ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3696/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3696/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Tribunalului Cluj, reclamantul L.E.V. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâții Inspectoratul de Poliție Județean Cluj și Inspectoratul General al

Politiei Române:

- constatarea nelegalității

Dispoziției nr. 85 din 28 noiembrie 2008 emisă de pârâtul Inspectoratul de

Poliție Județean Cluj, precum și a deciziei prin care s-a respins contestația;

- reintegrarea reclamantului

în Poliția Română pe postul de agent de poliție în comuna Gârbău, Județul Cluj;

- obligarea pârâților la

plata drepturilor salariale începând cu data destituirii din funcție și până la

data reintegrării pe postul deținut anterior;

-

în subsidiar, a

solicitat aplicarea unei sancțiuni mai ușoare.

Î

n motivarea

acțiunii reclamantul a arătat că cele două abateri disciplinare care i-au fost

reținute în sarcină, respectiv conducerea fără permis a unui autovehicul pe

drumurile publice și cu numerele de înmatriculare expirate au fost săvârșite în

afara programului de lucru, motiv pentru care acestea nu pot fi corelate cu

obligația de a respecta disciplina muncii și nici cu îndeplinirea atribuțiilor

de serviciu, așa încât acestea nu pot fi calificate ca abateri disciplinare, ci

ca încălcări ale regulilor de deontologie profesională care nu erau de natură

să justifice aplicarea sancțiunii disciplinare cele mai grave.

A mai arătat

reclamantul că fapta de a fi condus autovehiculul marca Opel în raza comunei

Gârbău, pe un drum comunal aproape necirculat de autovehicule, nu prezintă

pericolul de a comite un accident de circulație și că s-a urcat la volanul

autovehiculului nu ca un necunoscător al tehnicii conducerii auto ci ca

absolvent al școlii de șoferi. Manevrele efectuate la volanul mașinii au fost

de scurtă durată astfel că fapta este lipsită de pericol, neproducând un ecou

social deosebit în mediul localității unde își desfășura activitatea. S-a mai

precizat de către reclamant că, în cadrul cercetării disciplinare, nu s-a avut

în vedere principiul respectării prezumției de nevinovăție, principiu de care

beneficiază în calitate de învinuit în cadrul dosarului de urmărire penală,

aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Pârâtul

Inspectoratul de Poliție Cluj, prin întâmpinarea formulată a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea ca legale și temeinice a

celor două acte administrative, iar, în ceea ce privește petitul subsidiar a

solicitat respingerea acestuia ca inadmisibil.

Tribunalul Cluj, prin

încheierea nr. 839 din 16 mai 2008 , a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj,

având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel Cluj,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, învestită cu

soluționarea cauzei, prin sentința civilă nr. 52 din 6 februarie 2009 a respins

acțiunea reclamantului

L.E.V. așa cum a fost

precizată, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele

hotărârii, următoarele:

Din analiza

cercetării disciplinare a rezultat fără echivoc că reclamantul a săvârșit

abaterile disciplinare prevăzute de art. 57 lit. a) și k) din Legea nr. 360/2002

privind statul polițistului. Aceste fapte sunt de o gravitate deosebită prin

prisma contextului în care au fost săvârșite, mai ales să sunt prevăzute și de

legea penală, respectiv art. 85 și alin. (1) și art. 86 alin. (1) din O.U.G.

nr. 95/2002, privind circulația pe drumurile publice.

Ca atare, Curtea de

apel a apreciat că sancțiunea cu destituirea din funcție s-a stabilit în mod

corect și legal, la individualizare ținându-se seama de împrejurările în care

abaterile disciplinare au fost săvârșite, de cauzele și gravitatea acestora și

de gradul de vinovăție a polițistului, așa cum impun dispozițiile art. 59 alin.

(8) din Legea nr. 360/2002.

În ceea ce

privește dreptul la apărare, precum și prezumția de nevinovăție a polițistului

cercetat, instanța a constatat că au fost respectate, așa cum rezultă expres și

din procesul-verbal încheiat la data de 26 noiembrie 2007 cu prilejul ședinței

consiliului de disciplină, din care reiese că agentul a fost apărat de

subinspector F.P.; pe de altă parte reclamantul a fost prezumat nevinovat până

când a fost stabilită sancțiunea disciplinară.

A mai arătat instanța

că reclamantul a recunoscut că a săvârșit faptele pentru care a fost cercetat

disciplinar, inclusiv prin răspunsurile la întrebările consiliului de

disciplină, arătând că a condus fără a poseda permis de conducere autoturismul

de culoare albă, marca Opel, având numele provizorii de înmatriculare expirate,

în data de 12 octombrie 2007, în intervalul orar 11-12, în timpul serviciului,

îmbrăcat în uniformă, de la postul de poliție al comunei Gârbău spre centrul

comunei Gârbău, pentru a se întâlni cu numitul N.A. la bar, de unde urmau să meargă

împreuna pentru a vedea un televizor pe care dorea să-1 achiziționeze pentru o

rudă.

De asemenea, pe

parcursul cercetării disciplinare s-a mai relevat faptul că și anterior acestui

eveniment reclamantul obișnuia să conducă diverse autoturisme pe drumurile

publice, afirmând fără nicio bază că a obținut permisul de conducere.

Instanța a mai

constat că potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (4) din Ordinul 400/2004,

existența răspunderii penale nu înlătură răspunderea disciplinară. Raportat la

abaterile disciplinare constatate și reținute în sarcina agentului, respectiv

purtarea necorespunzătoare în serviciu, care aduce atingere onoarei, probității

profesionale a polițistului și a prestigiului instituției, precum și încălcarea

prevederilor legale referitoare la îndatoriri, în cauză nu se impune

suspendarea procedurii disciplinare, așa cum reiese din dispozițiile art. 65 alin.

(1) partea finală din Legea nr. 360/2002.

Cât privește

solicitarea reclamantului de reindividualizare a sancțiunii aplicate, curtea de

apel a considerat că instanța de contencios administrativ nu se poate substitui

autorității administrative al cărei act îl cenzurează, sens în care a respins-o

ca inadmisibilă.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul L.E.V. invocând

motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

precum și dispozițiile cu caracter general cuprinse în art. 304

1

C.

proc. civ.

Într-un amplu

memoriu de recurs recurentul formulează următoarele critici împotriva soluției

adoptate de Curtea de apel:

fond a ignorat faptul că sancțiunea disciplinară a „destituirii din

poliție" i s-a aplicat nelegal prin dispoziția Șefului Inspectoratului de

Poliție Județean Cluj, în condițiile în care din interpretarea dispozițiilor

art. 15 lit. c) din Legea nr. 360/2002 rezultă că această competență aparține

numai inspectorului general al Poliției Române.

considerentele sentinței s-a făcut referire la Ordinul M.A.I. nr. 400/2004,

invocat de pârâți în susținerea apărărilor lor, dar acest act normativ nu a

fost publicat în Monitorul Oficial al României și, ca atare, trebuie considerat

ca inexistent. Drept consecință, afirmă recurentul, întreaga procedură de

cercetare prealabilă, precum și cea derulată în fața Consiliului de disciplină

sunt lovite de nulitate absolută, desfășurându-se în baza unui ordin care

încalcă principiul legalității, principiul dreptului la apărare, principiul

contradictorialității, principiul previzibilității și pe cel al accesibilității

normei.

interpretate greșit dispozițiile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 care

instituie o cauză de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii disciplinare

până în momentul soluționării definitive a procesului penal. Instanța de fond

și-a argumentat soluția adoptată prin invocarea dispozițiilor art. 23 alin. (4)

din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, potrivit cărora răspunderea penală nu ar

înlătura răspunderea disciplinară, dar acest act normativ nu poate produce

consecințe juridice, întrucât, pe lângă motivul invocat anterior (pct. 2 al

motivelor de recurs) încalcă principiul ierarhiei actelor normative,

contravenind legii în executarea căreia a fost emis.

Prin întâmpinările

formulate, ambii intimați au solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând

apărări similare.

Astfel, intimații au

arătat că sancțiunea disciplinară a fost aplicată în mod legal de șeful

inspectoratului de poliție, conform Ordinului M.A.I. nr. 600/2005.

Referitor la

nepublicarea Ordinului M.A.I. nr. 400/2004 au susținut că aceasta nu a creat

privilegii sau discriminări, câtă vreme ordinul a fost transmis tuturor

structurilor ministerului, personalul având acces neîngrădit la conținutul

acestuia.

Ambii intimați au mai

afirmat în motivele întâmpinării că art. 65 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 nu

este incident în speță întrucât abaterile disciplinare imputate sunt diferite

de infracțiunile pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală.

Examinând

sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a

apărărilor cuprinse în întâmpinări,

precum și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta

Curte constată că recursul

este

nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant

a dedus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ Dispoziția șefului I.P.J. Cluj nr. 85 din 28 noiembrie 2007 prin

care a fost sancționat disciplinar cu sancțiunea „destituirea din poliție"

și, corelativ, Dispoziția Inspectorului General al Poliției Române nr. 2736 din

11 decembrie 2007 prin care i s-a respins ca neîntemeiată contestația

administrativă.

In actul sancționator

s-a reținut că recurentul L.E.V., ajutor șef post la Postul de poliție al

comunei Gârbău, județul Cluj, a fost depistat în ziua de 17 octombrie 2007, în

timpul serviciului, conducând un autoturism cu numere provizorii de

înmatriculare expirate din data de 26 septembrie 2007, fără a poseda permis de

conducere.

In același act

s-a arătat că fapta agentului are un impact negativ asupra comunității, cauzând

prejudicii majore prestigiului instituției și profesiei de polițist. S-a

concluzionat că agentul de poliție se face vinovat de comportare

necorespunzătoare în serviciu și societate, care aduce atingere onoarei,

probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției; încălcarea

prevederilor referitoare la îndatoriri, incompatibilități, conflicte de

interese și interdicții stabilite prin lege, precum și de încălcarea regulilor

de comportament instituite de Codul de etică și deontologie al polițistului, abateri

disciplinare prevăzute la art. 57 lit. a) și k) din Legea nr. 360/2002 privind

statutul polițistului.

Sancțiunea

disciplinară a fost aplicată cu respectarea procedurii prescrise de art. 59 din

lege, după cercetarea prealabilă finalizată prin Raportul de cercetare

prealabilă privind abaterile disciplinare ale agentului L.E.V. nr. 219432 din

19 octombrie 2007 și după consultarea Consiliului de disciplină, care, prin

încheierea nr. 240478 din 26 noiembrie 2007, a propus, cu unanimitate de

voturi, destituirea din poliție a recurentului.

Atât în etapa

procedurii administrative cât și ulterior, în cea judiciară, recurentul nu a

contestat elementele factuale anterior expuse, nuanțând numai contextul în care

s-a produs evenimentul respectiv. Recurentul a combătut legalitatea cercetării

sale disciplinare atât în fața Curții de apel, cât și a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, în fața instanței de recurs formulând și motive noi de

nelegalitate a sancțiunii examinate.

În concret, cu

privire la motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată că toate sunt

nefondate, după cum urmează:

1.

Potrivit art. 60 alin. (2) din Legea nr. 360/2002:

„Destituirea din

poliție se dispune în mod

corespunzător de persoanele care, potrivit art. 15, au competența sa acorde

gradele profesionale ale polițiștilor"

.

La rândul său, art. 15

lit. c), incident în speță, are următorul cuprins: „Acordarea gradelor

profesionale se face prin avansare de către:

c) inspectorul

general al Poliției Române și șefii celorlalte structuri ale Ministerului

Administrației și Internelor, potrivit competențelor stabilite prin ordin al

ministrului administrației și internelor, pentru agenții de poliție".

Detaliind atribuțiile

șefilor structurilor ministerului, Ordinul M.A.I. nr. 600 din 15 aprilie 2005,

în art. 51 și art. 52 din Anexă, stabilește că șeful inspectoratului județean

de poliție are, între altele, competența de a dispune încadrarea, acordarea

gradelor profesionale, precum și încetarea raporturilor de serviciu cu privire

la agenții de poliție din structurile subordonate.

Ca urmare,

sancțiunea disciplinară a destituirii din poliție, aplicată agentului de

poliție L.E.V. de către șeful I.P.J. Cluj este legală, această persoană având

atât competența acordării gradului profesional cât și a destituirii agenților

de poliție din unitățile subordonate.

2.

Nepublicarea în Monitorul Oficial al

României, Partea I a Ordinului M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar

al personalului din Ministerul Administrației și Internelor nu a produs nicio

vătămare recurentului care a cunoscut actul normativ în detaliu, prevalându-se constant

de dispozițiile acestuia pe tot parcursul cercetării disciplinare. Relevante în

acest sens sunt, de exemplu, Raportul întocmit de recurent la data de 19

octombrie 2007 (fila 93 dosar tribunal) și contestația formulată la data de 6

noiembrie 2007 (fila 83, același dosar) din care rezultă, fără putință de

tăgadă, că apărările intimaților în sensul că întregului personal din structura

ministerului i s-a comunicat ordinul în discuție sunt veridice, câtă vreme

agentul de poliție L.E.V. a dovedit o cunoaștere aprofundată a acestui act

normativ.

Mai mult, într-o

primă fază, recurentul a obținut desființarea primei dispoziții de sancționare

cu destituirea din poliție, nr. 75 din 26 octombrie 2007 și reanalizarea

cazului de către un nou Consiliu de disciplină, fundamentându-și contestația

administrativă și pe Ordinul M.A.I. nr. 400/2004

În plus, la data

emiterii ordinului în discuție erau în vigoare dispozițiile art. 27 alin. (3)

din H.G. nr. 555/2001, potrivit cărora „nu sunt

supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea

I, dacă

legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte

cu caracter

normativ care au ca obiect

reglementări din sectorul de apărare, ordine publică

și siguranță

națională", iar din interpretarea logică a art. 10 alin. (1) din Legea nr.

24/2000, invocat de recurent, rezultă că nepublicarea actului normativ atrage

inopozabilitatea acestuia, iar nu nelegalitatea lui.

Susținerile

recurentului din cadrul acestui motiv de recurs referitoare la nelegalitatea

procedurii cercetării disciplinare sunt complet lipsite de suport.

Judecătorul fondului,

printr-o motivare foarte convingătoare și coerentă a răspuns concis dar complet

tuturor pretinselor neregularități invocate, referitoare la respectarea

principiului dreptului la apărare și a prezumției de vinovăție, ori a

principiului contradictorialității, reiterate și în recurs.

Astfel, din

încheierea Consiliului de disciplină din data de 26 noiembrie 2007 rezultă că

agentul de poliție a fost apărat de subinspectorul F.P. reprezentant al

Corpului național al polițiștilor. De asemenea, pe tot parcursul procedurii

administrative a formulat memorii și rapoarte explicative.

Din actele dosarului

de cercetare disciplinară se mai constată că recurentul a fost citat pentru

toate termenele, deși art. 50 alin. (1) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 impunea

citarea polițistului numai pentru primul termen. De altfel el s-a prezentat,

participând activ la derularea întregii procedurii.

În fine, nu

există nicio bază pentru susținerea că i s-ar fi încălcat prezumția de

nevinovăție până la momentul stabilirii sancțiunii disciplinare, recurentul

nefurnizând nici un element care să contureze o atare neregularitate.

alin. (1) din Legea nr. 360/2002 au fost corect interpretate de instanța de

fond.

Într-adevăr,

în cauză nu se impunea suspendarea procedurii disciplinare pentru că abaterile

disciplinare imputate: purtare necorespunzătoare în serviciu, care aduce

atingere onoarei, probității profesionale a polițistului și prestigiului

instituției, precum și încălcarea prevederilor legale referitoare la

îndatoriri, chiar dacă decurg din aceeași situație de fapt, au o existență

distinctă în raport cu infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată

recurentul, neexistând un raport de interdependență între cele două categorii

de fapte.

Recurentul nu

indică motivul pentru care consideră că dispozițiile art. 23 alin. (4) din Ordinul

M.A.I. nr. 400/2004 încalcă principiul ierarhiei actelor normative, în

contextul în care art. 65 alin. (1) din Legea nr. 360/ 2002 are un conținut

similar.

Pentru aceste

considerente, văzând că nu există motive de modificare ori de casare a

sentinței atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 și

art. 304

1

C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul L.E.V. împotriva sentinței civile nr. 52 din 6

februarie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 iulie 2009.