ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1787/2009

Asupra recursurilor

de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Curții de Apel Ploiești, s

ecția comercială, de contencios administrativ și fiscal, sub

nr. 814/42/2008, reclamantul C.V. a chemat în judecată pe pârâții A.N.R.P. și

Ministerul Economiei și Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor Publice),

solicitând instanței obligarea acestora la plata despăgubirilor ce i-au fost

stabilite ca beneficiar al Legii nr. 290/2003, reactualizată și sancționarea

conducătorul primei pârâte cu 200 de lei pe zi de întârziere, pentru

neachitarea drepturilor sale.

Prin sentința

nr. 215 din 20 octombrie 2008, Curtea de Apel Ploiești, s

ecția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive

a Ministerului Economiei și Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor

Publice), și a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Cu privire la

excepție:

prin

Legea nr. 290/2003 au fost stabilite măsuri reparatorii pentru cetățenii români

ale căror bunuri au fost sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia,

Bucovina de Nord și Ținutul Herța, urmare aplicării Tratatului de Pace semnat

la Paris la 10 februarie 1947, iar plata despăgubirilor sau compensațiilor

bănești către persoanele îndreptățite se efectuează de către A.N.R.P. prin

Serviciul de aplicare a Legii nr. 290/2003, potrivit art. 11 din actul normativ

indicat, A.N.R.P. având personalitate juridică conform regulamentului său de

funcționare.

Despăgubirile

stabilite în favoarea persoanelor îndreptățite, conform Legii nr. 290/2003, se

achită beneficiarilor din sumele aprobate anual cu această destinație în

bugetul de stat, în baza art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006. Asigurarea

fondurilor necesare incumbă atât A.N.R.P., și M.E.F., fiind necesară acțiunea

concordantă a celor 2 pârâte pentru a se efectua plata despăgubirilor, astfel

că M.E.F. are calitate procesuală pasivă, excepția invocată nefiind întemeiată.

Pe fondul

cauzei,

prima

instanță a reținut că, prin hotărârea nr. 92 din 4 iulie 2007 emisă de Comisia

Județeană de aplicare a Legii nr. 290/2003, reclamantului i s-a stabilit

dreptul la despăgubiri în sumă totală de 186.974 lei pentru bunurile din

localitatea Lipcani, jud. Hotin, Republica Moldova. La data de 2 august 2007,

reclamantul a solicitat A.N.R.P. să efectueze plata despăgubirilor, însă, până

în prezent, A.N.R.P. nu și-a îndeplinit această obligație.

Prin H.G. nr. 1120/2006

privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 este

reglementată procedura privind plata despăgubirilor acordate în baza actului

normativ precizat, A.N.R.P. având obligația legală de a verifica legalitatea

aplicării Legii nr. 290/2003 și a propune reanalizarea actelor administrative

emise de către comisiile județene, conform art. 17 lit. h), situație în care se

află și hotărârea nr. 92 din 4 iulie 2007. Așadar, serviciul de aplicare a

Legii nr. 290/2003 a constatat că hotărârea emisă în favoarea reclamantului nu

respectă întru totul prevederile actului normativ, fiind necesar a se face dovada

refugiului și proprietății, aspecte comunicate reclamantului cu adresa 1435 din

18 februarie 2008 și adresa nr. 7407 din 10 octombrie 2008.

Având în vedere că

reclamantul nu a înaintat pârâtei A.N.R.P. toate actele necesare pentru a

dovedi calitatea de refugiat și dovada proprietății la momentul refugiului,

instanța de fond a reținut că această pârâtă este în imposibilitate de a se

pronunța asupra legalității emiterii hotărârii nr. 92 din 4 iulie 2007, fiind

îndreptățită să solicite revocarea acestui act administrativ, în sarcina sa

neputându-se reține neîndeplinirea obligației de a dispune plata despăgubirilor

stabilite în favoarea reclamantului.

Reține prima instanță că, în situația în care A.N.R.P. constată

încălcarea

prevederilor

Legii nr. 290/2003, poate solicita, prin vicepreședintele său, revocarea

actelor emise în aplicarea acestui act normativ, iar deciziile

vicepreședintelui pot fi contestate de către persoanele prejudiciate în fața

instanței de contencios administrativ, conform art. 17 alin. (6) din H.G nr.

1120/2006, însă, până în prezent, A

.N.R.P.

nu s-a pronunțat nici asupra legalității hotărârii nr. 92/2007 și nici nu a

solicitat

revocarea acesteia. Ca atare, dreptul la despăgubiri în favoarea reclamantului

nu este stabilit în mod definitiv, astfel că nu se poate efectua plata

acestora.

Concluzionează

instanța de fond că, prin neefectuarea plății despăgubirilor stabilite prin

hotărârea nr. 92 din 4 iulie 2007 emisă de Comisia

județeană de aplicare a Legii nr. 290/2003 Dâmbovița, reclamantul nu a

fost

prejudiciat, întrucât acesta nu s-a conformat dispozițiilor

A.N.R.P., respectiv nu a depus la dosarul constituit la această pârâtă actele

solicitate pentru ca pârâta să se

pronunțe

asupra legalității aplicării Legii nr. 290/2003, cu consecința stabilirii

dreptului

la despăgubiri în favoarea sa în mod definitiv și a dispunerii plății.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul,

care a solicitat admiterea acestuia și respingerea acțiunii.

In dezvoltarea

căii de atac, recurentul a făcut o prezentare a istoricului litigiului dedus

judecății și a normelor legale aplicabile în materie și a concluzionat în

sensul că hotărârea nr. 92/2007 a fost emisă de Comisia Județeană Prahova fără

respectarea prevederilor Legii nr. 290/2003, întrucât intimații-reclamanți nu

au depus nici un act certificat de autorități în susținerea pretențiilor lor.

La ultimul

termen de judecată a recursului de față, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., Înalta Curte a pus în discuția părții prezente un motiv de ordine publică

și anume necompetența materială a Curții de Apel Ploiești, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, în soluționarea în primă instanță a

cauzei.

Susținerile

părții intimate cu privire la acest motiv de recurs au fost consemnate în

practicaua hotărârii care face parte integrantă din aceasta.

Analizând

sentința atacată, în raport de motivul de ordine publică anterior arătat, de

dispozițiile legale aplicabile în speță, înalta Curte retine următoarele:

Obiectul

prezentului litigiu este reprezentat de obligarea pârâților A.N.R.P. și Statul

român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 186.974 lei, actualizată

la data plății, sumă cuvenită reclamantului cu titlu de despăgubiri, în baza

unei hotărâri emise de Comisia Județeană Prahova de aplicare a Legii nr.

290/2003.

Așadar, este

vorba despre o acțiune în pretenții, datorată neplății în termenul legal a unor

despăgubiri stabilite printr-un act administrativ.

Înalta Curte

apreciază că pentru corecta soluționare a problemei de drept aflată în litigiu

sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003.

Conform alin. (3)

al articolului anterior indicat, în termen de 15 zile de la comunicare,

solicitantul nemulțumit de hotărârea comisiei județene, respectiv a

municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face

contestație la A.N.R.P., Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

In plus, alin. (4)

al aceluiași articol prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, A.N.R.P.

Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestațiile și le va

aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreședintelui A.N.R.P.

care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Alin. (5) din

articolul în discuție precizează că hotărârile A.N.R.P. sunt supuse controlului

judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ

nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

Totodată,

conform alin. (6) al articolului mai sus individualizat, hotărârile pronunțate

de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.

In aceiași

ordine de idei, art. 17 alin. (6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea

normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr.

1120/2006, prevede că deciziile vicepreședintelui sunt supuse controlului

judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30

de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului

în raza căruia domiciliază solicitantul.

Din

interpretarea tuturor acestor texte normative rezultă că faptul că actele

administrative emise de A.N.R.P. în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi

contestate la instanța de contencios administrativ, fiind vorba despre o

competență exclusivă a tribunalului.

Mai precis,

sunt aplicabile dispozițiile art. 159 pct. 2 C. proc. civ., care dispune că

necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei

instanțe de alt grad, în contextul în care prezenta cauză a fost judecată de

către o curte de apel.

Nu există nici

o îndoială că întotdeauna competența materială a instanței de judecată este

reglementată de norme imperative.

In litigiul de

față, putem afirma că suntem în prezența unei acțiuni privind acordarea unor

despăgubiri reactualizate, având drept temei juridic Legea nr. 290/2003.

Altfel spus,

trebuie aplicat principiul

lex specialia generalibus derogant

, fiind vorba

despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr.

290/2003.

Ca atare,

instanța de control judiciar reține că nu sunt incidente în speță normele de

drept comun în materia competenței instanței de contencios administrativ, respectiv

art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată.

In consecință, Înalta

Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

3 C. proc. civ., va admite recursul și în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ.,

va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la

Tribunalul Dâmbovița, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul C.V. împotriva sentinței nr. 215 din 20 octombrie 2008

a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal.

Casează

sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Dâmbovița,

secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27

martie 2009.