Galați a cărei suspendare a solicit-o este emisă în temeiul Ordinului MAI nr. 300/2004. A adus critici dispoziției contestate în sensul că, din cuprinsul acesteia nu rezultă fapta concret imputată, nu este indicat cu exactitate locul comiterii abaterii de la legalitate și regularitate sau locul consumării presupusei fapte, nu s-a determinat momentul comiterii faptelor și nu s-a indicat norma juridică încălcată, astfel că reclamantul este în imposibilitate de a se apăra.

Toate aceste omisiuni existente împiedică realizarea unui proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului raportat la art. 20 alin. (2) din Constituția României, fapt pentru care intervine sancțiunea nulității absolute a dispoziției. Reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului MAI nr. 300/2004, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului administrative. Prin încheierea din 8 noiembrie 2011, Curtea de Apel Galați a disjuns excepția de nelegalitate invocată de reclamant și a sesizat Curtea de Apel București cu soluționarea acesteia. Prin întâmpinarea Ministerul Administrației și Internelor a solicitat respingerea excepției ca neîntemeiată.

Prin Sentința nr. 18 din 6 ianuarie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrative și fiscal a respins excepția de nelegalitate formulată de reclamantul G.D., reprezentat de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul de Poliție al județului Galați, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că Ordinul MAI nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unitățile M.A.I. a fost emis de către ministrul administrației și internelor în temeiul art. 9 alin. (4) din O.U.G.

nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, în forma în vigoare în perioada de referință, având în vedere prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, ale actelor normative ce reglementau drepturile salariale ale categoriilor de personal vizate, precum și ale Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii. A reținut instanța că autoritatea nu avea obligația publicării în M. Of. a Ordinului nr. 300/2004, având în vedere că la data emiterii acestui ordin erau în vigoare prevederile art. 27 alin. (3) din H.G.

nr. 555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului care stabilea că nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României, Partea 1, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță naționale. Modificările ulterioare intervenite asupra cadrului normativ incident în această materie, respectiv dispozițiile Legii nr. 194/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care au instituit în mod explicit în Legea nr. 24/2000 excepțiile privind nepublicarea unor acte normative, au condus la asigurarea de către MAI a publicității actelor normative emise cu începere de la intrarea în vigoare a acestor prevederi.

Totodată, instanța a apreciat că rațiunea nepublicării Ordinului MAI nr. 300/2004 este legată și de domeniul său de reglementare limitat, fiind aplicabil doar unei categorii profesionale delimitate, și anume personalului M.A.I. situație în care nu se impunea să fie adus la cunoștința tuturor cetățenilor prin publicare în M. Of. 2. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul G.D. reprezentat de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând că prima instanță a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. A susținut că Ordinul MAI nr. 300/2004, act administrativ cu caracter normativ, nu îndeplinește exigențele impuse de Legea nr. 189/2004, întrucât la momentul adoptării trebuia să respecte normele de tehnică legislativă existente.

Astfel, Legea nr. 189/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 24/2000 prevedea în mod explicit la art. 101 alin. (1) teza I că: "actele normative prevăzute la art. 10 alin. (1), cu excepția legilor și a ordonanțelor, intră în vigoare la data publicării în M. Of. al României, Partea I, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară" Așa fiind recurentul a susținut că la data emiterii Ordinului MAI nr. 300/2004, normele legale, respectiv Legea nr. 189/2004 condiționau intrarea în vigoare a actelor administrative cu caracter normativ de publicarea lor în M. Of. Totodată recurentul a arătat că instanța de fond a reținut greșit aplicabilitatea, în cauză, a prevederilor H.G. nr. 555/2001, având în vedere că hotărârea este anterioară Legii nr. 189/2004, astfel că se prezumă abrogarea acestei hotărâri.

Recurentul a invocat și Jurisprudența CEDO, respectiv Hotărârea din 23 iunie 1981 precum și Decizia Curții Constituționale nr. 511/2011. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Recurentul reclamant a invocat, pe cale de excepție, nelegalitatea Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 300/2004, în esență pentru faptul că acest ordin nu a fost publicat în M. Of.

al României, Partea I. În cadrul procedurii reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este abilitată să verifice, în principiu, doar concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

În cauză, instanța de fond a respins în mod corect ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 300/2004 privind activitatea de management și resurse umane în unitățile Ministerului Administrației și Internelor, întrucât la data emiterii ordinului au fost respectate dispozițiile legale în vigoare, potrivit principiului tempus regii actum, respectiv dispozițiile art. 27 alin. (3) din anexa 1 la H.G. nr. 555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului. Astfel, potrivit textului citat, nu erau supuse regimului de publicare în M. Of. al României, Partea I, dacă legea nu dispunea altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Or, ordinul ministrului administrației și internelor nr. 300/2004 a fost emis în baza și în executarea Legii nr. 360/2002 privind statutul polițiștilor, această lege reglementând practic statutul unei categorii de funcționari publici specializați ce activează în sectorul ordinii publice și siguranței naționale, astfel că valabilitatea lui nu este condiționată de publicarea în M. Of. Pe de altă parte, art. 27 alin. (3) din anexa 1 la H.G. nr. 555/2001, în vigoare la data emiterii ordinului ministrului administrației și internelor nr. 300/2004, este în concordanță, la rândul său, cu dispozițiile art. 108 alin. (4) teza finală din Constituție, republicată, cu prevederile art. 10 și art. 82 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum și cu dispozițiile Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.

Ministerul Administrației și Internelor nu avea, cât privește Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 300/2004, nici obligația aplicării prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, acest act administrativ normativ fiind un act cu aplicabilitate restrânsă la personalul Ministerului Administrației și Internelor și nu un act cu aplicabilitate generală, pentru a fi incidente prevederile art. 3 lit. a) din legea menționată. În raport de cele mai sus arătate, reținând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate și că hotărârea atacată este legală și temeinică, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea recursului declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de G.D. prin Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România împotriva Sentinței nr. 18 din 6 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 mai 2012.