ÎCCJ, decizie (scj.ro #85077)

Competența instanței de contencios administrativ de a soluționa

o cerere cu caracter exclusiv patrimonial. Condiția ca cererea să aibă un

caracter accesoriu celei în contencios administrativ.

Legea nr. 554/2004,

art. 19 alin. (1).

Cuprins pe

materii: Drept administrativ

Indice alfabetic: Cerere cu caracter exclusiv

patrimonial.

Competență materială.

Din conținutul art. 19 alin (1) al Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004,  care prevede că atunci când persoana vătămată

a cerut anularea actului administrativ fără a cere în același timp și

despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la

data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei,

rezultă că admisibilitatea acțiunii în daune este condiționată de soluționarea

unei acțiuni anterioare de către instanța de contencios administrativ.

În aceste condiții,

cererea reclamatului de obligare a autorităților publice la plata unor

despăgubiri, morale și materiale, pentru repararea prejudiciului cauzat prin

întârzierea nejustificată în eliberarea permisului de conducere, în lipsa

dovedirii faptului că anterior introducerii acestei cereri, s-a adresat

instanței de contencios administrativ competente cu o cerere de recunoaștere a

dreptului pretins ori a interesului legitim, va cădea în competența de

soluționare a instanței de drept comun, în speță judecătoria.

Î.C.C.J.,

Secția de contencios administrativ și fiscal,

Decizia nr. 2089  din 6 iunie

2006

P.V. a chemat în

judecată Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova și Inspectoratul de

Poliție al Județului Dâmbovița, solicitând obligarea  acestor autorități

publice la plata sumei de 2.200 RON, reprezentând despăgubiri materiale și

morale pentru repararea prejudiciului cauzat prin neutilizarea autoturismului

personal un număr de 22 zile, ca urmare a întârzierii nejustificate în

eliberarea permisului de conducere, provocată de funcționarii acelor

autorități.

Printr-o petiție depusă ulterior, reclamantul a precizat că își întemeiază

acțiunea pe dispozițiile art.1 și următoarele din Legea nr.554/2004.

Judecătoria  Ploiești a  admis  excepția invocată de reclamant,

declinându-și competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Prahova, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

La rândul său, această din urmă instanță s-a dezinvestit în favoarea

instanței de judecată sesizată inițial.

Întrucât  s-a ivit un conflict negativ de  competență între

două instanțe de grade diferite,  dosarul cauzei a fost înaintat pentru

regulator, la Curtea de Apel Ploiești, conform dispozițiilor art.22

alin.2 din C.proc.civ.

Secția comercială și  de contencios administrativ a curții respective prin

sentința civilă nr.41 din 20 februarie 2006 a stabilit competența de

soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Ploiești.

S-a reținut că o atare soluție se impune în raport de obiectul acțiunii

formulată de reclamant și de reglementarea instituită de art.19 a Legii

nr.554/2004, privind contenciosul administrativ, care condiționează

admisibilitatea unei asemenea cereri de sesizarea instanței de contencios

administrativ competentă cu o acțiune pentru anularea unui act administrativ

sau pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim.

Împotriva sentinței P.V. a declarat recurs.

Recurentul a susținut  că în mod eronat Curtea de Apel Ploiești a

soluționat conflictul negativ de competență, deoarece după modificarea

acțiunii, realizată în cadrul dosarului Judecătoriei Ploiești, competența

materială și teritorială pentru soluționarea cauzei aparține Tribunalului

Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Că, în

realitate nu a fost vătămat într-un drept subiectiv printr-un act administrativ

emis de pârâte, ci prin nesoluționarea de către aceștia, în termenul legal, a

cererii sale pentru preschimbarea permisului de  conducere auto.

Critica este neîntemeiată.

Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, orice persoană care se

consideră vătămată într-un drept al său ori într-un  interes

legitim,  de  către o autoritate publică, printr-un act

administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se

poate  adresa instanței de  contencios administrativ competente,

pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului

legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi

atât privat, cât și public.

În speță, atât Tribunalul Prahova, cât și Curtea de Apel Ploiești, Secția

comercială și de contencios administrativ au reținut în mod judicios că prin

acțiunea introdusă, reclamantul a solicitat obligarea celor doi pârâți la plata

unor despăgubiri materiale și morale în sumă totală de 2200 RON, pentru

repararea prejudiciului cauzat prin neutilizarea automobilului propriu, timp

de  22 de zile.

Cererea de chemare în judecată are deci, un obiect pur patrimonial, nefiind

precedată de o acțiune în contencios administrativ pentru anularea vreunui

act  administrativ, sau constatarea refuzului nejustificat al pârâților de

soluționare a unei cereri în termenul legal.

Condiționarea admisibilității acțiunii în daune, de soluționarea unei acțiuni

anterioare de către instanța de  contencios administrativ rezultă din

conținutul art.19 alin.1 al legii organice mai sus enunțată, conform căreia,

când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ fără a cere în

același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de

despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască

întinderea pagubei.

Or, reclamantul, care în drept a invocat  și prevederile art.1 și

următoarele din Legea nr. 554/2004, nu a demonstrat faptul că anterior

sesizării instanței de drept comun s-a adresat instanței de  contencios

administrativ competentă cu o cerere pentru anularea unui act administrativ sau

recunoașterea dreptului pretins ori a interesului legitim.

În aceste condiții, în mod corect  curtea de apel investită cu regulatorul

de competență a apreciat că acțiunea în pretenții a reclamantului trebuie

soluționată de instanța de drept comun competentă, respectiv Judecătoria

Ploiești.

Având în vedere considerentele expuse recursul a fost respins ca nefondat.