ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2813/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2813/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată

pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, reclamantul V.F.D.N. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, ca prin hotărâre judecătorească

să se dispună anularea dispoziției din 31 mai 2010, pe care o consideră netemeinică

și nelegală atât prin prisma faptelor imputate, cât și prin prisma sancțiunii aplicate,

care este excesivă în raport chiar și cu abaterile disciplinare pretins a fi săvârșite

de către reclamant.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a invocat, în temeiul art. 62 alin. (2) lit. a) din Ordinul nr. 400/2004,

nulitatea dispoziției atacate, ca urmare a nemotivării în fapt a acesteia, cu elemente

concrete, posibil de verificat și probat și față de care să se poată realiza apărări,

simple referiri generice fiind insuficiente pentru a considera motivată în fapt

dispoziția.

Referitor la faptele imputate,

reclamantul a afirmat că din cauza fluctuației de personal din cadrul biroului,

Planificarea din 28 ianuarie 2009 nu a mai corespuns realității, parte din subordonații

înscriși în planificare fiind mutați la alte birouri sau servicii, însă controalele

de fond au fost realizate la toți subordonații rămași în subordinea reclamantului,

în cadrul serviciului condus, precum și la cei noi veniți în cadrul serviciului.

A mai arătat că, în ceea

ce privește faptul că „nu a manifestat preocupare de identificare și manageriale

a stărilor conflictuale existente la nivelul biroului" se susține că nu se

arată în nici un fel cum s-a săvârșit această abatere, faptele neputând fi prezumate

și inexistența preocupării nu poate fi dedusă de vreme ce starea conflictuală a

apărut.

În drept, au fost invocate

prevederile Legii nr. 554/2004 coroborate cu cele ale Legii nr. 360/2002.

Pârâtul Inspectoratul

General al Poliției Române a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată, arătând faptul că apărarea reclamantului referitoare la

nemotivarea în fapt, cu elemente concrete a dispoziției atacate, nu este fondată,

avându-se în vedere că aceasta a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 62

alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 400/2004 și cuprinde „descrierea punctuală a faptelor

care constituie abatere disciplinară".

S-a solicitat a se constata

că în raportul explicativ din data de 20 aprilie 2010 comisarul șef de poliție V.F.D.N.

recunoaște faptul că pentru anul 2009 a efectuat sporadic controalele de fond, invocând

fluctuațiile de personal, însă motivele invocate nu justifică neefectuarea acestor

activități planificate prin Nota din 28 ianuarie 2009.

Prin sentința civilă

nr. 33 din 2 februarie 2011, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ

și fiscal a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul

V.F.D.N., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române

și a anulat dispoziția din 31 mai 2010 în ceea ce privește sancțiunea aplicată reclamantului,

pe care a înlocuit-o cu sancțiunea „mustrare scrisă", conform art. 17

alin. (1) lit. a) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

- În perioada 01-02

aprilie 2010, în baza planului de control tematic din 01 aprilie 2010, aprobat de

conducerea I.G.P.R., o comisie formată din ofițeri din cadrul Direcției Control

Intern și Direcției Rutiere a efectuat un control tematic inopinat la I.P.J. Sibiu,

ca urmare a materialului de presă difuzat la 31 martie 2010, orele 22,00, pe postul

de televiziune „R.", prezentat în cadrul emisiunii „AA", având ca obiective:

analiza activităților desfășurate de către efectivele Biroului Rutier - Poliția

Municipiului Sibiu în cursul anului 2009 și primul trimestru al anului 2010; managementul

exercitat de șeful Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Sibiu-comisar

șef V.F.D.N. cu privire la realizarea indicatorilor de performanță specifici; modalitatea

de executare a controlului pe linie de poliție rutieră de către conducerea Poliției

Municipiului Sibiu și șeful Serviciului Rutier; verificarea legalității dispozițiilor

emise de conducerea I.P.J. Sibiu în legătură cu activitățile poliției rutiere, starea

și practica disciplinară a efectivelor de poliție rutieră din cadrul I.P.J. Sibiu;

- Prin Raportul cu constatările

și concluziile rezultate în urma controlului tematic efectuat la I.P.J.Sibiu, depus

la dosar, în sarcina reclamantului au fost reținute următoarele deficiențe: nu a

efectuat controalele de fond pentru anul 2009, la ofițerii și agenții de poliție

din cadrul biroului, conform planificării întocmite prin Nota din 28 noiembrie 2009,

aprobată de conducerea inspectoratului; analiza activităților prevăzute în nota

de sarcini a fost efectuată superficial, la rubrica „Modul de realizare" fiind

specificată doar sintagma „Realizat", fără a se detalia modul concret de efectuare;

nu a manifestat preocupare de identificare și manageriale a stărilor conflictuale

existente în cadrul structurii pe care o conduce, manifestând un mod de abordare

permisiv în relația cu subordonații, cu toate că au existat situații ce necesitau

intervenția fermă a acestuia; urmare a celor reținute, în temeiul art. 15 lit. a)

din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004, prin raport s-a

propus „atenționarea" reclamantului;

- prin dispoziția din

31 mai 2010 a Inspectorului General al Poliției Române, reclamantul a fost sancționat

disciplinar cu „trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază

al gradului profesional deținut", respectiv până la funcția de ofițer specialist

I, pentru comiterea abaterii disciplinare prevăzută de art. 7 lit. b) din Legea

nr. 360/2002 și art. 12 alin. (1) lit. b) din Ordinul Ministrului

Administrației și Internelor nr. 400/2004.

Contestația formulată

de către reclamant împotriva dispoziției de sancționare a fost respinsă prin Ordinul

Ministrului Administrației și Internelor nr. II/3215 din 25 iunie 2010.

În acest context faptic,

instanța de fond a constatat următoarele:

- susținerile reclamantului

privitoare la nulitatea dispoziției atacate pentru nemotivarea în fapt cu elemente

concrete, posibil de verificat și probat, nu pot fi reținute, întrucât analizându-se

dispoziția din 31 mai 2010, se constată că fapta imputată reclamantului poate fi

identificată în conținutul dispoziției;

- în ceea ce privește

faptele reținute în sarcina reclamantului, prin Nota din 28 ianuarie 2009, s-a stabilit

planificarea privind efectuarea controalelor de fond pentru anul 2009 la ofițerii

și agenții de circulație din cadrul B.P.R.M.U. Sibiu, reclamantul având obligația

de a efectua controlul de fond la ofițerii și agenții nominalizați în mod expres

în cuprinsul acestei planificări; analizând rapoartele de evaluare depuse la dosar,

instanța de fond a constatat că reclamantul a efectuat, conform planificării, controlul

de fond pentru anul 2009 numai în ceea ce privește pe agentul P.C., în rest fie

controlul a fost efectuat la o altă dată decât cea planificată, fie a fost efectuat

cu privire la persoane care urmau să fie evaluate de către alte persoane, fie nu

a fost deloc efectuat;

În ceea ce privește lipsa

de preocupare de care ar fi dat dovadă reclamantul în a identifica și manageria

stările conflictuale din cadrul biroului, instanța de fond a reținut că, în lipsa

unor dovezi certe care să pună în evidență atât existența unor stări conflictuale,

cât și lipsa de preocupare a reclamantului pentru identificarea și managerierea

acestora, susținerile reclamantului în sensul imposibilității prezumării faptelor

și deducerii inexistenței preocupării și managerierii stărilor conflictuale din

faptul că în data de 31 martie 2010 trei agenți ai biroului au apărut în cadrul

unei emisiuni TV și au făcut referiri atât la activitatea instituției, cât și a

biroului, sunt întemeiate, cu atât mai mult cu cât nemulțumirile acestora au apărut

după efectuarea unui control al D.G.A. fată de unii dintre ei.

A mai constatat prima

instanță că situația potrivit căreia reclamantul a recunoscut că a dat dovadă de

lipsă de fermitate nu echivalează cu o lipsă de preocupare pentru identificarea

și managerierea unui conflict, lipsa de fermitate nefiind similară cu lipsa de preocupare

în identificarea și managerierea acestor situații.

Având în vedere cele constatate

în urma analizării probelor existente la dosar, instanța de fond a reținut că vinovăția

reclamantului în ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 12

alin. (1) lit. b) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004,

însă doar în modalitatea neefectuării controalelor de fond în perioada mai-decembrie

2009, conform planificării prin Nota din 28 ianuarie 2009, și realizării cu superficialitate

în aceiași perioadă a analizei activităților planificate prin notele de sarcini

lunare.

În ceea ce privește sancțiunea

disciplinară aplicată reclamantului, prima instanță a reținut că sancțiunile disciplinare

sunt în ordinea gravității lor strict și limitativ indicate în art. 17 din O

rdinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004, iar stabilirea sancțiunii

disciplinare nu poate avea loc în mod arbitrar ci exclusiv în funcție de respectarea

riguroasă și cumulativă a unor criterii precis determinate în art. 14 din același

act normativ.

A concluzionat prima instanță

că, având în vedere caracterul și gravitatea redusă a faptei comise, precum și faptul

că reclamantul îndeplinește funcția de șef Birou rutier siguranța circulației în

mediul urban din data de 01 februarie 2009, iar anterior a fost apreciat cu calificativul

„foarte bun", că nu a fost sancționat disciplinar și că în timpul cercetării

prealabile a avut o atitudine cooperantă sancțiunea aplicată reclamantului este

excesivă .

În acest sens, curtea

de apel a înlocuit sancțiunea dispusă prin ordinul anulat cu sancțiunea mustrării

scrise, prevăzută de art. 17 alin. (1) din Ordinul Ministrului Administrației

și Internelor nr. 400/2004.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române.

În motivarea recursului

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.,

pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române a arătat în esență:

- Hotărârea instanței

de fond este netemeinică și nelegală cu privire la faptul că nu este dovedită abaterea

disciplinară constând în lipsa de preocupare de care a dat dovadă intimatul în a

identifica și manageria stările conflictuale la nivelul biroului.

Astfel, instanța de fond

a reținut că intimatul-reclamant se face vinovat de faptul că nu a efectuat contractele

de fond în perioada mai-decembrie 2009 - iar din aceste controale rezultă tocmai

modul de care subordonații își îndeplinesc atributele de serviciu și cauzele pentru

care nu și le îndeplinesc și se pot identifica sau preveni stările conflictuale.

Deși ofițerul afirmă că

a reușit să aplaneze starea conflictuală existentă la nivelul activităților Biroului

Rutier în momentul în care a preluat conducerea, în realitate lucrurile au stat

diferit. Astfel că în data de 31 martie 2010 un număr de 3 agenți de poliție rutieră

din cadrul biroului au apărut neautorizat în mass-media și au făcut aprecieri chiar

cu privire la managementul defectuos exercitat pe această linie.

Deși ofițerul a susținut

că nu a fost sunat anterior de agenții din cadrul biroului care intenționau să facă

declarații la televiziune , aceștia prin rapoartele lor au afirmat că l-au informat

telefonic pe șeful biroului rutier și intimatul nu a avut nici o reacție - cu privire

la faptul că aceștia să prezinte unele probleme.

S-a mai arătat de recurent

că însuși reclamantul-intimat a recunoscut că este de acord cu existența unei lipse

de fermitate din partea sa în activitatea de comandă.

De asemenea, ofițerul

nu a formulat obiecțiuni cu privire la cele consemnate de Consiliul de Disciplină,

nu a formulat obiecțiuni la documentele prezentate de Consiliu, fiind semnate de

acesta.

- Instanța de fond în

mod greșit a considerat că sancțiunea aplicată este excesivă. Stabilirea sancțiunii

nu s-a făcut arbitrar ci motivat de vinovăția intimatului și de responsabilitățile

și specificul funcției ocupată de intimat - cu respectarea criteriilor determinate

de art. 14 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004.

Soluția instanței de contencios

cu privire la anularea dispoziției din 31 mai 2010 în ceea ce privește sancțiunea

aplicată intimatului și înlocuirea acesteia cu sancțiunea de „mustrare scrisă” este

nelegală, întrucât instanța nu se poate substitui persoanei competente să dispună

aplicarea sancțiunii disciplinare și întregii proceduri disciplinare.

Analizând cererea de recurs,

normele legale incidente în cauză și în conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru considerentele

ce vor fi prezentate în cele ce urmează:

-În ceea ce privește abaterea

disciplinară constând în lipsa de preocupare a intimatului în a identifica și manageria

stările conflictuale existente la nivelul biroului - Înalta Curte reține că este

pertinentă motivarea instanței de fond privind lipsa unor dovezi certe care să pună

în evidență existența unor stări conflictuale cât și lipsa de preocupare a reclamantului

pentru identificarea și managerierea acestora.

Se reține de asemenea

că întrucât nu sunt prezentate concret anumite disfuncționalități manageriale în

sarcina intimatului-reclamant este imposibil de analizat doar prin raportarea la

prezența în mass-media a unor agenți de poliție, ce anume trebuia să identifice

reclamantul-intimat, în condițiile în care a fost numit Șef Birou rutier - la data

de 1 februarie 2009, materialul de presă a fost difuzat la data de 31 martie 2010,

după emisiunea TV, intimatul a anunțat pe superiorii săi. Faptul că la data de 25

martie 2009 doi agenți de poliție au fost acuzați de mită de către doi cetățeni

polonezi nu poate fi imputată intimatului și nu a fost descrisă ca faptă concretă

în abaterea disciplinară atribuită ca fiind săvârșită de intimat.

Nu are relevanță că intimatul

nu a formulat obiecțiuni la cele consemnate în cursul cercetării prealabile, este

important faptul că acesta a formulat contestație împotriva Dispoziției Inspectoratului

General - prin care a fost sancționat disciplinar, a formulat ulterior, acțiune

în contencios.

- În ceea ce privește

înlocuirea sancțiunii disciplinare aplicate cu sancțiunea „mustrare scrisă”, Înalta

Curte reține că prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004 consacră caracterul de

plină jurisdicție al contenciosului administrativ subiectiv iar instanța de contencios

poate ea însăși să dispună măsuri pentru recunoașterea dreptului sau a interesului

legitim vătămat, constând în reformarea unei decizii administrative, fără ca astfel

de dispoziții, cuprinse în hotărârea judecătorească să poată fi considerate imixtiuni

în activitatea administrației publice.

Instanța de fond în mod

corect a apreciat în raport de criteriile prevăzute în art. 14 din Ordinul Ministrului

Administrației și Internelor nr. 400/2004 caracterul și gravitatea redusă a faptelor

reținute în sarcina reclamantului și având în vedere și propunerea prin Raportul

cu constatările controlului tematic - de a fi „atenționat” reclamantul în conformitate

cu prevederile art. 15 lit. a) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor

nr. 400/2004.

Având în vedere cele arătate

mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Inspectoratul General

al Poliției Române, împotriva sentinței civile nr. 33 din 2 februarie 2011 a Curții

de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2011.