ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4204/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 09 ianuarie 2012, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare act administrativ, formulată de reclamantul G.D. reprezentat de Sindicatul Democratic al Bugetarilor, prin președinte S.L., și, în consecință, a dispus suspendarea efectelor dispoziției de sancționare din 31 octombrie 2011 emisă de către Inspectoratul General al Poliției Române, prin care reclamantul G.D. a fost sancționat cu trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut, respectiv funcția de ofițer specialist I, până la soluționarea în fond a contestației formulate împotriva dispoziției.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia, p rin dispoziția de sancționare din 31 octombrie 2011, adresa din 31 octombrie 2011 emisă de către Inspectoratul General al Poliției Române, reclamantul a fost sancționat disciplinar cu trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut. Analizând dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv art. 14 și art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile existenței unui act administrativ, a parcurgerii procedurii administrative prealabile, a cazului bine justificat și a prevenirii unei pagube iminente.

Constatând că reclamantul a formulat contestație împotriva dispoziției de sancționare din 31 octombrie 2011 emisă de către Inspectorul General al Poliției Române, prima instanță a reținut că prima condiție stabilită de legiuitor este îndeplinită. În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, instanța de fond, examinând argumentele invocate de reclamant în sensul unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ atacat, a reținut că există o aparență de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită, aspect care nu poate fi considerat ca fiind o prejudecare a fondului, ci doar o examinare sumară a împrejurărilor redate în cererea de chemare în judecată.

Totodată, Curtea a apreciat că, în cauză, este îndeplinită și condiția prevenirii pagubei iminente, întrucât actul administrativ contestat determină o situație care nu are o justificare obiectivă și rezonabilă în sensul art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, situația de fapt generată în urma emiterii ordinului de încetare a raportului de serviciu fiind de natură să creeze un dezechilibru între interesul general și obligația protejării drepturilor fundamentale ale reclamantului ca urmare a diminuării veniturilor salariale și a asigurărilor sociale, aceasta fiind o sarcină excesivă și disproporționată.

Pe de altă parte, a constatat judecătorul fondului, caracterul iminent al prejudiciului ce va fi suportat de reclamant este reprezentat de faptul că, prin dispoziția atacată, reclamantul a fost trecut într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut, respectiv funcția de ofițer specialist I, cu consecința firească a diminuării veniturilor salariale și, în mod evident, această scădere a veniturilor lunare va afecta situația financiară a reclamantului, care are în întreținere pe mamă și un copil minor. Curtea a mai apreciat că nu se poate reține susținerea pârâtului în sensul că dispoziția de sancționare este suspendată de drept urmare a contestației prealabile formulate de către reclamant, întrucât nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens, situație în care operează principiul caracterului executoriu de drept al dispoziției care este un act administrativ.

Împotriva încheierii pronunțate la data de 09 ianuarie 2012 de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac formulate și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii reclamantului G.D. de suspendare a executării dispoziției Inspectorului General al Poliției Române din 31 octombrie 2011 prin care s-a dispus sancționarea disciplinară cu „trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut, respectiv de ofițer specialist I”.

S-a învederat, prin motivele cererii de recurs, că instanța de fond nu a „examinat” în niciun fel criticile aduse de reclamant dispoziției de sancționare, ci și le-a însușit ca atare și s-a solicitat a se observa că motivele de nelegalitate invocate de intimat și preluate în considerentele hotărârii recurate au legătură cu fondul cauzei, nicidecum cu cererea sa de suspendare, și că hotărârea primei instanțe este nelegală întrucât a fost prejudiciat fondul pricinii. Recurentul a apreciat că nu sunt întrunite în cauză condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 deoarece cadrul legal conferă instituției recurente posibilitatea emiterii unor acte administrative unilaterale de sancționare a polițiștilor care au comis abateri disciplinare.

Actul atacat, s-a arătat, este emis conform prevederilor legale, iar aspectele invocate de reclamant pot avea însemnătate și pot duce la înlăturarea sancțiunii disciplinare numai în urma administrării de probe și a analizării aprofundate a legalității actului administrativ contestat. A relevat recurentul că măsura de sancționare disciplinară a reclamantului este temeinică și legală, reclamantul nefăcând dovada existenței împrejurărilor legate de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ prin care a fost sancționat disciplinar. Cât privește condiția prevenirii unei pagube iminente, a precizat recurentul că instanța de fond nu a făcut decât aprecieri pur teoretice fără a motiva în ce constă paguba și iminența acesteia.

S-a subliniat că chiar dacă prin executarea actului administrativ reclamantul a suferit o pagubă, nu arbitrară, ci ca urmare a aplicării prevederilor legale, în eventualitatea în care ar fi admisă acțiunea în anularea acestui act administrativ acest prejudiciu poate fi recuperat, intimatul primind despăgubiri egale cu toate drepturile de care a fost lipsit. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul G.D. a invocat excepția netimbrării recursului, excepția inadmisibilității recursului și excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, și a solicitat, pe fondul cauzei, respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esență, că în mod întemeiat instanța de fond a statuat că sunt întrunite în litigiu cele doua condiții cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

I. În condițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor invocate de intimatul G.D., care vor fi respinse ca neîntemeiate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției Române nu se timbrează, fiind incidente în materia raporturilor specifice funcției publice, prin analogie, prevederile art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc că sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la „încheierea, executarea și încetarea contractului individual de muncă, orice drepturi ce decurg din raporturi de muncă (...)”.

Pe de altă parte, se observă că recursul dedus judecății a fost redactat cu respectarea dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cu modificările și completările ulterioare, în speță găsindu-și aplicabilitate deplină și prevederile art. 304 1 din același act normativ, potrivit cărora recursul declarat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304 instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele. Recurentul, prin cererea de recurs, a criticat hotărârea pronunțată de prima instanță atât sub aspectul legalității, pe motiv că a prejudecat fondul cauzei, cât și sub aspectul netemeiniciei, arătându-se că judecătorul fondului a apreciat eronat că susținerile reclamantului făcute prin cererea de chemare în judecată întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt suficiente pentru suspendarea executării actului administrativ contestat.

În fine, se constată că este neîntemeiată și excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, chestorul de poliție L.P. având calitatea de reprezentant legal al recurentului Inspectoratul General al Poliției Române. Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, cu modificările și completările ulterioare, prevede că „Inspectoratul General al Poliției Române este condus de un inspector general numit prin decizie a Primului-Ministru, la propunerea ministrului de interne, după consultarea Corpului Național al Polițiștilor”, iar în litigiu s-a probat că chestorul L.P. a fost numit în funcția de Inspector General al Poliției Române, prin Decizia nr. 261 din 23 noiembrie 2010 a Primului-Ministru (publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 783/23.11.2010). II. Cât privește motivele de recurs formulate de Inspectoratul General al Poliției Române, se reține că acestea sunt întemeiate, astfel că se va dispune admiterea recursului declarat împotriva încheierii din data de 09 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ, în Dosarul nr. 1359/44/2011/a1 și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii reclamantului G.D.

de suspendare a executării dispoziției de sancționare din 31 octombrie 2011 emisă de Inspectoratul General al Poliției Române . Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Prin „cazuri bine justificate” se înțelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoiala serioasă în privința legalității actului administrativ” [art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004], iar prin „pagubă iminentă” se desemnează „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public” [art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare].

În ceea ce privește existența unui caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, se observă că instanța realizează doar o examinare sumară a situațiilor de fapt și de drept invocate de reclamant și care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ în privința căruia se solicită suspendarea executării.

Înalta Curte reține că această condiție nu este întrunită în cauză, întrucât, pe de o parte, stabilirea legalității actului administrativ atacat - dispoziția din data de 31 octombrie 2011 emisă de către Inspectoratul General al Poliției Române prin care reclamantul a fost sancționat disciplinar cu trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut - ține de analiza pe fond a raportului juridic dedus judecății, și, pe de altă parte, nu pot fi desprinse - prin raportare la cele arătate de reclamant în contestația administrativă și în cererea de suspendare a executării întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 - acele împrejurări evidente de fapt și de drept, cu caracter determinant, care aparent ar fi de natură să ducă la concluzia existenței unei îndoieli puternice și serioase, dincolo de orice dubiu, cu privire la legalitatea actului administrativ contestat în litigiu.

Pe de altă parte, se constată că în mod greșit prima instanță a considerat - cu motivarea că actul de sancționare disciplinară are ca efect diminuarea veniturilor salariale și afectarea situației financiare a intimatului, care are în întreținere mama și un copil minor - că este întrunită în cazul cererii reclamantului de suspendare a executării dispoziției din data de 31 octombrie 2011 emisă de către Inspectorul General al Poliției Române cerința prevenirii unei pagube iminente. împrejurarea relevată de instanța de fond nu poate fi circumscrisă definiției date de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, textul menționat având în vedere, atunci când definește paguba iminentă ca fiind exclusiv „prejudiciul material viitor și previzibil”, numai acel prejudiciu material greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza anulării actului atacat.

O atare ipoteză nu este întrunită în litigiu întrucât, în situația anulării dispoziției de sancționare disciplinară reclamantul este îndreptățit, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (3) din Legea. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, la despăgubiri pentru daunele materiale și morale cauzate. III. În raport de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt fondate excepțiile procesuale invocate de către intimat și că sunt întemeiate motivele de recurs formulate în cauză, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor art. 137 și art. 312 alin. (1)-(3) C. proc.

civ., respingerea excepțiilor invocate de intimatul G.D. și admiterea recursului declarat de Inspectoratul General al Poliției Române împotriva încheierii din 09 ianuarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, cu consecința modificării hotărârii atacate în sensul că respingerii ce neîntemeiată a cererii reclamantului de suspendare a executării dispoziției de sancționare din 31 octombrie 2011 emisă de Inspectoratul General al Poliției Române, până la pronunțarea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepțiile invocate de intimatul G.D., ca neîntemeiate. Admite recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției Române împotriva încheierii din 09 ianuarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantului de suspendare a executării dispoziției de sancționare din 31 octombrie 2011 emisă de Inspectoratul General al Poliției Române. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2012.