ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2089/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 7 septembrie 2005, P.V. a chemat în judecată Inspectoratul de Poliție al județului Prahova și Inspectoratul de Poliție al județului Dâmbovița, solicitând obligarea acestor autorități publice la plata sumei de 2.200 RON, reprezentând despăgubiri materiale și morale pentru repararea prejudiciului cauzat prin neutilizarea autoturismului personal un număr de 22 zile, ca urmare a întârzierii nejustificate în eliberarea permisului de conducere, provocată de funcționarii acelor autorități. Printr-o petiție depusă ulterior, intitulată „Cerere de modificare a acțiunii”, reclamantul a precizat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 1 și urm. din Legea nr. 554/2004.

Judecătoria Ploiești, prin sentința civilă nr. 7610 din 7 octombrie 2005, a admis excepția invocată de reclamant, declinându-și competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Prahova, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Prin sentința civilă nr. 295 din 15 noiembrie 2005, această din urmă instanță s-a dezînvestit în favoarea instanței de judecată sesizată inițial. Întrucât s-a ivit un conflict negativ de competență între două instanțe de grade diferite, dosarul cauzei a fost înaintat pentru regulator, la Curtea de Apel Ploiești, conform dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. Secția comercială și de contencios administrativ a curții respective prin sentința civilă nr. 41 din 20 februarie 2006, a stabilit competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Ploiești.

S-a reținut că o atare soluție se impune în raport cu obiectul acțiunii formulată de reclamant și cu reglementarea instituită de art. 19 a Legii nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, care condiționează admisibilitatea unei asemenea cereri, de sesizarea instanței de contencios administrativ competentă cu o acțiune, pentru anularea unui act administrativ sau pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim. Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul P.V. Recurentul a susținut că în mod eronat, Curtea de Apel Ploiești a soluționat conflictul negativ de competență, deoarece după modificarea acțiunii, realizată în cadrul dosarului Judecătoriei Ploiești, competența materială și teritorială pentru soluționarea cauzei aparține Tribunalului Prahova, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Că, în realitate nu a fost vătămat într-un drept subiectiv printr-un act administrativ emis de pârâte, ci prin nesoluționarea de către aceștia, în termenul legal, a cererii sale pentru preschimbarea permisului de conducere auto. Critica este neîntemeiată. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public. În speță, atât Tribunalul Prahova, cât și Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, au reținut în mod judicios că prin acțiunea introdusă, reclamantul P.V. a solicitat obligarea celor doi pârâți - Inspectoratul de Poliție al județului Prahova și Inspectoratul de Poliție al -udețului Dâmbovița, la plata unor despăgubiri materiale și morale, în sumă totală de 2200 RON, pentru repararea prejudiciului cauzat prin neutilizarea automobilului propriu, timp de 22 de zile. Cererea de chemare în judecată are, deci, un obiect pur patrimonial, nefiind precedată de o acțiune în contencios administrativ pentru anularea vreunui act administrativ sau constatarea refuzului nejustificat al pârâților de soluționare a unei cereri în termenul legal.

Condiționarea admisibilității acțiunii în daune, de soluționarea unei acțiuni anterioare de către instanța de contencios administrativ, rezultă din conținutul art. 19 alin. (1) al legii organice mai sus enunțată, conform căreia, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. Ori, reclamantul P.V., care în drept a invocat și prevederile art. 1 și urm. din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, nu a demonstrat faptul că anterior sesizării instanței de drept comun s-a adresat instanței de contencios administrativ competentă, cu o cerere pentru anularea unui act administrativ sau recunoașterea dreptului pretins ori a interesului legitim.

În aceste condiții, în mod corect curtea de apel, învestită cu regulatorul de competență, a apreciat că acțiunea în pretenții a reclamantului trebuie soluționată de instanța de drept comun competentă, respectiv Judecătoria Ploiești. Având în vedere considerentele expuse în cele ce preced, urmează a se respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.V. împotriva sentinței nr. 41 din 20 februarie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2006.