ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2690/2017

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea formulată la data de 28 ianuarie 2016, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. xx/3/2016, reclamanta A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele S.N. Aeroportul Internațional Timișoara "Traian Vuia" SA (AITTV), Ministerul Transporturilor și B., obligarea, în solidar, a pârâtelor S.N. Aeroportul Internațional "Traian Vuia" Timișoara SA, Ministerul Transporturilor și B. la plata către reclamantă de despăgubiri constând în echivalentul în RON al sumei de 91.566.774.00 Euro, reclamanta rezervându-și dreptul de a majora cuantumul pretențiilor în condițiile art. 204 alin. (2) C. proc. civ., obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente despăgubirilor, calculate de la data introducerii acțiunii până la data acoperirii integrale a prejudiciului, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Prin Sentința nr. 8051 din 19 decembrie 2016, Tribunalul - București, secția a VI-a civilă a respins excepția netimbrării ca neîntemeiată precum și excepția lipsei dovezii calității de reprezentant/excepția nulității ca neîntemeiată.

Totodată, a respins excepția necompetenței generale ca neîntemeiată, a admis excepția necompetenței materiale și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâții SN Aeroportul Internațional Timișoara Traian Vuia SA, Ministerul Transporturilor, B., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Statul Român prin Ministerul Transporturilor în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

În argumentele prezentate, instanța a reținut că acțiunile pentru plata daunelor materiale rezultate din faptele ilicite menționate intră sub jurisdicția instanței de contencios administrativ.

A mai reținut instanța că, chiar dacă acțiunea este una în pretenții, să să se fi cerut, prin petit, anularea actelor administrative (contractul de marketing și grilele de tarife), astfel cum rezultă din considerente, stabilirea faptei ilicite implică analizarea legalității actelor administrative. Recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate prin acte administrative sunt cereri aflate în competența de soluționare a instanțelor de contencios.

Prin urmare, reține tribunalul în cauză, ne aflăm în prezența unui litigiu care privește acte administrativ pentru care Legea nr. 554/2004 prevede o competență specială.

Chiar dacă reclamanta nu a invocat dispozițiile Legii nr. 554/2004, totuși acest aspect nu impietează asupra calificării naturii juridice a litigiului ca fiind de contencios administrativ atât timp cât prin cererea de chemare în judecată sunt invocate fapte ilicite constând în acte administrative nelegale.

Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1938 din 24 mai 2017, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, invocată de reclamantă și a declinat în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă competența materială de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. SA în contradictoriu cu pârâții SN Aeroportul Internațional Timișoara Traian Vuia SA, B., Ministerul Transporturilor, Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul cauzei la Înalta Curtea de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței că acțiunea de față a reclamantei A. reprezintă o acțiune în despăgubire de drept comun fondată pe instituția răspunderii delictuale, astfel că Tribunalului București, secția a VI a civilă este competent să soluționeze cauza.

A mai reținut instanța că este real că judecătorul cauzei nu este ținut de temeiul de drept indicat de partea reclamantă în cererea sa de chemare în judecată, fiind în drept a restabili calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, în sensul art. 22 alin. (4) C. proc. civ., cu excepția ipotezei de la alineatul 5 al art. 22, însă, față de obiectul litigios al acțiunii și văzând cauza juridică a acesteia, prezenta acțiune este de competența instanțelor civile, de drept comun, iar nu de competența instanței de contencios administrativ.

Astfel, susține instanța acțiunea de față nu se încadrează în domeniul de reglementare al art. 10 alin. (1) sau art. 19 din Legea nr. 554/2004, fiind o acțiune în răspundere delictuală de drept comun. Nici calitatea de autoritate publică centrală a pârâților SN Aeroportul Internațional Timișoara Traian Vuia SA, Ministerul Transporturilor sau Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu determină competența instanței de contencios administrativ, căci prezenta acțiune privește obligarea în solidar a pârâților la plata unor despăgubiri pentru anumite fapte ilicite ce le sunt imputate, fără a se pretinde anularea vreunui act administrativ tipic/asimilat atribuit acestor autorități publice centrale.

Or, simpla calitate de autoritate publică centrală nu este suficientă pentru atragerea competenței instanței de contencios administrativ, autoritățile publice centrale putând fi părți și în raporturi juridice de drept privat, nu doar de drept public.

Conchide instanța în sensul că rațiunile pentru care prezenta acțiune nu intră în sfera de aplicare a art. 19 Legea nr. 554/2004 au fost de asemenea expuse mai sus,prezenta acțiune nefiind precedată de acțiunea în anularea actului administrativ tipic/asimilat pretins nelegal.

Soluția Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Pentru determinarea instanței competente material trebuie avut în vedere pretenția concretă dedusă judecății de reclamantă prin cererea sa introductivă, prin raportare la situația de fapt calificată juridic precum și ansamblul reglementării comune cuprinsă în Titlul III Capitolul I al C. proc. civ., dar și din cuprinsul art. 10 alin. (1) și 1

1

din Legea nr. 554/2004.

Din actele și lucrările dosarului reiese că în cadrul procesual propus de reclamanta A., cauza pretențiilor reclamantei este reprezentată de obligarea în solidar a pârâților la plata de despăgubiri (echivalentul în RON al sumei de 91.566.774.00 Euro) cu dobânda legală aferentă, ca urmare a angajării răspunderii lor civile delictuale.

Așadar, cererea de chemare în judecată are un obiect pur patrimonial nefiind precedată de o acțiune în contencios administrativ pentru anularea vreunui act administrativ sau constatarea refuzului nejustificat al pârâților de soluționare a unei cereri în termen legal.

Reclamanta nu a învestit instanța cu o acțiune în despăgubire pe cale separată, ulterior soluționării acțiunii în anulare a actului ci cu o acțiune în despăgubiri care are în vedere o răspundere civilă delictuală.

Față de cele menționate anterior, este de menționat în acest sens Decizia nr. 2089 din 6 iunie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin care s- a reținut că cererea reclamantului de obligare a autorităților publice la plata unor despăgubiri, morale și materiale pentru repararea prejudiciului cauzat, în lipsa dovedirii faptului că, anterior introducerii acestei cereri, s-a adresat instanței de contencios administrativ competente cu o cerere de recunoaștere a dreptului pretins ori a interesului legitim va cădea în competența de soluționare a instanței de drept comun, în speță judecătoria, potrivit art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere că cererea de despăgubiri este formulată în cauză pe cale principală competența revine instanței de drept comun.

În concluzie, având în vedere, pe de o parte, că cererea de despăgubiri care face obiectul prezentei acțiuni nu este subsecventă unui act administrativ astfel că nu poate fi încadrată în competența specială prevăzută de art. 19 din Legea nr. 554/2004 iar, pe de altă parte, temeiul acțiunii în despăgubiri de față este răspunderea civilă delictuală, motiv pentru care competența nu poate reveni instanței de contencios administrativi ci secției civile a tribunalului.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A. și pe pârâții SN Aeroportul Internațional Timișoara Traian Vuia S.A., Ministerul Transporturilor, B., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Statul Român prin Ministerul Transporturilor, în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM