ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4204/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 09 ianuarie 2012, Curtea de

Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare

act administrativ, formulată de reclamantul G.D. reprezentat de Sindicatul Democratic

al Bugetarilor, prin președinte S.L., și, în consecință, a dispus suspendarea efectelor

dispoziției de sancționare din 31 octombrie 2011 emisă de către Inspectoratul General

al Poliției Române, prin care reclamantul G.D. a fost sancționat cu trecerea într-o

funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut,

respectiv funcția de ofițer specialist I, până la soluționarea în fond a contestației

formulate împotriva dispoziției.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia, p

rin dispoziția de sancționare

din 31 octombrie 2011, adresa din 31 octombrie 2011 emisă de către Inspectoratul

General al Poliției Române, reclamantul a fost sancționat disciplinar cu trecerea

într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional

deținut.

Analizând dispozițiile

legale incidente în cauză, respectiv art. 14 și art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din

Legea nr. 554/2004, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile existenței

unui act administrativ, a parcurgerii procedurii administrative prealabile, a cazului

bine justificat și a prevenirii unei pagube iminente.

Constatând că reclamantul

a formulat contestație împotriva dispoziției de sancționare din 31 octombrie 2011

emisă de către Inspectorul General al Poliției Române, prima instanță a reținut

că prima condiție stabilită de legiuitor este îndeplinită.

În ceea ce

privește condiția cazului bine justificat, instanța de fond, examinând argumentele

invocate de reclamant în sensul unei

îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului

administrativ atacat, a reținut că există o aparență de nelegalitate a actului administrativ

a cărui suspendare se solicită, aspect care nu poate fi considerat ca fiind o prejudecare

a fondului, ci doar o examinare sumară a împrejurărilor redate în cererea de chemare

în judecată.

Totodată, Curtea a apreciat

că, în cauză, este îndeplinită și condiția prevenirii pagubei iminente, întrucât

actul administrativ contestat determină o situație care nu are o justificare obiectivă

și rezonabilă în sensul art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, situația

de fapt generată în urma emiterii ordinului de încetare a raportului de serviciu

fiind de natură să creeze un dezechilibru între interesul general și obligația protejării

drepturilor fundamentale ale reclamantului ca urmare a diminuării veniturilor salariale

și a asigurărilor sociale, aceasta fiind o sarcină excesivă și disproporționată.

Pe de altă parte, a constatat

judecătorul fondului, caracterul iminent al prejudiciului ce va fi suportat de reclamant

este reprezentat de faptul că, prin dispoziția atacată, reclamantul a fost trecut

într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional

deținut, respectiv funcția de ofițer specialist I, cu consecința firească a diminuării

veniturilor salariale și, în mod evident, această scădere a veniturilor lunare va

afecta situația financiară a reclamantului, care are în întreținere pe mamă și un

copil minor.

Curtea a mai apreciat

că nu se poate reține susținerea pârâtului în sensul că dispoziția de sancționare

este suspendată de drept urmare a contestației prealabile formulate de către reclamant,

întrucât nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens, situație în care operează principiul

caracterului executoriu de drept al dispoziției care este un act administrativ.

Împotriva încheierii pronunțate

la data de 09 ianuarie 2012 de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ

și fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâtul Inspectoratul General al Poliției

Române, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac formulate și

modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii reclamantului

G.D. de suspendare a executării dispoziției Inspectorului General al Poliției Române

din 31 octombrie 2011 prin care s-a dispus sancționarea disciplinară cu „trecerea

într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional

deținut, respectiv de ofițer specialist I”.

S-a învederat, prin motivele

cererii de recurs, că instanța de fond nu a „examinat” în niciun fel criticile aduse

de reclamant dispoziției de sancționare, ci și le-a însușit ca atare și s-a solicitat

a se observa că motivele de nelegalitate invocate de intimat și preluate în considerentele

hotărârii recurate au legătură cu fondul cauzei, nicidecum cu cererea sa de suspendare,

și că hotărârea primei instanțe este nelegală întrucât a fost prejudiciat fondul

pricinii.

Recurentul a apreciat

că nu sunt întrunite în cauză condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 deoarece cadrul legal conferă instituției recurente posibilitatea emiterii

unor acte administrative unilaterale de sancționare a polițiștilor care au comis

abateri disciplinare. Actul atacat, s-a arătat, este emis conform prevederilor legale,

iar aspectele invocate de reclamant pot avea însemnătate și pot duce la înlăturarea

sancțiunii disciplinare numai în urma administrării de probe și a analizării aprofundate

a legalității actului administrativ contestat.

A relevat recurentul că

măsura de sancționare disciplinară a reclamantului este temeinică și legală, reclamantul

nefăcând dovada existenței împrejurărilor legate de starea de fapt și de drept de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ

prin care a fost sancționat disciplinar.

Cât privește condiția

prevenirii unei pagube iminente, a precizat recurentul că instanța de fond nu a

făcut decât aprecieri pur teoretice fără a motiva în ce constă paguba și iminența

acesteia. S-a subliniat că chiar dacă prin executarea actului administrativ reclamantul

a suferit o pagubă, nu arbitrară, ci ca urmare a aplicării prevederilor legale,

în eventualitatea în care ar fi admisă acțiunea în anularea acestui act administrativ

acest prejudiciu poate fi recuperat, intimatul primind despăgubiri egale cu toate

drepturile de care a fost lipsit.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar intimatul G.D. a invocat excepția netimbrării recursului, excepția inadmisibilității

recursului și excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de

recurs, și a solicitat, pe fondul cauzei, respingerea recursului ca nefondat, cu

motivarea, în esență, că în mod întemeiat instanța de fond a statuat că sunt întrunite

în litigiu cele doua condiții cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cazul bine justificat și prevenirea

unei pagube iminente.

I. În condițiile art.

137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor

invocate de intimatul G.D., care vor fi respinse ca neîntemeiate, pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare.

Recursul declarat de Inspectoratul

General al Poliției Române nu se timbrează, fiind incidente în materia raporturilor

specifice funcției publice, prin analogie, prevederile art. 15 lit. a) din Legea

nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările

ulterioare, care stabilesc că sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile

și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la „încheierea,

executarea și încetarea contractului individual de muncă, orice drepturi ce decurg

din raporturi de muncă (...)”.

Pe de altă parte, se observă

că recursul dedus judecății a fost redactat cu respectarea dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cu modificările și completările ulterioare, în

speță găsindu-și aplicabilitate deplină și prevederile art. 304

1

din

același act normativ, potrivit cărora recursul declarat împotriva unei hotărâri

care nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute

în art. 304 instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele. Recurentul,

prin cererea de recurs, a criticat hotărârea pronunțată de prima instanță atât sub

aspectul legalității, pe motiv că a prejudecat fondul cauzei, cât și sub aspectul

netemeiniciei, arătându-se că judecătorul fondului a apreciat eronat că susținerile

reclamantului făcute prin cererea de chemare în judecată întemeiată pe art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt suficiente pentru suspendarea executării actului

administrativ contestat.

În fine, se constată că

este neîntemeiată și excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii

de recurs, chestorul de poliție L.P. având calitatea de reprezentant legal al recurentului

Inspectoratul General al Poliției Române. Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 218/2002

privind organizarea și funcționarea Poliției Române, cu modificările și completările

ulterioare, prevede că „Inspectoratul General al Poliției Române este condus de

un inspector general numit prin decizie a Primului-Ministru, la propunerea ministrului

de interne, după consultarea Corpului Național al Polițiștilor”, iar în litigiu

s-a probat că chestorul L.P. a fost numit în funcția de Inspector General al Poliției

Române, prin Decizia nr. 261 din 23 noiembrie 2010 a Primului-Ministru (publicată

în M. Of. al României, Partea I, nr. 783/23.11.2010).

II. Cât privește motivele

de recurs formulate de Inspectoratul General al Poliției Române, se reține că acestea

sunt întemeiate, astfel că se va dispune admiterea recursului declarat împotriva

încheierii din data de 09 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția

de contencios administrativ, în Dosarul nr. 1359/44/2011/a1 și modificarea hotărârii

atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii reclamantului G.D. de suspendare

a executării dispoziției de sancționare din 31 octombrie 2011 emisă de

Inspectoratul General

al Poliției Române

.

Potrivit dispozițiilor

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările

și completările ulterioare, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei

pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care

a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară

instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral

până la pronunțarea instanței de fond.

Prin „cazuri bine justificate”

se înțelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt și de drept,

care sunt de natură să creeze o îndoiala serioasă în privința legalității actului

administrativ” [art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004], iar prin „pagubă

iminentă” se desemnează „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz,

perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui

serviciu public” [art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare].

În ceea ce privește existența

unui caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, se observă că instanța realizează doar

o examinare sumară a situațiilor de fapt și de drept invocate de reclamant și care

sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ

în privința căruia se solicită suspendarea executării. Înalta Curte reține că această

condiție nu este întrunită în cauză, întrucât, pe de o parte, stabilirea legalității

actului administrativ atacat - dispoziția din data de 31 octombrie 2011 emisă de

către Inspectoratul General al Poliției Române prin care reclamantul a fost sancționat

disciplinar cu trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază

al gradului profesional deținut - ține de analiza pe fond a raportului juridic dedus

judecății, și, pe de altă parte, nu pot fi desprinse - prin raportare la cele arătate

de reclamant în contestația administrativă și în cererea de suspendare a executării

întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 - acele împrejurări evidente

de fapt și de drept, cu caracter determinant, care aparent ar fi de natură să ducă

la concluzia existenței unei îndoieli puternice și serioase, dincolo de orice dubiu,

cu privire la legalitatea actului administrativ contestat în litigiu.

Pe de altă parte, se constată

că în mod greșit prima instanță a considerat - cu motivarea că actul de sancționare

disciplinară are ca efect diminuarea veniturilor salariale și afectarea situației

financiare a intimatului, care are în întreținere mama și un copil minor - că este

întrunită în cazul cererii reclamantului de suspendare a executării dispoziției

din data de 31 octombrie 2011 emisă de către Inspectorul General al Poliției Române

cerința prevenirii unei pagube iminente. împrejurarea relevată de instanța de fond

nu poate fi circumscrisă definiției date de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

textul menționat având în vedere, atunci când definește paguba iminentă ca fiind

exclusiv „prejudiciul material viitor și previzibil”, numai acel prejudiciu material

greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza anulării actului atacat. O atare ipoteză

nu este întrunită în litigiu întrucât, în situația anulării dispoziției de sancționare

disciplinară reclamantul este îndreptățit, în temeiul prevederilor art. 1 alin.

(1), art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (3) din Legea. nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, la despăgubiri pentru

daunele materiale și morale cauzate.

III. În raport de cele

mai sus arătate, constatând că nu sunt fondate excepțiile procesuale invocate de

către intimat și că sunt întemeiate motivele de recurs formulate în cauză, se va

dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor

art. 137 și art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., respingerea excepțiilor invocate

de intimatul G.D. și admiterea recursului declarat de Inspectoratul General al Poliției

Române împotriva încheierii din 09 ianuarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția

de contencios administrativ și fiscal, cu consecința modificării hotărârii atacate

în sensul că respingerii ce neîntemeiată a cererii reclamantului de suspendare a

executării dispoziției de sancționare din 31 octombrie 2011 emisă de Inspectoratul

General al Poliției Române, până la pronunțarea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile invocate

de intimatul G.D., ca neîntemeiate.

Admite recursul declarat

de Inspectoratul General al Poliției Române împotriva încheierii din 09 ianuarie

2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantului de suspendare a executării

dispoziției de sancționare din 31 octombrie 2011 emisă de Inspectoratul General

al Poliției Române.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie

2012.