ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1341/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Brăila, reclamantul S.A. a chemat în judecată pe pârâtul

Inspectoratul General al Poliției Române București, solicitând instanței

pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună anularea Dispoziției

Inspectoratului General al Poliției Române din 30 martie 2011, până la

soluționarea acțiunii în anulare a acestui act.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a susținut că în urma unui control efectuat la I.P.J.

Brăila în luna decembrie 2010 de Corpul de Control al M.A.I., a fost sancționat

cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de 3 luni cu motivarea

că nu și-a îndeplinit atribuțiile cuprinse în fișa postului.

A susținut

reclamantul că sarcinile și îndatoririle despre care se vorbește în conținutul

dispoziției nu i-au fost comunicate niciodată iar fișa postului i-a fost

înaintată în momentul efectuării controlului respectiv la data de 9 dec.2010.

Prin Sentința nr.

1297 din 01 septembrie 2011, Tribunalul Brăila, secția comercială și contencios

administrativ, a admis excepția de necompetență materială a instanței, invocată

de pârât prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a

admis excepția, reținând incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, în raport de rangul pârâtei care este o autoritate publică

centrală.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal, iar prin Sentința nr. 400 din 29 noiembrie 2011, instanța a admis

acțiunea formulată de reclamant și a dispus suspendarea executării Dispoziției

din 30 martie 2011emisă de Inspectoratul General al Poliției Române, până la

pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, existând în cauză atât un caz bine

justificat, cât și pericolul producerii unei pagube iminente pentru reclamant.

Instanța de fond a

reținut că, potrivit susținerilor reclamantului, fișa postului nu i-a fost

comunicată decât în timpul controlului, astfel că nu a avut cunoștință de

sarcinile și îndatoririle despre care se vorbește în cuprinsul dispoziției de

sancționare. În acest context, instanța a apreciat că aceste afirmații urmează

a fi verificate în cadrul acțiunii în anulare formulată de reclamant, însă, în

cazul în care se dovedesc a fi adevărate, ar putea conduce la admiterea

acțiunii.

S-a mai reținut că

reclamantul a făcut dovada formulării acțiunii în anulare, iar paguba iminentă

este evidentă, în condițiile în care dispoziția va fi pusă în executare.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs, în termen motivat pârâtul Inspectoratul General al

Poliției Române pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivul de recurs

invocat se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 în ceea ce privește soluția de admitere a cererii de suspendare a

executării Dispoziției din 30 martie 2011.

Recurenta arată că în

cauză, cererea de suspendare nu îndeplinea condițiile cumulative prevăzute de

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, atât condiția existenței unor cazuri

bine justificate cât și în cea ce privește existența unei pagube iminente.

În ceea ce privește

prima condiție, cea a existenței unui caz bine justificat se arată că în mod

greșit s-a apreciat că această condiție este îndeplinită în condițiile în care

dispoziția contestată se bucură de prezumția de legalitate și nu există

împrejurări de fapt sau de drept de natură a infirma vădit prezumția de

legalitate a dispoziției de sancționare contestată.

În ceea ce privește a

doua condiție cea a existenței unei pagube iminente se arată că în cauză nu

este îndeplinită această condiție față de faptul că diminuarea drepturilor

salariale are la bază un act administrativ prezumat legal, nefiind îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 2 (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Analizând recursul

declarat în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca fondat, în cauză

sentința atacată fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004.

În mod greșit a fost

admisă cererea de suspendare a executării Dispoziției Inspectoratului General

al Poliției Române din 30 martie 2011 prin care recurentul a fost sancționat

disciplinar, nefiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește

posibilitatea suspendării unui act administrativ individual, acesta beneficiază

de prezumția de legalitate, fiind executorie din oficiu.

Pe de altă parte, din

dispozițiile art. 14, cât și din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004

rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură

excepțională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut

expres în lege - suspendarea de drept ope legis - ori, când sunt îndeplinite

cumulativ condițiile prevăzute de lege - suspendarea la cererea persoanei vătămate.

Într-adevăr, potrivit

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, cu alte

cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în

situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a

celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării

unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine

justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004,

ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

În jurisprudența sa

constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a

reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună

suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la

analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de

anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la

acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă

o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act

administrativ.

Astfel de împrejurări

vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială

serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de

Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ

necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul

unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului

administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea

recursului administrativ.

În cauză această

condiție nu este îndeplinită instanța de fond în mod generic reținând faptul că

există o îndoială serioasă cu privire la legalitatea ordinului de sancționare

contestat.

De asemenea, din

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă

iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și

previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiție inexistentă în prezenta

cauză. Diminuarea drepturilor salariale a avut la bază un act administrativ

care se bucură de prezumția de legalitate.

Față de cele expuse

mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va admite

recursul și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge cererea de

suspendare, ca nefondată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Inspectoratul General al Poliției Române împotriva Sentinței nr.

400 din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 martie 2012.

Procesat de GGC - AS