ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 849/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 849/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

instanțe

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 19 ianuarie 2010, reclamantul D.V.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului

Timiș și Inspectoratul General al Poliției Române, anularea dispoziției nr. 142

din 7 septembrie 2009 emisă de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș,

prin care a fost sancționat disciplinar cu mustrare scrisă și anularea dispoziției

nr. 3431 din 01 octombrie 2009 emisă de pârâtul Inspectoratul General al Poliției

Române, prin care i-a fost respinsă contestația.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că prin dispoziția nr. 142 din 07 septembrie 2009 emisă de

pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș a fost sancționat disciplinar

cu mustrare scrisă, pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 57 lit. b) din

Legea nr. 360/2002 și art. 12 lit. b) din Ordinul Ministrului de Interne și al Reformei

Administrative nr. 400/2004, abatere ce a constat în nerespectarea dispoziției verbale

de deplasare la o misiune.

Prin dispoziția nr. 3431

din 01 octombrie 2009 emisă de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române

a fost respinsă contestația formulată împotriva dispoziției de sancționare, cu motivarea

că reclamantul și-a expus punctul de vedere.

În opinia reclamantului,

actele administrative atacate sunt nelegale, în condițiile în care nu a avut loc

o verificare a stării de fapt iar aspectele reținute sunt neconforme cu realitatea.

În acest sens, a arătat

că în actul contestat s-a reținut faptul că la data de 27 mai 2009 a ignorat ordinul

scms. P.A. și nu a participat la o acțiune de pichetare a Prefecturii Timiș de către

organizația sindicală S., invocându-se fără temei încălcarea Procedurii PRO-PS/POP

14, privind efectuarea serviciului de patrulare, inclusiv activitatea de patrulare

auto [lit. C pct. 5 lit. i)], în condițiile în care, la acțiunea respectivă nu au

fost folosite autoturismele din dotare, neexistând de fapt nici un plan de acțiune.

Reclamantul a mai arătat

că în urma discuției purtate cu scms P.A. a solicitat date concrete atât cu privire

la activitatea ce urma să o desfășoare, cât și cu privire la ora începerii acestei

acțiuni, la discuție asistând, de altfel, și scms. S.C., inspector P.A.L. și inspector

D.D., care au întocmit rapoarte despre această situație ce au fost consemnate chiar

în materialul probator reținut.

Cu toate acestea, nu i

s-a adus la cunoștință, nici în scris și nici verbal, niciuna din datele solicitate.

Reclamantul a susținut

că a participat la acea acțiune și a coordonat forțele existente în teren până la

finalizarea acțiunii, raportând la dispeceratul secției de poliție despre terminarea

activităților fără vreun eveniment, precum și despre numărul de participanți la

această pichetare.

Deși au fost prezentate

toate aceste aspecte, Consiliul de disciplină nu le-a avut în vedere, reclamantul

arătând că a participat la acea acțiune, chiar dacă scms. P.A. nu i-a comunicat

ora începerii acelui eveniment, în mod intenționat și că mustrarea scrisă aplicată

nu are nici un suport în realitate.

Prin întâmpinare,

pârâtul Inspectoratul

General al Poliției Române a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive

având în vedere faptul dispoziția nr. 3431 din 01 octombrie 2009 emisă de instituția

sa nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,

iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul Inspectoratul

de Poliție al Județului Timiș în întâmpinarea formulată a solicitat respingerea

acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată, arătând, în esență, că înainte de sancționarea

reclamantului a fost parcursă întreaga procedură a cercetării prealabile și că aceasta

a avut loc cu respectarea drepturilor prevăzute în art. 47 și 52 așa cum este reglementată

prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004 privind regimul

disciplinar al personalului din Ministerul Administrației și Internelor.

Ca atare, reclamantul

nu a fost defavorizat cu ocazia cercetării cu atât mai mult cu cât, față de acesta,

s-a luat măsura aplicării celei mai ușoare sancțiuni prevăzute la art. 58 lit. a)

din Legea nr. 360/2002.

Apel

Curtea de Apel Timișoara,

secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 366 din 07

septembrie 2010 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

Inspectoratul General al Poliției Române, invocată de acest pârât; a admis acțiunea

formulată de reclamantul D.V., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General

al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș; a dispus anularea

dispoziției nr. 142 din 07 septembrie 2009 emisă de pârâtul Inspectoratul de

Poliție al Județului Timiș și anularea dispoziției nr. 3431 din 01 octombrie 2009

emisă de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române București, fără cheltuieli

de judecată.

Analizând cu prioritate

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratului General

al Poliției Române, excepție invocată de acest pârât prin întâmpinarea depusă la

dosar, instanța a apreciat că pârâtul are calitate procesuală pasivă în cauză, având

în vedere faptul că dispoziția nr. 3431 din 01 octombrie 2009 a fost emisă în cadrul

procedurii administrative prealabile la care reclamantul a recurs, înțelegând să

conteste dispoziția de sancționare emisă de organul ierarhic inferior, procedură

obligatorie conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a cărei neîndeplinire

în termenele și condițiile prevăzute de lege atrage inadmisibilitatea acțiunii.

Pe fond,

prima instanță a constatat

că fapta imputată reclamantului se referă la nerespectarea dispoziției verbale a

șefului nemijlocit și neparticiparea la o acțiune de pichetare a Prefecturii Timiș

de către Organizația Sindicală S., însă, prin raportul motivat privind sancțiunea

disciplinară aplicată inspectorului de poliție D.V. din 21 septembrie 2009, s-a

reținut că aspectele sesizate se referă la faptul că reclamantul a absentat nemotivat

de la program în data de 26 mai 2009 și 27 mai 2009, manifestând neglijență în îndeplinirea

îndatoririlor de serviciu și a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici.

Astfel, prima instanță

a reținut că reclamantul a invocat atât în cadrul cercetării prealabile, cât și

în fața instanței de judecată, faptul că nu i s-a comunicat ora desfășurării evenimentului

de la Prefectura Județului Timiș.

Însă, din analiza rapoartelor

aflate la dosarul cauzei nu rezultă că ar fi fost indicată reclamantului ora la

care să fie prezent la acțiunea de pichetare a Prefecturii Timiș de către Organizația

Sindicală S., astfel că nu se poate reține în sarcina acestuia faptul că nu a participat

la această acțiune și că ar fi lipsit nemotivat, întrucât s-ar încălca inclusiv

dispozițiile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului,

dispoziții ce prevăd imperativ că „stabilitatea polițistului la locul de muncă este

garantată, în condițiile prezentei legi”, cât și cele ale art. 59 alin. (8) din

același act normativ.

Prima instanță a constatat

că aceste dispoziții nu au fost respectate în speță, întrucât, în data de 27 mai

2009, orele 13.00, reclamantul a avut probleme medicale, aspect ce reiese din adresa

din 14 iulie 2009 emisă de Spitalul Clinic Municipal de Urgențe Timișoara, din care

rezultă că acesta figurează în registrul de consultații U.P.U. din 27 mai 2009,

ora 13.10, aspect ce trebuia avut în vedere de către pârâți atunci când au aplicat

sancțiunea reclamantului.

Faptele prevăzute la

art. 57 din Legea nr. 360/2002 constituie abateri disciplinare, numai dacă au fost

comise cu „vinovăție”, însă, în speță, instanța a apreciat că vinovăția reclamantului

nu poate fi reținută, întrucât din probatoriul administrat în cauză nu a reieșit

că acesta a lipsit nemotivat, că a refuzat să se prezinte la acțiunea de pichetare,

sau că a cunoscut ora efectivă când a avut loc această acțiune și a ignorat-o.

Inspectoratul General al Poliției Române

Împotriva sentinței Curții

de apel a formulat recurs în termen legal pârâtul Inspectoratul General al Poliției

Române, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

precum și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

În esență, recurentul

susține că instanța de fond a analizat superficial materialul probator administrat,

în special declarațiile date de agenții T.M. și R.V. din ziua de 27 mai 2009, din

care rezultă cu claritate că în dimineața zilei respective li s-a comunicat faptul

că între orele 11-13.00 trebuie să fie prezenți, împreună cu reclamantul, la Prefectura

Timiș.

Ca urmare, afirmă recurentul,

sancțiunea aplicată pentru neexecutarea misiunii din data de 27 mai 2009, de „mustrare

scrisă”, cea mai ușoară în sistemul Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului,

este legală și se impune a fi menținută.

De asemenea, în cuprinsul

memoriului de recurs mai sunt citate și comentate toate dispozițiile legale aplicabile,

indicate în dispoziția de sancționare, reiterându-se practic apărările formulate

la judecata în primă instanță.

D.V.

Intimatul D.V. nu a formulat

întâmpinare dar prin concluziile scrise înregistrate la data de 10 februarie 2011

a solicitat în principal respingerea recursului ca tardiv formulat și, în subsidiar,

respingerea acestuia ca nefondat.

Excepția invocată a fost

soluționată de Înalta Curte în ședința publică de judecată, motivarea fiind expusă

în practicaua prezentei decizii.

Pe fondul recursului,

intimatul a arătat că probele au fost judicios interpretate de Curtea de apel și

că din rapoartele colegilor care au fost de față la discuția despre miting: S.C.,

P.A.L. și D.D. nu rezultă că i s-a adus la cunoștință intervalul orar în care urma

să se desfășoare pichetarea Prefecturii Timiș. De asemenea rapoartele invocate de

recurent „au fost luate incomplet intenționat”.

Cât privește temeiul legal

al sancționării sale, intimatul susține că dispozițiile legale invocate au fost

copiate la întâmplare și nu au nici o legătură cu faptele imputate.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în concluziile

scrise, precum și potrivit art. 304

1

C. proc. civ. sub toate aspectele,

Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare.

și de drept relevante

Intimatul-reclamant D.V.

a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect verificarea

legalității sancțiunii disciplinare „mustrare scrisă”, ce i-a fost aplicată prin

dispoziția nr. 142 din 07 septembrie 2009 a Inspectoratului de Poliție al Județului

Timiș și menținută prin dispoziția nr. 3431 din 01 octombrie 2009 a Inspectoratului

General al Poliției Române, de respingere a contestației administrative formulate.

În primul act administrativ

indicat, dispoziția nr. 142 din 07 septembrie 2009 a Inspectoratului de Poliție

al Județului Timiș s-a reținut că „în data de 27 mai 2009 ofițerul a fost nominalizat

de către Șeful de birou, împreună cu 2 agenți din cadrul Secției nr. 1 să participe

la misiunea de asigurare a măsurilor de ordine cu ocazia acțiunii în pichetare a

Prefecturii Timiș de către Organizația Sindicală S. Timișoara, dar ofițerul nu a

respectat dispoziția verbală a șefului de birou și nu a participat la această misiune”.

Fapta menționată a fost

socotită abaterea disciplinară prevăzută de art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002

cu modificările și completările ulterioare și art. 12 lit. b) din Ordinul Ministrului

Administrației și Internelor nr. 400/2004, respectiv „neglijență manifestată în

îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici

sau de la autoritățile anume abilitate de lege”.

Deși potrivit art. 59

alin. (1) din Legea nr. 360/2002, pentru aplicarea „mustrării scrise” nu este necesară

consultarea consiliilor de disciplină, totuși, în speță, aceasta s-a realizat, prin

încheierea din 25 august 2009, consiliul de disciplină din cadrul Inspectoratului

de Poliție al Județului Timiș votând, în unanimitate, pentru sancționarea disciplinară

a inspectorului de poliție D.V., sancțiunea propusă fiind aceea care s-a și aplicat

în final, adică „mustrare scrisă”.

Prima instanță a considerat

că intimatul D.V. nu trebuie să răspundă disciplinar pentru că fapta imputată a

fost săvârșită fără vinovăție, în contextul în care el nu a cunoscut ora la care

se desfășura acțiunea din ziua de 27 mai 2009.

Înalta Curte nu împărtășește

acest punct de vedere, iar concluzia instanței de recurs se bazează pe probele administrate

la prima instanță care au fost superficial analizate.

Astfel, la dosarul de

fond se găsesc rapoartele din 27 mai 2009, întocmite de către agenții T.M. și R.V.,

ceilalți doi polițiști desemnați să participe la acțiunea respectivă, din care rezultă

cu claritate că au fost instruiți de către Șeful Biroului Poliție Urbană ca „sub

îndrumarea ofițerului coordonator inspector principal D.V. să participăm la măsuri

de ordine cu ocazia pichetării Prefecturii de către angajații E., manifestare autorizată

între orele 11.00-13.00”.

De asemenea, din rapoartele

întocmite de alte trei persoane, inspectorii P.I.A. și D.D., precum și de scms.

S.C., aflate la dosarul de fond, persoane care au fost de față la momentul la care

intimatul-reclamant a fost încunoștiințat de către șeful său ierarhic în legătură

cu misiunea în discuție, rezultă că i s-a comunicat „locul și ora desfășurării misiunii

din data de 27 mai 2009” și că „a răspuns că se va deplasa la ora stabilită în acea

locație”.

Toate aceste declarații

conferă consistență și susțin sub aspect probator ambele dispoziții atacate de către

intimatul-reclamant.

De altfel afirmația acestuia

că nu a cunoscut intervalul orar în care s-a desfășurat acțiunea sindicală este

și neverosimilă, din moment ce, totuși , s-a prezentat în locația respectivă la

ora 11.40, s-a interesat dacă sunt probleme, a plecat, după care a revenit la ora

12.15, cu zece minute înainte de terminarea efectivă a mitingului, împrejurări relevate

de cei doi agenți, T.M. și R.V., anterior menționați.

În raport de apărarea

intimatului-reclamant examinată în considerentele precedente, împrejurarea că, în

aceeași zi, la ora 13.10, s-a prezentat la Spitalul Clinic Municipal de Urgențe

Timișoara unde a fost consultat la U.P.U., nu este relevantă. Cu alte cuvinte, nu

s-a invocat starea de boală ca impediment în participarea la evenimentul în discuție,

deci acest considerent al fondului trebuie înlăturat.

În fine, intimatul a reiterat

în recurs un element de nelegalitate extrinsecă a actului administrativ sancționator,

constând în aceea că trimite la dispoziții legale care nu au nicio legătură cu fapta

analizată, ci cu o alta, petrecută la data de 26 mai 2009, cu privire la care însă

nu a fost cercetat disciplinar și, ca urmare, nu s-a apărat.

Într-adevăr, atât în dispoziția

nr. 142 din 07 septembrie 2009 emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș,

cât și în dispoziția nr. 3431 din 01 octombrie 2009 a Inspectoratului General al

Poliției Române sunt indicate mai multe prevederi normative care nu au legătură

cu fapta pentru care a fost sancționat, comisă la data de 27 mai 2009, ci cu o alta,

anterioară, ce privea nerespectarea unor reguli în patrularea auto. Această constatare

nu are însă nicio înrâurire asupra legalității sancțiunii disciplinare examinate,

care, cum s-a arătat, este corect redată în fapt și încadrată în drept.

În plus, Înalta Curte

are în vedere că s-au respectat criteriile de individualizare prevăzute la art.

59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, avându-se în

vedere caracterul și gravitatea faptei, gradul de vinovăție stabilit de cercetarea

disciplinară, precum și circumstanțele concrete ale persoanei intimatului-reclamant.

Așa se explică aplicarea celei mai ușoare sancțiuni: mustrare scrisă, care, potrivit

art. 17 lit. a) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004

privind regimul disciplinar al personalului Ministerului Administrației și Internelor

constă în „reproșul oficial adresat, în scris, polițistului vinovat”.

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse în decizie, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art. 20 din

Legea nr. 554/2004 se va admite recursul, modificându-se soluția primei instanțe

numai în ceea ce privește fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Inspectoratul General al Poliției Române împotriva sentinței nr. 366 din 07

septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamant ca nefondată.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2011.