- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 20 februarie 2008
Decizia nr. 671/2008 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — conflict de competență
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la 16 august 2004, reclamantul C.I.E. a solicitat, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, anularea sancțiunii complementare a reținerii permisului de conducere aplicată în baza procesului-verbal de contravenție din 21 noiembrie 2006. Tribunalul Prahova, învestit cu această cerere, prin sentința civilă nr. 326 din 16 octombrie 2007 și-a declinat competența materială de soluționare în favoarea Judecătoriei Slobozia, reținând incidența dispozițiilor O.G. nr. 2/2001, art. 32. La rândul ei, Judecătoria Slobozia, prin sentința civilă nr. 2760 din 05 decembrie 2007, și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Prahova și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a se pronunța asupra acesteia.
S-a apreciat că definirea obiectului cererii este dată de temeiul juridic pe care reclamantul a înțeles să-l invoce și să-și întemeieze pretențiile respectiv Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Astfel învestită, în temeiul dispozițiilor art. 21-22 C. proc. civ., Curtea urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia. Se are în vedere faptul că temeiul juridic invocat de reclamant nu leagă instanța, acesteia revenindu-i obligația calificării juridice exacte având în vedere natura dreptului, cât și scopului urmărit de cel care a exercitat acțiunea. Or, în cauză, așa cum corect s-a reținut, reclamantul tinde să-i fie anulată sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere, dispusă în baza unui proces-verbal de contravenție, situație în care competența de soluționare se stabilește în raport cu dispozițiile O.G.
nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe C.I.E. și Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița în favoarea Judecătoriei Slobozia. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2008.