ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1231/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1231/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Prima instanță

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Alba Iulia reclamantul V.D.N. a solicitat în contradictoriu cu

pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române suspendarea executării

Dispoziției nr. 2565 din 31 mai 2010 emis de pârât.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că

are calitatea de comisar șef de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție

Județean Sibiu, îndeplinind concomitent funcția de șef birou rutier.

A mai arătat reclamantul că prin

dispoziția a cărei executare se solicită a fi suspendată s-a dispus

sancționarea sa cu „trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul

de bază al gradului profesional deținut” respectiv funcția de ofițer specialist

I. Pentru a dispune aplicarea sancțiunii menționate au fost reținute în sarcina

reclamantului trei pretinse abateri și anume:

- neefectuarea controalelor de fond în perioada

mai - decembrie 2009, conform planificării din nota nr. 60499 din 28 ianuarie 2009;

- în perioada mai - decembrie 2009 a efectuat în mod superficial analiza activităților planificate în notele de sarcini lunare;

- nu a manifestat preocupare de identificare și

manageriere a stărilor conflictuale existente la nivelul biroului.

Împotriva acestui act administrativ reclamantul a

susținut că a formulat contestație conform O.M.A.I. nr. 400/2004.

Sub aspectul existenței cazului bine justificat

s-a susținut că actul administrativ în discuție nu respectă dispozițiile art.

62 alin. (2) din O.M.A.I. nr. 400/2004, în sensul că nu conține „descrierea

faptei care constituie abatere disciplinară”, ci doar evocă pretinse abateri

prezumate care au la bază susțineri afirmate în cadrul unei emisiuni

televizate, prin afirmațiile unor agenți de poliție din cadrul biroului pe

care-l conduce.

Sub aspectul iminenței pagubei,

reclamantul a precizat că prin retrogradarea dispusă se reduc substanțial

veniturile sale și este afectată grav activitatea instituției din care face

parte.

Prin sentința nr. 194/F/CA din 21 iulie 2010,

Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererea formulată de reclamantul V.D.N. în

contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției și a dispus

suspendarea executării dispoziției nr. 2565 din 31 mai 2010 emisă de pârât până

la soluționarea acțiunii în contencios administrativ vizând anularea actului

administrativ atacat.

Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut

următoarele.

Faptele imputate reclamantului sunt cel puțin

parțial necircumstanțiate, conținând exprimări generale, vagi și abstracte,

nefiind de natură a oferi prin datele expuse posibilitatea unei orientări și

analize asupra conduitei descrise.

Cele reținute întrunesc elementele

cazului bine justificat, constând în acele împrejurări legate de starea de fapt

și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ.

De asemenea, prin înlăturarea reclamantului din

funcția de conducere este iminentă producerea unui prejudiciu în patrimoniul său,

prin diminuarea considerabilă a veniturilor sale.

II. Instanța de recurs

Poliției Române

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

pârâtul I.G.P.R. București, care a criticat-o pentru nelegalitate și pentru

netemeinicie, susținând în esență că s-a aplicat greșit legea la soluționarea

cauzei, deoarece nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea

contenciosului administrativ 554/2004 pentru a se dispune suspendarea

executării dispoziției 2565 din 31 mai 2010.

Recurentul pârât a învederat că intimatul - reclamant

nu a făcut dovada existenței unui caz bine justificat, așa cum este definit de

legea contenciosului administrativ, din moment ce instituția recurentă este

abilitată de lege să emită acte administrative unilaterale de sancționare a

polițiștilor care au comis abateri disciplinare, iar nemulțumirea

destinatarilor nu justifică suspendarea executării actelor administrative,

intimatul - reclamant nefăcând dovada cel puțin aparentă a vătămării unui drept

subiectiv, care să producă efecte iremediabile în cazul executării actului.

S-a arătat în urma materialului de presă difuzat

la 31 martie 2010 pe postul Realitatea TV în cadrul emisiunii „Ora de foc”, în care

agenți de poliție din cadrul Biroului Rutier al Poliției Sibiu și-au exprimat

nemulțumirea cu privire la înscenarea unor fapte de corupție și obligația impusă

de șefii ierarhici de a aplica un număr de sancțiuni contravenționale, criteriu

avut în vederea la evaluarea activităților desfășurate, s-a realizat un control

inopinat la inspectoratul de poliție Sibiu.

După cercetarea prealabilă a șefului

biroului rutier V.D.N. - intimatul reclamant din prezenta cauză și după

dezbaterile Consiliului de Disciplină, care a analizat faptele reținute în

sarcina acestuia, s-a constatat că intimatul nu a efectuat controalele de fond

în perioada mai-decembrie 2009, potrivit planificării aprobată de conducerea

Inspectoratului, că a analizat superficial activitățile planificate în notele

de sarcini lunare în aceeași perioadă și nu a manifestat preocupare pentru

identificarea și managementul stărilor conflictuale existente la nivelul

biroului.

Pentru aceste motive intimatul a

fost sancționat prin Dispoziția 2565/2010 cu trecerea într-o funcție inferioară

până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut , respectiv în

funcția de ofițer specialist, faptele reținute în sarcina acestuia întrunind

elementele constitutive ale abaterii prevăzută de art. 57 lit. b) din Legea nr.

330/2002 privind Statutul polițistului și art. 12 lit. b) din Ordinul ministrului

nr. 400/2004, privind regimul disciplinar al personalului din MAI, respectiv

aceea a neglijenței în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și a dispozițiilor

primite de la șefii ierarhici.

A susținut recurentul că faptele

imputate intimatului au fost dovedite cu înscrisurile depuse la dosar și au

fost parțial recunoscute de intimat în Raportul explicativ din 24 octombrie

2010, iar în cadrul analizei în Consiliul de Disciplină intimatul a confirmat că

există o lipsă de fermitate din partea sa în activitatea de comandă, aspect

consemnat în încheierea nr. 37842/5 din 21 mai 2010, astfel că nu se poate

reține motivarea instanței de fond cum că faptele imputate intimatului sunt

parțial necircumstanțiate, generale, din moment ce abaterile disciplinare au

fost reținute în mod concret în sarcina intimatului, care a răspuns punctual la

fiecare în parte și le-a recunoscut, fiind de acord cu vinovăția reținută de

instituție în sarcina sa .

Recurentul a arătat că dispoziția de

sancționare s-a emis cu respectarea prevederilor art. 62 alin. (2) lit. a) din

Ordinul ministrului 400/2004, intimatul nu a prezentat probe care să contrazică

sau să înlăture faptele imputate, nu a formulat obiecțiuni cu privire la cele

consemnate în documentele întocmite în cursul cercetării prealabile și cele

întocmite de Consiliul de Disciplină, care au fost semnate de intimat așa cum au

fost elaborate de această instituție, dispoziția atacată respectând toate

condițiile legale de formă și de fond , astfel încât nu există o împrejurare

legată de starea de fapt și de drept care să creeze o îndoială serioasă cu

privire la legalitatea actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.

Recurentul a susținut că nu a fost

dovedită nici paguba iminentă ce s-ar crea intimatului prin executarea

dispoziției nr. 2565/2010 emisă de recurent, nedovedindu-se consecințele

prejudiciabile, care nu ar putea fi înlăturate prin nici o măsură, în cazul

executării actului, mai ales că în situația anulării dispoziției, în

eventualitatea admiterii acțiunii, respectivul prejudiciu presupus a fi suferit

de intimat urmează a fi recuperat conform legii, nejustificându-se suspendarea

actului administrativ.

recursului

Analizând sentința criticată prin

prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarelor,

precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată nu este

afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare.

Actele

administrative se bucură de prezumția de legalitate, fiind executorii din

oficiu, suspendarea executării lor fiind o măsură de excepție, care nu se poate

aplica decât dacă sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14

din Legea nr. 554/2004.

Conform acestui text,

suspendarea unui act administrativ se poate dispune numai în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea

procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Art. 2 lit. t) din Legea nr.

554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare legată

de starea de fapt și drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul

material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, conform art. 2

lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Prima instanță a constatat

în mod corect că în speță erau îndeplinite toate condițiile legale, pentru a se

putea proceda la suspendarea deciziei de sancționare a intimatului V.D.N. nr.

2565 din 31 mai 2010 emisă de recurentul I.G.P.R. București.

Intimatul - reclamant

a dovedit existența unui caz bine justificat, în sensul dispozițiilor art. 14

și art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004,

Fără a antama

fondul dreptului dedus judecății, Curtea a constatat corect că aparența dreptului

este în favoarea intimatului, deoarece într-adevăr faptele reținute în sarcina acestuia

că ar reprezenta abaterea disciplinară reglementată de dispozițiile art. 57

lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și art. 12 alin. (1)

din Ordinul ministrului nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al

personalului din MAI sunt de maximă generalitate, vagi, abstracte, necircumstanțiate,

iar individualizarea corectă a unei sancțiuni disciplinare în aceste condiții

urmează a fi verificată de instanța de fond, investită cu acțiunea în anularea dispoziției

nr. 2565/2010 emisă de recurent.

Motivele invocate de

recurent cu privire la probatoriul administrat și pretinsa recunoaștere

parțială a intimatului antamează fondul cauzei, care revine în competența de

soluționare a altei instanțe, neputând fi verificate în cadrul judecării

prezentei cereri de suspendare.

Intimatul - reclamant

a dovedit și existența unei pagube iminente, în sensul posibilității de a

suferi un prejudiciu material viitor și previzibil, prin punerea în executare a

dispoziției menționate anterior, împrejurare recunoscută și de recurent în

motivele de recurs, iar posibilitatea recuperării pagubei în situația anulării

dispoziției de către instanța de fond, nu reprezintă un argument pentru

respingerea cererii de suspendare, ci dimpotrivă, demonstrează caracterul

iminent al prejudiciului, în sensul art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Alături de argumentele expuse mai

anterior, Curtea are în vedere și

r

ecomandarea

nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a

Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei

privind protecția

jurisdicțională provizorie în materie administrativă și în

r

ecomandarea 16/2003 a Comitetului

Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, potrivit căreia executarea deciziilor

administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor

particulare.

Aceeași

r

ecomandare reamintește principiile din

r

ecomandarea nr. R/89/8 a Comitetului

de Miniștri, care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța

judecătorească, să ia măsuri provizorii corespunzătoare, atunci când executarea

unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave

particularilor cărora li se aplică decizia,

Soluția suspendării actului

administrativ, până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de

protecție provizorie corespunzătoare,

măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea

jurisdicțională, fără a se aduce atingere principiului executării deciziilor

autorităților administrative din oficiu, prin care se impun particularilor o

serie de obligații, în acest sens pronunțându-se Curtea de Justiție a Uniunii

Europene în Hotărârea Factortame Ltd în cauza C 213/89.

De altfel aparența sa legalitate a

dispoziției 2565 din 31 mai 2010 emisă de recurent a fost infirmată prin

sentința nr. 33 din 2 februarie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, prin care această

dispoziție a fost anulată, la solicitarea intimatului - reclamant din prezenta

cauză, sancțiunea aplicată acestuia fiind înlocuită de instanță cu aceea a mustrării

scrise, în baza art. 17 alin. (1) lit. a) din Ordinul MAI nr. 400/2004.

Ținând seama de considerentele de

ordin legal și de situația de fapt dovedită, expuse în prezenta hotărâre, de

circumstanțele cauzei și de recomandările Comitetului de Miniștri, pentru a

evita excesul de putere din partea autorității administrative, Înalta Curte constată

că în mod corect prima instanță a stabilit că sunt îndeplinite condițiile

art.14 din Legea 554/2004 pentru suspendarea deciziei de sancționare nr. 2565

din 31 mai 2010 emisă de recurent.

Cum

sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau

modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâtului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Inspectoratul

General al Poliției Române împotriva sentinței nr. 194/F/CA din 21 iulie 2010 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8

februarie 2011.