ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 370/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin decizia nr. 1786 din 27 martie 2009,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, a admis recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților împotriva sentinței nr. 209 din 17 octombrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pe care a

casat-o, trimițând cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Prahova, secția contencios administrativ și fiscal.

Împotriva deciziei menționate au formulat

contestație în anulare contestatorii G.D. și G.V., care a fost admisă prin

decizia nr. 4315 din 14 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, stabilindu-se termen pentru rejudecarea recursului.

Pentru a pronunța o asemenea soluție,

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că pentru termenul stabilit la 27

martie 2009, intimații-reclamanți G.D. și G.V. nu au fost citați, nu s-au

prezentat și nu au avut termenul în cunoștință, fiind întrunite cerințele art. 317

alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Cu privire la recursul declarat împotriva

sentinței nr. 209 din 17 octombrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, reclamanții G.D. și G.V. au chemat în judecată pârâții Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român - prin Ministerul

Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei

de 148.159 lei, actualizată la data plății, în calitate de beneficiari ai Legii

nr. 290/2003, conform hotărârii nr. 158 din 9 februarie 2007 a Comisiei Județene Prahova de Aplicare a Legii nr. 290/2003.

Curtea de Apel Pitești, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 209 din 17

octombrie 2008, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Economiei și Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor Publice) și a respins

acțiunea față de acesta.

Totodată, prin aceeași sentință, instanța

a admis, în parte, acțiunea, obligând pârâta Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților să plătească reclamanților tranșa de 40% din suma de

148.159 lei, acordată cu titlu de despăgubiri, prin hotărârea nr. 158/2007 a

Comisiei Județene Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003.

Pentru a pronunța o asemenea soluție,

Curtea de Apel Ploiești a reținut că, prin hotărârea menționată a Comisiei

Județene Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003, s-au acordat reclamanților

despăgubiri, în baza Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau

compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora,

sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul

Herța.

Deși reclamanții au depus la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților cererea de plată a despăgubirilor

acordate, însoțită de documentația necesară, pârâta nu a efectuat plata,

invocând faptul că hotărârea comisiei județene urma să fie reanalizată pe baza

unor documente suplimentare, car se vor solicita Instituției Prefectului

Județului Prahova.

După analizarea documentelor suplimentare

solicitate, s-a concluzionat că se va solicita revocarea hotărârii nr. 158/2003,

care a fost emisă fără respectarea cerințelor Legii nr. 290/2003.

Instanța fondului a reținut că, potrivit

reglementărilor aplicabile, reclamanții erau îndreptățiți ca, în termen de 1 an

de la comunicarea hotărârii comisiei, să primească despăgubirile acordate.

Totodată, s-a avut în vedere și faptul că

hotărârea vizată nu a mai fost reanalizată sau revocată și nici nu s-au întreprins

demersuri pentru constatarea nelegalității acesteia.

S-a concluzionat că solicitarea

reclamanților este, în parte, întemeiată, pârâta având obligația de a plăti o

tranșă de 40% din suma acordată, urmând ca în anul următor reclamanții să

primească restul de 60% din acea sumă.

Instanța fondului a respins cererea de

actualizare a primei tranșe de despăgubiri, sub motivația că H.G. nr. 1120/2006

prevede actualizarea numai a tranșei a doua.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea

de Apel Ploiești, a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

„când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii”.

Recurenta arată că instanța a admis

acțiunea intimaților fără a observa că hotărârea nr. 158 a fost emisă de Comisia

Județeană Prahova cu încălcarea prevederilor Legii nr. 290/2003 și ale H.G. nr.

1120/2006.

În cauză dovada proprietății la momentul

refugiului nu s-a făcut cu acte certificate de autorități contrar art. 2 alin. (5)

din H.G. nr. 1120/2006, iar Comisia deși avea posibilitatea să solicite

Instituției Prefectului Prahova să revoce Hotărârea nr. 158/2007 a ales să

solicite intimaților, prin adresa nr. 9187/2008 să-și completeze dosarul.

Din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C.

proc. civ., Înalta Curte a pus în discuție motivul de ordine publică privind

competența primei instanțe în soluționarea cauzei, având în vedere obiectul

cererii de chemare în judecată raportat la prevederile art. 8 alin. (5) și (6)

din Legea nr. 290/2003.

Excepția este fondată și a fost admisă

pentru următoarele considerente:

Reclamanții G.D. și G.V. au chemat în

judecată Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul

Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea pârâților

în solidar la plata sumei de 148.159 lei actualizată la data plății, în

calitate de beneficiari ai Legii nr. 290/2003, conform Hotărârii nr. 158/2007 a

Comisiei Județene Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003.

Obiectul

prezentului litigiu este reprezentat de o acțiune în pretenții generată de

neplata în termenul legal a unor despăgubiri stabilite printr-un act

administrativ.

Înalta Curte

apreciază că pentru corecta soluționare a problemei de drept aflată în litigiu

sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003, care în alin. (3)

prevede că, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulțumit de

hotărârea comisiei județene, respectiv a municipiului București, pentru

aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestație la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii

nr. 290/2003.

Conform alin. (4)

al articolului anterior indicat, în termen de cel mult 60 de zile, Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților Serviciul pentru aplicarea Legii

nr. 290/2003 va analiza contestațiile și le va aproba sau le va respinge prin

decizie motivată a vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii

nr. 290/2003.

Alin. (5) din

articolul în discuție precizează că hotărârile Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi

atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu

modificările ulterioare.

c

onform

alin. (6) al articolului mai sus individualizat, hotărârile pronunțate de

tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.

a

rticolul

17 alin. (6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea normelor metodologice de

aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, prevede că

deciziile vicepreședintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform

prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la

comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia

domiciliază solicitantul.

Din analiza

acestor texte normative, se constată faptul că actele administrative emise de

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în aplicarea Legii nr.

290/2003 pot fi contestate la instanța de contencios administrativ, fiind vorba

despre o competență exclusivă a tribunalului - secția contencios administrativ.

Conform art.

159 pct. 2 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică atunci când

pricina este de competența unei instanțe de alt grad iar în contextul în care

prezenta cauză a fost judecată de către o curte de apel, sunt incidente

prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., când hotărârea s-a dat cu încălcarea

competenței altei instanțe.

c

ompetența

materială a instanței de judecată este reglementată de norme imperative.

În cauză suntem

în prezența unei acțiuni privind acordarea unor despăgubiri reactualizate,

având drept temei juridic Legea nr. 290/2003.

Aplicându-se

principiul

lex specialia generalibus derogant

, fiind vorba despre un

litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003,

instanța de control judiciar reține că nu sunt incidente în speță normele de

drept comun în materia competenței instanței de contencios administrativ,

respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată.

În consecință,

î

nalta Curte, prin admiterea excepției

invocate din oficiu, conform art. 304 pct. 3 C. proc. civ., admite recursul și în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite

cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Prahova, secția de contencios administrativ

și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței nr. 209 din 17

octombrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza

spre competentă soluționare la Tribunalul Prahova, secția contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27

ianuarie 2010.