ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2089/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 7 septembrie 2005, P.V. a

chemat în judecată Inspectoratul de Poliție al județului Prahova și

Inspectoratul de Poliție al județului Dâmbovița, solicitând obligarea acestor

autorități publice la plata sumei de 2.200 RON, reprezentând despăgubiri

materiale și morale pentru repararea prejudiciului cauzat prin neutilizarea

autoturismului personal un număr de 22 zile, ca urmare a întârzierii

nejustificate în eliberarea permisului de conducere, provocată de funcționarii

acelor autorități.

Printr-o petiție depusă ulterior, intitulată

„Cerere de modificare a acțiunii”, reclamantul a precizat că își întemeiază

acțiunea pe dispozițiile art. 1 și urm. din Legea nr. 554/2004.

Judecătoria Ploiești, prin sentința civilă

nr. 7610 din 7 octombrie 2005, a admis excepția invocată de reclamant,

declinându-și competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului

Prahova, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 295 din 15

noiembrie 2005, această din urmă instanță s-a dezînvestit în favoarea instanței

de judecată sesizată inițial.

Întrucât s-a ivit un conflict

negativ de competență între două instanțe de grade diferite, dosarul cauzei a

fost înaintat pentru regulator, la Curtea de Apel Ploiești, conform dispozițiilor

art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Secția comercială și de contencios

administrativ a curții respective prin sentința civilă nr. 41 din 20 februarie 2006, a stabilit competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Ploiești.

S-a reținut că o atare soluție se

impune în raport cu obiectul acțiunii formulată de reclamant și cu reglementarea

instituită de art. 19 a Legii nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ,

care condiționează admisibilitatea unei asemenea cereri, de sesizarea instanței

de contencios administrativ competentă cu o acțiune, pentru anularea unui act

administrativ sau pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului

legitim.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, reclamantul P.V.

Recurentul a susținut că în mod

eronat, Curtea de Apel Ploiești a soluționat conflictul negativ de competență,

deoarece după modificarea acțiunii, realizată în cadrul dosarului Judecătoriei

Ploiești, competența materială și teritorială pentru soluționarea cauzei

aparține Tribunalului Prahova, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal.

Că, în realitate nu a fost vătămat

într-un drept subiectiv printr-un act administrativ emis de pârâte, ci prin

nesoluționarea de către aceștia, în termenul legal, a cererii sale pentru preschimbarea

permisului de conducere auto.

Critica este neîntemeiată.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori

într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ

sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa

instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului,

recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei

ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

În speță, atât Tribunalul Prahova,

cât și Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, au reținut în mod judicios că prin acțiunea introdusă,

reclamantul P.V. a solicitat obligarea celor doi pârâți - Inspectoratul de

Poliție al județului Prahova și Inspectoratul de Poliție al -udețului

Dâmbovița, la plata unor despăgubiri materiale și morale, în sumă totală de

2200 RON, pentru repararea prejudiciului cauzat prin neutilizarea automobilului

propriu, timp de 22 de zile.

Cererea de chemare în judecată are,

deci, un obiect pur patrimonial, nefiind precedată de o acțiune în contencios

administrativ pentru anularea vreunui act administrativ sau constatarea

refuzului nejustificat al pârâților de soluționare a unei cereri în termenul

legal.

Condiționarea admisibilității

acțiunii în daune, de soluționarea unei acțiuni anterioare de către instanța de

contencios administrativ, rezultă din conținutul art. 19 alin. (1) al legii

organice mai sus enunțată, conform căreia, când persoana vătămată a cerut

anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul

de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a

cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Ori, reclamantul P.V., care în drept

a invocat și prevederile art. 1 și urm. din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004, nu a demonstrat faptul că anterior sesizării instanței de drept

comun s-a adresat instanței de contencios administrativ competentă, cu o cerere

pentru anularea unui act administrativ sau recunoașterea dreptului pretins ori

a interesului legitim.

În aceste condiții, în mod corect curtea

de apel, învestită cu regulatorul de competență, a apreciat că acțiunea în

pretenții a reclamantului trebuie soluționată de instanța de drept comun

competentă, respectiv Judecătoria Ploiești.

Având în vedere considerentele

expuse în cele ce preced, urmează a se respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.V.

împotriva sentinței nr. 41 din 20 februarie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 iunie 2006.