ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5744/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Curții de Apel

Galați, reclamantul C.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației

și Internelor suspendarea executării Ordinului nr. 11/2500 din 21 aprilie 2011 emis

de Ministerul Administrației și Internelor București, Direcția Generală Management

Resurse Umane, prin I.P.J. Brăila, Serviciul de Resurse Umane.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că prin ordinul atacat s-a dispus sancționarea sa în sensul

retrogradării și eliberarea sa din funcția de șef al Inspectoratului de Poliție

al Județului Brăila, urmând a fi numit într-o altă funcție potrivit competenței,

motivat de faptul că, urmare a cercetării disciplinare întreprinse, acesta ar fi

săvârșit abaterea disciplinară definită în art. 57 lit. b) din Statutul Polițistului,

respectiv neglijență în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor

primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege.

Prin sentința nr. 132

din 12 mai 2011, Curtea de Apel Galați a admis cererea de suspendare formulată de

reclamantul C.C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor

și a suspendat executarea Ordinului Ministrului Administrației și Internelor

nr. 11/2599 din 21 aprilie 2011 până la soluționarea în fond a acțiunii în anularea

respectivului ordin.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut în esență că eliberarea din funcție a reclamantului

este de natură să îi creeze acestuia o pagubă iminentă și evidentă, în sensul

art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, reclamantul urmând a fi lipsit de veniturile

sale salariale aferente funcției de conducere deținute până la data emiterii ordinului

și totodată, eliberarea sa din funcție este aptă să producă oarecare perturbări

în funcționarea autorității publice în cadrul căreia a deținut funcție de conducere.

Referitor la condiția

cazului bine justificat, prima instanță a constatat că, având în vedere caracterul

disproporționat al sancțiunii aplicate în raport de pretinsele abateri săvârșite

de reclamant, precum și imposibilitatea momentană de trecere a reclamantului într-o

funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut,

în cauză există îndoială puternică în privința legalității actului administrativ.

Concluzionând, instanța

de fond a constatat că, în cauză, motivele de nelegalitate invocate de reclamant,

la o primă analiză sumară, sunt apte să conducă la reținerea îndeplinirii atât a

condiției existenței cazului bine justificat, cât și a prevenirii unei pagube iminente.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs Ministerul Administrației și Internelor.

În motivarea recursului

formulat, recurentul-pârât a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond

a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare,

apreciind în mod eronat existența unui caz bine justificat cât și a pagubei iminente,

astfel cum sunt acestea definite în conținutul prevederilor art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare.

Apreciază recurentul că

instanța de fond s-a ante pronunțat asupra legalității actului a cărui suspendare

s-a solicitat apreciind ca fiind disproporționată, dispoziția de sancționare aplicată

în raport cu pretinsele abateri săvârșite de intimatul-reclamant.

Totodată, recurentul-pârât

a susținut că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiția

pagubei iminente, întrucât lipsirea reclamantului de drepturile salariale aferente

funcției de conducere exercitate, nu produce acestuia o pagubă iminentă imposibil

sau greu de reparat în viitor.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304

1

din C. proc. civ.

Atât recurentul-pârât

cât și intimatul-reclamant au formulat concluzii scrise, care au fost depuse la

dosarul cauzei.

Analizând cauza prin prisma

motivelor de recurs invocate cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi

admis, pentru considerentele arătate în continuare:

Suspendarea executării

actului administrativ este o întrerupere temporară a efectelor acestuia, care intervine

la cererea părții interesate sau din oficiu. Ea este o măsură de excepție care se

justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire

ar produce consecințe greu de reparat sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în

care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.

Potrivit dispozițiilor

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri

bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea în

condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate

cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ

până la pronunțarea instanței de fond”.

În soluționarea cererii

de suspendare, după cum în mod constant s-a hotărât de către Înalta Curte de Casație

și Justiție în jurisprudența sa în materie, pentru a se dispune suspendarea executării

unui act administrativ se cer a fi îndeplinite, în mod cumulativ condițiile prevăzut

de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, fără însă a se realiza o examinare

pe fond a legalității actului a cărui suspendare se solicită.

Existența unui caz bine

justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia, actul administrativ este

executoriu din oficiu, impune existența unei puternice îndoieli asupra prezumției

de legalitate de care se bucură un act administrativ, care este emis în baza legii

și pentru executarea acesteia.

Instanța de contencios

administrativ, învestită cu soluționarea unei cereri d suspendare a executării trebuie

să „pipăie” fondul, evitând a se pronunța asupra acestuia pentru a putea constata

dacă într-adevăr, cererea vizează un act administrativ vădit nelegal, în executarea

imediată a acestuia, ar fi de natură să creeze efecte nejustificate cu privire la

situația reclamantului.

Simpla existență a unei

îndoieli asupra legalității și temeiniciei actului administrativ atacat, nu este

de natură a conduce la soluția de suspendare a executării, cu atât mai mult cu cât

verificarea susținerilor reclamantului, presupune administrarea unui probatoriu

complex, în cadrul unei eventuale acțiuni în anulare.

Instanța de control judiciar

constată că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiția

cazului bine justificat, apreciind că simpla formulare a plângerii împotriva actului

ar fi de natură a semnala o îndoială puternică în privința legalității actului administrativ

atacat.

Cu privire la cea de-a

doua condiție legală prevăzută de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, Înalta Curte apreciază că în mod eronat s-a reținut

prin sentința atacată, ca fiind îndeplinită, prin lipsirea reclamantului de drepturile

salariale aferente funcției de conducere exercitate.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înțelege prejudiciul

material și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării

unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Ori în speță, această

condiție nu poate fi considerată ca fiind îndeplinită, întrucât lipsirea reclamantului

de drepturile salariale aferente funcției de conducere exercitate, nu produce acestuia

o pagubă imposibil sau greu de reparat în viitor, în ipoteza în care instanța constată

nelegalitatea actului administrativ, având posibilitatea de a se dispune acordarea

drepturilor bănești de care acesta a fost lipsit, după eliberarea din funcție.

Având în vedere toate

aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1)–(3) din C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul formulat iar sentința atacată va fi modificată în sensul

că se va respinge cererea formulată de reclamantul C.C., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței nr. 132 din 12 mai

2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că respinge

acțiunea reclamantului C.C., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 noiembrie

2011.