ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2813/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, reclamantul V.F.D.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea dispoziției din 31 mai 2010, pe care o consideră netemeinică și nelegală atât prin prisma faptelor imputate, cât și prin prisma sancțiunii aplicate, care este excesivă în raport chiar și cu abaterile disciplinare pretins a fi săvârșite de către reclamant. În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat, în temeiul art. 62 alin. (2) lit. a) din Ordinul nr. 400/2004, nulitatea dispoziției atacate, ca urmare a nemotivării în fapt a acesteia, cu elemente concrete, posibil de verificat și probat și față de care să se poată realiza apărări, simple referiri generice fiind insuficiente pentru a considera motivată în fapt dispoziția.

Referitor la faptele imputate, reclamantul a afirmat că din cauza fluctuației de personal din cadrul biroului, Planificarea din 28 ianuarie 2009 nu a mai corespuns realității, parte din subordonații înscriși în planificare fiind mutați la alte birouri sau servicii, însă controalele de fond au fost realizate la toți subordonații rămași în subordinea reclamantului, în cadrul serviciului condus, precum și la cei noi veniți în cadrul serviciului. A mai arătat că, în ceea ce privește faptul că „nu a manifestat preocupare de identificare și manageriale a stărilor conflictuale existente la nivelul biroului" se susține că nu se arată în nici un fel cum s-a săvârșit această abatere, faptele neputând fi prezumate și inexistența preocupării nu poate fi dedusă de vreme ce starea conflictuală a apărut.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 554/2004 coroborate cu cele ale Legii nr. 360/2002. Pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând faptul că apărarea reclamantului referitoare la nemotivarea în fapt, cu elemente concrete a dispoziției atacate, nu este fondată, avându-se în vedere că aceasta a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 400/2004 și cuprinde „descrierea punctuală a faptelor care constituie abatere disciplinară". S-a solicitat a se constata că în raportul explicativ din data de 20 aprilie 2010 comisarul șef de poliție V.F.D.N.

recunoaște faptul că pentru anul 2009 a efectuat sporadic controalele de fond, invocând fluctuațiile de personal, însă motivele invocate nu justifică neefectuarea acestor activități planificate prin Nota din 28 ianuarie 2009. Prin sentința civilă nr. 33 din 2 februarie 2011, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul V.F.D.N., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române și a anulat dispoziția din 31 mai 2010 în ceea ce privește sancțiunea aplicată reclamantului, pe care a înlocuit-o cu sancțiunea „mustrare scrisă", conform art. 17 alin. (1) lit. a) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: - În perioada 01-02 aprilie 2010, în baza planului de control tematic din 01 aprilie 2010, aprobat de conducerea I.G.P.R., o comisie formată din ofițeri din cadrul Direcției Control Intern și Direcției Rutiere a efectuat un control tematic inopinat la I.P.J. Sibiu, ca urmare a materialului de presă difuzat la 31 martie 2010, orele 22,00, pe postul de televiziune „R.", prezentat în cadrul emisiunii „AA", având ca obiective: analiza activităților desfășurate de către efectivele Biroului Rutier - Poliția Municipiului Sibiu în cursul anului 2009 și primul trimestru al anului 2010; managementul exercitat de șeful Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Sibiu-comisar șef V.F.D.N.

cu privire la realizarea indicatorilor de performanță specifici; modalitatea de executare a controlului pe linie de poliție rutieră de către conducerea Poliției Municipiului Sibiu și șeful Serviciului Rutier; verificarea legalității dispozițiilor emise de conducerea I.P.J. Sibiu în legătură cu activitățile poliției rutiere, starea și practica disciplinară a efectivelor de poliție rutieră din cadrul I.P.J.

Sibiu; - Prin Raportul cu constatările și concluziile rezultate în urma controlului tematic efectuat la I.P.J.Sibiu, depus la dosar, în sarcina reclamantului au fost reținute următoarele deficiențe: nu a efectuat controalele de fond pentru anul 2009, la ofițerii și agenții de poliție din cadrul biroului, conform planificării întocmite prin Nota din 28 noiembrie 2009, aprobată de conducerea inspectoratului; analiza activităților prevăzute în nota de sarcini a fost efectuată superficial, la rubrica „Modul de realizare" fiind specificată doar sintagma „Realizat", fără a se detalia modul concret de efectuare; nu a manifestat preocupare de identificare și manageriale a stărilor conflictuale existente în cadrul structurii pe care o conduce, manifestând un mod de abordare permisiv în relația cu subordonații, cu toate că au existat situații ce necesitau intervenția fermă a acestuia; urmare a celor reținute, în temeiul art. 15 lit. a) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004, prin raport s-a propus „atenționarea" reclamantului; - prin dispoziția din 31 mai 2010 a Inspectorului General al Poliției Române, reclamantul a fost sancționat disciplinar cu „trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut", respectiv până la funcția de ofițer specialist I,

pentru comiterea abaterii disciplinare prevăzută de art. 7 lit. b) din Legea nr. 360/2002 și art. 12 alin. (1) lit. b) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004.

Contestația formulată de către reclamant împotriva dispoziției de sancționare a fost respinsă prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. II/3215 din 25 iunie 2010. În acest context faptic, instanța de fond a constatat următoarele: - susținerile reclamantului privitoare la nulitatea dispoziției atacate pentru nemotivarea în fapt cu elemente concrete, posibil de verificat și probat, nu pot fi reținute, întrucât analizându-se dispoziția din 31 mai 2010, se constată că fapta imputată reclamantului poate fi identificată în conținutul dispoziției; - în ceea ce privește faptele reținute în sarcina reclamantului, prin Nota din 28 ianuarie 2009, s-a stabilit planificarea privind efectuarea controalelor de fond pentru anul 2009 la ofițerii și agenții de circulație din cadrul B.P.R.M.U.

Sibiu, reclamantul având obligația de a efectua controlul de fond la ofițerii și agenții nominalizați în mod expres în cuprinsul acestei planificări; analizând rapoartele de evaluare depuse la dosar, instanța de fond a constatat că reclamantul a efectuat, conform planificării, controlul de fond pentru anul 2009 numai în ceea ce privește pe agentul P.C., în rest fie controlul a fost efectuat la o altă dată decât cea planificată, fie a fost efectuat cu privire la persoane care urmau să fie evaluate de către alte persoane, fie nu a fost deloc efectuat; În ceea ce privește lipsa de preocupare de care ar fi dat dovadă reclamantul în a identifica și manageria stările conflictuale din cadrul biroului, instanța de fond a reținut că, în lipsa unor dovezi certe care să pună în evidență atât existența unor stări conflictuale, cât și lipsa de preocupare a reclamantului pentru identificarea și managerierea acestora, susținerile reclamantului în sensul imposibilității prezumării faptelor și deducerii inexistenței preocupării și managerierii stărilor conflictuale din faptul că în data de 31 martie 2010 trei agenți ai biroului au apărut în cadrul unei emisiuni TV și au făcut referiri atât la activitatea instituției, cât și a biroului, sunt întemeiate, cu atât mai mult cu cât nemulțumirile acestora au apărut după efectuarea unui control al D.G.A.

fată de unii dintre ei. A mai constatat prima instanță că situația potrivit căreia reclamantul a recunoscut că a dat dovadă de lipsă de fermitate nu echivalează cu o lipsă de preocupare pentru identificarea și managerierea unui conflict, lipsa de fermitate nefiind similară cu lipsa de preocupare în identificarea și managerierea acestor situații. Având în vedere cele constatate în urma analizării probelor existente la dosar, instanța de fond a reținut că vinovăția reclamantului în ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. b) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004, însă doar în modalitatea neefectuării controalelor de fond în perioada mai-decembrie 2009, conform planificării prin Nota din 28 ianuarie 2009, și realizării cu superficialitate în aceiași perioadă a analizei activităților planificate prin notele de sarcini lunare.

În ceea ce privește sancțiunea disciplinară aplicată reclamantului, prima instanță a reținut că sancțiunile disciplinare sunt în ordinea gravității lor strict și limitativ indicate în art. 17 din O rdinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004, iar stabilirea sancțiunii disciplinare nu poate avea loc în mod arbitrar ci exclusiv în funcție de respectarea riguroasă și cumulativă a unor criterii precis determinate în art. 14 din același act normativ.

A concluzionat prima instanță că, având în vedere caracterul și gravitatea redusă a faptei comise, precum și faptul că reclamantul îndeplinește funcția de șef Birou rutier siguranța circulației în mediul urban din data de 01 februarie 2009, iar anterior a fost apreciat cu calificativul „foarte bun", că nu a fost sancționat disciplinar și că în timpul cercetării prealabile a avut o atitudine cooperantă sancțiunea aplicată reclamantului este excesivă . În acest sens, curtea de apel a înlocuit sancțiunea dispusă prin ordinul anulat cu sancțiunea mustrării scrise, prevăzută de art. 17 alin. (1) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române.

În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române a arătat în esență: - Hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală cu privire la faptul că nu este dovedită abaterea disciplinară constând în lipsa de preocupare de care a dat dovadă intimatul în a identifica și manageria stările conflictuale la nivelul biroului. Astfel, instanța de fond a reținut că intimatul-reclamant se face vinovat de faptul că nu a efectuat contractele de fond în perioada mai-decembrie 2009 - iar din aceste controale rezultă tocmai modul de care subordonații își îndeplinesc atributele de serviciu și cauzele pentru care nu și le îndeplinesc și se pot identifica sau preveni stările conflictuale.

Deși ofițerul afirmă că a reușit să aplaneze starea conflictuală existentă la nivelul activităților Biroului Rutier în momentul în care a preluat conducerea, în realitate lucrurile au stat diferit. Astfel că în data de 31 martie 2010 un număr de 3 agenți de poliție rutieră din cadrul biroului au apărut neautorizat în mass-media și au făcut aprecieri chiar cu privire la managementul defectuos exercitat pe această linie. Deși ofițerul a susținut că nu a fost sunat anterior de agenții din cadrul biroului care intenționau să facă declarații la televiziune , aceștia prin rapoartele lor au afirmat că l-au informat telefonic pe șeful biroului rutier și intimatul nu a avut nici o reacție - cu privire la faptul că aceștia să prezinte unele probleme.

S-a mai arătat de recurent că însuși reclamantul-intimat a recunoscut că este de acord cu existența unei lipse de fermitate din partea sa în activitatea de comandă. De asemenea, ofițerul nu a formulat obiecțiuni cu privire la cele consemnate de Consiliul de Disciplină, nu a formulat obiecțiuni la documentele prezentate de Consiliu, fiind semnate de acesta. - Instanța de fond în mod greșit a considerat că sancțiunea aplicată este excesivă. Stabilirea sancțiunii nu s-a făcut arbitrar ci motivat de vinovăția intimatului și de responsabilitățile și specificul funcției ocupată de intimat - cu respectarea criteriilor determinate de art. 14 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004.

Soluția instanței de contencios cu privire la anularea dispoziției din 31 mai 2010 în ceea ce privește sancțiunea aplicată intimatului și înlocuirea acesteia cu sancțiunea de „mustrare scrisă” este nelegală, întrucât instanța nu se poate substitui persoanei competente să dispună aplicarea sancțiunii disciplinare și întregii proceduri disciplinare. Analizând cererea de recurs, normele legale incidente în cauză și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru considerentele ce vor fi prezentate în cele ce urmează: -În ceea ce privește abaterea disciplinară constând în lipsa de preocupare a intimatului în a identifica și manageria stările conflictuale existente la nivelul biroului - Înalta Curte reține că este pertinentă motivarea instanței de fond privind lipsa unor dovezi certe care să pună în evidență existența unor stări conflictuale cât și lipsa de preocupare a reclamantului pentru identificarea și managerierea acestora.

Se reține de asemenea că întrucât nu sunt prezentate concret anumite disfuncționalități manageriale în sarcina intimatului-reclamant este imposibil de analizat doar prin raportarea la prezența în mass-media a unor agenți de poliție, ce anume trebuia să identifice reclamantul-intimat, în condițiile în care a fost numit Șef Birou rutier - la data de 1 februarie 2009, materialul de presă a fost difuzat la data de 31 martie 2010, după emisiunea TV, intimatul a anunțat pe superiorii săi. Faptul că la data de 25 martie 2009 doi agenți de poliție au fost acuzați de mită de către doi cetățeni polonezi nu poate fi imputată intimatului și nu a fost descrisă ca faptă concretă în abaterea disciplinară atribuită ca fiind săvârșită de intimat.

Nu are relevanță că intimatul nu a formulat obiecțiuni la cele consemnate în cursul cercetării prealabile, este important faptul că acesta a formulat contestație împotriva Dispoziției Inspectoratului General - prin care a fost sancționat disciplinar, a formulat ulterior, acțiune în contencios. - În ceea ce privește înlocuirea sancțiunii disciplinare aplicate cu sancțiunea „mustrare scrisă”, Înalta Curte reține că prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004 consacră caracterul de plină jurisdicție al contenciosului administrativ subiectiv iar instanța de contencios poate ea însăși să dispună măsuri pentru recunoașterea dreptului sau a interesului legitim vătămat, constând în reformarea unei decizii administrative, fără ca astfel de dispoziții, cuprinse în hotărârea judecătorească să poată fi considerate imixtiuni în activitatea administrației publice.

Instanța de fond în mod corect a apreciat în raport de criteriile prevăzute în art. 14 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004 caracterul și gravitatea redusă a faptelor reținute în sarcina reclamantului și având în vedere și propunerea prin Raportul cu constatările controlului tematic - de a fi „atenționat” reclamantul în conformitate cu prevederile art. 15 lit. a) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004. Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției Române, împotriva sentinței civile nr. 33 din 2 februarie 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2011.