ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 849/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 19 ianuarie 2010, reclamantul D.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș și Inspectoratul General al Poliției Române, anularea dispoziției nr. 142 din 7 septembrie 2009 emisă de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș, prin care a fost sancționat disciplinar cu mustrare scrisă și anularea dispoziției nr. 3431 din 01 octombrie 2009 emisă de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, prin care i-a fost respinsă contestația.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin dispoziția nr. 142 din 07 septembrie 2009 emisă de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș a fost sancționat disciplinar cu mustrare scrisă, pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002 și art. 12 lit. b) din Ordinul Ministrului de Interne și al Reformei Administrative nr. 400/2004, abatere ce a constat în nerespectarea dispoziției verbale de deplasare la o misiune. Prin dispoziția nr. 3431 din 01 octombrie 2009 emisă de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române a fost respinsă contestația formulată împotriva dispoziției de sancționare, cu motivarea că reclamantul și-a expus punctul de vedere.

În opinia reclamantului, actele administrative atacate sunt nelegale, în condițiile în care nu a avut loc o verificare a stării de fapt iar aspectele reținute sunt neconforme cu realitatea. În acest sens, a arătat că în actul contestat s-a reținut faptul că la data de 27 mai 2009 a ignorat ordinul scms. P.A. și nu a participat la o acțiune de pichetare a Prefecturii Timiș de către organizația sindicală S., invocându-se fără temei încălcarea Procedurii PRO-PS/POP 14, privind efectuarea serviciului de patrulare, inclusiv activitatea de patrulare auto [lit. C pct. 5 lit. i)], în condițiile în care, la acțiunea respectivă nu au fost folosite autoturismele din dotare, neexistând de fapt nici un plan de acțiune.

Reclamantul a mai arătat că în urma discuției purtate cu scms P.A. a solicitat date concrete atât cu privire la activitatea ce urma să o desfășoare, cât și cu privire la ora începerii acestei acțiuni, la discuție asistând, de altfel, și scms. S.C., inspector P.A.L. și inspector D.D., care au întocmit rapoarte despre această situație ce au fost consemnate chiar în materialul probator reținut. Cu toate acestea, nu i s-a adus la cunoștință, nici în scris și nici verbal, niciuna din datele solicitate. Reclamantul a susținut că a participat la acea acțiune și a coordonat forțele existente în teren până la finalizarea acțiunii, raportând la dispeceratul secției de poliție despre terminarea activităților fără vreun eveniment, precum și despre numărul de participanți la această pichetare.

Deși au fost prezentate toate aceste aspecte, Consiliul de disciplină nu le-a avut în vedere, reclamantul arătând că a participat la acea acțiune, chiar dacă scms. P.A. nu i-a comunicat ora începerii acelui eveniment, în mod intenționat și că mustrarea scrisă aplicată nu are nici un suport în realitate. Prin întâmpinare, pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere faptul dispoziția nr. 3431 din 01 octombrie 2009 emisă de instituția sa nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș în întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată, arătând, în esență, că înainte de sancționarea reclamantului a fost parcursă întreaga procedură a cercetării prealabile și că aceasta a avut loc cu respectarea drepturilor prevăzute în art. 47 și 52 așa cum este reglementată prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administrației și Internelor. Ca atare, reclamantul nu a fost defavorizat cu ocazia cercetării cu atât mai mult cu cât, față de acesta, s-a luat măsura aplicării celei mai ușoare sancțiuni prevăzute la art. 58 lit. a) din Legea nr. 360/2002.

2. Hotărârea Curții de Apel Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 366 din 07 septembrie 2010 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române, invocată de acest pârât; a admis acțiunea formulată de reclamantul D.V., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș; a dispus anularea dispoziției nr. 142 din 07 septembrie 2009 emisă de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș și anularea dispoziției nr. 3431 din 01 octombrie 2009 emisă de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române București, fără cheltuieli de judecată.

Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratului General al Poliției Române, excepție invocată de acest pârât prin întâmpinarea depusă la dosar, instanța a apreciat că pârâtul are calitate procesuală pasivă în cauză, având în vedere faptul că dispoziția nr. 3431 din 01 octombrie 2009 a fost emisă în cadrul procedurii administrative prealabile la care reclamantul a recurs, înțelegând să conteste dispoziția de sancționare emisă de organul ierarhic inferior, procedură obligatorie conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a cărei neîndeplinire în termenele și condițiile prevăzute de lege atrage inadmisibilitatea acțiunii.

Pe fond, prima instanță a constatat că fapta imputată reclamantului se referă la nerespectarea dispoziției verbale a șefului nemijlocit și neparticiparea la o acțiune de pichetare a Prefecturii Timiș de către Organizația Sindicală S., însă, prin raportul motivat privind sancțiunea disciplinară aplicată inspectorului de poliție D.V. din 21 septembrie 2009, s-a reținut că aspectele sesizate se referă la faptul că reclamantul a absentat nemotivat de la program în data de 26 mai 2009 și 27 mai 2009, manifestând neglijență în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici. Astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a invocat atât în cadrul cercetării prealabile, cât și în fața instanței de judecată, faptul că nu i s-a comunicat ora desfășurării evenimentului de la Prefectura Județului Timiș.

Însă, din analiza rapoartelor aflate la dosarul cauzei nu rezultă că ar fi fost indicată reclamantului ora la care să fie prezent la acțiunea de pichetare a Prefecturii Timiș de către Organizația Sindicală S., astfel că nu se poate reține în sarcina acestuia faptul că nu a participat la această acțiune și că ar fi lipsit nemotivat, întrucât s-ar încălca inclusiv dispozițiile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, dispoziții ce prevăd imperativ că „stabilitatea polițistului la locul de muncă este garantată, în condițiile prezentei legi”, cât și cele ale art. 59 alin. (8) din același act normativ. Prima instanță a constatat că aceste dispoziții nu au fost respectate în speță, întrucât, în data de 27 mai 2009, orele 13.00, reclamantul a avut probleme medicale, aspect ce reiese din adresa din 14 iulie 2009 emisă de Spitalul Clinic Municipal de Urgențe Timișoara, din care rezultă că acesta figurează în registrul de consultații U.P.U.

din 27 mai 2009, ora 13.10, aspect ce trebuia avut în vedere de către pârâți atunci când au aplicat sancțiunea reclamantului. Faptele prevăzute la art. 57 din Legea nr. 360/2002 constituie abateri disciplinare, numai dacă au fost comise cu „vinovăție”, însă, în speță, instanța a apreciat că vinovăția reclamantului nu poate fi reținută, întrucât din probatoriul administrat în cauză nu a reieșit că acesta a lipsit nemotivat, că a refuzat să se prezinte la acțiunea de pichetare, sau că a cunoscut ora efectivă când a avut loc această acțiune și a ignorat-o. 3. Recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției Române Împotriva sentinței Curții de apel a formulat recurs în termen legal pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., precum și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. În esență, recurentul susține că instanța de fond a analizat superficial materialul probator administrat, în special declarațiile date de agenții T.M. și R.V. din ziua de 27 mai 2009, din care rezultă cu claritate că în dimineața zilei respective li s-a comunicat faptul că între orele 11-13.00 trebuie să fie prezenți, împreună cu reclamantul, la Prefectura Timiș. Ca urmare, afirmă recurentul, sancțiunea aplicată pentru neexecutarea misiunii din data de 27 mai 2009, de „mustrare scrisă”, cea mai ușoară în sistemul Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, este legală și se impune a fi menținută. De asemenea, în cuprinsul memoriului de recurs mai sunt citate și comentate toate dispozițiile legale aplicabile, indicate în dispoziția de sancționare, reiterându-se practic apărările formulate la judecata în primă instanță.

4. Apărările intimatului D.V. Intimatul D.V. nu a formulat întâmpinare dar prin concluziile scrise înregistrate la data de 10 februarie 2011 a solicitat în principal respingerea recursului ca tardiv formulat și, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat. Excepția invocată a fost soluționată de Înalta Curte în ședința publică de judecată, motivarea fiind expusă în practicaua prezentei decizii. Pe fondul recursului, intimatul a arătat că probele au fost judicios interpretate de Curtea de apel și că din rapoartele colegilor care au fost de față la discuția despre miting: S.C., P.A.L. și D.D. nu rezultă că i s-a adus la cunoștință intervalul orar în care urma să se desfășoare pichetarea Prefecturii Timiș.

De asemenea rapoartele invocate de recurent „au fost luate incomplet intenționat”. Cât privește temeiul legal al sancționării sale, intimatul susține că dispozițiile legale invocate au fost copiate la întâmplare și nu au nici o legătură cu faptele imputate. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în concluziile scrise, precum și potrivit art. 304 1 C. proc. civ. sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Intimatul-reclamant D.V.

a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect verificarea legalității sancțiunii disciplinare „mustrare scrisă”, ce i-a fost aplicată prin dispoziția nr. 142 din 07 septembrie 2009 a Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș și menținută prin dispoziția nr. 3431 din 01 octombrie 2009 a Inspectoratului General al Poliției Române, de respingere a contestației administrative formulate. În primul act administrativ indicat, dispoziția nr. 142 din 07 septembrie 2009 a Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș s-a reținut că „în data de 27 mai 2009 ofițerul a fost nominalizat de către Șeful de birou, împreună cu 2 agenți din cadrul Secției nr. 1 să participe la misiunea de asigurare a măsurilor de ordine cu ocazia acțiunii în pichetare a Prefecturii Timiș de către Organizația Sindicală S. Timișoara, dar ofițerul nu a respectat dispoziția verbală a șefului de birou și nu a participat la această misiune”.

Fapta menționată a fost socotită abaterea disciplinară prevăzută de art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002 cu modificările și completările ulterioare și art. 12 lit. b) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004, respectiv „neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege”. Deși potrivit art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, pentru aplicarea „mustrării scrise” nu este necesară consultarea consiliilor de disciplină, totuși, în speță, aceasta s-a realizat, prin încheierea din 25 august 2009, consiliul de disciplină din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș votând, în unanimitate, pentru sancționarea disciplinară a inspectorului de poliție D.V., sancțiunea propusă fiind aceea care s-a și aplicat în final, adică „mustrare scrisă”.

Prima instanță a considerat că intimatul D.V. nu trebuie să răspundă disciplinar pentru că fapta imputată a fost săvârșită fără vinovăție, în contextul în care el nu a cunoscut ora la care se desfășura acțiunea din ziua de 27 mai 2009. Înalta Curte nu împărtășește acest punct de vedere, iar concluzia instanței de recurs se bazează pe probele administrate la prima instanță care au fost superficial analizate. Astfel, la dosarul de fond se găsesc rapoartele din 27 mai 2009, întocmite de către agenții T.M. și R.V., ceilalți doi polițiști desemnați să participe la acțiunea respectivă, din care rezultă cu claritate că au fost instruiți de către Șeful Biroului Poliție Urbană ca „sub îndrumarea ofițerului coordonator inspector principal D.V.

să participăm la măsuri de ordine cu ocazia pichetării Prefecturii de către angajații E., manifestare autorizată între orele 11.00-13.00”. De asemenea, din rapoartele întocmite de alte trei persoane, inspectorii P.I.A. și D.D., precum și de scms. S.C., aflate la dosarul de fond, persoane care au fost de față la momentul la care intimatul-reclamant a fost încunoștiințat de către șeful său ierarhic în legătură cu misiunea în discuție, rezultă că i s-a comunicat „locul și ora desfășurării misiunii din data de 27 mai 2009” și că „a răspuns că se va deplasa la ora stabilită în acea locație”. Toate aceste declarații conferă consistență și susțin sub aspect probator ambele dispoziții atacate de către intimatul-reclamant.

De altfel afirmația acestuia că nu a cunoscut intervalul orar în care s-a desfășurat acțiunea sindicală este și neverosimilă, din moment ce, totuși , s-a prezentat în locația respectivă la ora 11.40, s-a interesat dacă sunt probleme, a plecat, după care a revenit la ora 12.15, cu zece minute înainte de terminarea efectivă a mitingului, împrejurări relevate de cei doi agenți, T.M. și R.V., anterior menționați. În raport de apărarea intimatului-reclamant examinată în considerentele precedente, împrejurarea că, în aceeași zi, la ora 13.10, s-a prezentat la Spitalul Clinic Municipal de Urgențe Timișoara unde a fost consultat la U.P.U., nu este relevantă. Cu alte cuvinte, nu s-a invocat starea de boală ca impediment în participarea la evenimentul în discuție, deci acest considerent al fondului trebuie înlăturat.

În fine, intimatul a reiterat în recurs un element de nelegalitate extrinsecă a actului administrativ sancționator, constând în aceea că trimite la dispoziții legale care nu au nicio legătură cu fapta analizată, ci cu o alta, petrecută la data de 26 mai 2009, cu privire la care însă nu a fost cercetat disciplinar și, ca urmare, nu s-a apărat. Într-adevăr, atât în dispoziția nr. 142 din 07 septembrie 2009 emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș, cât și în dispoziția nr. 3431 din 01 octombrie 2009 a Inspectoratului General al Poliției Române sunt indicate mai multe prevederi normative care nu au legătură cu fapta pentru care a fost sancționat, comisă la data de 27 mai 2009, ci cu o alta, anterioară, ce privea nerespectarea unor reguli în patrularea auto.

Această constatare nu are însă nicio înrâurire asupra legalității sancțiunii disciplinare examinate, care, cum s-a arătat, este corect redată în fapt și încadrată în drept. În plus, Înalta Curte are în vedere că s-au respectat criteriile de individualizare prevăzute la art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, avându-se în vedere caracterul și gravitatea faptei, gradul de vinovăție stabilit de cercetarea disciplinară, precum și circumstanțele concrete ale persoanei intimatului-reclamant. Așa se explică aplicarea celei mai ușoare sancțiuni: mustrare scrisă, care, potrivit art. 17 lit. a) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului Ministerului Administrației și Internelor constă în „reproșul oficial adresat, în scris, polițistului vinovat”.

2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse în decizie, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul, modificându-se soluția primei instanțe numai în ceea ce privește fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției Române împotriva sentinței nr. 366 din 07 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamant ca nefondată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2011.