ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2813/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2813/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată
pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, reclamantul V.F.D.N. a solicitat, în contradictoriu
cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, ca prin hotărâre judecătorească
să se dispună anularea dispoziției din 31 mai 2010, pe care o consideră netemeinică
și nelegală atât prin prisma faptelor imputate, cât și prin prisma sancțiunii aplicate,
care este excesivă în raport chiar și cu abaterile disciplinare pretins a fi săvârșite
de către reclamant.
În motivarea acțiunii,
reclamantul a invocat, în temeiul art. 62 alin. (2) lit. a) din Ordinul nr. 400/2004,
nulitatea dispoziției atacate, ca urmare a nemotivării în fapt a acesteia, cu elemente
concrete, posibil de verificat și probat și față de care să se poată realiza apărări,
simple referiri generice fiind insuficiente pentru a considera motivată în fapt
dispoziția.
Referitor la faptele imputate,
reclamantul a afirmat că din cauza fluctuației de personal din cadrul biroului,
Planificarea din 28 ianuarie 2009 nu a mai corespuns realității, parte din subordonații
înscriși în planificare fiind mutați la alte birouri sau servicii, însă controalele
de fond au fost realizate la toți subordonații rămași în subordinea reclamantului,
în cadrul serviciului condus, precum și la cei noi veniți în cadrul serviciului.
A mai arătat că, în ceea
ce privește faptul că „nu a manifestat preocupare de identificare și manageriale
a stărilor conflictuale existente la nivelul biroului" se susține că nu se
arată în nici un fel cum s-a săvârșit această abatere, faptele neputând fi prezumate
și inexistența preocupării nu poate fi dedusă de vreme ce starea conflictuală a
apărut.
În drept, au fost invocate
prevederile Legii nr. 554/2004 coroborate cu cele ale Legii nr. 360/2002.
Pârâtul Inspectoratul
General al Poliției Române a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea
acțiunii ca neîntemeiată, arătând faptul că apărarea reclamantului referitoare la
nemotivarea în fapt, cu elemente concrete a dispoziției atacate, nu este fondată,
avându-se în vedere că aceasta a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 62
alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 400/2004 și cuprinde „descrierea punctuală a faptelor
care constituie abatere disciplinară".
S-a solicitat a se constata
că în raportul explicativ din data de 20 aprilie 2010 comisarul șef de poliție V.F.D.N.
recunoaște faptul că pentru anul 2009 a efectuat sporadic controalele de fond, invocând
fluctuațiile de personal, însă motivele invocate nu justifică neefectuarea acestor
activități planificate prin Nota din 28 ianuarie 2009.
Prin sentința civilă
nr. 33 din 2 februarie 2011, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ
și fiscal a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul
V.F.D.N., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române
și a anulat dispoziția din 31 mai 2010 în ceea ce privește sancțiunea aplicată reclamantului,
pe care a înlocuit-o cu sancțiunea „mustrare scrisă", conform art. 17
alin. (1) lit. a) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004.
Pentru a hotărî astfel,
instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
- În perioada 01-02
aprilie 2010, în baza planului de control tematic din 01 aprilie 2010, aprobat de
conducerea I.G.P.R., o comisie formată din ofițeri din cadrul Direcției Control
Intern și Direcției Rutiere a efectuat un control tematic inopinat la I.P.J. Sibiu,
ca urmare a materialului de presă difuzat la 31 martie 2010, orele 22,00, pe postul
de televiziune „R.", prezentat în cadrul emisiunii „AA", având ca obiective:
analiza activităților desfășurate de către efectivele Biroului Rutier - Poliția
Municipiului Sibiu în cursul anului 2009 și primul trimestru al anului 2010; managementul
exercitat de șeful Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Sibiu-comisar
șef V.F.D.N. cu privire la realizarea indicatorilor de performanță specifici; modalitatea
de executare a controlului pe linie de poliție rutieră de către conducerea Poliției
Municipiului Sibiu și șeful Serviciului Rutier; verificarea legalității dispozițiilor
emise de conducerea I.P.J. Sibiu în legătură cu activitățile poliției rutiere, starea
și practica disciplinară a efectivelor de poliție rutieră din cadrul I.P.J. Sibiu;
- Prin Raportul cu constatările
și concluziile rezultate în urma controlului tematic efectuat la I.P.J.Sibiu, depus
la dosar, în sarcina reclamantului au fost reținute următoarele deficiențe: nu a
efectuat controalele de fond pentru anul 2009, la ofițerii și agenții de poliție
din cadrul biroului, conform planificării întocmite prin Nota din 28 noiembrie 2009,
aprobată de conducerea inspectoratului; analiza activităților prevăzute în nota
de sarcini a fost efectuată superficial, la rubrica „Modul de realizare" fiind
specificată doar sintagma „Realizat", fără a se detalia modul concret de efectuare;
nu a manifestat preocupare de identificare și manageriale a stărilor conflictuale
existente în cadrul structurii pe care o conduce, manifestând un mod de abordare
permisiv în relația cu subordonații, cu toate că au existat situații ce necesitau
intervenția fermă a acestuia; urmare a celor reținute, în temeiul art. 15 lit. a)
din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004, prin raport s-a
propus „atenționarea" reclamantului;
- prin dispoziția din
31 mai 2010 a Inspectorului General al Poliției Române, reclamantul a fost sancționat
disciplinar cu „trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază
al gradului profesional deținut", respectiv până la funcția de ofițer specialist
I, pentru comiterea abaterii disciplinare prevăzută de art. 7 lit. b) din Legea
nr. 360/2002 și art. 12 alin. (1) lit. b) din Ordinul Ministrului
Administrației și Internelor nr. 400/2004.
Contestația formulată
de către reclamant împotriva dispoziției de sancționare a fost respinsă prin Ordinul
Ministrului Administrației și Internelor nr. II/3215 din 25 iunie 2010.
În acest context faptic,
instanța de fond a constatat următoarele:
- susținerile reclamantului
privitoare la nulitatea dispoziției atacate pentru nemotivarea în fapt cu elemente
concrete, posibil de verificat și probat, nu pot fi reținute, întrucât analizându-se
dispoziția din 31 mai 2010, se constată că fapta imputată reclamantului poate fi
identificată în conținutul dispoziției;
- în ceea ce privește
faptele reținute în sarcina reclamantului, prin Nota din 28 ianuarie 2009, s-a stabilit
planificarea privind efectuarea controalelor de fond pentru anul 2009 la ofițerii
și agenții de circulație din cadrul B.P.R.M.U. Sibiu, reclamantul având obligația
de a efectua controlul de fond la ofițerii și agenții nominalizați în mod expres
în cuprinsul acestei planificări; analizând rapoartele de evaluare depuse la dosar,
instanța de fond a constatat că reclamantul a efectuat, conform planificării, controlul
de fond pentru anul 2009 numai în ceea ce privește pe agentul P.C., în rest fie
controlul a fost efectuat la o altă dată decât cea planificată, fie a fost efectuat
cu privire la persoane care urmau să fie evaluate de către alte persoane, fie nu
a fost deloc efectuat;
În ceea ce privește lipsa
de preocupare de care ar fi dat dovadă reclamantul în a identifica și manageria
stările conflictuale din cadrul biroului, instanța de fond a reținut că, în lipsa
unor dovezi certe care să pună în evidență atât existența unor stări conflictuale,
cât și lipsa de preocupare a reclamantului pentru identificarea și managerierea
acestora, susținerile reclamantului în sensul imposibilității prezumării faptelor
și deducerii inexistenței preocupării și managerierii stărilor conflictuale din
faptul că în data de 31 martie 2010 trei agenți ai biroului au apărut în cadrul
unei emisiuni TV și au făcut referiri atât la activitatea instituției, cât și a
biroului, sunt întemeiate, cu atât mai mult cu cât nemulțumirile acestora au apărut
după efectuarea unui control al D.G.A. fată de unii dintre ei.
A mai constatat prima
instanță că situația potrivit căreia reclamantul a recunoscut că a dat dovadă de
lipsă de fermitate nu echivalează cu o lipsă de preocupare pentru identificarea
și managerierea unui conflict, lipsa de fermitate nefiind similară cu lipsa de preocupare
în identificarea și managerierea acestor situații.
Având în vedere cele constatate
în urma analizării probelor existente la dosar, instanța de fond a reținut că vinovăția
reclamantului în ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 12
alin. (1) lit. b) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004,
însă doar în modalitatea neefectuării controalelor de fond în perioada mai-decembrie
2009, conform planificării prin Nota din 28 ianuarie 2009, și realizării cu superficialitate
în aceiași perioadă a analizei activităților planificate prin notele de sarcini
lunare.
În ceea ce privește sancțiunea
disciplinară aplicată reclamantului, prima instanță a reținut că sancțiunile disciplinare
sunt în ordinea gravității lor strict și limitativ indicate în art. 17 din O
rdinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004, iar stabilirea sancțiunii
disciplinare nu poate avea loc în mod arbitrar ci exclusiv în funcție de respectarea
riguroasă și cumulativă a unor criterii precis determinate în art. 14 din același
act normativ.
A concluzionat prima instanță
că, având în vedere caracterul și gravitatea redusă a faptei comise, precum și faptul
că reclamantul îndeplinește funcția de șef Birou rutier siguranța circulației în
mediul urban din data de 01 februarie 2009, iar anterior a fost apreciat cu calificativul
„foarte bun", că nu a fost sancționat disciplinar și că în timpul cercetării
prealabile a avut o atitudine cooperantă sancțiunea aplicată reclamantului este
excesivă .
În acest sens, curtea
de apel a înlocuit sancțiunea dispusă prin ordinul anulat cu sancțiunea mustrării
scrise, prevăzută de art. 17 alin. (1) din Ordinul Ministrului Administrației
și Internelor nr. 400/2004.
Împotriva acestei sentințe
a declarat recurs pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române.
În motivarea recursului
întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc. civ.,
pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române a arătat în esență:
- Hotărârea instanței
de fond este netemeinică și nelegală cu privire la faptul că nu este dovedită abaterea
disciplinară constând în lipsa de preocupare de care a dat dovadă intimatul în a
identifica și manageria stările conflictuale la nivelul biroului.
Astfel, instanța de fond
a reținut că intimatul-reclamant se face vinovat de faptul că nu a efectuat contractele
de fond în perioada mai-decembrie 2009 - iar din aceste controale rezultă tocmai
modul de care subordonații își îndeplinesc atributele de serviciu și cauzele pentru
care nu și le îndeplinesc și se pot identifica sau preveni stările conflictuale.
Deși ofițerul afirmă că
a reușit să aplaneze starea conflictuală existentă la nivelul activităților Biroului
Rutier în momentul în care a preluat conducerea, în realitate lucrurile au stat
diferit. Astfel că în data de 31 martie 2010 un număr de 3 agenți de poliție rutieră
din cadrul biroului au apărut neautorizat în mass-media și au făcut aprecieri chiar
cu privire la managementul defectuos exercitat pe această linie.
Deși ofițerul a susținut
că nu a fost sunat anterior de agenții din cadrul biroului care intenționau să facă
declarații la televiziune , aceștia prin rapoartele lor au afirmat că l-au informat
telefonic pe șeful biroului rutier și intimatul nu a avut nici o reacție - cu privire
la faptul că aceștia să prezinte unele probleme.
S-a mai arătat de recurent
că însuși reclamantul-intimat a recunoscut că este de acord cu existența unei lipse
de fermitate din partea sa în activitatea de comandă.
De asemenea, ofițerul
nu a formulat obiecțiuni cu privire la cele consemnate de Consiliul de Disciplină,
nu a formulat obiecțiuni la documentele prezentate de Consiliu, fiind semnate de
acesta.
- Instanța de fond în
mod greșit a considerat că sancțiunea aplicată este excesivă. Stabilirea sancțiunii
nu s-a făcut arbitrar ci motivat de vinovăția intimatului și de responsabilitățile
și specificul funcției ocupată de intimat - cu respectarea criteriilor determinate
de art. 14 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004.
Soluția instanței de contencios
cu privire la anularea dispoziției din 31 mai 2010 în ceea ce privește sancțiunea
aplicată intimatului și înlocuirea acesteia cu sancțiunea de „mustrare scrisă” este
nelegală, întrucât instanța nu se poate substitui persoanei competente să dispună
aplicarea sancțiunii disciplinare și întregii proceduri disciplinare.
Analizând cererea de recurs,
normele legale incidente în cauză și în conformitate cu prevederile art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru considerentele
ce vor fi prezentate în cele ce urmează:
-În ceea ce privește abaterea
disciplinară constând în lipsa de preocupare a intimatului în a identifica și manageria
stările conflictuale existente la nivelul biroului - Înalta Curte reține că este
pertinentă motivarea instanței de fond privind lipsa unor dovezi certe care să pună
în evidență existența unor stări conflictuale cât și lipsa de preocupare a reclamantului
pentru identificarea și managerierea acestora.
Se reține de asemenea
că întrucât nu sunt prezentate concret anumite disfuncționalități manageriale în
sarcina intimatului-reclamant este imposibil de analizat doar prin raportarea la
prezența în mass-media a unor agenți de poliție, ce anume trebuia să identifice
reclamantul-intimat, în condițiile în care a fost numit Șef Birou rutier - la data
de 1 februarie 2009, materialul de presă a fost difuzat la data de 31 martie 2010,
după emisiunea TV, intimatul a anunțat pe superiorii săi. Faptul că la data de 25
martie 2009 doi agenți de poliție au fost acuzați de mită de către doi cetățeni
polonezi nu poate fi imputată intimatului și nu a fost descrisă ca faptă concretă
în abaterea disciplinară atribuită ca fiind săvârșită de intimat.
Nu are relevanță că intimatul
nu a formulat obiecțiuni la cele consemnate în cursul cercetării prealabile, este
important faptul că acesta a formulat contestație împotriva Dispoziției Inspectoratului
General - prin care a fost sancționat disciplinar, a formulat ulterior, acțiune
în contencios.
- În ceea ce privește
înlocuirea sancțiunii disciplinare aplicate cu sancțiunea „mustrare scrisă”, Înalta
Curte reține că prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004 consacră caracterul de
plină jurisdicție al contenciosului administrativ subiectiv iar instanța de contencios
poate ea însăși să dispună măsuri pentru recunoașterea dreptului sau a interesului
legitim vătămat, constând în reformarea unei decizii administrative, fără ca astfel
de dispoziții, cuprinse în hotărârea judecătorească să poată fi considerate imixtiuni
în activitatea administrației publice.
Instanța de fond în mod
corect a apreciat în raport de criteriile prevăzute în art. 14 din Ordinul Ministrului
Administrației și Internelor nr. 400/2004 caracterul și gravitatea redusă a faptelor
reținute în sarcina reclamantului și având în vedere și propunerea prin Raportul
cu constatările controlului tematic - de a fi „atenționat” reclamantul în conformitate
cu prevederile art. 15 lit. a) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor
nr. 400/2004.
Având în vedere cele arătate
mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va
respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Inspectoratul General
al Poliției Române, împotriva sentinței civile nr. 33 din 2 februarie 2011 a Curții
de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2011.