ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4767/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4767/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
recursurilor de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
acțiunea formulată la data de 25 iulie 2011, reclamantul R.N.N., a chemat în
judecată Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul de Poliție
Județean Cluj, solicitând anularea ordinului nr. II/3139 din 6 iulie 2011 prin
care a fost sancționat disciplinar cu destituirea din poliție.
În
motivarea cererii, reclamantul a învederat că nu se face vinovat de săvârșirea
abaterii reținute în sarcina sa, respectiv "neglijență manifestată în
îndeplinirea sarcinilor și atribuțiilor de serviciu sau a dispozițiilor primite
de la șefii ierarhici", iar oricum, sancțiunea aplicată este vădit lipsită
de proporționalitate.
Ulterior,
reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând în subsidiar modificarea
ordinului contestat, în sensul înlocuirii sancțiunii disciplinare aplicate cu o
alta mai ușoară.
Prin
Sentința civilă nr. 102 din 9 februarie 2012 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a
civilă și de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea și a
dispus modificarea ordinului atacat, în sensul înlocuirii sancțiunii
disciplinare "destituirea din poliție" cu sancțiunea disciplinară
"amânarea promovării în grade profesionale pe o perioadă de 2 ani".
Prin
aceeași hotărâre s-a dispus obligarea ambilor pârâți la plata cheltuielilor de judecată
și în plus obligarea Inspectoratului de Poliție Județean Cluj la plata unor
despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și calculate, cuprinzând și
celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data de 8
iulie 2011 și până la rămânerea irevocabilă a sentinței.
Pentru
a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul a
parcurs procedura prealabilă, dar Ministerul Administrației și Internelor nu a
soluționat contestația, rezumându-se să comunice posibilitatea sesizării
instanței judecătorești.
Instanța
a constatat că actul de sancționare a fost întocmit cu respectarea
dispozițiilor legale în materie, cuprinzând toate elementele cu caracter
obligatoriu prevăzute de Ordinul MAI nr. 400/2004, inclusiv cerința motivării.
Pe
fondul cauzei, s-a reținut în esență că abaterea disciplinară a fost corect
stabilită în sarcina reclamantului care, în calitate de ofițer de poliție
rurală, în cursul anului 2010, a manifestat lipsă de sprijin, îndrumare și
implicare în activitatea de cercetare și soluționare a dosarelor penale la
Postul de Poliție M., pentru gravele deficiențe constatate la acea unitate
fiind sancționat și șeful de post.
Referitor
la individualizarea sancțiunii disciplinare, instanța a constatat lipsa de
proporționalitate a măsurii dispuse, atât în raport de împrejurările concrete
în care a fost săvârșită abaterea disciplinară și de persoana reclamantului,
cât și față de faptul că persoana găsită direct responsabilă de rezultatele
defectuoase constatate la Postul de Poliție M. - conducătorul acestuia - a
primit o sancțiune mai blândă.
Sub
acest aspect, instanța de fond și-a însușit propunerea Consiliului de
disciplină și a dispus înlocuirea măsurii destituirii din poliție cu sancțiunea
"amânarea promovării în grade profesionale pe o perioadă de 2 ani".
Împotriva
sentinței au declarat recurs atât reclamantul R.N.N., cât și pârâții Ministerul
Administrației și Internelor și Inspectoratul de Poliție Județean Cluj,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel,
reclamantul a învederat că instanța a interpretat în mod eronat probele
administrate, din care rezultă că nu se poate reține săvârșirea abaterii
disciplinare prevăzute de art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002, întrucât, în
calitate de ofițer încadrat la Biroul de ordine publică pentru mediu rural din
Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, nu avea nici un fel de atribuții cu
privire la dosarele penale instrumentate la nivelul Postului de Poliție M.,
asemenea competențe revenind Compartimentului criminalitate judiciară din care
nu făcea parte reclamantul.
Reclamantul
a criticat sentința și referitor la lipsa motivării actului administrativ
contestat, ordinul, deși reține săvârșirea unei grave abateri disciplinare,
neindividualizând în concret care sunt prejudiciile grave aduse funcționării și
imaginii poliției care să fundamenteze măsura destituirii.
În
recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor s-a învederat că
instanța a reținut în mod nejustificat că s-a refuzat dreptul reclamantului la
soluționarea contestației, ignorând faptul că, în raport de calitatea
emitentului ordinului, contestația nu putea fi adresată decât instanței de
judecată.
Pârâtul
a mai arătat că instanța de fond putea pronunța doar o soluție de anulare a
actului administrativ contestat, în tot sau în parte, fără a se putea substitui
structurii competente pentru a dispune înlocuirea sancțiunii disciplinare.
De
altfel, a precizat pârâtul, față de împrejurările săvârșirii abaterii, de
cauzele, gravitatea și consecințele acesteia, precum și în raport de gradul de
vinovăție a reclamantului, sancțiunea disciplinară aplicată a fost corect
individualizată.
În
recursul formulat de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a fost criticată
sentința sub aspectul reținerii aspectului că sancțiunea aplicată ar fi fost
suspendată de drept prin nesoluționarea contestației administrative, deși
adresa nr. 430710 din 22 iulie 2011 a Ministerului Administrației și Internelor
reprezintă chiar actul de soluționare a procedurii prealabile.
În
acest sens, a precizat pârâtul, s-a procedat la punerea în executare a
ordinului, nefiind justificată nici acordarea despăgubirilor constând în
drepturile salariale neîncasate, în condițiile în care reclamantul nu a mai
desfășurat vreo activitate de la data de 8 iulie 2011.
Analizând
actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile
art. 304 și 304
1
C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile
declarate în cauză sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Astfel,
criticile privind aspectele formale ale actului administrativ contestat,
formulate pe de o parte de reclamant, iar pe de altă parte de către pârâți,
sunt neîntemeiate.
Referitor
la parcurgerea procedurii prealabile administrative, această etapă reprezintă o
condiție obligatorie, a cărei neîndeplinire afectează însuși exercițiul
dreptului la acțiune în contencios administrativ.
Astfel,
atât Legea nr. 554/2004, cât și Legea nr. 360/2002 reglementează recursul
grațios obligatoriu, funcționarul public cu statut special, polițistul, dacă se
consideră vătămat într-un drept al său print-un act administrativ individual,
trebuind să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic
superioare, dacă aceasta există, revocarea, în tot sau în parte, a actului.
În
cauză, procedura prealabilă a fost îndeplinită, împrejurarea că pârâtul emitent
al deciziei de sancționare a înaintat contestația instanței de contencios
administrativ, fără a se pronunța asupra plângerii, fiind fără relevanță.
Referitor
la motivarea actului contestat, instanța de fond a reținut în mod justificat că
această condiție de legalitate și validitate a deciziei de sancționare a fost
îndeplinită, fiind precizate atât fapta reținută, prevederile legale încălcate,
precum și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de
reclamant.
Pe
fondul litigiului, în sarcina polițistului s-a reținut abaterea disciplinară
prevăzută de art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002, respectiv neglijență
manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor
primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege.
În
concret, astfel cum au statuat atât pârâții, cât și Consiliul de disciplină și
instanța de judecată, reclamantul a manifestat lipsă de sprijin, îndrumare și
implicare în activitatea de cercetare și soluționare a dosarelor penale cu
autori cunoscuți și autori neidentificați la Postul de Poliție M..
Instanța
de fond a constatat în mod corect că fapta imputată reclamantului se
circumscrie activităților de constatare a infracțiunilor, de strângere a
datelor în vederea identificării autorilor și începerii urmăririi penale,
gravele deficiențe manageriale ale șefului de post, și el sancționat
disciplinar, repercutându-se nemijlocit și asupra reclamantului, în calitatea
sa de ofițer de poliție rurală.
Sub
acest aspect, apar ca neîntemeiate criticile formulate de reclamant, abaterea
disciplinară fiind bine stabilită și sancționată.
Referitor
la individualizarea sancțiunii disciplinare, pârâtul Ministerul Administrației
și Internelor a criticat sentința, susținând că instanța nu se putea substitui
angajatorului și aplica o altă sancțiune mai ușoară.
Curtea
nu poate primi acest punct de vedere, întrucât rolul instanței de judecată, ce
deține plenitudinea de competență jurisdicțională disciplinară, nu poate fi
limitat doar la verificarea legalității actului de sancționare, fără a-i
recunoaște și posibilitatea de a cenzura ea însăși sancțiunea aplicată.
Odată
învestită instanța, în baza rolului său activ, trebuie să soluționeze cauza sub
toate aspectele, neputându-se susține că ar fi vorba de o imixtiune în
prerogativele disciplinare ale autorității angajatoare.
Astfel,
instanța, ca organ abilitat cu controlul jurisdicțional, care este devolutiv,
are dreptul de a pronunța o soluție proprie, respectiv de a reindividualiza
sancțiunea disciplinară aplicată, în funcție de criteriile legale generale:
împrejurările săvârșirii abaterii, gradul de vinovăție, consecințele faptei
comise, comportarea anterioară a persoanei și eventualele sancțiuni
disciplinare anterioare.
În
cauză, instanța a analizat toate aceste aspecte, procedând în mod judicios la
înlocuirea sancțiunii disciplinare aplicate cu o alta mai ușoară, respectiv
amânarea promovării în grade profesionale pe o perioadă de 2 ani.
Curtea
nu poate primi nici critica formulată de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj
privind obligarea sa la plata unor despăgubiri materiale.
Întrucât
instanța a dispus în mod corect modificarea ordinului atacat, reclamantul este
în drept să beneficieze de despăgubiri, respectiv de drepturile salariale și
celelalte drepturi de care a fost lipsit din momentul punerii în executare a
sancțiunii disciplinare și până la data soluționării irevocabile a litigiului.
În
raport de cele expuse mai sus, criticile aduse sentinței fiind neîntemeiate,
Curtea va respinge recursurile declarate în cauză ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge
recursurile declarate de R.N.N., Ministerul Administrației și Internelor și de
Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj împotriva Sentinței civile nr. 102
din 9 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată,
în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2012.
Procesat
de GGC - GV