ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1787/2009

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, s ecția comercială, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 814/42/2008, reclamantul C.V. a chemat în judecată pe pârâții A.N.R.P. și Ministerul Economiei și Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor Publice), solicitând instanței obligarea acestora la plata despăgubirilor ce i-au fost stabilite ca beneficiar al Legii nr. 290/2003, reactualizată și sancționarea conducătorul primei pârâte cu 200 de lei pe zi de întârziere, pentru neachitarea drepturilor sale. Prin sentința nr. 215 din 20 octombrie 2008, Curtea de Apel Ploiești, s ecția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor Publice), și a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Cu privire la excepție: prin Legea nr. 290/2003 au fost stabilite măsuri reparatorii pentru cetățenii români ale căror bunuri au fost sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, urmare aplicării Tratatului de Pace semnat la Paris la 10 februarie 1947, iar plata despăgubirilor sau compensațiilor bănești către persoanele îndreptățite se efectuează de către A.N.R.P. prin Serviciul de aplicare a Legii nr. 290/2003, potrivit art. 11 din actul normativ indicat, A.N.R.P. având personalitate juridică conform regulamentului său de funcționare. Despăgubirile stabilite în favoarea persoanelor îndreptățite, conform Legii nr. 290/2003, se achită beneficiarilor din sumele aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, în baza art. 18 alin. (5) din H.G.

nr. 1120/2006. Asigurarea fondurilor necesare incumbă atât A.N.R.P., și M.E.F., fiind necesară acțiunea concordantă a celor 2 pârâte pentru a se efectua plata despăgubirilor, astfel că M.E.F. are calitate procesuală pasivă, excepția invocată nefiind întemeiată. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că, prin hotărârea nr. 92 din 4 iulie 2007 emisă de Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 290/2003, reclamantului i s-a stabilit dreptul la despăgubiri în sumă totală de 186.974 lei pentru bunurile din localitatea Lipcani, jud. Hotin, Republica Moldova. La data de 2 august 2007, reclamantul a solicitat A.N.R.P. să efectueze plata despăgubirilor, însă, până în prezent, A.N.R.P. nu și-a îndeplinit această obligație.

Prin H.G. nr. 1120/2006 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 este reglementată procedura privind plata despăgubirilor acordate în baza actului normativ precizat, A.N.R.P. având obligația legală de a verifica legalitatea aplicării Legii nr. 290/2003 și a propune reanalizarea actelor administrative emise de către comisiile județene, conform art. 17 lit. h), situație în care se află și hotărârea nr. 92 din 4 iulie 2007. Așadar, serviciul de aplicare a Legii nr. 290/2003 a constatat că hotărârea emisă în favoarea reclamantului nu respectă întru totul prevederile actului normativ, fiind necesar a se face dovada refugiului și proprietății, aspecte comunicate reclamantului cu adresa 1435 din 18 februarie 2008 și adresa nr. 7407 din 10 octombrie 2008. Având în vedere că reclamantul nu a înaintat pârâtei A.N.R.P.

toate actele necesare pentru a dovedi calitatea de refugiat și dovada proprietății la momentul refugiului, instanța de fond a reținut că această pârâtă este în imposibilitate de a se pronunța asupra legalității emiterii hotărârii nr. 92 din 4 iulie 2007, fiind îndreptățită să solicite revocarea acestui act administrativ, în sarcina sa neputându-se reține neîndeplinirea obligației de a dispune plata despăgubirilor stabilite în favoarea reclamantului. Reține prima instanță că, în situația în care A.N.R.P. constată încălcarea prevederilor Legii nr. 290/2003, poate solicita, prin vicepreședintele său, revocarea actelor emise în aplicarea acestui act normativ, iar deciziile vicepreședintelui pot fi contestate de către persoanele prejudiciate în fața instanței de contencios administrativ, conform art. 17 alin. (6) din H.G nr. 1120/2006, însă, până în prezent, A .N.R.P.

nu s-a pronunțat nici asupra legalității hotărârii nr. 92/2007 și nici nu a solicitat revocarea acesteia. Ca atare, dreptul la despăgubiri în favoarea reclamantului nu este stabilit în mod definitiv, astfel că nu se poate efectua plata acestora. Concluzionează instanța de fond că, prin neefectuarea plății despăgubirilor stabilite prin hotărârea nr. 92 din 4 iulie 2007 emisă de Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 290/2003 Dâmbovița, reclamantul nu a fost prejudiciat, întrucât acesta nu s-a conformat dispozițiilor A.N.R.P., respectiv nu a depus la dosarul constituit la această pârâtă actele solicitate pentru ca pârâta să se pronunțe asupra legalității aplicării Legii nr. 290/2003, cu consecința stabilirii dreptului la despăgubiri în favoarea sa în mod definitiv și a dispunerii plății.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, care a solicitat admiterea acestuia și respingerea acțiunii. In dezvoltarea căii de atac, recurentul a făcut o prezentare a istoricului litigiului dedus judecății și a normelor legale aplicabile în materie și a concluzionat în sensul că hotărârea nr. 92/2007 a fost emisă de Comisia Județeană Prahova fără respectarea prevederilor Legii nr. 290/2003, întrucât intimații-reclamanți nu au depus nici un act certificat de autorități în susținerea pretențiilor lor. La ultimul termen de judecată a recursului de față, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a pus în discuția părții prezente un motiv de ordine publică și anume necompetența materială a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în soluționarea în primă instanță a cauzei.

Susținerile părții intimate cu privire la acest motiv de recurs au fost consemnate în practicaua hotărârii care face parte integrantă din aceasta. Analizând sentința atacată, în raport de motivul de ordine publică anterior arătat, de dispozițiile legale aplicabile în speță, înalta Curte retine următoarele: Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de obligarea pârâților A.N.R.P. și Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 186.974 lei, actualizată la data plății, sumă cuvenită reclamantului cu titlu de despăgubiri, în baza unei hotărâri emise de Comisia Județeană Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003. Așadar, este vorba despre o acțiune în pretenții, datorată neplății în termenul legal a unor despăgubiri stabilite printr-un act administrativ.

Înalta Curte apreciază că pentru corecta soluționare a problemei de drept aflată în litigiu sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003. Conform alin. (3) al articolului anterior indicat, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulțumit de hotărârea comisiei județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestație la A.N.R.P., Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. In plus, alin. (4) al aceluiași articol prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, A.N.R.P. Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestațiile și le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreședintelui A.N.R.P.

care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. Alin. (5) din articolul în discuție precizează că hotărârile A.N.R.P. sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Totodată, conform alin. (6) al articolului mai sus individualizat, hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege. In aceiași ordine de idei, art. 17 alin. (6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, prevede că deciziile vicepreședintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.

Din interpretarea tuturor acestor texte normative rezultă că faptul că actele administrative emise de A.N.R.P. în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanța de contencios administrativ, fiind vorba despre o competență exclusivă a tribunalului. Mai precis, sunt aplicabile dispozițiile art. 159 pct. 2 C. proc. civ., care dispune că necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei instanțe de alt grad, în contextul în care prezenta cauză a fost judecată de către o curte de apel. Nu există nici o îndoială că întotdeauna competența materială a instanței de judecată este reglementată de norme imperative. In litigiul de față, putem afirma că suntem în prezența unei acțiuni privind acordarea unor despăgubiri reactualizate, având drept temei juridic Legea nr. 290/2003.

Altfel spus, trebuie aplicat principiul lex specialia generalibus derogant , fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003. Ca atare, instanța de control judiciar reține că nu sunt incidente în speță normele de drept comun în materia competenței instanței de contencios administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată. In consecință, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul și în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Dâmbovița, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul C.V. împotriva sentinței nr. 215 din 20 octombrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Dâmbovița, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2009.