ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1600/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1600/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Galați, reclamantul M.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

I.G.P.R., suspendarea executării dispoziției din 11 noiembrie 2011 a I.G.P.R.,

decizie prin care acesta a fost sancționat cu trecerea într-o funcție

inferioară, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea cererii,

întemeiată pe prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamantul

a arătat că la data de 29 iulie 2009 a fost împuternicit să exercite funcția de

inspector șef la I.P.J. Galați, fiind numit pe această funcție în data de 15

septembrie 2009 prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr.

S/II/4769. A îndeplinit atribuțiile funcției de inspector șef până la data de

21 iulie 2010, când, prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr.

11/3419, a fost eliberat din funcție, iar prin Dispoziția șefului I.G.P.R. a

fost numit în funcția de adjunct al șefului de inspectorat, funcție pe care o

ocupă și în prezent.

A mai precizat

reclamantul că urmare a controlului efectuat de Corpul de Control al

ministrului la I.P.J. Galați, a fost încheiată nota raport din 26 mai 2011,

conform căreia comanda inspectoratului nu ar fi îndeplinit în mod corespunzător

funcțiile managementului tactic, efectele manifestându-se în planul

transmiterii deciziei și al rezultatelor obținute. Urmare a acestui control s-a

propus și aprobat declanșarea cercetării prealabile, reținându-se în toate

cazurile că faptele constatate ar putea constitui abaterea disciplinara de

„neglijență manifestată în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu sau a

dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume

abilitate de lege”.

Ulterior, prin

Dispoziția I.G.P.R. nr. 4577/2011, s-a constituit Consiliul Superior de

Disciplină, pentru a analiza faptele reținute în sarcina reclamantului,

propunerile acestui consiliu, materializându-se în Încheierea nr. 1.422.484 din

20 octombrie 2011, în sensul aplicării sancțiunii de „trecere într-o funcție

inferioară până la cel mult nivelul de bază a gradului profesional deținut”.

Reclamantul a mai

precizat că, urmare a acestor propuneri și ignorându-se apărările formulate,

situația de fapt reală și inexistența vreunei consecințe asupra activității

I.P.J. Galați, s-a emis dispoziția din 11 noiembrie 2011, prin care a fost

sancționat cu „trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de

bază a gradului profesional deținut respectiv în funcția de ofițer specialist II”.

A arătat reclamantul

că împotriva dispoziției de sancționare a formulat contestație la data de 17

noiembrie 2011 la Secretariatul I.G.P.R.

Relativ la condiția

privind cazul bine justificat, reclamantul a arătat că:

- dispoziția I.G.P.R.

din 11 noiembrie 2011 nu respectă prevederile art. 62 alin. (2) din Ordinul

ministrului administrației și internelor nr. 400/2004;

- în speță, Consiliul

Superior de Disciplină nu a fost legal constituit;

- în cadrul

activităților consiliului i-a fost încălcat dreptul la apărare;

- s-a ignorat faptul

că în fișa postului se specifică faptul că are la dispoziție o perioadă de 6

luni pentru acomodarea la cerințele postului;

- sancțiunea aplicată

este excesivă, faptele reținute în sarcina necorespunzând realității;

- referitor la

motivarea sancțiunii propuse se poate observa lipsa de fundamentare, caracterul

tendențios, superficialitatea și generalitatea afirmațiilor și concluziilor

Consiliului.

În ceea ce privește

paguba iminentă, reclamantul a susținut că prin punerea în aplicare a

dispoziției de sancționare veniturile sale salariale se vor diminua

considerabil, în condițiile în care plătește rate lunare de 1.400 RON și are în

întreținere doi copii minori. Totodată, există riscul ca, în perioada de

judecare a cauzei, funcția de adjunct șef inspectorat să fie ocupată, fapt care

ar face imposibilă punerea în executare a unei hotărâri de anulare a

dispoziției de sancționare cu consecința repunerii sale în drepturile avute

anterior.

Pârâtul a formulat

întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității cererii de suspendare

în raport cu prevederile art. 65 și 66 din Ordinul ministrului administrației

și internelor nr. 400/2004. Referitor la fondul cauzei, a solicitat respingerea

cererii de suspendare, apreciind că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile

cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

instanțe

Prin Sentința civilă

nr. 432 din 19 decembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția de contencios

administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția prematurității formulării

cererii invocată de pârât, precum și cererea având ca obiect suspendarea

executării dispoziției din 11 noiembrie 2011.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut, în ce privește excepția invocată,

că reclamantului i-a fost comunicat un act administrativ care în opinia

acestuia nu îndeplinește condițiile de legalitate și temeinicie impuse de lege

oricărui act administrativ, astfel încât, în calitate de persoană vătămată,

acesta avea dreptul de a contesta respectivul act și, implicit, de a solicita

suspendarea efectelor acestuia în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ce privește

prevederea invocată de pârât, în speță art. 65 alin. (3) din Ordinul

ministrului administrației și internelor nr. 400/2004, conform căreia în cazul

în care a fost depusă contestație, aplicarea sancțiunii se suspendă până la

soluționarea contestației, instanța a apreciat că apărările pârâtului îmbracă

mai mult forma excepției lipsei de obiect, în sensul că aplicarea sancțiunii

este deja suspendată.

A apreciat

judecătorul fondului că nici din această perspectivă excepția nu poate fi

primită, întrucât reclamantul a solicitat suspendarea efectelor actului

administrativ prin care a fost sancționat până la soluționarea acțiunii de

către instanța de judecată, deci pentru o perioadă ulterioară răspunsului din

partea instituției angajatoare, perioadă în care nu este incidentă prevederea

în speță.

În ce privește

îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, s-a

reținut că reclamantul a formulat contestație împotriva dispoziției din 11

noiembrie 2011.

În speță, s-a

constatat că există un caz bine justificat, fiind invocate mai multe aspecte

care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea

actului administrativ solicitat a fi suspendat, în raport cu toate susținerile

reclamantului apreciindu-se că există o aparență de nelegalitate a actelor

administrative a căror suspendare se solicită, aspect care nu poate fi

considerat ca fiind o prejudecare a fondului, ci doar o examinare sumară a

împrejurărilor arătate.

S-a apreciat însă

neîndeplinită condiția prevenirii pagubei iminente impusă de art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 și definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași

lege, reținându-se că, deși lipsa veniturilor salariale afectează situația

financiară a reclamantului și a familiei acestuia, în ipoteza admiterii

contestației îndreptate împotriva actului de trecere în altă funcție,

instituția publică angajatoare va fi obligată să plătească reclamantului toate

drepturile salariale începând cu data schimbării din funcție și până la

reintegrare pe postul deținut anterior, astfel că prejudiciul va fi acoperit în

totalitate.

De asemenea, a mai

apreciat instanța, nici susținerea potrivit căreia există posibilitatea

ocupării funcției de o altă persoană în perioada judecării cauzei nu poate fi

încadrată în noțiunea de pagubă iminentă, întrucât în ipoteza admiterii

contestației vor fi anulate toate actele subsecvente deciziei de sancționare,

deci și un eventual act administrativ de numire în funcție a altei persoane pe

postul ocupat anterior de reclamant.

reclamantului

Reclamantul a atacat

cu recurs sentința menționată, solicitând modificarea ei în sensul admiterii

cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat.

Recursul a fost

întemeiat, în drept, pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., dar motivarea acestuia nu a fost structurată corespunzător

cazurilor respective de modificare a hotărârii.

Astfel, recurentul-reclamant

a arătat, în esență, că instanța a interpretat greșit și nelegal dispozițiile

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportate la prevederile art. 2 alin.

(1) lit. ș) din aceeași lege, apreciind, în totală neconcordanță cu prevederile

menționate și probele existente la dosar, că nu ar fi îndeplinită condiția

referitoare la paguba iminentă, deși în motivarea sentinței se vorbește despre

un prejudiciu ce ar putea fi recuperat ulterior, prejudiciu constând în lipsa

veniturilor salariale, care afectează situația financiară personală și a

familiei.

Recurentul-reclamant

a adăugat că astfel i s-a refuzat protecția oferită de lege persoanelor

afectate de un act administrativ vătămător, avută în vedere în Recomandarea nr.

R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului

Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă,

în Recomandarea nr. 16/2003 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului

Europei și în Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, pronunțată în

cauza nr. C - 213/1989, în care se reține că măsura suspendării actului

administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare.

Recurentul-reclamant

a invocat, de asemenea, ignorarea jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și

Justiție (Decizia nr. 1231 din 08 februarie 2011) și a Curții Europene a

Drepturilor Omului (cauza Buchen contra Cehiei), conchizând în sensul că

instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii și aplicarea greșită a

acesteia, a dat o motivare a contradictorie, și-a încălcat rolul activ și a

prejudecat fondul cauzei.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

și de drept relevante

Recurentul-reclamant

a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării

dispoziției din 11 noiembrie 2011 a I.G.P.R., prin care i-a fost aplicată

sancțiunea disciplinară constând în trecerea într-o funcție inferioară până la

cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut, pentru abaterea

disciplinară de neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de

serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la

autoritățile anume abilitate prin lege, în considerarea prevederilor art. 57

lit. b), 58 lit. c

1

), 59, 60 și 61 din Legea nr. 360/2002 privind

Statutul Polițistului și a dispozițiilor Ordinului ministrului administrației

și internelor nr. 400/2004, privind regimul disciplinar al personalului

Ministerului Administrației și Internelor.

Dispoziția de

sancționare cuprinde descrierea faptelor calificate ca abateri disciplinare,

apărările formulate de polițist în timpul cercetării disciplinare și motivele

înlăturării lor precum și criteriile de individualizare a sancțiunilor, fiind

invocate temeiurile de drept corespunzătoare din Legea nr. 360/2002 și din

Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 400/2004.

Hotărârea Curții de

Apel reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor art. 14 din

Legea nr. 554/2004, înscrisurile depuse la dosar demonstrând neîndeplinirea

condițiilor cumulativ impuse de lege pentru suspendarea actului administrativ,

cazul bine justificat și paguba iminentă.

Cu referire expresă

la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Suspendarea

executării actului administrativ, reglementată în art. 14 din Legea nr.

554/2004, constituie o măsură de protecție provizorie a drepturilor și

intereselor legitime ale particularilor, constând în amânarea sau întreruperea

vremelnică, după caz, a producerii efectelor juridice ale manifestării de

voință a autorității publice emitente.

Ea se circumscrie

Recomandării nr. R/89/8 din 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul

Consiliului Europei și altor instrumente juridice instituite atât în sistemul

de protecție al Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii

Europene, referitoare la prerogativa instanței de a ordona măsuri vremelnice de

suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau

interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de

vătămare, scopul final fiind acela al evitării sau diminuării consecințelor

exercitării abuzive a dreptului de apreciere al autorităților publice.

Cazul bine justificat

este definit în art. 1 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, prin raportare

la împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o

îndoială serioasă asupra legalității actului, iar paguba iminentă, conform lit.

ș) a aceluiași articol, constă în prejudiciul material, viitor și previzibil

sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități

publice sau a unui serviciu public, verificarea îndeplinirii celor două

condiții, în raport cu circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsată

la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a

aparenței dreptului.

În speță, prima

instanță a reținut îndeplinirea condiției cazului bine justificat, iar instanța

de control judiciar, învestită fiind cu recursul formulat de reclamant

împotriva soluției de respingere a cererii, nu poate reevalua această condiție.

În ceea ce privește

cealaltă condiție, a iminenței unei pagube, Înalta Curte împărtășește concluzia

la care a ajuns Curtea de Apel, în sensul că efectele sancțiunii aplicate în

concret recurentului-reclamant, deși se răsfrâng asupra situației financiare a

părții și a familiei sale, nu constituie un prejudiciu greu sau imposibil de

înlăturat în cazul în care acțiunea în anulare ar urma să fie admisă.

Prevederile art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu pot fi interpretate în sensul propus în

motivarea recursului, pentru că legea impune îndeplinirea cumulativă a celor

două condiții menționate anterior, iar caracterul iminent al pagubei, așa cum

este definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, nu decurge în

mod necesar din aparența de nelegalitate pe care ar putea-o prezenta actul

administrativ în litigiu.

al soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul promovat potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr.

554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.D. împotriva Sentinței civile nr. 432 din 19 decembrie 2011 a

Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 martie 2012.

Procesat de GGC - AS