ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1231/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prima instanță 1. Cererea de suspendare executare Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia reclamantul V.D.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române suspendarea executării Dispoziției nr. 2565 din 31 mai 2010 emis de pârât. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că are calitatea de comisar șef de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, îndeplinind concomitent funcția de șef birou rutier.

A mai arătat reclamantul că prin dispoziția a cărei executare se solicită a fi suspendată s-a dispus sancționarea sa cu „trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut” respectiv funcția de ofițer specialist I. Pentru a dispune aplicarea sancțiunii menționate au fost reținute în sarcina reclamantului trei pretinse abateri și anume: - neefectuarea controalelor de fond în perioada mai - decembrie 2009, conform planificării din nota nr. 60499 din 28 ianuarie 2009; - în perioada mai - decembrie 2009 a efectuat în mod superficial analiza activităților planificate în notele de sarcini lunare; - nu a manifestat preocupare de identificare și manageriere a stărilor conflictuale existente la nivelul biroului.

Împotriva acestui act administrativ reclamantul a susținut că a formulat contestație conform O.M.A.I. nr. 400/2004. Sub aspectul existenței cazului bine justificat s-a susținut că actul administrativ în discuție nu respectă dispozițiile art. 62 alin. (2) din O.M.A.I. nr. 400/2004, în sensul că nu conține „descrierea faptei care constituie abatere disciplinară”, ci doar evocă pretinse abateri prezumate care au la bază susțineri afirmate în cadrul unei emisiuni televizate, prin afirmațiile unor agenți de poliție din cadrul biroului pe care-l conduce. Sub aspectul iminenței pagubei, reclamantul a precizat că prin retrogradarea dispusă se reduc substanțial veniturile sale și este afectată grav activitatea instituției din care face parte.

2. Sentința instanței de fond Prin sentința nr. 194/F/CA din 21 iulie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererea formulată de reclamantul V.D.N. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției și a dispus suspendarea executării dispoziției nr. 2565 din 31 mai 2010 emisă de pârât până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ vizând anularea actului administrativ atacat. Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele. Faptele imputate reclamantului sunt cel puțin parțial necircumstanțiate, conținând exprimări generale, vagi și abstracte, nefiind de natură a oferi prin datele expuse posibilitatea unei orientări și analize asupra conduitei descrise. Cele reținute întrunesc elementele cazului bine justificat, constând în acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

De asemenea, prin înlăturarea reclamantului din funcția de conducere este iminentă producerea unui prejudiciu în patrimoniul său, prin diminuarea considerabilă a veniturilor sale. II. Instanța de recurs 1. Criticile pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul I.G.P.R.

București, care a criticat-o pentru nelegalitate și pentru netemeinicie, susținând în esență că s-a aplicat greșit legea la soluționarea cauzei, deoarece nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării dispoziției 2565 din 31 mai 2010. Recurentul pârât a învederat că intimatul - reclamant nu a făcut dovada existenței unui caz bine justificat, așa cum este definit de legea contenciosului administrativ, din moment ce instituția recurentă este abilitată de lege să emită acte administrative unilaterale de sancționare a polițiștilor care au comis abateri disciplinare, iar nemulțumirea destinatarilor nu justifică suspendarea executării actelor administrative, intimatul - reclamant nefăcând dovada cel puțin aparentă a vătămării unui drept subiectiv, care să producă efecte iremediabile în cazul executării actului.

S-a arătat în urma materialului de presă difuzat la 31 martie 2010 pe postul Realitatea TV în cadrul emisiunii „Ora de foc”, în care agenți de poliție din cadrul Biroului Rutier al Poliției Sibiu și-au exprimat nemulțumirea cu privire la înscenarea unor fapte de corupție și obligația impusă de șefii ierarhici de a aplica un număr de sancțiuni contravenționale, criteriu avut în vederea la evaluarea activităților desfășurate, s-a realizat un control inopinat la inspectoratul de poliție Sibiu. După cercetarea prealabilă a șefului biroului rutier V.D.N.

- intimatul reclamant din prezenta cauză și după dezbaterile Consiliului de Disciplină, care a analizat faptele reținute în sarcina acestuia, s-a constatat că intimatul nu a efectuat controalele de fond în perioada mai-decembrie 2009, potrivit planificării aprobată de conducerea Inspectoratului, că a analizat superficial activitățile planificate în notele de sarcini lunare în aceeași perioadă și nu a manifestat preocupare pentru identificarea și managementul stărilor conflictuale existente la nivelul biroului.

Pentru aceste motive intimatul a fost sancționat prin Dispoziția 2565/2010 cu trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut , respectiv în funcția de ofițer specialist, faptele reținute în sarcina acestuia întrunind elementele constitutive ale abaterii prevăzută de art. 57 lit. b) din Legea nr. 330/2002 privind Statutul polițistului și art. 12 lit. b) din Ordinul ministrului nr. 400/2004, privind regimul disciplinar al personalului din MAI, respectiv aceea a neglijenței în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici.

A susținut recurentul că faptele imputate intimatului au fost dovedite cu înscrisurile depuse la dosar și au fost parțial recunoscute de intimat în Raportul explicativ din 24 octombrie 2010, iar în cadrul analizei în Consiliul de Disciplină intimatul a confirmat că există o lipsă de fermitate din partea sa în activitatea de comandă, aspect consemnat în încheierea nr. 37842/5 din 21 mai 2010, astfel că nu se poate reține motivarea instanței de fond cum că faptele imputate intimatului sunt parțial necircumstanțiate, generale, din moment ce abaterile disciplinare au fost reținute în mod concret în sarcina intimatului, care a răspuns punctual la fiecare în parte și le-a recunoscut, fiind de acord cu vinovăția reținută de instituție în sarcina sa . Recurentul a arătat că dispoziția de sancționare s-a emis cu respectarea prevederilor art. 62 alin. (2) lit. a) din Ordinul ministrului 400/2004, intimatul nu a prezentat probe care să contrazică sau să înlăture faptele imputate, nu a formulat obiecțiuni cu privire la cele consemnate în documentele întocmite în cursul cercetării prealabile și cele întocmite de Consiliul de Disciplină, care au fost semnate de intimat așa cum au fost elaborate de această instituție, dispoziția atacată respectând toate condițiile legale de formă și de fond ,

astfel încât nu există o împrejurare legată de starea de fapt și de drept care să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat. Recurentul a susținut că nu a fost dovedită nici paguba iminentă ce s-ar crea intimatului prin executarea dispoziției nr. 2565/2010 emisă de recurent, nedovedindu-se consecințele prejudiciabile, care nu ar putea fi înlăturate prin nici o măsură, în cazul executării actului, mai ales că în situația anulării dispoziției, în eventualitatea admiterii acțiunii, respectivul prejudiciu presupus a fi suferit de intimat urmează a fi recuperat conform legii, nejustificându-se suspendarea actului administrativ.

2. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarelor, precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare. Actele administrative se bucură de prezumția de legalitate, fiind executorii din oficiu, suspendarea executării lor fiind o măsură de excepție, care nu se poate aplica decât dacă sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Conform acestui text, suspendarea unui act administrativ se poate dispune numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare legată de starea de fapt și drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Prima instanță a constatat în mod corect că în speță erau îndeplinite toate condițiile legale, pentru a se putea proceda la suspendarea deciziei de sancționare a intimatului V.D.N. nr. 2565 din 31 mai 2010 emisă de recurentul I.G.P.R. București.

Intimatul - reclamant a dovedit existența unui caz bine justificat, în sensul dispozițiilor art. 14 și art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, Fără a antama fondul dreptului dedus judecății, Curtea a constatat corect că aparența dreptului este în favoarea intimatului, deoarece într-adevăr faptele reținute în sarcina acestuia că ar reprezenta abaterea disciplinară reglementată de dispozițiile art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și art. 12 alin. (1) din Ordinul ministrului nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din MAI sunt de maximă generalitate, vagi, abstracte, necircumstanțiate, iar individualizarea corectă a unei sancțiuni disciplinare în aceste condiții urmează a fi verificată de instanța de fond, investită cu acțiunea în anularea dispoziției nr. 2565/2010 emisă de recurent.

Motivele invocate de recurent cu privire la probatoriul administrat și pretinsa recunoaștere parțială a intimatului antamează fondul cauzei, care revine în competența de soluționare a altei instanțe, neputând fi verificate în cadrul judecării prezentei cereri de suspendare. Intimatul - reclamant a dovedit și existența unei pagube iminente, în sensul posibilității de a suferi un prejudiciu material viitor și previzibil, prin punerea în executare a dispoziției menționate anterior, împrejurare recunoscută și de recurent în motivele de recurs, iar posibilitatea recuperării pagubei în situația anulării dispoziției de către instanța de fond, nu reprezintă un argument pentru respingerea cererii de suspendare, ci dimpotrivă, demonstrează caracterul iminent al prejudiciului, în sensul art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Alături de argumentele expuse mai anterior, Curtea are în vedere și r ecomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă și în r ecomandarea 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, potrivit căreia executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.

Aceeași r ecomandare reamintește principiile din r ecomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștri, care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, să ia măsuri provizorii corespunzătoare, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, Soluția suspendării actului administrativ, până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără a se aduce atingere principiului executării deciziilor autorităților administrative din oficiu, prin care se impun particularilor o serie de obligații, în acest sens pronunțându-se Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Hotărârea Factortame Ltd în cauza C 213/89.

De altfel aparența sa legalitate a dispoziției 2565 din 31 mai 2010 emisă de recurent a fost infirmată prin sentința nr. 33 din 2 februarie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, prin care această dispoziție a fost anulată, la solicitarea intimatului - reclamant din prezenta cauză, sancțiunea aplicată acestuia fiind înlocuită de instanță cu aceea a mustrării scrise, în baza art. 17 alin. (1) lit. a) din Ordinul MAI nr. 400/2004. Ținând seama de considerentele de ordin legal și de situația de fapt dovedită, expuse în prezenta hotărâre, de circumstanțele cauzei și de recomandările Comitetului de Miniștri, pentru a evita excesul de putere din partea autorității administrative, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a stabilit că sunt îndeplinite condițiile art.14 din Legea 554/2004 pentru suspendarea deciziei de sancționare nr. 2565 din 31 mai 2010 emisă de recurent.

3. Soluția instanței de recurs Cum sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâtului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției Române împotriva sentinței nr. 194/F/CA din 21 iulie 2010 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2011.