ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1600/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, reclamantul M.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.R., suspendarea executării dispoziției din 11 noiembrie 2011 a I.G.P.R., decizie prin care acesta a fost sancționat cu trecerea într-o funcție inferioară, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. În motivarea cererii, întemeiată pe prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamantul a arătat că la data de 29 iulie 2009 a fost împuternicit să exercite funcția de inspector șef la I.P.J. Galați, fiind numit pe această funcție în data de 15 septembrie 2009 prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. S/II/4769.

A îndeplinit atribuțiile funcției de inspector șef până la data de 21 iulie 2010, când, prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 11/3419, a fost eliberat din funcție, iar prin Dispoziția șefului I.G.P.R. a fost numit în funcția de adjunct al șefului de inspectorat, funcție pe care o ocupă și în prezent. A mai precizat reclamantul că urmare a controlului efectuat de Corpul de Control al ministrului la I.P.J. Galați, a fost încheiată nota raport din 26 mai 2011, conform căreia comanda inspectoratului nu ar fi îndeplinit în mod corespunzător funcțiile managementului tactic, efectele manifestându-se în planul transmiterii deciziei și al rezultatelor obținute.

Urmare a acestui control s-a propus și aprobat declanșarea cercetării prealabile, reținându-se în toate cazurile că faptele constatate ar putea constitui abaterea disciplinara de „neglijență manifestată în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege”. Ulterior, prin Dispoziția I.G.P.R. nr. 4577/2011, s-a constituit Consiliul Superior de Disciplină, pentru a analiza faptele reținute în sarcina reclamantului, propunerile acestui consiliu, materializându-se în Încheierea nr. 1.422.484 din 20 octombrie 2011, în sensul aplicării sancțiunii de „trecere într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază a gradului profesional deținut”.

Reclamantul a mai precizat că, urmare a acestor propuneri și ignorându-se apărările formulate, situația de fapt reală și inexistența vreunei consecințe asupra activității I.P.J. Galați, s-a emis dispoziția din 11 noiembrie 2011, prin care a fost sancționat cu „trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază a gradului profesional deținut respectiv în funcția de ofițer specialist II”. A arătat reclamantul că împotriva dispoziției de sancționare a formulat contestație la data de 17 noiembrie 2011 la Secretariatul I.G.P.R. Relativ la condiția privind cazul bine justificat, reclamantul a arătat că: - dispoziția I.G.P.R.

din 11 noiembrie 2011 nu respectă prevederile art. 62 alin. (2) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 400/2004; - în speță, Consiliul Superior de Disciplină nu a fost legal constituit; - în cadrul activităților consiliului i-a fost încălcat dreptul la apărare; - s-a ignorat faptul că în fișa postului se specifică faptul că are la dispoziție o perioadă de 6 luni pentru acomodarea la cerințele postului; - sancțiunea aplicată este excesivă, faptele reținute în sarcina necorespunzând realității; - referitor la motivarea sancțiunii propuse se poate observa lipsa de fundamentare, caracterul tendențios, superficialitatea și generalitatea afirmațiilor și concluziilor Consiliului. În ceea ce privește paguba iminentă, reclamantul a susținut că prin punerea în aplicare a dispoziției de sancționare veniturile sale salariale se vor diminua considerabil, în condițiile în care plătește rate lunare de 1.400 RON și are în întreținere doi copii minori.

Totodată, există riscul ca, în perioada de judecare a cauzei, funcția de adjunct șef inspectorat să fie ocupată, fapt care ar face imposibilă punerea în executare a unei hotărâri de anulare a dispoziției de sancționare cu consecința repunerii sale în drepturile avute anterior. Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității cererii de suspendare în raport cu prevederile art. 65 și 66 din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 400/2004. Referitor la fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de suspendare, apreciind că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 432 din 19 decembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția prematurității formulării cererii invocată de pârât, precum și cererea având ca obiect suspendarea executării dispoziției din 11 noiembrie 2011. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în ce privește excepția invocată, că reclamantului i-a fost comunicat un act administrativ care în opinia acestuia nu îndeplinește condițiile de legalitate și temeinicie impuse de lege oricărui act administrativ, astfel încât, în calitate de persoană vătămată, acesta avea dreptul de a contesta respectivul act și, implicit, de a solicita suspendarea efectelor acestuia în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ce privește prevederea invocată de pârât, în speță art. 65 alin. (3) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 400/2004, conform căreia în cazul în care a fost depusă contestație, aplicarea sancțiunii se suspendă până la soluționarea contestației, instanța a apreciat că apărările pârâtului îmbracă mai mult forma excepției lipsei de obiect, în sensul că aplicarea sancțiunii este deja suspendată. A apreciat judecătorul fondului că nici din această perspectivă excepția nu poate fi primită, întrucât reclamantul a solicitat suspendarea efectelor actului administrativ prin care a fost sancționat până la soluționarea acțiunii de către instanța de judecată, deci pentru o perioadă ulterioară răspunsului din partea instituției angajatoare, perioadă în care nu este incidentă prevederea în speță.

În ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, s-a reținut că reclamantul a formulat contestație împotriva dispoziției din 11 noiembrie 2011. În speță, s-a constatat că există un caz bine justificat, fiind invocate mai multe aspecte care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ solicitat a fi suspendat, în raport cu toate susținerile reclamantului apreciindu-se că există o aparență de nelegalitate a actelor administrative a căror suspendare se solicită, aspect care nu poate fi considerat ca fiind o prejudecare a fondului, ci doar o examinare sumară a împrejurărilor arătate.

S-a apreciat însă neîndeplinită condiția prevenirii pagubei iminente impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, reținându-se că, deși lipsa veniturilor salariale afectează situația financiară a reclamantului și a familiei acestuia, în ipoteza admiterii contestației îndreptate împotriva actului de trecere în altă funcție, instituția publică angajatoare va fi obligată să plătească reclamantului toate drepturile salariale începând cu data schimbării din funcție și până la reintegrare pe postul deținut anterior, astfel că prejudiciul va fi acoperit în totalitate.

De asemenea, a mai apreciat instanța, nici susținerea potrivit căreia există posibilitatea ocupării funcției de o altă persoană în perioada judecării cauzei nu poate fi încadrată în noțiunea de pagubă iminentă, întrucât în ipoteza admiterii contestației vor fi anulate toate actele subsecvente deciziei de sancționare, deci și un eventual act administrativ de numire în funcție a altei persoane pe postul ocupat anterior de reclamant. 3. Recursul reclamantului Reclamantul a atacat cu recurs sentința menționată, solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat. Recursul a fost întemeiat, în drept, pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., dar motivarea acestuia nu a fost structurată corespunzător cazurilor respective de modificare a hotărârii. Astfel, recurentul-reclamant a arătat, în esență, că instanța a interpretat greșit și nelegal dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportate la prevederile art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, apreciind, în totală neconcordanță cu prevederile menționate și probele existente la dosar, că nu ar fi îndeplinită condiția referitoare la paguba iminentă, deși în motivarea sentinței se vorbește despre un prejudiciu ce ar putea fi recuperat ulterior, prejudiciu constând în lipsa veniturilor salariale, care afectează situația financiară personală și a familiei.

Recurentul-reclamant a adăugat că astfel i s-a refuzat protecția oferită de lege persoanelor afectate de un act administrativ vătămător, avută în vedere în Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, în Recomandarea nr. 16/2003 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei și în Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, pronunțată în cauza nr. C - 213/1989, în care se reține că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare.

Recurentul-reclamant a invocat, de asemenea, ignorarea jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 1231 din 08 februarie 2011) și a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Buchen contra Cehiei), conchizând în sensul că instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii și aplicarea greșită a acesteia, a dat o motivare a contradictorie, și-a încălcat rolul activ și a prejudecat fondul cauzei. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul-reclamant a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării dispoziției din 11 noiembrie 2011 a I.G.P.R., prin care i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară constând în trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut, pentru abaterea disciplinară de neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate prin lege, în considerarea prevederilor art. 57 lit. b), 58 lit. c 1 ), 59, 60 și 61 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului și a dispozițiilor Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 400/2004, privind regimul disciplinar al personalului Ministerului Administrației și Internelor.

Dispoziția de sancționare cuprinde descrierea faptelor calificate ca abateri disciplinare, apărările formulate de polițist în timpul cercetării disciplinare și motivele înlăturării lor precum și criteriile de individualizare a sancțiunilor, fiind invocate temeiurile de drept corespunzătoare din Legea nr. 360/2002 și din Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 400/2004. Hotărârea Curții de Apel reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, înscrisurile depuse la dosar demonstrând neîndeplinirea condițiilor cumulativ impuse de lege pentru suspendarea actului administrativ, cazul bine justificat și paguba iminentă.

Cu referire expresă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele: Suspendarea executării actului administrativ, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie o măsură de protecție provizorie a drepturilor și intereselor legitime ale particularilor, constând în amânarea sau întreruperea vremelnică, după caz, a producerii efectelor juridice ale manifestării de voință a autorității publice emitente.

Ea se circumscrie Recomandării nr. R/89/8 din 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei și altor instrumente juridice instituite atât în sistemul de protecție al Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene, referitoare la prerogativa instanței de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, scopul final fiind acela al evitării sau diminuării consecințelor exercitării abuzive a dreptului de apreciere al autorităților publice.

Cazul bine justificat este definit în art. 1 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului, iar paguba iminentă, conform lit. ș) a aceluiași articol, constă în prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, verificarea îndeplinirii celor două condiții, în raport cu circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsată la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului. În speță, prima instanță a reținut îndeplinirea condiției cazului bine justificat, iar instanța de control judiciar, învestită fiind cu recursul formulat de reclamant împotriva soluției de respingere a cererii, nu poate reevalua această condiție.

În ceea ce privește cealaltă condiție, a iminenței unei pagube, Înalta Curte împărtășește concluzia la care a ajuns Curtea de Apel, în sensul că efectele sancțiunii aplicate în concret recurentului-reclamant, deși se răsfrâng asupra situației financiare a părții și a familiei sale, nu constituie un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în cazul în care acțiunea în anulare ar urma să fie admisă. Prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu pot fi interpretate în sensul propus în motivarea recursului, pentru că legea impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiții menționate anterior, iar caracterul iminent al pagubei, așa cum este definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, nu decurge în mod necesar din aparența de nelegalitate pe care ar putea-o prezenta actul administrativ în litigiu.

2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul promovat potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.D. împotriva Sentinței civile nr. 432 din 19 decembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2012. Procesat de GGC - AS