ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3696/2009

Asupra recursului de față; Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, reclamantul L.E.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție Județean Cluj și Inspectoratul General al Politiei Române: - constatarea nelegalității Dispoziției nr. 85 din 28 noiembrie 2008 emisă de pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, precum și a deciziei prin care s-a respins contestația; - reintegrarea reclamantului în Poliția Română pe postul de agent de poliție în comuna Gârbău, Județul Cluj; - obligarea pârâților la plata drepturilor salariale începând cu data destituirii din funcție și până la data reintegrării pe postul deținut anterior; - în subsidiar, a solicitat aplicarea unei sancțiuni mai ușoare.

Î n motivarea acțiunii reclamantul a arătat că cele două abateri disciplinare care i-au fost reținute în sarcină, respectiv conducerea fără permis a unui autovehicul pe drumurile publice și cu numerele de înmatriculare expirate au fost săvârșite în afara programului de lucru, motiv pentru care acestea nu pot fi corelate cu obligația de a respecta disciplina muncii și nici cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, așa încât acestea nu pot fi calificate ca abateri disciplinare, ci ca încălcări ale regulilor de deontologie profesională care nu erau de natură să justifice aplicarea sancțiunii disciplinare cele mai grave. A mai arătat reclamantul că fapta de a fi condus autovehiculul marca Opel în raza comunei Gârbău, pe un drum comunal aproape necirculat de autovehicule, nu prezintă pericolul de a comite un accident de circulație și că s-a urcat la volanul autovehiculului nu ca un necunoscător al tehnicii conducerii auto ci ca absolvent al școlii de șoferi.

Manevrele efectuate la volanul mașinii au fost de scurtă durată astfel că fapta este lipsită de pericol, neproducând un ecou social deosebit în mediul localității unde își desfășura activitatea. S-a mai precizat de către reclamant că, în cadrul cercetării disciplinare, nu s-a avut în vedere principiul respectării prezumției de nevinovăție, principiu de care beneficiază în calitate de învinuit în cadrul dosarului de urmărire penală, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj. Pârâtul Inspectoratul de Poliție Cluj, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea ca legale și temeinice a celor două acte administrative, iar, în ceea ce privește petitul subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca inadmisibil.

Tribunalul Cluj, prin încheierea nr. 839 din 16 mai 2008 , a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea cauzei, prin sentința civilă nr. 52 din 6 februarie 2009 a respins acțiunea reclamantului L.E.V. așa cum a fost precizată, ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele hotărârii, următoarele: Din analiza cercetării disciplinare a rezultat fără echivoc că reclamantul a săvârșit abaterile disciplinare prevăzute de art. 57 lit. a) și k) din Legea nr. 360/2002 privind statul polițistului.

Aceste fapte sunt de o gravitate deosebită prin prisma contextului în care au fost săvârșite, mai ales să sunt prevăzute și de legea penală, respectiv art. 85 și alin. (1) și art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 95/2002, privind circulația pe drumurile publice. Ca atare, Curtea de apel a apreciat că sancțiunea cu destituirea din funcție s-a stabilit în mod corect și legal, la individualizare ținându-se seama de împrejurările în care abaterile disciplinare au fost săvârșite, de cauzele și gravitatea acestora și de gradul de vinovăție a polițistului, așa cum impun dispozițiile art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002.

În ceea ce privește dreptul la apărare, precum și prezumția de nevinovăție a polițistului cercetat, instanța a constatat că au fost respectate, așa cum rezultă expres și din procesul-verbal încheiat la data de 26 noiembrie 2007 cu prilejul ședinței consiliului de disciplină, din care reiese că agentul a fost apărat de subinspector F.P.; pe de altă parte reclamantul a fost prezumat nevinovat până când a fost stabilită sancțiunea disciplinară.

A mai arătat instanța că reclamantul a recunoscut că a săvârșit faptele pentru care a fost cercetat disciplinar, inclusiv prin răspunsurile la întrebările consiliului de disciplină, arătând că a condus fără a poseda permis de conducere autoturismul de culoare albă, marca Opel, având numele provizorii de înmatriculare expirate, în data de 12 octombrie 2007, în intervalul orar 11-12, în timpul serviciului, îmbrăcat în uniformă, de la postul de poliție al comunei Gârbău spre centrul comunei Gârbău, pentru a se întâlni cu numitul N.A. la bar, de unde urmau să meargă împreuna pentru a vedea un televizor pe care dorea să-1 achiziționeze pentru o rudă. De asemenea, pe parcursul cercetării disciplinare s-a mai relevat faptul că și anterior acestui eveniment reclamantul obișnuia să conducă diverse autoturisme pe drumurile publice, afirmând fără nicio bază că a obținut permisul de conducere.

Instanța a mai constat că potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (4) din Ordinul 400/2004, existența răspunderii penale nu înlătură răspunderea disciplinară. Raportat la abaterile disciplinare constatate și reținute în sarcina agentului, respectiv purtarea necorespunzătoare în serviciu, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului și a prestigiului instituției, precum și încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, în cauză nu se impune suspendarea procedurii disciplinare, așa cum reiese din dispozițiile art. 65 alin. (1) partea finală din Legea nr. 360/2002. Cât privește solicitarea reclamantului de reindividualizare a sancțiunii aplicate, curtea de apel a considerat că instanța de contencios administrativ nu se poate substitui autorității administrative al cărei act îl cenzurează, sens în care a respins-o ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul L.E.V. invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile cu caracter general cuprinse în art. 304 1 C. proc. civ. Într-un amplu memoriu de recurs recurentul formulează următoarele critici împotriva soluției adoptate de Curtea de apel: 1. Instanța de fond a ignorat faptul că sancțiunea disciplinară a „destituirii din poliție" i s-a aplicat nelegal prin dispoziția Șefului Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, în condițiile în care din interpretarea dispozițiilor art. 15 lit. c) din Legea nr. 360/2002 rezultă că această competență aparține numai inspectorului general al Poliției Române.

2. În considerentele sentinței s-a făcut referire la Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, invocat de pârâți în susținerea apărărilor lor, dar acest act normativ nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României și, ca atare, trebuie considerat ca inexistent. Drept consecință, afirmă recurentul, întreaga procedură de cercetare prealabilă, precum și cea derulată în fața Consiliului de disciplină sunt lovite de nulitate absolută, desfășurându-se în baza unui ordin care încalcă principiul legalității, principiul dreptului la apărare, principiul contradictorialității, principiul previzibilității și pe cel al accesibilității normei. 3. Au fost interpretate greșit dispozițiile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 care instituie o cauză de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii disciplinare până în momentul soluționării definitive a procesului penal.

Instanța de fond și-a argumentat soluția adoptată prin invocarea dispozițiilor art. 23 alin. (4) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, potrivit cărora răspunderea penală nu ar înlătura răspunderea disciplinară, dar acest act normativ nu poate produce consecințe juridice, întrucât, pe lângă motivul invocat anterior (pct. 2 al motivelor de recurs) încalcă principiul ierarhiei actelor normative, contravenind legii în executarea căreia a fost emis. Prin întâmpinările formulate, ambii intimați au solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând apărări similare. Astfel, intimații au arătat că sancțiunea disciplinară a fost aplicată în mod legal de șeful inspectoratului de poliție, conform Ordinului M.A.I.

nr. 600/2005. Referitor la nepublicarea Ordinului M.A.I. nr. 400/2004 au susținut că aceasta nu a creat privilegii sau discriminări, câtă vreme ordinul a fost transmis tuturor structurilor ministerului, personalul având acces neîngrădit la conținutul acestuia. Ambii intimați au mai afirmat în motivele întâmpinării că art. 65 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 nu este incident în speță întrucât abaterile disciplinare imputate sunt diferite de infracțiunile pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a apărărilor cuprinse în întâmpinări, precum și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant a dedus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Dispoziția șefului I.P.J. Cluj nr. 85 din 28 noiembrie 2007 prin care a fost sancționat disciplinar cu sancțiunea „destituirea din poliție" și, corelativ, Dispoziția Inspectorului General al Poliției Române nr. 2736 din 11 decembrie 2007 prin care i s-a respins ca neîntemeiată contestația administrativă. In actul sancționator s-a reținut că recurentul L.E.V., ajutor șef post la Postul de poliție al comunei Gârbău, județul Cluj, a fost depistat în ziua de 17 octombrie 2007, în timpul serviciului, conducând un autoturism cu numere provizorii de înmatriculare expirate din data de 26 septembrie 2007, fără a poseda permis de conducere.

In același act s-a arătat că fapta agentului are un impact negativ asupra comunității, cauzând prejudicii majore prestigiului instituției și profesiei de polițist. S-a concluzionat că agentul de poliție se face vinovat de comportare necorespunzătoare în serviciu și societate, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției; încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri, incompatibilități, conflicte de interese și interdicții stabilite prin lege, precum și de încălcarea regulilor de comportament instituite de Codul de etică și deontologie al polițistului, abateri disciplinare prevăzute la art. 57 lit. a) și k) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului.

Sancțiunea disciplinară a fost aplicată cu respectarea procedurii prescrise de art. 59 din lege, după cercetarea prealabilă finalizată prin Raportul de cercetare prealabilă privind abaterile disciplinare ale agentului L.E.V. nr. 219432 din 19 octombrie 2007 și după consultarea Consiliului de disciplină, care, prin încheierea nr. 240478 din 26 noiembrie 2007, a propus, cu unanimitate de voturi, destituirea din poliție a recurentului. Atât în etapa procedurii administrative cât și ulterior, în cea judiciară, recurentul nu a contestat elementele factuale anterior expuse, nuanțând numai contextul în care s-a produs evenimentul respectiv. Recurentul a combătut legalitatea cercetării sale disciplinare atât în fața Curții de apel, cât și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în fața instanței de recurs formulând și motive noi de nelegalitate a sancțiunii examinate.

În concret, cu privire la motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată că toate sunt nefondate, după cum urmează: 1. Potrivit art. 60 alin. (2) din Legea nr. 360/2002: „Destituirea din poliție se dispune în mod corespunzător de persoanele care, potrivit art. 15, au competența sa acorde gradele profesionale ale polițiștilor" . La rândul său, art. 15 lit. c), incident în speță, are următorul cuprins: „Acordarea gradelor profesionale se face prin avansare de către: c) inspectorul general al Poliției Române și șefii celorlalte structuri ale Ministerului Administrației și Internelor, potrivit competențelor stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor, pentru agenții de poliție". Detaliind atribuțiile șefilor structurilor ministerului, Ordinul M.A.I.

nr. 600 din 15 aprilie 2005, în art. 51 și art. 52 din Anexă, stabilește că șeful inspectoratului județean de poliție are, între altele, competența de a dispune încadrarea, acordarea gradelor profesionale, precum și încetarea raporturilor de serviciu cu privire la agenții de poliție din structurile subordonate. Ca urmare, sancțiunea disciplinară a destituirii din poliție, aplicată agentului de poliție L.E.V. de către șeful I.P.J. Cluj este legală, această persoană având atât competența acordării gradului profesional cât și a destituirii agenților de poliție din unitățile subordonate. 2. Nepublicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I a Ordinului M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administrației și Internelor nu a produs nicio vătămare recurentului care a cunoscut actul normativ în detaliu, prevalându-se constant de dispozițiile acestuia pe tot parcursul cercetării disciplinare.

Relevante în acest sens sunt, de exemplu, Raportul întocmit de recurent la data de 19 octombrie 2007 (fila 93 dosar tribunal) și contestația formulată la data de 6 noiembrie 2007 (fila 83, același dosar) din care rezultă, fără putință de tăgadă, că apărările intimaților în sensul că întregului personal din structura ministerului i s-a comunicat ordinul în discuție sunt veridice, câtă vreme agentul de poliție L.E.V. a dovedit o cunoaștere aprofundată a acestui act normativ. Mai mult, într-o primă fază, recurentul a obținut desființarea primei dispoziții de sancționare cu destituirea din poliție, nr. 75 din 26 octombrie 2007 și reanalizarea cazului de către un nou Consiliu de disciplină, fundamentându-și contestația administrativă și pe Ordinul M.A.I.

nr. 400/2004 În plus, la data emiterii ordinului în discuție erau în vigoare dispozițiile art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 555/2001, potrivit cărora „nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională", iar din interpretarea logică a art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, invocat de recurent, rezultă că nepublicarea actului normativ atrage inopozabilitatea acestuia, iar nu nelegalitatea lui. Susținerile recurentului din cadrul acestui motiv de recurs referitoare la nelegalitatea procedurii cercetării disciplinare sunt complet lipsite de suport.

Judecătorul fondului, printr-o motivare foarte convingătoare și coerentă a răspuns concis dar complet tuturor pretinselor neregularități invocate, referitoare la respectarea principiului dreptului la apărare și a prezumției de vinovăție, ori a principiului contradictorialității, reiterate și în recurs. Astfel, din încheierea Consiliului de disciplină din data de 26 noiembrie 2007 rezultă că agentul de poliție a fost apărat de subinspectorul F.P. reprezentant al Corpului național al polițiștilor. De asemenea, pe tot parcursul procedurii administrative a formulat memorii și rapoarte explicative. Din actele dosarului de cercetare disciplinară se mai constată că recurentul a fost citat pentru toate termenele, deși art. 50 alin. (1) din Ordinul M.A.I.

nr. 400/2004 impunea citarea polițistului numai pentru primul termen. De altfel el s-a prezentat, participând activ la derularea întregii procedurii. În fine, nu există nicio bază pentru susținerea că i s-ar fi încălcat prezumția de nevinovăție până la momentul stabilirii sancțiunii disciplinare, recurentul nefurnizând nici un element care să contureze o atare neregularitate. 3. Dispozițiile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 au fost corect interpretate de instanța de fond.

Într-adevăr, în cauză nu se impunea suspendarea procedurii disciplinare pentru că abaterile disciplinare imputate: purtare necorespunzătoare în serviciu, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului și prestigiului instituției, precum și încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, chiar dacă decurg din aceeași situație de fapt, au o existență distinctă în raport cu infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată recurentul, neexistând un raport de interdependență între cele două categorii de fapte. Recurentul nu indică motivul pentru care consideră că dispozițiile art. 23 alin. (4) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 încalcă principiul ierarhiei actelor normative, în contextul în care art. 65 alin. (1) din Legea nr. 360/ 2002 are un conținut similar.

Pentru aceste considerente, văzând că nu există motive de modificare ori de casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul L.E.V. împotriva sentinței civile nr. 52 din 6 februarie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 iulie 2009.