ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 367/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 367/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Reclamantul F.I. a chemat în judecată

Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul General al Poliției

Române - L.P. și Inspectoratul Județean al Poliției Gorj, solicitând instanței

ca, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, să dispună suspendarea efectelor Dispoziției nr. 3575 din 19 iulie

2011 a Inspectorului General al Poliției Române, chestor de poliție L.P., până

la pronunțarea instanței de fond asupra actului administrativ contestat.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, prin dispoziția contestată, s-a dispus

aplicarea sancțiunii disciplinare reținute de art. 58 lit. c) din Legea nr.

360/2002, privind Statului polițistului, și de art. 17 lit. d) din Ordinul MAI

nr. 400/2004, respectiv trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult

nivelul de bază al gradului profesional deținut.

Petentul a cerut să

se constate îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare,

întrucât se află în situația unui caz bine justificat, iar măsura este de

natură să preîntâmpine producerea unei pagube iminente.

Prin întâmpinare,

pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române a invocat excepția

prematurității acțiunii.

de apel

Analizând cu

prioritate excepția prematurității promovării cererii de suspendare a

Dispoziției nr. 3557/2011, instanța nu a considerat-o întemeiată, găsind

aplicabile dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ce consacră

posibilitatea formulării cererii de suspendare a executării actului

administrativ pe cale principală și anterior formulării acțiunii în anularea

sau modificarea efectelor dispoziției de sancționare, condiționată numai de

existența recursului administrativ în favoarea contestației la organul

administrativ ierarhic superior.

Referitor la cererea

de suspendare, prin Sentința civilă nr. 408 din 16 septembrie 2011, Curtea de

Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus

respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că în cauză nu este îndeplinită nici

cerința existenței cazului bine justificat, și nici aceea a existenței unui

prejudiciu grav și dificil de reparat.

Astfel, în speță, în

situația în care reclamantul are calitatea de funcționar public cu statut

special, reglementat prin Legea nr. 360/2002, cerințele de formă ale actului de

sesizare sunt reglementate prin normă specială și derogatorie de la

dispozițiile H.G. nr. 1344/2007.

În ce privește cerința

producerii unui prejudiciu, definită de art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004,

instanța reține că, deși reclamantul critică caracterul disproporționat al

sancțiunii aplicate, față de gravitatea faptelor reținute, în speță, la

momentul analizei sumare și formale a legalității actului administrativ

sancționator, nu pot fi decelate efecte patrimoniale și morale negative ce

depășesc limitele normale ale aplicării unei sancțiuni disciplinare.

Conchizând, instanța

de fond reține că, în speță, nu există suficiente elemente de fapt care să

susțină existența unui prejudiciu grav și dificil de reparat.

reclamantului

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs F.I., criticând sentința pentru nelegalitate și

netemeinicie, în temeiul art. 14 alin. (4) C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul-reclamant a arătat că instanța a considerat greșit că în speță

nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 14 din Legea nr. 554/2004

pentru suspendarea executării actului administrativ, așa cum sunt ele definite

în art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din aceeași lege.

În ceea ce privește

condiția cazului bine justificat, recurentul-reclamant a arătat că instanța

și-a însușit argumentele invocate în susținerea unor împrejurări de drept

menite să creeze o serioasă îndoială asupra legalității actului contestat, pe

care însă le-a calificat drept apărări de fond, ce nu pot fi analizate într-o

cerere de suspendare a executării.

În opinia

recurentului-reclamant, o atare concluzie este contrară prevederilor legale invocate,

îndoiala serioasă în privința legalității actului administrativ derivând din

nepublicarea în M. Of. a Ordinului MAI nr. 400/2004, actul administrativ cu

caracter normativ în baza căruia a fost efectuată cercetarea disciplinară

prealabilă finalizată cu sancționarea sa disciplinară.

În ceea ce privește

cerința prevenirii unei pagube iminente, recurentul-reclamant a arătat că

aplicarea unei măsuri sancționatorii disproporționat de mari față de pretinsa

gravitate a faptelor conduce la o diminuare semnificativă a drepturilor

salariale și îi afectează evoluția profesională.

A invocat, totodată,

jurisprudența Curții de Apel Craiova și a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția contencios administrativ și fiscal, jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului (Deweer c. Belgia, Hotărârea din 27 februarie 1980) și

Recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din

cadrul Consiliului Europei, cu privire la protecția juridică în materie

administrativă.

formulate în cauză

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române

(IGPR) a arătat că hotărârea în cauză a fost pronunțată cu aplicarea corectă a

legii și a răspuns detaliat tuturor argumentelor cuprinse în motivarea recursului

reclamantului.

În esență, a arătat

că, pentru a nu da o soluție arbitrară cererii de suspendare a executării,

chiar dacă instanța nu cercetează fondul cauzei, efectuează totuși un examen

sumar pentru a verifica aparența de legalitate, administrând cu minim de probe

care să îi permită să facă o apreciere asupra existenței condițiilor de

admitere a cererii.

Or, în speță, actul a

cărui suspendare o cere reclamantul nu este afectat de indicii de nelegalitate,

principalul argument invocat, acela al nepublicării Ordinului MAI nr. 400/2004

în M. Of., fiind infirmat de art. 27 alin. (3) din Regulamentul privind

procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea

proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 555/2001, în

vigoare la data emiterii ordinului, prevederea fiind preluată apoi în art. 35

alin. (3) din noul regulament aprobat prin H.G. nr. 50/2005.

În sprijinul

susținerilor sale, a invocat jurisprudența Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, cu referire la Deciziile

nr. 3626 din 28 septembrie 2007, 2543 din 18 august 2008 și 449 din 29 ianuarie

2009, precum și practica judiciară a unor curți de apel.

Referitor la paguba

iminentă, a arătat că recurentul-reclamant nu indică în mod concret cât de

"semnificativă" este diminuarea salarială și a precizat că aplicarea

sancțiunii a fost suspendată în temeiul art. 65 alin. (3) din Ordinul MAI nr.

400/2004, până la soluționarea contestației de către ministerul administrației

și internelor.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama de toate susținerile și apărările părților, Înalta

Curte constată că recursul nu este fondat.

și de drept relevante

Actul administrativ a

cărui suspendare de executare a fost solicitată în temeiul art. 14 din Legea

nr. 554/2004 este Dispoziția nr. 3757 din 19 iulie 2011 a Inspectoratului

General al Poliției Române, prin care recurentului-reclamant i-a fost aplicată

sancțiunea disciplinară constând în trecerea într-o funcție inferioară, până la

cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut, pentru abaterea

disciplinară prevăzută de art. 58 lit. c

1

) din Legea nr. 360/2002,

privind Statul polițistului, și art. 47 lit. d) din Ordinul MAI nr. 400/2004,

"neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a

dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate

de lege".

Dispoziția de

sancționare cuprinde descrierea faptelor calificate ca abateri disciplinare,

apărările formulate de polițist în timpul cercetării disciplinare și motivele

înlăturării lor, precum și criteriile de individualizare a sancțiunilor, fiind

invocate temeiurile de drept corespunzătoare din Legea nr. 360/2002 și din

Ordinul MAI nr. 400/2004.

Hotărârea Curții de

apel reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor art. 14 din

Legea nr. 554/2004, înscrisurile depuse la dosar demonstrând îndeplinirea

condițiilor cumulativ impuse de lege pentru suspendarea actului administrativ,

cazul bine justificat și paguba iminentă.

Cu referire expresă

la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Suspendarea

executării actului administrativ, reglementată în art. 14 din Legea nr.

554/2004, constituie o măsură de protecție provizorie a drepturilor și

intereselor legitime ale particularilor, constând în amânarea sau întreruperea

vremelnică, după caz, a producerii efectelor juridice ale manifestării de

voință a autorității publice emitente.

Ea se circumscrie

Recomandării nr. R (89) 8 din 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul

Consiliului Europei și altor instrumente juridice instituite atât în sistemul

de protecție al Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii

Europene, referitoare la prerogativa instanței de a ordona măsuri vremelnice de

suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau

interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de

vătămare, scopul final fiind acela al evitării sau diminuării consecințelor

exercitării abuzive a dreptului de apreciere al autorităților publice.

Cazul bine justificat

este definit în art. 1 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, prin raportare

la împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o

îndoială serioasă asupra legalității actului, iar paguba iminentă, conform lit.

ș) a aceluiași articol, constă în prejudiciul material, viitor și previzibil

sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități

publice sau a unui serviciu public.

Verificarea

îndeplinirii celor două condiții, în raport cu circumstanțele concrete ale

fiecărei cauze, este lăsată la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua

decât o analiză sumară a aparenței dreptului.

În speță, prima

instanță a reținut corect neîndeplinirea condiției cazului bine justificat,

pentru că, pe de o parte, analiza în profunzime a tuturor argumentelor legate

de legalitatea cercetării disciplinare, pe care le-a invocat reclamantul, a

depășit limitele procedurii sumare a suspendării de executare, în care nu este

permisă prejudecarea fondului.

Pe de altă parte,

critica privind republicarea, în M. Of., a Ordinului MAI nr. 400/2004, este nefondată,

pentru că în temeiul prevederilor art. 27 alin. (3) din Regulamentul privind

procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea

proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 555/2001, în

vigoare la data emiterii ordinului, prevederi preluate ulterior prin art. 35

alin. (3) din H.G. nr. 50/2005, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu

caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare,

ordine publică și siguranță națională, nu sunt supuse regimului de publicare în

M. Of. al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel.

În același sens s-a

pronunțat în mod constant Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, (e.g., Decizia nr. 449 din 29 ianuarie

2009).

Referitor la condiția

pagubei iminente, instanța de control judiciar împărtășește concluzia la care a

ajuns instanța de fond, în sensul că efectele pe care le produce aplicarea

sancțiunii trecerii într-o funcție inferioară, până la cel mult nivelul de bază

al gradului profesional deținut, asupra veniturilor și asupra carierei

recurentului-reclamant nu constituie un prejudiciu disproporționat, care să fie

greu sau imposibil de înlăturat în cazul în care acțiunea în anulare ar urma să

fie admisă, după cum nu a fost demonstrată nici perturbarea gravă a activității

autorității publice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

al soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul promovat potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr.

554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de F.I. împotriva Sentinței civile nr. 408 din 16 septembrie 2011 a

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2012.

Procesat de GGC - CL