ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 558/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 558/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului
negativ de competență de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată reclamantul D.U.D. a
solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție al
Județului Timiș și Inspectoratul General al Poliției Române, să se pronunțe o
hotărâre prin care să se dispună anularea Dispoziției nr. 79 din 25 februarie
2011 a șefului I.P.J. Timiș de sancționare disciplinară cu diminuarea
drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de 3 luni, anularea deciziei
motivate din 28 martie 2011 emisă de pârâtul I.G.P.R., cu cheltuieli de
judecată.
Totodată, reclamantul
a solicitat și suspendarea executării dispoziției din 25 februarie 2011 până la
soluționarea irevocabilă a acțiunii, în baza disp. art. 15 rap. la art. 14 din
Legea nr. 554/2004.
În motivarea
acțiunii, reclamantul a arătat că are calitatea de polițist - funcționar public
cu statut special, fiind încadrat al instituției pârâte I.P.J. Timiș, cu gradul
profesional de comisar de poliție, în funcția de Șef al Biroului Rutier la
Poliția Municipiului Timișoara.
Pârâtul I.G.P.R. a
formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de necompetență materială a
tribunalului, față de faptul că primul capăt de cerere a rămas fără obiect ca
urmare a admiterii contestației, iar actul a cărui anulare se solicită este
reprezentat de o decizie emisă de o autoritate publică centrală, ceea ce
atrage, potrivit disp. art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ
nr. 554/2004, competența curților de apel, astfel că se impune declinarea
competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea Curții de Apel
Timișoara.
Prin Sentința civilă
nr. 918 din 18 august 2011 Tribunalul Timiș, secția comercială, contencios
administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială a instanței
invocată de pârâți și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată
de reclamantul D.U.D., în contradictoriu cu pârâții I.P.J. Timiș, și I.G.P.R.,
având ca obiect - suspendare executare și anulare act administrativ, în
favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și
fiscal.
Pentru a se pronunța
astfel Tribunalul Timiș a reținut că prin Decizia nr. 1505 din 28 martie 2011,
contestația reclamantului a fost admisă, cu consecința reevaluării abaterii
disciplinare reținută în sarcina sa și aplicării unei alte sancțiuni -
respectiv, aceea de "mustrare scrisă". Așa fiind, odată cu admiterea
contestației, dispoziția I.P.J. Timiș din 25 februarie 2011 a încetat să mai
producă efecte juridice, nemaifiind în vigoare.
Cum instituția pârâtă
care a emis actul contestat în vigoare - I.G.P.R. - este o autoritate centrală
(potrivit disp. art. 7 din Legea nr. 218/2002), competența de soluționare a
acțiunii îndreptată împotriva acesteia revine Curții de Apel Timișoara.
Curtea de Apel
Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr.
587 din 14 decembrie 2011 a declinat în favoarea Tribunalului Timiș, secția
contencios administrativ și fiscal, competența materială de soluționare a
cererii promovate de reclamant și constatând ivit conflictul negativ de competență
a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.
Pentru a hotărî
astfel Curtea de Apel Timișoara a reținut, că actul vătămător atacat în cauză
cu acțiunea în anulare și care face obiect al cererii de suspendare a
executării îl reprezintă Dispoziția din 25 februarie 2011 a Șefului I.P.J.
Timiș, prin care reclamantul a fost sancționat disciplinar iar nu decizia
motivată prin care I.G.P.R. a admis contestația promovată în procedura
administrativă prealabilă sesizării instanței.
Dispoziția emisă de
autoritatea publică județeană, cuprinde mențiunile impuse de art. 55 - 61 din
Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului și Ordinul M.A.I. nr. 400/2004
pentru justificarea aplicării sancțiunii disciplinare, respectiv sunt expuse motivele
de fapt și de drept care au condus la angajarea răspunderii disciplinare a
reclamantului. Acesta este actul prin care s-a angajat răspunderea disciplinară
a reclamantului și s-a concluzionat în sensul aplicării unei sancțiuni
disciplinare.
Înalta Curte constată
că în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Curții de Apel
Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce
vor fi arătate în continuare.
Prin acțiunea
formulată, reclamantul D.U.D. solicită, pe de o parte, anularea dispoziției din
25 februarie 2011 emisă de șeful I.P.J. Timiș, prin care s-a dispus
sancționarea sa disciplinară cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o
perioadă de 3 luni, precum și suspendarea executării acesteia, iar, pe de altă
parte, solicită anularea deciziei motivate din 28 martie 2011 emisă de pârâtul
I.G.P.R.
Prin decizia din 28
martie 2011, contestația acestuia a fost admisă, cu consecința reevaluării
abaterii disciplinare reținută în sarcina sa și aplicării unei alte sancțiuni -
respectiv, aceea de "mustrare scrisă". Deci, odată cu admiterea
contestației, dispoziția I.P.J. Timiș din 25 februarie 2011 a încetat să mai
producă efecte juridice.
Potrivit
dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și
completările ulterioare, "Litigiile privind actele administrative emise
sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care
privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale
acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele
administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau
încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și
impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai
mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios
administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială
nu se prevede altfel".
Instituția pârâtă
care a emis actul contestat în vigoare - I.G.P.R. - este o autoritate centrală
și astfel competența de soluționare a acțiunii îndreptată împotriva acesteia
revine Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.
Față de cele arătate,
Înalta Curte constată că soluționarea cauzei în primă instanță privind pe
D.U.D., I.P.J. Timiș și I.G.P.R. este de competența Curții de Apel Timișoara,
secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei privind pe D.U.D., I.P.J. Timiș și I.G.P.R. în favoarea
Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 3 februarie 2012.
Procesat de GGC - AA