ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.06.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3361/2010

HOTĂRÂRE
24.06.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3361/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

403 din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția de necompetență materială, a admis

excepția inadmisibilității acțiunii și, în consecință a respins acțiunea ca

inadmisibilă.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța a avut în vedere temeiul acțiunii - art. 19

din Legea nr. 554/2004 - și cuantumul despăgubirilor solicitate care depășesc

suma de 500.000 lei, considerând astfel că îi aparține competența de soluționare

a cauzei.

În privința excepției

inadmisibilității acțiunii, instanța a avut în vedere dispozițiile exprese ale art.

19 din Legea nr. 554/2004, reținând următoarele:

Cererea

de despăgubiri, de cele mai multe ori, trebuie să reprezinte un capăt de cerere

în cadrul acțiunii principale pentru a da posibilitatea instanței care

analizează legalitatea actului sau contractului administrativ să decidă și

asupra măsurilor de acoperire a prejudiciului. O scindare a acțiunii de

contencios administrativ prin introducerea ulterioară a cererii de despăgubiri

nefiind utilă.

În

situații de excepție, când reclamantul nu are posibilitatea de a cunoaște

întinderea pagubei în termenul de introducere a acțiunii principale, o asemenea

cerere de acordare a despăgubirilor poate fi formulată pe cale separată, după

ce anterior a fost introdusă acțiunea în anularea actului administrativ pe cale

principală.

Instanța a reținut

că, condiția primordială impusă de legiuitor pentru promovarea unei acțiuni în

despăgubiri introduse în virtutea art. 19 din Legea nr. 554/2004 este

condiționată de formularea anterior a unei cereri având ca obiect anularea

actului administrativ și a constatat că reclamanta nu a atacat anterior niciun act

administrativ care să fie în legătură cu speța dedusă judecății.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs recurenta-reclamantă SC I.P. SRL Arad.

În

principal, recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., arătând că prima instanță a interpretat și aplicat greșit

dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 și că în aceste condiții se impune

casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Sub

acest aspect s-a apreciat că interpretarea art. 19 din Legea contenciosului

administrativ trebuie făcută în sensul de a produce efecte și nu acela de a nu

produce efecte și că în cauza sa, prin Decizia nr. 771 din 13 august 2009 a D.G.F.P.

Arad s-a desființat actul fiscal atacat (Decizia de impunere nr. 15544 din 29

mai 2009) astfel că formularea unei acțiuni în anulare devenise lipsită de interes.

În

opinia recurentei prin soluția pronunțată au fost ignorate prevederile art. 18

alin. (3) din actul normativ menționat și a fost înfrânt dreptul societății de

acces la justiție și la un proces echitabil așa cum este acesta recunoscut și

prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În

subsidiar, în virtutea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.

21 din Constituția României, recurenta a solicitat ca în cazul în care acțiunea

va fi recalificată ca acțiune de drept comun, să se caseze hotărârea atacată și

să se trimită cauza spre competentă soluționare Tribunalului Arad.

Examinând

cauza prin prisma criticilor recurentei cât și în temeiul art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este fondat

și că sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

Prin

acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București la data de 20 octombrie 2009,

SC I.P. SRL Arad a solicitat obligarea pârâtei A.F.P.C.M. Arad la repararea

prejudiciului cauzat în perioada 3 iulie 2009 - 18 octombrie 2009 prin refuzul și

tergiversările nejustificate în a repune reclamanta în situația anterioară

executării Deciziei nr. 15544 din 29 mai 2009 prin executările silite începute împotriva

societății, cheltuieli proprii societăți, care se ridică la suma de 2.064.455

lei.

Potrivit

art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: „Când

persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în

același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire

curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea

pagubei”.

Din

conținutul textului legal citat rezultă în mod evident că admisibilitatea acțiunii

în daune este condiționată de soluționarea unei acțiuni anterioare de către

instanța de contencios administrativ.

În

speță, o asemenea acțiunea în anulare nu a fost promovată, recunoscându-se chiar

prin cererea de recurs că nu mai exista interesul în formularea acestei acțiuni

deoarece Decizia de impunere din 29 mai 2009 a fost desființată în procedura de

soluționare administrativă a contestației împotriva deciziei.

Dacă

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 reglementează situația care constituie

regula în materia contenciosului administrativ - anume, când cererea de despăgubiri

se formulează odată cu cererea de anulare a unui act administrativ pretins vătămător

- art. 19 privește situația în care cererea de despăgubire se formulează pe

cale separată.

Totuși,

din economia normelor legale menționate, rezultă că în ambele situații acțiunea

în răspundere patrimonială are un caracter subsecvent acțiunii în anularea

actului considerat nelegal sau împotriva refuzului de rezolvare a unei cereri.

Așadar,

cererea formulată de SC I.P. SRL Arad de obligare a autorității publice

administrative la plata unor despăgubiri, în lipsa dovedirii că anterior s-ar

fi adresat cu o cerere în constatarea refuzului de soluționare a unei cereri

privind un drept recunoscut de lege, intră în competența de soluționare a

instanței de drept comun.

Obligația

instanței, tocmai pentru a da eficiență dreptului consacrat prin art. 21 din Constituție

și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, era aceea de a pune în

discuția părților natura juridică a cauzei și de a o trimite instanței competente,

soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii nefiind legală.

În

speță instanța competentă este tribunalul față de dispozițiile art. 2 alin. (1)

lit. b) C. proc. civ., conform criteriului valoric prevăzut în acest text legal

și sumei pretinse de reclamantă - 2.064.455 lei.

Pentru

cele expuse, văzând dispozițiile art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ. și art.

20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, urmare admiterii recursului cauza va fi trimisă

spre competentă soluționare Tribunalului Arad.

Admite recursul

declarat de SC I.P. SRL Arad împotriva sentinței nr. 403 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 iunie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-09-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3516/2012
ă, alăturată cererii principale de anulare a actului. c) Analiza motivelor de recurs Înalta Curte, examinând motivele de recurs, probele cauzei și legislația aplicabilă, reține că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor a
ÎCCJ 2020-07-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3750/2020
19 se referă la procedura de judecată propriu-zisă, iar nu la procedura prealabilă administrativă, care constituie o etapă anterioară sesizării instanței cu acțiunea în anularea actului administrativ nelegal, reglementată de art. 7 din lege
ÎCCJ 2011-03-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1210/2011
ța de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și eventual daune morale. Din interpretarea acestor dispoziții legale cât și a dispozițiilor art. 11 alin. (1) și
ÎCCJ 2011-05-20
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2927/2011
ingerea recursului, deoarece sentința primei instanțe este legală și temeinică. c) Analiza motivelor de recurs Referitor la critica formulată de reclamant privind neexaminarea de către prima instanță a cererii de despăgubire, Înalta Curte a
ÎCCJ 2013-11-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7215/2013
304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ., referitoare la omisiunea instanței de a constata că s-a uzat de procedura administrativ fiscală jurisdicțională, in ceea ce privește Decizia nr. 92/2010. Astfel, in materia contenciosului admi
Sursă